Sari la conținut

Rudolf Steiner

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Rudolf Steiner
Date personale
Nume la naștereRudolf Joseph Lorenz Steiner Modificați la Wikidata
Născut[1][2][3][4] Modificați la Wikidata
Donji Kraljevec, Imperiul Austriac Modificați la Wikidata
Decedat (64 de ani)[5][3][6][7][8] Modificați la Wikidata
Dornach, Cantonul Solothurn, Elveția[9][10][11] Modificați la Wikidata
ÎnmormântatDornach Modificați la Wikidata
Căsătorit cuSivers, Maria Iakovlevna fon[*][[Sivers, Maria Iakovlevna fon (Anthroposophist (1867-1948))|​]][10] Modificați la Wikidata
Cetățenie Imperiul Austriac
 Elveția[10]
 Austria[10]
 Croația[10]
 Germania[10] Modificați la Wikidata
Religieantroposofie[12] Modificați la Wikidata
Ocupațieocultist[*]​
scriitor
esotericist[*][[esotericist (person practising esotericism)|​]]
poet
muzicolog[*]​
coregraf[*]​
critic literar[*]​
autobiograf[*]​
filozof
profesor
dramaturg
organizational founder[*][[organizational founder (person who creates an institution intended to perpetuate itself after the founder's association ends)|​]]
arhitect
designer de bijuterii[*]​
pedagog[*]​
sculptor
pictor
theosophist[*][[theosophist (practitioner of Theosophy)|​]]
libretist[*]​
redactor[*]​
redactor[*]​ Modificați la Wikidata
Locul desfășurării activitățiiBerlin[13][10]
Viena[13][10] Modificați la Wikidata
Limbi vorbitegermană austriacă[3]
limba germană[14][15] Modificați la Wikidata
Semnătură
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Rudolf Joseph Lorenz Steiner (n. 25/27 februarie 1861[16], Donji Kraljevec, pe atunci Austria, în prezent Croația — d. 30 martie 1925, Dornach, Elveția) a fost un filosof, esoterist, artist, pedagog și gânditor social austriac, fondator al antroposofiei, pedagogiei Waldorf, euritmiei, agriculturii biodinamice și medicinei antroposofice. A inițiat concepția despre tripartiția socială, economia asociativă și a proiectat mai multe clădiri după principiile arhitecturii organice, între care cea mai cunoscută este Goetheanum-ul, sediu al Universității Libere pentru Știință Spirituală și Societății Antroposofice Generale.

Doi savanți germani au numit antroposofia „cea mai de succes formă de religie « alternativă » din secolul [al XX-lea]”.[17] Alți savanți au afirmat că antroposofia „aspiră la statutul de dogmă religioasă”.[18] Conform Mariei Carlson, antroposofia este o „religie pozitivistă” „oferind o teologie aparent logică bazată pe pseudoștiință”.[19]

Activitate și idei

[modificare | modificare sursă]

Reputația lui Steiner este de clarvăzător.[20][21] Steiner a avut o amplă activitate ca filosof, conferențiar și om de cultură, susținând numeroase prelegeri în diferite localități din Europa, inclusiv una în anul 1889 la Sibiu, aflat pe atunci în cadrul Imperiului Austro-Ungar. În 1891 își obține doctoratul în filosofie la Universitatea din Rostock, Germania, iar mai târziu devine secretarul general al secțiunii germane a Societății Teosofice, cu toate că avea rezerve asupra misticismului oriental promovat de aceasta. Începând cu această perioadă începe să vorbească despre posibilitatea cercetării nemijlocite a lumii spirituale suprasensibile prin intermediul metodelor științei spirituale, descrise de el într-o serie de cărți și conferințe.

Tânărul Steiner s-a prezentat ca un individualist, pozitivist și liber gânditor care nu se temea să se refere la filosofi scandaloși precum Stirner, Nietzsche și Haeckel. Libertatea lui de gândire a culminat cu un dispreț pentru religie și credință. El a atribuit creștinismului trăsături aproape patologice.[22]

Deși susținea concepția despre reîncarnare și karma, importanța pe care Rudolf Steiner o acorda creștinismului și esoterismului vestic duc în 1913 la separarea de Societatea Teosofică și înființarea Societății Antroposofice, în cadrul căreia va introduce cele mai multe inițiative cultural-spirituale și sociale ale sale, îndeosebi după primul război mondial. Steiner a insistat adesea asupra necesității de a folosi cunoștințele obținute prin observație suprasensibilă în viața practică, considerând lipsa legăturii între idealurile spirituale ale oamenilor și necesitățile materiale ale vieții cotidiene a fi cauza declinului socio-cultural. Antroposofia pe care a fondat-o este o concepție despre om și lume care susține existența unor elemente suprasensibile constitutive ale ființei umane, dincolo de corpul fizic.

Steiner a fost editor al operelor științifice ale lui Goethe, dar în realitate era vorba de o slujbă de mizerie.[23] În ciuda faimei sale de esoterist, Steiner a fost izolat din punct de vedere cultural și academic.[24] Gary Lachman⁠(en)[traduceți] a scris că filosofia de nivel universitar ignoră opera filosofică a lui Steiner din cauza reputației lui de ocultist.[25]

Mai rău, nici el nu putea fi un adevărat filozof; teosofia și antroposofia sa și umanismul Waldorf în special erau considerate pseudoștiință sau, în cel mai bun caz, pedagogie, nu un sistem filozofic. Credențialele lui Steiner nu erau o activitate profesională la nivel universitar. [...] Cercetarea germană mainstream l-a numit „autodidact, cu un profesor prost” și „intelectual-țigan”.144 Nu în mod neobișnuit pentru practicanții de la marginea societății, el a fost acuzat de trădare de clasă.[26]

— Thorsten J. Pattberg

„Steiner a fost un individualist moral”.[i][27]

Otto Scharmer, senior lecturer la Massachusetts Institute of Technology și creatorul Theory U, afirma într-un interviu: „Există o sursă mai adâncă în tradiția vestică, ce a fost ascunsă, și care include o metodă științifică bazată mai mult pe fenomenologie. Este în direcția în care, de exemplu, Goethe și-a dezvoltat știința. Apoi prin Steiner ea a devenit mai accesibilă celorlalți. Ea dezvoltă o metodă ce se află în conexiune cu întregul.”[28]

