Sari la conținut

Sezonul de Formula 1 din 2002

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Campionatul Mondial de Formula 1
Sezonul 2002
Durată
3 martie - 13 octombrie
Nr. curse
17
Nr. piloți
23
Nr. echipe
11
Campionul la Piloți
Germania Michael Schumacher (Al 5-lea titlu)
Campionul la Constructori
Italia Ferrari (Al 12-lea titlu)

Campionatul Mondial de Formula 1 din 2002 a fost cel de-al 56-lea sezon al curselor auto pentru mașinile de Formula 1, recunoscut de organismul de conducere al sportului internațional, Federația Internațională de Automobilism, ca fiind competiția de cea mai înaltă clasă pentru mașinile de curse. A inclus cea de-a 53-a ediție a Campionatului Mondial al Piloților, și a 45-a ediție a Campionatului Mondial al Constructorilor. Sezonul a fost disputat pe parcursul a șaptesprezece curse, începând în Australia pe 3 martie și terminându-se în Japonia pe 13 octombrie.

În Campionatul la Piloți, Michael Schumacher a terminat pe primul sau pe al doilea loc în fiecare cursă, cu excepția Marelui Premiu al Malaysiei, acolo unde a terminat pe locul al treilea, obținând astfel o poziție pe podium în fiecare cursă. A câștigat 11 Mari Premii, un record la acea vreme, depășind recordul anterior de 9 victorii, deținut împreună de el însuși (1995, 2000 și 2001) și Nigel Mansell (1992). De asemenea, avea să stabilească recordul pentru cel mai scurt timp în care a fost câștigat Campionatul Mondial al Piloților, asigurându-și titlul cu o victorie la Marele Premiu al Franței, cu 6 curse rămase în sezon. Schumacher a luat campionatul piloților cu o marjă record de 67 de puncte față de coechipierul său, Rubens Barrichello, depășind propriul record anterior din sezonul 2001 (58 de puncte peste David Coulthard) și, de asemenea, a obținut 144 de puncte în sezon, din nou un record, învingându-și propriul său record anterior de 123 de puncte din sezonul 2001. Schumacher și Barrichello au ajutat-o ​​pe Scuderia Ferrari Marlboro să-și asigure Campionatul Constructorilor cu un total de puncte care a egalat suma combinată de puncte obținută de toți ceilalți constructori în mod colectiv.[1] Pentru campionatul din 2003, FIA avea să schimbe sistemul de puncte.

Piloții și echipele înscrise în campionat

[modificare | modificare sursă]

Piloții și echipele următoare au fost incluse în sezonul din 2002 al campionatului.

Imagine Concurent Constructor Șasiu Motor Pneu Piloți
Nr. Numele pilotului Etape
Ferrari F2002 Italia Scuderia Ferrari Marlboro Ferrari F2001
F2002
Ferrari 050
Ferrari 051
B 1 Germania Michael Schumacher Toate
2 Brazilia Rubens Barrichello Toate
McLaren MP4-17 Regatul Unit West McLaren Mercedes McLaren MP4-17 Mercedes FO110M M 3 Regatul Unit David Coulthard Toate
4 Finlanda Kimi Räikkönen Toate
Williams FW24 Regatul Unit BMW WilliamsF1 Team Williams FW24 BMW P82 M 5 Germania Ralf Schumacher Toate
6 Columbia Juan Pablo Montoya Toate
Sauber C21 Elveția Sauber Petronas Sauber C21 Petronas 02A[a] B 7 Germania Nick Heidfeld Toate
8 Brazilia Felipe Massa 1–15, 17
Germania Heinz-Harald Frentzen 16
Jordan EJ12 Republica Irlanda DHL Jordan Honda Jordan EJ12 Honda RA002E B 9 Italia Giancarlo Fisichella Toate
10 Japonia Takuma Sato Toate
BAR 004 Regatul Unit Lucky Strike BAR Honda BAR 004 Honda RA002E B 11 Canada Jacques Villeneuve Toate
12 Franța Olivier Panis Toate
Renault R202 Franța Mild Seven Renault F1 Team Renault R202 Renault RS22 M 14 Italia Jarno Trulli Toate
15 Regatul Unit Jenson Button Toate
Jaguar R3 Regatul Unit Jaguar Racing F1 Team Jaguar R3 Cosworth CR-3
Cosworth CR-4
M 16 Regatul Unit Eddie Irvine Toate
17 Spania Pedro de la Rosa Toate
Arrows A23 Regatul Unit Orange Arrows Arrows A23 Cosworth CR-3 B 20 Germania Heinz-Harald Frentzen 1–12
21 Brazilia Enrique Bernoldi 1–12
Minardi PS02 Italia KL Minardi Asiatech Minardi PS02 Asiatech AT02 M 22 Malaysia Alex Yoong 1–12, 15–17
Regatul Unit Anthony Davidson 13–14
23 Australia Mark Webber Toate
Toyota TF102 Japonia Panasonic Toyota Racing Toyota TF102 Toyota RVX-02 M 24 Finlanda Mika Salo Toate
25 Regatul Unit Allan McNish Toate

