Utilizator:Dorian75c/Tulburare narcisică de personalitate

Tulburarea narcisică de personalitate (TNP) este o tulburare de personalitate caracterizată de persistența sentimentelor exagerate de importanță de sine, o nevoie excesivă de admirație și o lipsă de empatie față de alte persoane. Persoanele cu TNP deseori petrec mult timp gândindu-se la obținerea de putere și succes, ori la propria înfățișare. De regulă, ele profită de oamenii din jurul lor. Un astfel de comportament narcisist începe de obicei odată cu vârsta adultă și se manifestă într-o gamă largă de situații.

Nu se cunosc cauzele tulburării de personalitate narcisistă. TNP este inclusă în tulburările de personalitate ale grupului B din Manualul de diagnostic și statistică al tulburărilor mentale (MDS). Diagnosticul de TNP se efectuează de către specialiști din domeniul sănătății în urma dialogului direct cu persoana în cauză. TNP trebuie diferențiată de manie și toxicomanie.

Tratamentele pentru tulburarea narcisică de personalitate nu au fost bine studiate. Terapia este dificilă, fiindcă de obicei persoanele cu TNP consideră că nu au o problemă de sănătate mintală. Se crede că aproximativ un procent din oameni ar prezenta TNP la un moment dat în viața lor. Tulburarea este mai des întâlnită la bărbați decât la femei și afectează cu precădere persoanele tinere. Personalitatea narcisistă fost descrisă pentru prima dată de psihanalistul Robert Waelder, în 1925; iar termenul tulburare narcisică de personalitate a fost introdus de Heinz Kohut, în 1968.

Semnalmente și simptome

Persoanele cu tulburare narcisică de personalitate (TNP) se caracterizează prin trăsături de personalitate precum o grandiozitate persistentă, nevoie excesivă de admirație, dispreț și lipsă de empatie către alte persoane. Ca atare, persoana cu TNP manifestă de obicei aroganță și un sentiment distorsionat de superioritate personală și încearcă să stabilească abuziv puterea și controlul asupra celorlalți. Încrederea în sine (un puternic simț al sinelui) este o trăsătură de personalitate diferită de caracteristicile TNP; astfel, persoanele în cauză se consideră de obicei deasupra altora, în măsura ignorării deschise a dorințelor și sentimentelor oricui altcineva și se așteaptă să fie tratate ca fiind superioare, indiferent de statutul sau realizările lor reale. În plan social, persoana cu tulburare de personalitate narcisistă prezintă de obicei un ego fragil (conceptul de sine), intoleranță la critici și tendință de a devaloriza alte persoane, pentru a-și valida propria superioritate.

Manualul de diagnostic și statistică al tulburărilor mentale, ediția a cincea (MDS-5, 2013) indică faptul că o persoană cu TNP posedă cel puțin cinci din următoarele nouă criterii de obicei fără a deține calitățile personale sau realizările pentru care solicită respect și statut:

• Grandomania cu așteptări la tratament superior din partea celorlalți,
• Devalorizarea, intimidarea și desconsiderarea altora în mod continuu
• Exploatarea altora pentru a obține un câștig personal
• Lipsa de empatie pentru impactul negativ pe care îl au asupra sentimentelor, dorințelor și nevoilor celorlalți oameni
• Fixarea pe fantezii de putere, succes, inteligență, atractivitate etc.
• Percepția de sine de a fi unic, superior și asociat cu persoane și instituții cu statut înalt
• Nevoia de admirație continuă din partea celorlalți
• Revendicarea dreptului la un tratament special și supunere de la ceilalți
• Invidia intensă a celorlalți și credința că ceilalți sunt la fel de invidioși

Tulburarea narcisică de personalitate se dezvoltă de obicei fie la adolescență, fie la vârsta adultă timpurie; frecvent copiii și adolescenții afișează trăsături de personalitate care seamănă cu TNP, dar astfel de manifestări sunt de obicei tranzitorii și se încadrează în afara criteriilor clinice pentru un diagnostic formal al TNP. Adevăratele simptome ale TNP sunt omniprezente, aparente în situații sociale variate și sunt rigide în timp. Simptomele severe ale TNP pot afecta semnificativ capacitățile mentale ale persoanei de a dezvolta relații umane semnificative, cum ar fi prietenia, rudenia și căsătoria. În general, simptomele TNP afectează de asemenea abilitățile psihologice ale persoanei de a funcționa ca ființă socială, fie la locul de muncă, fie la școală, fie în medii sociale importante. MDS-5 indică faptul că, pentru a se califica drept simptome ale TNP, trăsăturile de personalitate manifestate de cineva trebuie să difere substanțial de normele culturale ale societății.