După Swartz, Brandt, Hammer și Hansson, antroposofia este o religie (nouă mișcare religioasă),[29][30][31][32][33][34][35] în timp ce Martin Gardner a denumit-o sectă.[36][37] Un alt savant o numește, de asemenea, o nouă mișcare religioasă sau o nouă mișcare spirituală.[38][39] Deja în 1924, antroposofia a fost etichetată „nouă mișcare religioasă” și „mișcare ocultistă”.[40] Alți savanți sunt de acord că este o nouă mișcare religioasă.[41][42][43] Conform lui Helmut Zander⁠(de)[traduceți], atât teoria cât și practica antroposofiei vădesc caracteristici ale religiei, iar Rudolf Steiner nu ar nega asta.[44] Robert A. McDermott⁠(en)[traduceți] consideră că ea ține de tradiția rosicruciană creștină.[45] Potrivit lui Nicholas Goodrick-Clarke⁠(en)[traduceți], Rudolf Steiner „a amestecat teosofia modernă cu o formă gnostică de creștinism, rozicrucianism și Naturphilosophie germană”.[46] Geoffrey Ahern susține că antroposofia ține de neognosticism, văzut pe larg, pe care-l identifică noțiunilor de esoterism occidental⁠(en)[traduceți] și de ocultism.[47]

Nicholas Goodrick-Clarke a descris antroposofia ca fiind o ramură [modernă] a gnosticismului antic, în special a „eonilor pleromei valentiniene”.[48]

Esențialmente, învățăturile lui sunt gnosticism creștin.[49][50][51][52][53][54][55][56] Punctul de vedere oficial al Bisericii Catolice este că antroposofia este „o erezie neognostică”.[57][58] Alți ereziologi sunt de acord.[59] Apologetul luteran (Sinodul Missouri) și ereziologul Eldon K. Winker l-a citat pe Ron Rhodes că Steiner avea aceeași hristologie precum Cerintus⁠(en)[traduceți] (un lider creștin din secolul I d.Hr., în cercetările istorice ceva mai vechi calificat drept gnostic).[60][61] Într-adevăr, Steiner considera că Isus și Hristos erau două ființe diferite, care au fuzionat la un moment dat,[62] ceea ce poate fi interpretat drept gnosticism, dar nu docetism,[62] deoarece „ei nu cred că Hristos l-a părăsit pe Isus înainte de crucificare”.[60][61] „Hristologia lui Steiner este discutată ca element central al gândirii sale în Johannes Hemleben, Rudolf Steiner: A Documentary Biography, traducere Leo Twyman (East Grinstead, Sussex: Henry Goulden, 1975), pp. 96-100. Din perspectiva creștinismului ortodox, se poate spune că Steiner a combinat o înțelegere docetică a naturii lui Hristos cu erezia adopționistă.”[63] Cercetări ceva mai vechi afirmă: Hristologia lui Steiner este nestoriană.[64] Potrivit lui Egil Asprem, „Hristologia lui Steiner a fost, totuși, destul de heterodoxă și cu greu compatibilă cu doctrina oficială a bisericii”.[65]

Steiner a fost gnostic? Da și nu. Da, din punctul de vedere că a oferit perspective și metode pentru o experiență personală a lui Hristos. Am formulat acest aspect al operei sale drept cheie hermeneutică: „nu eu, ci Hristos în mine”. Nu, din punctul de vedere că el nu încerca să restabilească practicile gnosticismului într-o tradiție neognostică. Steiner era, în vremurile sale, foarte conștient de preocupările exprimate mai recent de Papa Francisc cu privire la cei doi dușmani subtili ai sfințeniei, gnosticismul contemporan și pelagianismul contemporan.[66]

— Samson 2023, p. 180.

Desigur că Steiner a inclus elemente gnostice în reinterpretarea sa cosmologică a creștinismului, multe dintre ele din Pistis Sophia, dar Steiner nu era un gnostic în sensul cuiva care susținea că lumea este condusă de un demiurg, că materia este rea sau că este posibil să scăpăm din acest univers căzut prin dobândirea cunoașterii spirituale secrete. A caracteriza structura gândirii sale ca fiind derivată din gnoza sirio-egipteană (Ahern 2010) poate fi un pic prea forțat și minimizează faptul că el a criticat creștinismul gnostic timpuriu, pe motiv că acesta nu avea o idee adecvată despre Isus ca om în carne și oase.[67]

— Hudson 2019, p. 510.

Între 1903 și 1910, Steiner a publicat mai multe texte gnostice, în timp ce acea editură avea intenția de a submina creștinismul ortodox.[68]

Elizabeth Dipple a afirmat că sistemul lui Rudolf Steiner era un „sistem antroposofic neo-platonic, semi-gnostic, ocult [...] cu loialitate față de creștinismul mistic, rozicrucianism și anumite versiuni ale spiritismului [...]”.[69]

Carl Abrahamsson a menționat că Steiner afirma un Hristos gnostic.[70]

Teologia lui Steiner este „mântuire prin păcătuire”, el acuza creștinii de treabă că ucid spiritul creștinismului.[71]

Pentru antroposofi Mesia a constat din cei doi copii Isus, unul dintr ei fiind reîncarnarea lui Buddha (copilul Isus pe linie natanică), iar celălalt a lui Zoroastru (copilul Isus pe linie solomonică, copil care a murit înaintea celui natanic).[65][72][73] Conform lui Rudolf Steiner, Eul copilului Isus solomonic a părăsit corpul acestuia, în momentul în care „Eul suprem” a intrat în corpul copilului Isus solomonic, vechiul său Eu unindu-se cu corpul eteric al copilului solomonic decedat, combinație care s-a reîncarnat într-un nou copil.[72]

Conform unor savanți catolici antroposofia ține de New Age.[74][75]

Potrivit lui Cees Leijenhorst, „Steiner și-a conturat viziunea asupra unei noi filozofii politice și sociale care evită cele două extreme ale capitalismului și socialismului”.[76]