Toate motoarele erau de 3,0 litri, configurație V10.

Națiunile care au găzduit curse de Formula 1 în 2002 sunt arătate în verde. Națiunile care au găzduit curse de Formula 1 în trecut sunt arătate în gri închis
1. Australia 2. Malaysia 3. Brazilia 4. San Marino
Marele Premiu al Australiei
1-3 martie
Marele Premiu al Malaysiei
15-17 martie
Marele Premiu al Braziliei
29-31 martie
Marele Premiu al statului San Marino
12-14 aprilie

Albert Park (S)

Sepang (P)

Interlagos (P)

Imola (P)
5. Spania 6. Austria 7. Monaco 8. Canada
Marele Premiu al Spaniei
26-28 aprilie
Marele Premiu al Austriei
10-12 mai
Marele Premiu al Principatului Monaco
23, 25-26 mai
Marele Premiu al Canadei
7-9 iunie

Catalunya (P)

A1-Ring (P)

Monaco (S)

Gilles Villeneuve (S)
9. Germania 10. Regatul Unit 11. Franța 12. Germania
Marele Premiu al Europei
21-23 iunie
Marele Premiu al Marii Britanii
5-7 iulie
Marele Premiu al Franței
19-21 iulie
Marele Premiu al Germaniei
26-28 iulie

Nürburgring (P)

Silverstone (P)

Magny-Cours (P)

Hockenheimring (P)
13. Ungaria 14. Belgia 15. Italia 16. Statele Unite ale Americii
Marele Premiu al Ungariei
16-18 august
Marele Premiu al Belgiei
30 aug-1 sep
Marele Premiu al Italiei
13-15 septembrie
Marele Premiu al Statelor Unite
27-29 septembrie

Hungaroring (P)

Spa-Francorchamps (P)

Monza (P)

Indianapolis (P)
17. Japonia
Marele Premiu al Japoniei
11-13 octombrie

Suzuka (P)
(P) - pistă; (S) - stradă.

Rezultate și clasamente

[modificare | modificare sursă]

Marile Premii

[modificare | modificare sursă]
Etapa Mare Premiu Pole position Cel mai rapid tur Pilotul câștigător Constructorul câștigător Raport Lider
Pilot Dif.
1 Australia MP al Australiei Brazilia Rubens Barrichello Finlanda Kimi Räikkönen Germania Michael Schumacher Italia Ferrari Raport Germania MSC 4
2 Malaysia MP al Malaysiei Germania Michael Schumacher Columbia Juan Pablo Montoya Germania Ralf Schumacher Regatul Unit Williams-BMW Raport 2
3 Brazilia MP al Braziliei Columbia Juan Pablo Montoya Columbia Juan Pablo Montoya Germania Michael Schumacher Italia Ferrari Raport 8
4 San Marino MP al statului San Marino Germania Michael Schumacher Brazilia Rubens Barrichello Germania Michael Schumacher Italia Ferrari Raport 14
5 Spania MP al Spaniei Germania Michael Schumacher Germania Michael Schumacher Germania Michael Schumacher Italia Ferrari Raport 21
6 Austria MP al Austriei Brazilia Rubens Barrichello Germania Michael Schumacher Germania Michael Schumacher Italia Ferrari Raport 27
7 Monaco MP al Principatului Monaco Columbia Juan Pablo Montoya Brazilia Rubens Barrichello Regatul Unit David Coulthard Regatul Unit McLaren-Mercedes Raport 33
8 Canada MP al Canadei Columbia Juan Pablo Montoya Columbia Juan Pablo Montoya Germania Michael Schumacher Italia Ferrari Raport 43
9 Germania MP al Europei Columbia Juan Pablo Montoya Germania Michael Schumacher Brazilia Rubens Barrichello Italia Ferrari Raport 46
10 Regatul Unit MP al Marii Britanii Columbia Juan Pablo Montoya Brazilia Rubens Barrichello Germania Michael Schumacher Italia Ferrari Raport 54
11 Franța MP al Franței Columbia Juan Pablo Montoya Regatul Unit David Coulthard Germania Michael Schumacher Italia Ferrari Raport 62
12 Germania MP al Germaniei Germania Michael Schumacher Germania Michael Schumacher Germania Michael Schumacher Italia Ferrari Raport 66
13 Ungaria MP al Ungariei Brazilia Rubens Barrichello Germania Michael Schumacher Brazilia Rubens Barrichello Italia Ferrari Raport 67
14 Belgia MP al Belgiei Germania Michael Schumacher Germania Michael Schumacher Germania Michael Schumacher Italia Ferrari Raport 71
15 Italia MP al Italiei Columbia Juan Pablo Montoya Brazilia Rubens Barrichello Brazilia Rubens Barrichello Italia Ferrari Raport 67
16 Statele Unite ale Americii MP al Statelor Unite Germania Michael Schumacher Brazilia Rubens Barrichello Brazilia Rubens Barrichello Italia Ferrari Raport 63
17 Japonia MP al Japoniei Germania Michael Schumacher Germania Michael Schumacher Germania Michael Schumacher Italia Ferrari Raport 67