Trăsături distinctive

Oamenii cu TNP își exagerează abilitățile, realizările și gradul de intimitate cu persoanele pe care le consideră cu statut înalt. Un astfel de sentiment de superioritate personală îi poate determina să monopolizeze conversațiile sau să devină nerăbdători și disprețuitori atunci când alte persoane vorbesc despre ei înșiși. Când ego-ul le este rănit, fie printr-o critică reală, fie percepută, afișările de furie ale narcisistului pot fi disproporționate față de natura criticii suferite; în mod obișnuit însă, acțiunile și răspunsurile persoanei cu TNP sunt deliberate și calculate. În ciuda unor apariții ocazionale ale insecurității personale, conceptul de sine umflat al persoanei cu TNP este în primul rând stabil.

Un individ care manifestă patologic o tulburare narcisică de personalitate poate fi absorbit în el însuși, poate acapara controlul și învinovăți pe nedrept, și este intolerant la opinii contradictorii; este apatic față de nevoile emoționale, mentale și psihologice ale altor oameni și este indiferent față de efectele negative ale comportamentelor sale, insistând în același timp ca oamenii să-l vadă ca pe o persoană ideală. Pentru a-și proteja conceptul de sine fragil, narcisiștii folosesc strategii psiho-sociale, cum ar fi tendința de a devaloriza, desconsidera, insulta și blama alte persoane, de obicei cu furie și ostilitate față de răspunsurile oamenilor la comportamentul antisocial al narcisistului. Deoarece ego-urile lor fragile sunt hipersensibile la critici sau înfrângeri percepute, indivizii cu TNP sunt predispuși la sentimente de rușine, umilire și lipsă de valoare în urma unor incidente cotidiene minore sau afronturi personale imaginare. Ei maschează de obicei astfel de sentimente prin smerenie prefăcută sau izolare socială, prin sfidare sau izbucniri de furie și răzbunare. Ne-diferențierea dintre conceptul de sine idealizat și cel real este evidentă în componenta megalomană a tulburării narcisice de personalitate; inerente aceluiași proces psihologic sunt și mecanisme de apărare precum idealizare-devalorizare sau negare.

MDS-5 indică faptul că: „Multe persoane de mare succes prezintă trăsături de personalitate care ar putea fi considerate narcisiste. Doar atunci când aceste trăsături sunt inflexibile, inadaptabile și persistente și provoacă o afectare funcțională semnificativă sau o suferință subiectivă, constituie tulburare de personalitate narcisistă. Având în vedere sociabilitatea funcțională remarcabilă asociată cu narcisismul, este posibil ca unele persoane cu TNP să nu poată vedea un astfel de diagnostic ca o afectare funcțională a vieții lor. Deși excesul de încredere în sine tinde să facă persoanele cu TNP foarte ambițioase, o astfel de mentalitate nu duce neapărat la o realizare profesională ridicată și succes, pentru că s-ar putea să nu fie dispuși să concureze sau să refuze să își asume riscuri, pentru a evita eșecul sau apariția eșecului. Mai mult decât atât, incapacitatea psihologică de a tolera dezacordul, contradicția și critica și apatia lor față de alte persoane, îngreunează persoanele cu TNP să lucreze în cooperare sau să mențină relații profesionale pe termen lung cu superiorii și colegii.

Comorbidități

Incidența tulburării narcisice de personalitate prezintă o rată mare de comorbiditate cu alte tulburări mintale. Persoanele cu TNP sunt predispuse la crize de depresie psihologică, adesea în măsura în care îndeplinesc criteriile clinice pentru o tulburare depresivă cronică. Mai mult decât atât, TNP este în continuare asociată cu prezența tulburării bipolare, a anorexiei și a toxicomaniilor. În această ordine de idei, TNP ar putea fi de asemenea asociată altor tulburări mintale, cum ar fi tulburarea de personalitate histrionică, tulburarea de personalitate borderline, tulburarea de personalitate antisocială sau tulburarea de personalitate paranoică.