Anthony Storr a afirmat despre antropozofia lui Rudolf Steiner: „Sistemul său de credință este atât de excentric, atât de nesusținut de dovezi, atât de vădit bizar încât scepticii raționali nu pot să-l considere decât delir.... În timp ce maniera lui Einstein de a percepe lumea prin gândire a fost confirmată experimental și matematic, cea a lui Steiner a rămas intens subiectivă și nu se pretează la confirmare obiectivă.”[77]

Multe din ideile lui Steiner sunt pseudoștiință.[36][78][79][80][81][82][83][84][85][86][87][19][88][89] Conform lui Dan Dugan, Steiner a promovat următoarele susțineri pseudoștiințifice:

  1. teorie a culorilor greșită;[84]
  2. critică obtuză asupra teoriei relativității;[84][90]
  3. idei ciudate despre mișcările planetelor;[84]
  4. susținerea vitalismului;[84]
  5. îndoieli asupra teoriei germenilor infecțioși;[84]
  6. abordare ciudată a sistemelor fiziologice;[78]
  7. „inima nu este o pompă”.[78][91]

Alții numesc antroposofia „paraștiință”, dar nu neagă faptul că ea este o pseudoștiință.[92]

De asemenea, Steiner a susținut pseudoistoria,[93][94][95] de exemplu relatări din Atlantida și Lemuria.[36][96]

Steiner a mai afirmat „de exemplu, o insulă precum Marea Britanie înoată pe mare și este ținută la suprafață de forțele stelelor. De fapt, astfel de insule nu stau direct pe o fundație; ele înoată și sunt ținuțe la suprafață din afară.”[97]

Antroposofia consideră că știința mainstream este ahrimanică.[98]

Conform lui Zander, cartea lui Steiner Geheimwissenschaft [Știința ocultă] conține mitologia lui Steiner despre cosmogeneză.[99] Hammer observă că antroposofia este o sinteză care include ocultismul.[100] Hammer observă de asemenea că doctrinele oculte ale lui Steiner au o puternică asemănare cu teosofia post-Blavatschi (de exemplu Annie Besant⁠(en)[traduceți] și Charles Webster Leadbeater⁠(en)[traduceți]).[101] Potrivit lui Helmut Zander, intuițiile clarvăzătoare ale lui Steiner au apărut întotdeauna după același tipar. El a luat texte revizuite din literatura teosofică și apoi le-a trecut drept propriile sale intuiții superioare. Pentru că nu a vrut să fie un povestitor ocult, ci mai degrabă un om de știință (spiritual), și-a adaptat lectura, care privea supranatural în memoria lumii, la stadiul actual al tehnologiei. Când frații Wright au finalizat zboruri cu planoare și în cele din urmă cu aeronave motorizate din 1903 încoace, în 1904 Steiner a schimbat gondola de dirijabil din relatările sale despre Atlantida în aeronave cu eleroane și cârme.[102]

Psihiatrul german Wolfgang Treher l-a diagnosticat pe Rudolf Steiner ca schizofrenic, într-o carte din 1966.[103] Psihiatrul elvețian C.G. Jung era de aceeași părere.[104] Colin Wilson⁠(en)[traduceți] a recunoscut că un astfel de diagnostic este întrucâtva întemeiat.[105] Francis X. King⁠(en)[traduceți] recunoaște că alții au afirmat asta despre Steiner, dar King nu este de acord cu afirmația că Steiner era un șarlatan.[106]

Potrivit lui Egil Asprem, „Învățăturile lui Steiner aveau o alură clar autoritară și au dezvoltat o polemică destul de grosolană împotriva « materialismului », « liberalismului » și « degenerării » culturale. [...] De exemplu, medicina antroposofică a fost dezvoltată pentru a contrasta cu medicina « materialistă » (și prin urmare « degenerată ») a establishment-ului.”[107]

Benjamin Lazier îl numește pe Steiner un „educator rebel”.[108]

Steiner a speculat despre crearea vieții artificiale (și poate despre inteligența artificială), dar astfel de speculații nu au fost nicidecum o noutate.[109]

Perioada nazistă

[modificare | modificare sursă]

Rudolf Steiner a fost un naționalist pangerman extrem, lucru de care nu s-a dezis niciodată.[110]

Steiner a finanțat publicarea cărții Die Entente-Freimaurerei und der Weltkrieg (1919) (Francmasoneria Antantei și Războiul Mondial) de Karl Heise⁠(de)[traduceți]; Steiner a scris cuvântul înainte pentru această carte, bazată în parte pe ideile sale.[111][112][113] Publicația cuprinde o teorie conspirativă conform căreia Primul Război Mondial a fost o consecință a unui complot al francmasonilor și evreilor - în continuare țapii ispășitori ai teoreticienilor conspirației - scopul acestora fiind distrugerea Germaniei. Fapt este că Steiner a cheltuit o mare sumă de bani pentru a publica[113] „o lucrare de anti-masonerie și anti-iudaism devenită clasică”.[111] Scrierea a fost ulterior primită cu entuziasm de către Partidul Nazist.[113][114] Dick Taverne a scris că Steiner a fost nazist (adică membru al NSDAP).[115]

Steiner a influențat fascismul italian, care a exploatat „dogma lui rasistă și antidemocratică”.[116] Miniștrii fasciști Giovanni Antonio Colonna di Cesarò⁠(en)[traduceți][117] (poreclit „ducele antroposof” și devenit antifascist după ce a fost ministru în cabinetul Mussolini[118]) și Ettore Martinoli și-au exprimat în mod deschis simpatia pentru Rudolf Steiner.[116] Colonna a făcut parte din Grupul UR⁠(en)[traduceți][119] (grupare ocultă pro-fascistă); cei mai mulți din acest grup erau antroposofi.[120][121][122]