Sistemul de punctaj

[modificare | modificare sursă]

Punctele sunt acordate primilor șase piloți care au terminat în fiecare cursă, folosind următoarea structură:

Loc 1 2 3 4 5 6
Puncte 10 6 4 3 2 1

Pentru a obține toate punctele, câștigătorul cursei trebuie să termine cel puțin 75% din distanța programată.[1] Jumătate de puncte sunt acordate dacă câștigătorul cursei termină mai puțin de 75% din distanță, cu condiția terminării a cel puțin două tururi complete. În cazul de egalitate la încheierea campionatului, se folosește un sistem de numărătoare, cel mai bun rezultat fiind folosit pentru a decide clasamentul final.[2]

Note
  • ^1 - În cazul în care nu sunt încheiate două tururi complete, nu se acordă nici un punct și cursa este abandonată.
  • ^2 - În cazul în care doi sau mai mulți piloți realizează același cel mai bun rezultat de un număr egal de ori, se va folosi următorul cel mai bun rezultat. Dacă doi sau mai mulți piloți vor avea un număr egal de rezultate de un număr egal de ori, FIA va nominaliza câștigătorul conform unor criterii pe care le va considera potrivite.

Clasament Campionatul Mondial al Piloților

[modificare | modificare sursă]
Poz. Pilot AUS
Australia
MAL
Malaysia
BRA
Brazilia
SMR
San Marino
ESP
Spania
AUT
Austria
MON
Monaco
CAN
Canada
EUR
Germania
GBR
Regatul Unit
FRA
Franța
GER
Germania
HUN
Ungaria
BEL
Belgia
ITA
Italia
USA
Statele Unite ale Americii
JPN
Japonia
Puncte
1 Germania Michael Schumacher 1 3P 1 1P 1P
R
1R 2 1 2R 1 1[b] 1P
R
2R 1P
R
2 2P 1P
R
144
2 Brazilia Rubens Barrichello AbP Ab Ab 2R NS 2P 7R 3 1 2R NS 4 1P 2 1R 1R 2 77
3 Columbia Juan Pablo Montoya 2 2R 5P
R
4 2 3 AbP AbP
R
AbP 3P 4P 2 11 3 AbP 4 4 50
4 Germania Ralf Schumacher Ab 1 2 3 11* 4 3 7 4 8 5 3 3 5 Ab 16 11* 42
5 Regatul Unit David Coulthard Ab Ab 3 6 3 6 1 2 Ab 10 3R 5 5 4 7 3 Ab 41
6 Finlanda Kimi Räikkönen 3R Ab 12* Ab Ab Ab Ab 4 3 Ab 2 Ab 4 Ab Ab Ab 3 24
