finețe

română

Etimologie

Din franceză finesse.

Pronunție

• AFI: /fi'ne.ʦe/

Substantiv

Declinarea substantivului finețe
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	finețe	finețuri
Articulat	finețea	finețurile
Genitiv-Dativ	fineții	finețurilor
Vocativ	finețe	finețurilor

1. însușire a ceea ce este fin, delicat, plăcut la aspect, foarte subțire sau de foarte bună calitate.
2. raportul dintre lungimea unui fir textil și greutatea lui, care indică finețea firului respectiv.
3. cantitatea de metal prețios dintr-un aliaj, care exprimă finețea aliajului.
4. (fig.) subtilitate, ingeniozitate.
5. (la pl.; peior.) rafinament.

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• înfețe

Referințe

• DEX '98 via DEX online