„Înainte de 1933, Himmler, Walther Darré (viitorul ministru al Agriculturii Reich-ului) și Rudolf Höss (viitorul comandant de la Auschwitz) studiaseră ariosofia și antroposofia, aparțineau mișcării de inspirație ocultă Artamanen, [...]”[123] „Iar Himmler, Hess și Darré au promovat toți abordări biodinamice (antroposofice) ale agriculturii ca alternativă la agricultura industrială”.[123] „ « [...] cu cooperarea activă a Ligii Reich-ului pentru Agricultură Biodinamică » [...] Pancke, Pohl și Hans Merkel au înființat plantații biodinamice suplimentare în teritoriile estice, precum și în lagărele de concentrare Dachau, Ravensbrück și Auschwitz. Mulți dintre angajați erau antroposofi.”[124]

În realitate, Steiner avea atât dușmani, cât și susținători loiali în eșaloanele superioare ale regimului nazist.[125] Staudenmaier vorbește despre „aparatul de stat-partid policratic”, așa că abordarea antroposofiei de către nazism nu era determinată prin unitate ideologică monolitică.[126] Când Rudolf Hess a zburat în Marea Britanie, antroposofii au pierdut cel mai puternic apărător al lor,[127][128][129] dar nu rămăsăseră fără susținători printre naziștii cu funcții înalte.[130]

Spre sfârșitul vieții lui Steiner și după moartea lui au fost atacuri virulente la adresa lui de către membri ai Partidului Nazist, inclusiv Adolf Hitler și alți naționaliști de dreapta. Ei au criticat gândirea lui Steiner și antroposofia drept incompatibile cu ideologia rasistă a nazismului, acuzându-l de legături strânse cu evreii și chiar (în mod fals) că el însuși ar fi fost evreu.[131][132] Dar Rudolf Hess, Führer-ul adjunct, a fost ocrotitorul antroposofiei[127][133][134] și al școlilor Waldorf[127][128] și apărător vehement al agriculturii biodinamice a lui Steiner.[129] Conform lui Tommy Wieringa⁠(en)[traduceți], un scriitor olandez crescut printre antroposofi, care comenta un eseu de antroposoafa Désanne van Brederode⁠(nl)[traduceți], Rudolf Hess și Heinrich Himmler l-au văzut pe Steiner drept spirit înrudit.[135][136]

Al Treilea Reich a interzis organizațiile esoterice⁠(de)[traduceți] pe motiv că ar fi controlate de evrei.[137] În timp ce antroposofii se plângeau de răutatea presei, ei au fost în mod surprinzător lăsați în pace de regimul nazist, „inclusiv articole vădit spre susținerea lor în Völkischer Beobachter”.[138] Puriștii ideologici de la Sicherheitsdienst au luptat îndeobște în van contra antroposofiei.[138] Conform lui Staudenmaier, „Perspectiva persecuției imediate a fost oprită ani de zile de o remiză șubredă între aripile pro-antroposofică și anti-antroposofică ale nazismului.”[125]

Facțiunea antiezoterică formată în SD și Gestapo a recunoscut că s-au confruntat cu adversari influenți în alte sectoare ale ierarhiei naziste. Ei știau că Hess și personalul său, Baeumler din Amt Rosenberg și Ohlendorf din SD erau dispuși să intervină în numele eforturilor antroposofice. Ministrul Agriculturii Darré și Lotar Eickhoff din Ministerul de Interne au fost, de asemenea, văzuți ca simpatizanți ai antroposofiei, iar SD a considerat șeful „Comisiei de examinare pentru protejarea scrierilor național-socialiste” a partidului, Karl Heinz Hederich drept un susținător al ocultiștilor și astrologilor.52

— Staudenmaier 2014, p. 228.

În timp ce antroposofii se aflau în centrul obiectivelor SD, ei trebuiau să primească un tratament relativ blând în comparație cu alți ocultiști.

— Staudenmaier 2014, p. 236.

În ciuda acestor măsuri, autorii antroposofi au putut scrie mult după iunie 1941. Franz Dreidax, Max Karl Schwarz, Elisabeth Klein, Johannes Bertram-Pingel, Georg Halbe, Otto Julius Hartmann, Rudolf Hauschka, Jürgen von Grone, Wolfgang Schuchhardt și alții au continuat să scrie și să publice pe tot parcursul războiului. Dar perturbările grave erau frecvente.

— Staudenmaier 2014, p. 238.

Morala: antroposofia nu era miza disputei, ci pur și simplu niște naziști cu funcții înalte voiau să se descotorosească de alți naziști cu funcții înalte.[139] De exemplu, Martorii lui Iehova au fost tratați mult mai agresiv decât antroposofii.[140]

Cu toate acestea, relativa moderație a acțiunii lui Heydrich, care a pălit în comparație cu măsurile luate împotriva comuniștilor și socialiștilor, evreilor, homosexualilor, Martorilor lui Iehova, precum și a persoanelor cu dizabilități mintale și fizice, a continuat să reflecte ambivalența de bază a celui de-al Treilea Reich față de pedepsirea ocultului.

— Kurlander 2015a, p. 514.

Kurlander a afirmat că „naziștii nu s-au opus ideologic științelor supranaturale înseși” — mai degrabă s-au opus cultivării libere (ne-totalitare) a științelor supranaturale.[141]

Potrivit lui Hans Büchenbacher, un antroposof, secretarul general al Societății Antroposofice Generale, Guenther Wachsmuth, precum și văduva lui Steiner, Marie Steiner, erau „complet pro-naziști”.[142] Marie Steiner-von Sivers, Guenther Wachsmuth și Albert Steffen își exprimaseră public simpatia pentru regimul nazist încă de la începuturile sale; dirijate de asemenea simpatii ale conducerii lor, organizațiile antroposofice elvețiene și germane au ales o cale care îmbina acomodarea cu colaborarea, ceea ce a asigurat, în cele din urmă, că, în timp ce regimul nazist vâna organizațiile ezoterice, antroposofii ne-evrei din Germania nazistă și țările ocupate de aceasta au fost lăsați în pace într-o măsură surprinzătoare.[130] Bineînțeles că au înregistrat unele eșecuri produse de dușmanii antroposofiei din eșaloanele superioare ale regimului nazist, dar antroposofii au avut și susținători loiali în ele, deci, în general, antroposofii ne-evrei nu au fost puternic lezați de regimul nazist.[130]