7 Regatul Unit Jenson Button Ab 4 4 5 12* 7 Ab 15* 5 12* 6 Ab Ab Ab 5 8 6 14
8 Italia Jarno Trulli Ab Ab Ab 9 10* Ab 4 6 8 Ab Ab Ab 8 Ab 4 5 Ab 9
9 Regatul Unit Eddie Irvine 4 Ab 7 Ab Ab Ab 9 Ab Ab Ab Ab Ab Ab 6 3 10 9 8
10 Germania Nick Heidfeld Ab 5 Ab 10 4 Ab 8 12 7 6 7 6 9 10 10 9 7 7
11 Italia Giancarlo Fisichella Ab 13 Ab Ab Ab 5 5 5 Ab 7 NSC Ab 6 Ab 8 7 Ab 7
12 Canada Jacques Villeneuve Ab 8 10* 7 7 10* Ab Ab 12 4 Ab Ab Ab 8 9 6 Ab 4
13 Brazilia Felipe Massa Ab 6 Ab 8 5 Ab Ab 9 6 9 Ab 7 7 Ab Ab Ab 4
14 Franța Olivier Panis Ab Ab Ab Ab Ab Ab Ab 8 9 5 Ab Ab 12 12* 6 12 Ab 3
15 Japonia Takuma Sato Ab 9 9 Ab Ab Ab Ab 10 16 Ab Ab 8 10 11 12 11 5 2
16 Australia Mark Webber 5 Ab 11 11 NS 12 11 11 15 Ab 8 Ab 16 Ab Ab Ab 10 2
17 Finlanda Mika Salo 6 12 6 Ab 9 8 Ab Ab Ab Ab Ab 9 15 7 11 14 8 2
18 Germania Heinz-Harald Frentzen DSC 11 Ab Ab 6 11 6 13 13 Ab NSC Ab 13 2
19 Regatul Unit Allan McNish Ab 7 Ab Ab 8 9 Ab Ab 14 Ab 11* Ab 14 9 Ab 15 NS 0
20 Malaysia Alex Yoong 7 Ab 13 NSC NS Ab Ab 14 Ab NSC 10 NSC 13 Ab Ab 0
21 Spania Pedro de la Rosa 8 10 8 Ab Ab Ab 10 Ab 11 11 9 Ab 13 Ab Ab Ab Ab 0
22 Brazilia Enrique Bernoldi DSC Ab Ab Ab Ab Ab 12 Ab 10 Ab NSC Ab 0
Regatul Unit Anthony Davidson Ab Ab 0
Poz. Pilot AUS
Australia
MAL
Malaysia
BRA
Brazilia
SMR
San Marino
ESP
Spania
AUT
Austria
MON
Monaco
CAN
Canada
EUR
Germania
GBR
Regatul Unit
FRA
Franța
GER
Germania
HUN
Ungaria
BEL
Belgia
ITA
Italia
USA
Statele Unite ale Americii
JPN
Japonia
Puncte
Sursa:[1]
Legendă
Culoare Rezultat
Auriu Câștigător
Argintiu Locul 2
Bronz Locul 3
Verde Alte locuri care punctează
Albastru Alte locuri
Nu s-a clasat, dar a terminat cursa (NC)
Purpuriu A abandonat cursa (Ab)
Negru Descalificat (DSC)
Alb Nu a luat startul (NS)
Roșu Nu s-a calificat (NSC)
Fără culoare Retras înainte de calificări (Ret)
Exclus (EX)
Nu a participat (celulă goală)
Adnotare Însemnătate
P Pole position
R Cel mai rapid tur
* Nu a terminat, dar a parcurs mai mult de 90% din cursă

