măsura
Aspect
Vezi și : măsură |
Etimologie
Din latină mensūrāre.
Pronunție
- AFI: /mə.suˈra/
Verb
Conjugarea verbului (se) măsura | |
Infinitiv | a (se) măsura |
Indicativ prezent pers. 1 sg. |
(mă) măsor |
Conjunctiv prezent pers. 3 sg. |
să (se) măsoare |
Participiu | măsurat |
Conjugare | I |
I.
- (v.tranz.) a determina cu instrumente sau cu aparate de măsură, etaloane etc., valoarea unei mărimi (lungime, masă, greutate, tensiune electrică etc.); a lua măsura; spec. a cântări.
- Măsoară cu metrul.
- (rar) a aplica pedepse, lovituri etc.
- a evalua, a aprecia valoarea, mărimea.
- a străbate (pe jos), a parcurge de la un capăt la altul un spațiu, o distanță.
- a cuprinde cu ochii, a cerceta cu privirea o distanță, un loc.
- a privi pe cineva cu atenție; a privi disprețuitor sau amenințător.
II.
- (fig.) (v.tranz.) a cântări, a modera, a înfrâna cuvintele, gesturile, manifestările etc.
- (v.refl. și tranz.) a (se) compara cu cineva din punctul de vedere al forței fizice, intelectuale etc.
Sinonime
I.
II.
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Cuvinte apropiate
Expresii
- (glumeț) A măsura pe cineva (sau a măsura cuiva ceva) pe spinare = a bate, a lovi (pe cineva)
- A măsura cu ochiometrul/cu ochioscopul = a măsura cu aproximație / din ochi
- (reg.) A-i măsura cuiva vorba cu îmblăciul = se zice despre cineva care spune nimicuri sau care vorbește nedeslușit
- (tranz.) A-și măsura puterile = a se lua la întrecere în luptă
Traduceri
a stabili prin comparare cu o unitate de măsură etalon de aceeași speță
|
|
a cântări
|
Etimologie
Din măsura.
Verb
- forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru măsura.
Etimologie
Din măsură.
Pronunție
- AFI: /məˈsu.ra/
Substantiv
- forma de singular articulat pentru măsură.