Cauze

Nu se cunosc cauzele tulburării de personalitate narcisistă. Cercetătorii aplică un model bio-psihosocial pentru a stabili ce provoacă apariția și expresia TNP – o amplificare patologică a trăsăturilor personalității narcisiste – sunt consecințele unei combinații între natură și hrănire, dintre factori de mediu, sociali, genetici și neurobiologici.

Cauze genetice

Tulburarea narcisică de personalitate este o afecțiune psihologică ereditară; cercetările indică faptul că o persoană este mai predispusă să dezvolte TNP dacă tulburarea de personalitate menționată apare în istoricul medical al familiei sale. Rezultatele raportate într-un studiu gemelar al tulburărilor de personalitate indică faptul că rata de apariție a tulburărilor de personalitate la gemeni a determinat că există o probabilitate moderată până la ridicată a eredității TNP; alt studiu indică faptul că genele specifice și interacțiunile genetice (epistazia) contribuie la formarea TNP și la dezvoltarea unei personalități narcisiste, totuși modul în care genetica influențează dezvoltarea și procesele fiziologice care stau la baza TNP rămân necunoscute.

Mediul înconjurător

Factorii de mediu și sociali, de asemenea, exercită o influență semnificativă la debutul NPD la o persoană. La unii oameni, narcisismul patologic se poate dezvolta dintr-un atașament emoțional afectat de îngrijitorii primari, de obicei părinții. Această lipsă de atașament psihologic și emoțional față de o figură părintească poate duce la percepția copilului despre el însuși sau pe sine ca neimportant și neconectat cu alte persoane, de obicei familia, comunitatea și societatea. În mod obișnuit, copilul ajunge să creadă că are un defect de personalitate care îl face să fie o persoană disprețuită și nedorită; în această ordine de idei, factorii care contribuie la dezvoltarea TNP la copii sunt fie părinți excesiv de indulgenți, fie părinți insensibili și intransigenți.

În Gabbard’s Treatments of Psychiatric Disorders (2014), următorii factori sunt identificați ca promovând dezvoltarea tulburării de personalitate narcisistă:

• Un temperament excesiv (diferențe individuale de comportament) la naștere.
• Admirație excesivă care nu este niciodată echilibrată cu critica realistă a copilului.
• Lăudare excesivă pentru comportamente bune sau critică excesivă pentru comportamente rele în copilărie.
• Suprasolicitare și supraevaluare de către părinți, familie și semeni.
• Lăudare de către adulți a aspectului sau abilitățile fizice excepționale percepute.
• Abuz emoțional sever în copilărie.
• Îngrijire imprevizibilă sau nesigură de către părinți.
• Învățarea comportamentelor de manipulare psihologică de la părinți sau colegi.

Mai mult, cercetările din „Modernitatea și tulburările narcisice de personalitate” (2014) indică faptul că elementele culturale influențează și prevalența TNP, deoarece trăsăturile de personalitate narcisistă apar mai des în societățile moderne decât în societățile tradiționale.

Fiziopatologie

Studiile privind apariția tulburării narcisice de personalitate (TNP), cum ar fi Anomalii de materie cenușie la pacienții cu tulburare de personalitate narcisistă (2013) și Lipsa de empatie a narcisiștilor legată de deficitul de materie cenușie (2016) au identificat anomalii structurale în creierul persoanelor afectate TNP, în special un volum mai mic de materie cenușie în cortexul insular anterior stâng. Rezultatele studiului Structura creierului în tulburarea de personalitate narcisistă: Un studiu pilot VBM și DTI (2015) a asociat starea TNP cu un volum redus de materie cenușie în cortexul prefrontal. Regiunile creierului identificate și studiate - cortexul insular și cortexul prefrontal – sunt asociate cu emoțiile umane de empatie și compasiune și cu funcțiile mentale ale cogniției și reglării emoționale . Rezultatele neurologice ale studiilor indică faptul că tulburarea de personalitate narcisică este legată de o capacitate compromisă (deteriorată) de empatie emoțională și de reglare emoțională.

Diagnostic

MSD-5

Formularea, descrierea și definiția Asociației Americane de Psihiatrie (APA) a tulburării de personalitate narcisistă, publicată în Manualul de diagnostic și statistic al tulburărilor mintale, Ediția a patra, Text Revision (DSM-IV-TR, 2000), a fost criticată de clinicieni. ca descrierea inadecvată a gamei și complexității tulburării de personalitate care este NPD. Că formularea, descrierea și definiția APA este concentrată excesiv pe „tiparele individuale, simptomatice sau sociale interpersonale ale individului narcisist - în detrimentul ... complexității interne și suferinței individuale”, ceea ce a redus utilitatea clinică a definiției NPD în DSM-IV-TR.