Clasament Campionatul Mondial al Constructorilor

[modificare | modificare sursă]
Poz. Constructor AUS
Australia
MAL
Malaysia
BRA
Brazilia
SMR
San Marino
ESP
Spania
AUT
Austria
MON
Monaco
CAN
Canada
EUR
Germania
GBR
Regatul Unit
FRA
Franța
GER
Germania
HUN
Ungaria
BEL
Belgia
ITA
Italia
USA
Statele Unite ale Americii
JPN
Japonia
Puncte
1 Italia Ferrari 1 3P 1 1P 1P
R
1R 2 1 1 1 1 1P
R
1P[c] 1P
R
1R 1R 1P
R
221
AbP Ab Ab 2R NS 2P 7R 3 2R 2R NS 4 2R 2 2 2P 2
2 Regatul Unit Williams-BMW 2 1 2 3 2 3 3 7 4 3P 4P 2 3 3 AbP 4 4 92
Ab 2R 5P
R
4 11* 4 AbP AbP
R
AbP 8 5 3 11 5 Ab 16 11*
3 Regatul Unit McLaren-Mercedes 3R Ab 3 6 3 6 1 2 3 10 2 5 4 4 7 3 3 65
Ab Ab 12* Ab Ab Ab Ab 4 Ab Ab 3R Ab 5 Ab Ab Ab Ab
4 Franța Renault Ab 4 4 5 10* 7 4 6 5 12* 6 Ab 8 Ab 4 5 6 23
Ab Ab Ab 9 12* Ab Ab 15* 8 Ab Ab Ab Ab Ab 5 8 Ab
5 Elveția Sauber-Petronas Ab 5 Ab 8 4 Ab 8 9 6 6 7 6 7 10 10 9 7 11
Ab 6 Ab 10 5 Ab Ab 12 7 9 Ab 7 9 Ab Ab 13 Ab
6 Republica Irlanda Jordan-Honda Ab 9 9 Ab Ab 5 5 5 16 7 Ab 8 6 11 8 7 5 9
Ab 13 Ab Ab Ab Ab Ab 10 Ab Ab NSC Ab 10 Ab 12 11 Ab
7 Regatul Unit Jaguar-Cosworth 4 10 7 Ab Ab Ab 9 Ab 11 11 9 Ab 13 6 3 10 9 8
8 Ab 8 Ab Ab Ab 10 Ab Ab Ab Ab Ab Ab Ab Ab Ab Ab
8 Regatul Unit BAR-Honda Ab 8 10* 7 7 10* Ab 8 9 4 Ab Ab 12 8 6 6 Ab 7
Ab Ab Ab Ab Ab Ab Ab Ab 12 5 Ab Ab Ab 12* 9 12 Ab
9 Italia Minardi-Asiatech 5 Ab 11 11 NS 12 11 11 15 Ab 8 Ab 16 Ab 13 Ab 10 2
7 Ab 13 NSC Ab Ab 14 Ab NSC 10 NSC Ab Ab Ab Ab Ab
10 Japonia Toyota 6 7 6 Ab 8 8 Ab Ab 14 Ab 11* 9 14 7 11 14 8 2
Ab 12 Ab Ab 9 9 Ab Ab Ab Ab Ab Ab 15 9 Ab 15 NS
11 Regatul Unit Arrows-Cosworth DSC 11 Ab Ab 6 11 6 13 10 Ab NSC Ab 2
DSC Ab Ab Ab Ab Ab 12 Ab 13 Ab NSC Ab
Poz. Constructor AUS
Australia
MAL
Malaysia
BRA
Brazilia
SMR
San Marino
ESP
Spania
AUT
Austria
MON
Monaco
CAN
Canada
EUR
Germania
GBR
Regatul Unit
FRA
Franța
GER
Germania
HUN
Ungaria
BEL
Belgia
ITA
Italia
USA
Statele Unite ale Americii
JPN
Japonia
Puncte
Sursa:[1]
Legendă
Culoare Rezultat
Auriu Câștigător
Argintiu Locul 2
Bronz Locul 3
Verde Alte locuri care punctează
Albastru Alte locuri
Nu s-a clasat, dar a terminat cursa (NC)
Purpuriu A abandonat cursa (Ab)
Negru Descalificat (DSC)
Alb Nu a luat startul (NS)
Roșu Nu s-a calificat (NSC)
Fără culoare Retras înainte de calificări (Ret)
Exclus (EX)
Nu a participat (celulă goală)
Adnotare Însemnătate
P Pole position
R Cel mai rapid tur
* Nu a terminat, dar a parcurs mai mult de 90% din cursă

Note:

  • Pozițiile sunt sortate după cel mai bun rezultat, rândurile nefiind legate de piloți. În caz de egalitate de puncte, cele mai bune poziții obținute au determinat rezultatul.
  1. ^ Sauber a folosit motoare Ferrari. Din motive de sponsorizare, aceste motoare au fost redenumite drept „Petronas”.
  2. ^ Michael Schumacher și-a adjudecat titlul la piloți la Marele Premiu al Franței.
  3. ^ Ferrari și-a adjudecat titlul la constructori la Marele Premiu al Ungariei.
  1. ^ a b c Drivers' and Constructors' Standings, www.fia.com Retrieved via web.archive.org on 28 September 2013