Membrii non-arieni, negermani și antifasciști ai consiliului de administrație al Societății Antroposofice au fost epurați din aceasta; nu este clar dacă asta s-a întâmplat din cauza ideologiei naziste sau din alte motive, dar epurarea a adus în mod clar Societatea Antroposofică mai aproape de nazism.[143]

Cu toate acestea, când Hitler a amenințat că va suprima Societatea Antroposofică, consiliul executiv al acesteia – care a expulzat puțin înainte de asta o mare parte din membrii săi – a ales să colaboreze mai degrabă decât să reziste. Marie Steiner, Günther Wachsmuth și Albert Steffen știau despre intențiile violente ale lui Hitler față de poporul evreu, deoarece atacurile lui Hitler asupra antroposofiei includeau acuzația că antroposofia era aliniată cu evreii. În loc să fie solidari cu celelalte ținte ale lui Hitler, ei au dezavuat orice simpatie pentru iudaism și i-au asigurat pe liderii naziști că atât ei, cât și Steiner erau de origine pură ariană.44

— McKanan 2017, p. 196.

„« Agricultura biodinamică » a lui Steiner bazată pe « restaurarea relației cvasi-mistice dintre pământ și cosmos » a fost acceptată pe scară largă în cel de-al Treilea Reich (28).”[144]

Argumentul general al lui Staudenmaier este că „de multe ori nu au existat linii clare de demarcare între teosofie, antroposofie, ariosofie, astrologie și mișcarea völkisch din care a luat naștere Partidul Nazist”.[145]

Rasismul antroposofiei este spiritual și paternalist (adică binevoitor), în timp ce rasismul fascismului este materialist și adesea malign.[146] Olav Hammer⁠(en)[traduceți], profesor universitar expert în noile mișcări religioase și studiile academice asupra ezoterismului occidental, confirmă că acum caracterul rasist și antisemit al învățăturilor lui Steiner nu mai poate fi negat, chiar dacă este vorba de „rasism spiritual”.[147]

De fapt, „Operele complete ale lui Steiner, în plus, însumând peste 350 volume, sunt pline de contradicții interne și inconsecvențe severe în chestiuni rasiale și naționale”.[148][149]

Potrivit lui Munoz, în perspectiva materialistă (adică fără reîncarnări), antroposofia este rasistă, dar în perspectiva spirituală (adică reîncarnările obligatorii) nu este rasistă.[150]

„Una dintre cele mai perspicace contribuții la acest domeniu este studiul de caz al lui Peter Staudenmaier despre antroposofie, care a demonstrat rolul ambiguu al antroposofilor în Italia fascistă și Germania nazistă”.[151] Potrivit lui Staudenmaier, autoritățile fasciste și naziste au văzut ocultismul nu ca fiind deviant, ci drept profund familiar.[151]

Operă

[modificare | modificare sursă]
  • Introduceri la scrierile de științe naturale ale lui Goethe (1883)
  • Linii fundamentale ale unei teorii a cunoașterii în concepția goetheană despre lume (1886)
  • Adevăr și știință (1892)
  • Filosofia libertății (1894)
  • Friedrich Nietzsche: un luptător împotriva epocii sale (1895)
  • Mistica în zorii vieții spirituale a timpului nostru și legătura ei cu concepția modernă despre lume (1901)
  • Creștinismul ca fapt mistic și misteriile antichității (1902)
  • Teosofia. Introducere în cunoașterea suprasensibilă a lumii și a menirii omului (1904)
  • Cum se dobândesc cunoștințe despre lumile superioare? (1904)
  • Din Cronica Akasha (20 de articole publicate în perioada 1904–1908)
  • Treptele cunoașterii superioare (1905)
  • Știința tainică în schiță (Știința ocultă) (1910)
  • Poarta inițierii - Prima dramă-misteriu (1910)
  • Încercarea sufletului - A doua dramă-misteriu (1911)
  • Păzitorul Pragului - A treia dramă-misteriu (1912)
  • Trezirea sufletelor - A patra dramă-misteriu (1913)
  • Conducerea spirituală a omului și a omenirii (3 conferințe prelucrate pentru publicare de Rudolf Steiner, 1911)
  • Un drum spre cunoașterea de sine - Meditații (1912)
  • Pragul lumii spirituale - Aforisme (1913)
  • Enigmele filosofiei (1914)
  • Puncte centrale ale problemei sociale (1919)
  • Articole asupra organizării tripartite a organismului social și a problemelor contemporane (1919-1920)
  • Inițierea - Cunoașterea lumilor superioare (1922)
  • Teze antroposofice (1924)
  • Fundamentele terapiei antroposofice (carte scrisă împreună cu Ita Wegman; apărută în 1925)
  • Povestea vieții mele (carte autobiografică, 1925)
  • Știința inițiatică și cunoașterea aștrilor

Note și referințe

[modificare | modificare sursă]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Individualismul etic este opus colectivismului etic (cod moral aplicabil tuturor).

