minte
 Vezi și : miňte
|
|
Acest articol are nevoie de ajutorul dumneavoastră! Puteți contribui la dezvoltarea și îmbunătățirea lui apăsând butonul „modifică pagina” și rezolvând următoarele probleme: Dezvoltare în alte limbi |
Etimologie
Din latină mens.
Pronunție
- AFI: /ˈmin.te/
Substantiv
| Declinarea substantivului minte | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | minte | minți |
| Articulat | mintea | mințile |
| Genitiv-Dativ | minții | minților |
| Vocativ | ' | ' |
- facultatea de a gândi, de a judeca, de a înțelege.
- gând, cuget; imaginație; memorie.
- inteligență, istețime, iscusință.
- imaginație, fantezie.
Sinonime
Locuțiuni
- (loc. adj.) Cu minte = cu judecată normală, sănătoasă
- (loc. adj. și adv.) fără (de) minte = nebun; nesocotit, nesăbuit
Expresii
- Ieșit din minți = nebun; care și-a pierdut cumpătul
- A-și ieși din minți = a înnebuni; a-și pierde cumpătul
- Întreg (sau zdravăn etc.) la minte = cu judecată normală, sănătoasă
- A fi în toate mințile = a fi în deplinătatea facultăților mintale; a fi matur
- A-și pierde mințile (sau mintea) sau a nu fi în toate mințile = a înnebuni sau a fi nebun
- A învăța pe cineva minte = a pedepsi pe cineva pentru a-l face să fie mai cu judecată
- A se frământa cu mintea sau a-și frământa mintea (sau mințile) = a se gândi mult, a-și bate capul
- A-și aduna mințile = a nu mai fi distrat, a se concentra
- A-i sta (cuiva) mintea în loc - se spune când cineva rămâne uluit și nu mai știe ce să facă sau ce să zică
Traduceri
gândire
Etimologie
Din minți.
Verb
- forma de persoana a III-a singular la prezent pentru minți.
- forma de persoana a II-a singular la imperativ pentru minți.
Sinonime
- 2: minți
Referințe
(italiano)
Etimologie
Derivat din minto.
Pronunție
- AFI: /'minte/
Verb
minte