În revizuirea criteriilor de diagnostic pentru tulburările de personalitate, grupul de lucru pentru lista „Tulburărilor de personalitate și personalitate” a propus eliminarea tulburării de personalitate narcisistă (NPD) ca o intrare distinctă în Manualul de diagnostic și statistic al tulburărilor mintale, a cincea ediție. (DSM-5, 2013) și, astfel, a înlocuit o abordare categorică a NPD cu o abordare dimensională, care se bazează pe severitatea domeniilor de trăsătură disfuncțională-personalitate. Clinicienii critici ai reviziei DSM-5 au caracterizat noul sistem de diagnostic ca o „conglomerație nepoluantă a modelelor disparate care nu pot coexista fericit”, care este de o utilitate limitată în practica clinică. În ciuda reintroducerii intrării NPD, reformularea, re-descrierea și redefinirea APA a NPD, spre o viziune dimensională bazată pe trăsăturile de personalitate, rămâne în lista tulburărilor de personalitate ale DSM-5.

ICD-10

<i id="mwASs">Clasificarea statistică internațională a bolilor și problemelor de sănătate conexe</i>, ediția a X-a (ICD-10), a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), listează tulburarea de personalitate narcisistă (NPD) în categoria „Alte tulburări de personalitate specifice”. ICD-10 necesită ca orice diagnostic de tulburare de personalitate să îndeplinească și să satisfacă criteriile generale de diagnostic 2 utilizate pentru a determina dacă o persoană are o tulburare de personalitate diagnosticabilă.

Subtipuri de NPD

Deși DSM-5 indică tulburare de personalitate narcisistă ca sindrom omogen, există dovezi de subtipuri ascunse și ascunse în expresia NPD. Studiul tulburării de personalitate narcisistă: provocări diagnostice și clinice (2015) indică existența a două subtipuri de narcisism: (i) narcisismul grandios, caracterizat prin trăsăturile de personalitate ale grandiozității, aroganței și îndrăzneței; și (ii) Narcisism vulnerabil, caracterizat prin trăsăturile de personalitate ale defensivității și hipersensibilității. Cercetările indică faptul că persoanele cu narcisism grandios exprimă un comportament „prin acte de exploatare interpersonală, lipsă de empatie, invidie intensă, agresivitate și exhibiționism”.

Într-un inventar al tipurilor de NPD, psihiatrul Glen Gabbard a descris subtipul „lipsit” de narcisist ca fiind o persoană grandioasă, arogantă și cu pielea groasă; și a descris „vulnerabilitatea narcisistă” a subtipului de persoană care prezintă în mod conștient trăsăturile de personalitate ale neputinței și ale goliciunii emoționale, precum și ale unei stime de sine și rușine scăzute, care de obicei sunt exprimate ca comportament evitant social în situațiile în care prezentarea de sine a narcisistului este imposibil; prin urmare, se retrag din situațiile în care nu este acordată aprobarea socială necesară sau așteptată. Gabbard a descris și subtipul „ hipervigilant ” de narcisist ale cărui sentimente sunt ușor rănite, are un temperament excesiv și rușinat; și a descris subtipul „cu funcționare înaltă” al narcisistului ca fiind o persoană mai puțin afectată funcțional în zonele vieții, unde narcisiștii cu o expresie severă a NPD au de obicei dificultăți în funcționarea ca persoană normal socializată.

În studiul „ Disorders of Personality: DSM-IV-TM and Beyond” (1996), Theodore Millon a sugerat cinci subtipuri de narcisist; Cu toate acestea, există puține subtipuri pure de narcisist. Mai mult, cele cinci subtipuri de narcisist ale lui Millon nu sunt recunoscute nici în Manualul de diagnostic și statistic al tulburărilor mintale, nici în Clasificarea statistică internațională a bolilor și problemelor de sănătate conexe .