Referințe

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Steiner, Rudolf, SIKART, accesat în  
  2. ^ Rudolf Steiner, Benezit Dictionary of Artists, accesat în  
  3. ^ a b c Autoritatea BnF, accesat în  
  4. ^ „Rudolf Steiner”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  5. ^ Rudolf Steiner, Discogs, accesat în  
  6. ^ Rudolf Steiner, Steiner, Rudolf[*][[Steiner, Rudolf (encyclopedia article)|​]] 
  7. ^ Rudolf Steiner, Internet Philosophy Ontology project, accesat în  
  8. ^ Rudolf Steiner (în engleză), RKDartists 
  9. ^ „Rudolf Steiner”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  10. ^ a b c d e f g h Katalog der Deutschen Nationalbibliothek, accesat în  
  11. ^ Штейнер Рудольф, Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*]​ 
  12. ^ https://www.independent.co.uk/news/education/education-news/big-question-who-was-rudolf-steiner-and-what-were-his-revolutionary-teaching-ideas-433407.html  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  13. ^ a b „Rudolf Steiner”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  14. ^ Czech National Authority Database, accesat în  
  15. ^ CONOR.SI[*]​  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  16. ^ În documentele oficiale a fost trecută, așa cum se obișnuia pe atunci, data botezului: 27 februarie. Deși în autobiografia sa el a menționat aceeași dată, într-o notă de mână nedatată scria: „Data nașterii mele este pe 25 februarie 1861. Două zile mai târziu am fost botezat.” (documentat pentru prima oară în Contribuții la operele complete ale lui Rudolf Steiner, Caietul 49/50).
  17. ^ Schnurbein, Stefanie von; Ulbricht, Justus H. (). Völkische Religion und Krisen der Moderne: Entwürfe "arteigener" Glaubenssysteme seit der Jahrhundertwende (în germană). Königshausen & Neumann. p. 38. ISBN 978-3-8260-2160-2. Accesat în .  apud Staudenmaier, Peter (). „Race and Redemption: Racial and Ethnic Evolution in Rudolf Steiner's Anthroposophy”. Nova Religio. University of California Press. 11 (3): 4–36. doi:10.1525/nr.2008.11.3.4. ISSN 1092-6690. 
  18. ^ Diener & Hipolito 2013, p. 78.
  19. ^ a b Carlson, Maria () [1993]. No Religion Higher Than Truth: A History of the Theosophical Movement in Russia, 1875-1922. Princeton Legacy Library. Princeton University Press. p. 136. ISBN 978-1-4008-7279-4. Accesat în . Both turned out to be "positivistic religions," offering a seemingly logical theology based on pseudoscience. 
  20. ^ Ruse, Michael (). The Problem of War: Darwinism, Christianity, and Their Battle to Understand Human Conflict. Oxford University Press. p. 97. ISBN 978-0-19-086757-7. 
  21. ^ Kreidler, Marc (). „Rudolf Steiner's Quackery”. Quackwatch. Accesat în . 
  22. ^ So Gerhard Wehr: Rudolf Steiner. Leben, Erkenntnis, Kulturimpuls. Eine Biographie. Diogenes, Zürich 1993, p. 132.
  23. ^ Leijenhorst, Cees (). „Steiner, Rudolf, * 25.2.1861 Kraljevec (Croatia), † 30.3.1925 Dornach (Switzerland)”. În Hanegraaff, Wouter J. Dictionary of Gnosis and Western Esotericism. Leiden / Boston: Brill. p. 1086. Steiner moved to Weimar in 1890 and stayed there until 1897. He complained bitterly about the bad salary and the boring philological work, but found the time to write his main philosophical works during his Weimar period. ... Steiner’s high hopes that his philosophical work would gain him a professorship at one of the universities in the German-speaking world were never fulfilled. Especially his main philosophical work, the Philosophie der Freiheit, did not receive the attention and appreciation he had hoped for. 
  24. ^ Leijenhorst 2006, p. 1088. : „Despite his success as an esoteric teacher, Steiner seems to have suffered from being shut off from academic and general cultural life, given his continued attempts at getting academic positions or jobs as a journalist.”
  25. ^ Lachman 2007, pp. 92, 232.
  26. ^ Pattberg, Thorsten J. (). Shengren: Above Philosophy and Beyond Religion. LoD Press, New York. p. 125. Accesat în . Worse, he couldn't be a real philosopher either; his theosophy and anthroposophy and the Waldorf humanism in particular were considered pseudoscience or at best pedagogy, not a philosophical system. Steiner's credentials were not university-level professional work. [...] German mainstream scholarship called him an 'autodidact, with a poor teacher' and 'gypsy-intellectual.'144 Not uncommon for practitioners at the fringes of society, he was accused of class treason. 
  27. ^ Ryan, Alexandra E. (). Clarke, Peter, ed. Encyclopedia of New Religious Movements. Taylor & Francis. p. 34. ISBN 978-1-134-49970-0. Accesat în . 
  28. ^ Volckmann, Russ (). „10/13 – Otto Scharmer: Theory U — Leading from the Future as It Emerges”. Integral Leadership Review. Accesat în . There is a deeper source in the Western tradition that has been hidden, including a scientific method that is more based on phenomenology. It’s along the lines that, for example, Goethe developed with his science. Then through Steiner it became more accessible to others. It is developing a method that connects to the whole. 
  29. ^ Swartz, Karen; Hammer, Olav (). „Soft charisma as an impediment to fundamentalist discourse: The case of the Anthroposophical Society in Sweden”. Approaching Religion. 12 (2): 18–37. doi:10.30664/ar.113383. ISSN 1799-3121. 2. It can be noted that insiders routinely deny that Anthroposophy is a religion and prefer to characterise it as, for example, a philosophical perspective or a form of science. From a scholarly perspective, however, Anthroposophy has all the elements that one typically associates with a religion, for example, a charismatic founder whose status is based on claims of having direct insight into a normally invisible spiritual dimension of existence, a plethora of culturally postulated suprahuman beings that are said to influence our lives, concepts of an afterlife, canonical texts and rituals. Religions whose members deny that the movement they belong to has anything to do with religion are not uncommon in the modern age, but the reason for this is a matter that goes beyond the confines of this article. 
