Sari la conținut

URO VAMTAC

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
URO VAMTAC

URO VAMTAC S3 la parada militară de Ziua Națională a României, 1 decembrie 2009

Tip Autoblindat
Loc de origine  Spania
Istoric operațional
În uz 1998-prezent
Folosit de vezi Utilizatori
Istoric producție
Proiectant UROVESA
Producător UROVESA
An producție 1998-prezent
Bucăți construite aprox. 4000
Variante VAMTAC I3 și S3
Date generale (S3[1])
Greutate 3-3,5 tone
Lungime 4,845 m
Lățime 2,175 m
Înălțime 1,9 m
Echipaj 1 + 3

Blindaj în funcție de model
Armament
principal
în funcție de model
Motor Steyr, diesel, 6 cilindri în linie, 3200 cmc, 188 CP
Sarcină utilă 1,5 - 2,5 tone
2 - 3,5 tone (tractată)
Transmisie Allison, automată, 5+1
Suspensie independentă, arcuri elicoidale cu amortizoare
Gardă la sol 490 mm
Capacitate rezervor 110 litri (consum: 17 l/100km)
Autonomie >600 km
Viteză maximă 135 km/h

URO VAMTAC (spaniolă Vehículo de Alta Movilidad Táctico, Vehicul de Mare Mobilitate Tactică) este un vehicul militar 4×4 fabricat de către firma spaniolă UROVESA. VAMTAC este asemănător cu vehiculul HMMWV din dotarea armatei americane, ambele vehicule îndeplinind aceleași misiuni tactice.

URO VAMTAC a fost proiectat special de firma URO, Vehiculos Especiales S.A. pentru armata spaniolă, fiind un vehicul militar multirol care poate fi transportat pe cale aeriană, cu o capacitate mare de trecere și o sarcină utilă bună. În urma unor teste, Ministerul Apărării din Spania a acordat firmei UROVESA un contract pe cinci ani, vehiculul fiind inițial fabricat între anii 1998 și 2003. În luna octombrie a anului 2005, în urma unor teste care au durat trei luni, Ministerul Apărării a încheiat un nou contract pentru fabricarea vehiculului URO VAMTAC. Acest contract a adus și niște modificări suplimentare ale vehiculului, iar cele două modele, denumite T3 și T5, au fost redenumite I3 și S3. URO VAMTAC are un aspect și un design asemănător cu vehiculul High Mobility Multipurpose Wheeled Vehicle (abreviat HMMWV sau Humvee) al armatei americane deoarece ambele vehicule au fost proiectate după cerințe și specificații asemănătoare.[2]

URO VAMTAC poate fi livrat în mai multe variante, în funcție de armament și configurație. Câteva vehicule utilitare au fost fabricate pentru tractare, stingerea incendiilor și reaprovizionare. Printre variantele notabile se numără:[3]

  • varianta MEDEVAC (ambulanță) dotată cu două sau patru tărgi în partea din spate a vehiculului
  • varianta antitanc dotată cu rachete dirijate BGM-71 TOW sau MILAN
  • varianta antiaeriană dotată cu rachete sol-aer Mistral
  • vehicul punct de comandă (autostații radio).

În anul 2005, vehicul neblindat pentru operații speciale marca URO VAMTAC a intrat și în înzestrarea Forțelor pentru Operații Speciale ale Armatei României.[4]

  • HMMWV - vehicul asemănător al armatei americane
  • GAZ-2975 Tigr - vehicul asemănător al armatei ruse
  1. ^ UROVESA. „VAMTAC S3 (arhivat)” (PDF). urovesa.com (în engleză). Arhivat din original în . Accesat în . 
  2. ^ Janes Information Group. „URO VAMTAC (4 x 4) I3 and S3 high-mobility tactical vehicles (Spain), Light vehicles” (în engleză). Accesat în . 
  3. ^ „URO Vamtac Véhicule léger” (în franceză). Army Recognition. Arhivat din original la . Accesat în . 
  4. ^ HotNews (). „Ministerul Apărării va înlocui vechile autoturisme ARO din Kosovo cu mașini URO VAMTAC”. hotnews.ro. Accesat în . 

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de URO VAMTAC