Subtip	Descriere
Narcisist fără principii	Conștiința deficitară; lipsit de scrupule, amorale, neloiale, frauduloase, înșelătoare, arogante, exploatatoare; un con artist și șarlatan; dominatoare, disprețuitoare, răzbunătoare.
Narcisist amoros	Seducător sexual, ispititor, amețitor, tentant; glib și isteț; dezinvolt spre o intimitate reală; răsfrânge dorințe hedoniste; vrăjeste și invelește pe alții; minciună patologică și război. Tinde să aibă multe lucruri, deseori cu parteneri exotici.
Narcisist compensator	Caută să contracareze sau să anuleze sentimente profunde de inferioritate și lipsă de auto-respect; compensează deficitele prin crearea de iluzii de a fi superior, excepțional, admirabil, demn de remarcat; rezultate în valoare de sine din îmbunătățirea de sine.
Narcisist elitist	Se simte privilegiat și împuternicit în virtutea statutului special al copilăriei și pseudo-realizărilor; fațada intitulată are o mică legătură cu realitatea; caută o viață favorizată și bună; este mobil ascendent; cultivă statutul și avantajele speciale prin asociere.
Narcisist normal	Cel mai sever și cel mai interpersonal preocupat și empatic, încă îndreptățit și deficitar în reciprocitate; îndrăzneț în medii, încrezător în sine, competitiv, caută ținte înalte, se simte unic; talent în poziții de conducere; așteptând recunoașterea din partea celorlalți.

Tratament

Tulburarea de personalitate narcisistă este rar motivul principal pentru care oamenii solicită un tratament de sănătate mintală. Atunci când persoanele cu NPD intră în tratament (psihologic sau psihiatric), acestea sunt de obicei determinate de dificultăți în viața lor sau caută scutire de la o altă tulburare a sănătății lor mintale, cum ar fi o tulburare depresivă majoră, o tulburare de consum de substanțe (dependența de droguri), o tulburare bipolară (depresie maniacală) sau o tulburare alimentară (anorexie nervoasă, tulburare de ruminație, bulimie nervoasă). Motivul pentru o astfel de cale indirectă către tratamentul psihoterapeutic se datorează în parte faptului că narcisiștii posedă, în general, o perspectivă slabă și nu știu că acțiunile lor au produs circumstanțele lor nesănătoase din punct de vedere mintal și, astfel, nu recunosc că percepțiile și comportamentele lor sunt inadecvate și problematice social, din cauza lor imagine de sine foarte pozitivă (conceptul de sine umflat).

În general, psihoterapia este baza pentru tratarea tulburărilor de personalitate narcisistă. În anii 1960, Heinz Kohut și Otto Kernberg au contestat înțelepciunea convențională a vremii cu strategii clinice care au aplicat terapia psihanalitică clienților NPD, care, au susținut, au tratat în mod eficient acea tulburare de personalitate. Tratamentele de psihoterapie contemporane includ terapia centrată pe transfer ; terapie metacognitivă ; și terapie de schemă, pentru a trata subtipul particular al clientului de NPD. Sunt posibile îmbunătățiri ale sănătății mintale a pacienților cu NPD cu tratamentul psihofarmaceutic al simptomelor tulburărilor comorbide; În ciuda unei astfel de terapii medicamentoase, psihologul Elsa Ronningstam a spus că „construirea de alianțe și implicarea simțului de agenție și capacitate reflectantă a pacientului sunt esențiale pentru [realizarea] schimbării narcisismului patologic”. De obicei, medicamentele psihiatrice nu sunt indicate pentru tratarea NPD, dar pot fi utilizate pentru a trata simptomele care apar simultan la depresie, anxietate și impulsivitate, când sunt prezente la clientul NPD. În domeniul relațiilor de consiliere, terapia de sănătate mintală este cea mai benefică atunci când ambii parteneri participă la tratamente.

Prognoză

Eficiența intervențiilor psihoterapeutice și farmacologice în tratamentul tulburărilor de personalitate narcisică nu a fost încă investigată sistematic și empiric. Ghidurile de practică clinică pentru tulburare nu au fost încă create, iar recomandările curente de tratament se bazează în mare parte pe modele psihodinamice teoretice ale NPD și pe experiențele clinicienilor cu persoane afectate în medii clinice.

Prezența NPD la pacienții supuși psihoterapiei pentru tratamentul altor tulburări mentale este asociată cu progresul lent al tratamentului și cu rate mai mari de abandon.