  30. ^ Hammer, Olav; Swartz-Hammer, Karen (). „NRMs in Comparative Perspective”. New Religious Movements and Comparative Religion. Elements in New Religious Movements. Cambridge University Press. p. 62. ISBN 978-1-009-03402-9. Accesat în . 
  31. ^ Brandt, Katharina; Hammer, Olav (). „Rudolf Steiner and Theosophy”. În Hammer, Olav; Rothstein, Mikael. Handbook of the Theosophical Current. Brill Handbooks on Contemporary Religion. Brill. p. 113 fn. 1. ISBN 978-90-04-23597-7. Accesat în . From a scholar’s point of view, Anthroposophy presents characteristics typically associated with religion, and in particular concepts of suprahuman agents (such as angels), a charismatic founder with postulated insight into the suprahuman realm (Steiner himself), rituals (for instance, eurythmy), and canonical texts (Steiner’s writings). From an insider’s perspective, however, “anthroposophy is not a religion, nor is it meant to be a substitute for religion. While its insights may support, illuminate or complement religious practice, it provides no belief system” (from the Waldorf school website www.waldorfanswers.com/NotReligion1.htm , accessed 9 October 2011). The contrast between a scholarly and an insiders’ perspective on what constitutes religion is highlighted by the clinching warrant for this assertion. Although the website argues that Anthroposophy is not a religion by stating that there are no spiritual teachers and no beliefs, it does so by adding a reference to a text by Steiner, who thus functions as an unquestioned authority figure. 
  32. ^ Hammer, Olav (). Geertz, Armin; Warburg, Margit, ed. New Religions and Globalization. Renner Studies On New Religions. Aarhus University Press. p. 69. ISBN 978-87-7934-681-9. Accesat în . Anthroposophy is thus from an emic point of view emphatically not a religion. 
  33. ^ Hansson, Sven Ove (). „Anthroposophical Climate Science Denial”. Critical Research on Religion. SAGE Publications. 10 (3): 281–297. doi:10.1177/20503032221075382. ISSN 2050-3032. Anthroposophy has characteristics usually associated with religions, not least a belief in a large number of spiritual beings (Toncheva 2015, 73–81, 134–135). However, its adherents emphatically reject that it is a religion, claiming instead that it is a spiritual science, Geisteswissenschaft (Zander 2007, 1:867). 
  34. ^ Vezi de asemenea International Bureau of Education (). Organization of Special Education for Mentally Deficient Children: A Study in Comparative Education. UNESCO. p. 15. Accesat în . anthroposophy - a religion based upon the philosophical and scientific knowledge of man 
  35. ^ Vezi de asemenea International Bureau of Education (). Bulletin of the International Bureau of Education. International Bureau of Education. p. 36. Accesat în . anthroposophy - a religion based upon the philosophical and scientific knowledge of man 
  36. ^ a b c Gardner, Martin () [1952]. Fads and Fallacies in the Name of Science. Dover Books on the Occult. Dover Publications. p. 169, 224f. ISBN 978-0-486-20394-2. Accesat în . The late Rudolf Steiner, founder of the Anthropsophical Society, the fastest growing cult in post-war Germany... Closely related to the organic farming movement is the German anthroposophical cult founded by Rudolf Steiner, whom we met earlier in connection with his writings on Atlantis and Lemuria. ... In essence, the anthroposophists' approach to the soil is like their approach to the human body—a variation of homeopathy. (See Steiner's An Outline of Anthroposophical Medical Research, English translation, 1939, for an explanation of how mistletoe, when properly prepared, will cure cancer by absorbing "etheric forces" and strengthening the "astral body.") They believe the soil can be made more "dynamic" by adding to it certain mysterious preparations which, like the medicines of homeopathic "purists," are so diluted that nothing material of the compound remains. 
  37. ^ Vezi de asemenea Brown, Candy Gunther (). „Waldorf Methods”. Debating Yoga and Mindfulness in Public Schools. University of North Carolina Press. pp. 229–254. doi:10.5149/northcarolina/9781469648484.003.0012. ISBN 978-1-4696-4848-4. premised on anthroposophy, a religious sect founded by Steiner; 
  38. ^ Toncheva, Svetoslava (). „Anthroposophy as religious syncretism”. SOTER: Journal of Religious Science. 48 (48): 81–89. doi:10.7220/1392-7450.48(76).5. 
  39. ^ Toncheva, Svetoslava (). Out of the New Spirituality of the Twentieth Century: The Dawn of Anthroposophy, the White Brotherhood and the Unified Teaching (PDF). Berlin: Frank & Timme GmbH. pp. 13, 17. ISBN 978-3-7329-0132-6. ISSN 2196-3312. 
  40. ^ Clemen, Carl (). „Anthroposophy”. The Journal of Religion. 4 (3): 281–292. doi:10.1086/480431. ISSN 0022-4189. 
  41. ^ Surse pentru 'Cusack și Norman':
    • Norman, Alex (). Cusack, Carole M.; Norman, Alex, ed. Handbook of New Religions and Cultural Production. Brill Handbooks on Contemporary Religion. Brill. p. 213. ISBN 978-90-04-22187-1. Accesat în . [...] continue to have influence beyond the institutional reach of Anthropospophy, the new religious movement he founded. 
    • Frisk, Liselotte (). Cusack, Carole M.; Norman, Alex, ed. Handbook of New Religions and Cultural Production. Brill Handbooks on Contemporary Religion. Brill. p. 204 fn. 10, 208. ISBN 978-90-04-22187-1. Accesat în . Thus my conclusion is that it is quite uncontroversial to see Anthroposophy as a whole as a religious movement, in the conventional use of the term, although it is not an emic term used by Anthroposophists themselves. 
    • Cusack, Carole M. (). Cusack, Carole M.; Norman, Alex, ed. Handbook of New Religions and Cultural Production. Brill Handbooks on Contemporary Religion. Brill. p. 190. ISBN 978-90-04-22187-1. Accesat în . Steiner, of all esoteric and new religious teachers of the early twentieth century, was acutely aware of the peculiar value of cultural production, an activity with which he engaged with tireless energy, and considerable (amateur and professional) skill and achievement. 
  42. ^ Gilhus, Sælid (). Bogdan, Henrik; Hammer, Olav, ed. Western Esotericism in Scandinavia. Brill Esotericism Reference Library. Brill. p. 56. ISBN 978-90-04-32596-8. Accesat în . 