Epidemiologie

Ratele de viață ale tulburării de personalitate narcisistă sunt estimate la 1% în populația generală; iar între 2% și 16% în populația clinică. O revizuire din 2010 a găsit rate de NPD de până la 6% la eșantioanele comunitare și că numărul anual de cazuri noi de NPD la bărbați este puțin mai mare decât la femei. O revizuire din 2015 a constatat că ratele DPD au fost relativ stabile pentru bărbați și femei pe parcursul perioadei de treizeci de ani în care au fost colectate datele.

Istorie

Utilizarea istorică a termenului narcisism, pentru a descrie vanitatea excesivă a persoanei și centrarea în sine, este anterioară clasificării medicale moderne a NPD (tulburare de personalitate narcisistă). Condiția mentală a narcisismului poartă numele personajului grecesc, mitologic, Narcis, un băiat frumos, născut dintr-o nimfă, care s-a infatuat cu propria sa reflectare într-un bazin de apă. La început, Narcis nu înțelegea că imaginea pe care o vedea în bazinul de apă era o reflectare a lui însuși; când a înțeles acest fapt, s-a gândit la imaginea de neatins și a murit de durere, pentru că s-a îndrăgostit de cineva care nu exista în afara lui.

Alte dezvoltări conceptuale și rafinări ale stării mentale a narcisismului au produs termenul de structură a personalității narcisiste, care a fost introdus de Otto Friedmann Kernberg, în 1967; și termenul tulburare de personalitate narcisistă, care a fost propus de Heinz Kohut, în 1968.

Freudianismul timpuriu

În ceea ce privește sentimentul de omnipotență al nevroticului adult, Sigmund Freud a spus că „această credință este o recunoaștere sinceră a unei relicve a vechii megalomanii a copilăriei”; și a concluzionat că: „putem detecta un element de megalomanie în majoritatea altor forme de tulburare paranoică . Suntem îndreptățiți să presupunem că această megalomanie este în esență de natură infantilă și că, pe măsură ce evoluția continuă, ea este sacrificată din considerente sociale. "

În The Psychology of Gambling (1957), Edmund Bergler considera megalomania drept o apariție normală în psihologia unui copil, o afecțiune reactivată ulterior în viața adultă, dacă individul preia viciul jocurilor de noroc . În The Psychoanalytic Theory of Neurosis (1946), Otto Fenichel spunea că persoanele care, în viața lor ulterioară, răspund cu negarea propriei furii narcisiste și a vătămării narcisiste, suferă de obicei o regresie similară cu megalomania copilăriei.

Relații obiect

În a doua jumătate a secolului XX, în contrast cu perspectiva lui Freud că megalomania este un obstacol în calea psihanalizei, în SUA și în Marea Britanie, psihologii Kleinieni au folosit teoria relațiilor obiecte pentru a reevalua megalomania ca mecanism de apărare, circumstanță care a oferit accesul psihoterapeutului la pacient pentru tratament. O astfel de abordare terapeutică a lui Kleinian s-a bazat pe concepția lui Heinz Kohut asupra megalomaniei narcisiste ca un aspect al dezvoltării mentale normale, prin contrast cu considerația lui Otto Kernberg a unei asemenea grandiozități ca o denaturare patologică a dezvoltării psihologice normale.

Societate și cultură

În cultura populară, tulburarea de personalitate narcisistă (NPD) este cunoscută și sub denumirea de megalomanie .

Critică

Studiul norvegian, Aspecte de validitate ale manualului de diagnostic și statistic al tulburărilor mintale, ediția a patra, Narcissistic Personality Disorder Construct (2011) a concluzionat că narcisismul trebuie conceput ca dimensiuni ale personalității pertinente pentru întreaga gamă de tulburări de personalitate, mai degrabă decât ca un diagnostic distinct. categorie. În studiul Dezbateri pe tema conarcului narcisismului: trăsătură, domeniu, dimensiune, tip sau tulburare? (2012) care examinează literatura trecută despre NPD, cercetătorii Renato Alarcón și Silvana Sarabia au ajuns la concluzia că tulburarea de personalitate narcisistă „arată inconsistență nosologică și că considerarea sa ca domeniu de trăsătură necesară cercetărilor ulterioare ar fi puternic benefică în acest domeniu”. [[Categorie:Tulburări de personalitate]] [[Categorie:Narcisism]] [[Categorie:Psihologia anormalului]] [[Categorie:Pages with unreviewed translations]]