  43. ^ Ahlbäck, Tore (). „Rudolf Steiner as a religious authority”. Scripta Instituti Donneriani Aboensis. 20. doi:10.30674/scripta.67323. ISSN 2343-4937. 
  44. ^ Zander, Helmut (). „Die Anthroposophie — Eine Religion?”. În Hoheisel, Karl; Hutter, Manfred; Klein, Wolfgang Wassilios; Vollmer, Ulrich. Hairesis: Festschrift für Karl Hoheisel zum 65. Geburtstag. Jahrbuch für Antike und Christentum (în germană). Aschendorff. p. 537. ISBN 978-3-402-08120-4. Accesat în . 
  45. ^ McDermott, Robert A. (). „Anthroposophy”. În Eliade, Mircea. The Encyclopedia of Religion. New York: Macmillan Reference USA. p. 320. ISBN 0-02-909700-2. 
  46. ^ Steiner, Rudolf; Seddon, Richard; Goodrick-Clarke, Nicholas (). Rudolf Steiner. Western Esoteric Masters (în engleză). North Atlantic Books. p. 7. ISBN 978-1-55643-490-7. Accesat în . blended modern Theosophy with a Gnostic form of Christianity, Rosicrucianism, and German Naturphilosophie 
  47. ^ Ahern, Geoffrey () [1984]. Sun at Midnight. Cambridge: James Clarke Company. p. 11. ISBN 978-0-227-17293-3. 
  48. ^ Goodrick-Clarke, Nicholas (). „Western Esoteric Traditions and Theosophy”. În Hammer, Olav; Rothstein, Mikael. Handbook of the Theosophical Current. Brill Handbooks on Contemporary Religion. Brill. p. 301. ISBN 978-90-04-23597-7. Accesat în . 
  49. ^ Robertson, David G. (). Gnosticism and the History of Religions. Scientific Studies of Religion: Inquiry and Explanation. Bloomsbury Publishing. p. 57. ISBN 978-1-350-13770-7. Accesat în . Theosophy, together with its continental sister, Anthroposophy... are pure Gnosticism in Hindu dress... 
  50. ^ Gilmer, Jane (). The Alchemical Actor. Consciousness, Literature and the Arts. Brill. p. 41. ISBN 978-90-04-44942-8. Accesat în . Jung and Steiner were both versed in ancient gnosis and both envisioned a paradigmatic shift in the way it was delivered. 
  51. ^ Quispel, Gilles (). Layton, Bentley, ed. The Rediscovery of Gnosticism: The school of Valentinus. Studies in the history of religions : Supplements to Numen. E.J. Brill. p. 123. ISBN 978-90-04-06176-7. Accesat în . After all, Theosophy is a pagan, Anthroposophy a Christian form of modern Gnosis. 
  52. ^ Quispel, Gilles; Oort, Johannes van (). Gnostica, Judaica, Catholica. Collected Essays of Gilles Quispel. Nag Hammadi and Manichaean Studies. Brill. p. 370. ISBN 978-90-474-4182-3. Accesat în . 
  53. ^ Carlson, Maria (). „Petersburg and Modern Occultism”. În Livak, Leonid. A Reader's Guide to Andrei Bely's "petersburg. University of Wisconsin Press. p. 58. ISBN 978-0-299-31930-4. Accesat în . Theosophy and Anthroposophy are fundamentally Gnostic systems in that they posit the dualism of Spirit and Matter. 
  54. ^ McL. Wilson, Robert (). „Gnosticism”. În Metzger, Bruce M.; Coogan, Michael D. The Oxford Companion to the Bible. Oxford Companions. Oxford University Press. p. 256. ISBN 978-0-19-974391-9. Accesat în . Gnosticism has often been regarded as bizarre and outlandish, and certainly it is not easily understood until it is examined in its contemporary setting. It was, however, no mere playing with words and ideas, but a serious attempt to resolve real problems: the nature and destiny of the human race, the problem of *evil, the human predicament. To a gnostic it brought a release and joy and hope, as if awakening from a nightmare. One later offshoot, Manicheism, became for a time a world religion, reaching as far as China, and there are at least elements of gnosticism in such medieval movements as those of the Bogomiles and the Cathari. Gnostic influence has been seen in various works of modern literature, such as those of William Blake and W. B. Yeats, and is also to be found in the Theosophy of Madame Blavatsky and the Anthroposophy of Rudolph Steiner. Gnosticism was of lifelong interest to the psychologist C. G. *Jung, and one of the Nag Hammadi codices (the Jung Codex) was for a time in the Jung Institute in Zurich. 
  55. ^ Braune, Joan (). Erich Fromm’s Revolutionary Hope: Prophetic Messianism as a Critical Theory of the Future. Imagination and Praxis: Criticality and Creativity in Education and Educational Research. SensePublishers. p. 52. ISBN 978-94-6209-812-1. Accesat în . 
  56. ^ Carlson, Maria (). „Gnostic Elements in Soloviev's Cosmogony”. În Kornblatt, Judith Deutsch; Gustafson, Richard F. Russian Religious Thought. Russian studies: Religion. University of Wisconsin Press. p. 53. ISBN 978-0-299-15134-8. Accesat în . 
  57. ^ Diener, Astrid; Hipolito, Jane () [2002]. The Role of Imagination in Culture and Society: Owen Barfield's Early Work. Wipf and Stock Publishers. p. 77. ISBN 978-1-7252-3320-1. Accesat în . a neognostic heresy 
  58. ^ Vezi de asemenea DWB () [2005]. „anthroposophy”. În Louth, Andrew. The Oxford Dictionary of the Christian Church (ed. 4th). OUP Oxford. pp. 76–77. ISBN 978-0-19-263815-1. Accesat în . 
  59. ^ Ellwood, Robert; Partin, Harry () [1988, 1973]. Religious and Spiritual Groups in Modern America (ed. 2nd). Taylor & Francis. p. unpaginated. ISBN 978-1-315-50723-1. Accesat în . On the one hand, there are what might be called the Western groups, which reject the alleged extravagance and orientalism of evolved Theosophy, in favor of a serious emphasis on its metaphysics and especially its recovery of the Gnostic and Hermetic heritage. These groups feel that the love of India and its mysteries which grew up after Isis Unveiled was unfortunate for a Western group. In this category there are several Neo-Gnostic and Neo-Rosicrucian groups. The Anthroposophy of Rudolf Steiner is also in this category. On the other hand, there are what may be termed "new revelation" Theosophical schisms, generally based on new revelations from the Masters not accepted by the main traditions. In this set would be Alice Bailey's groups, "I Am," and in a sense Max Heindel's Rosicrucianism. 
  60. ^ a b Winker, Eldon K. (). The New Age is Lying to You. Concordia scholarship today. Concordia Publishing House. p. 34. ISBN 978-0-570-04637-0. Accesat în . The Christology of Cerinthus is notably similar to that of Rudolf Steiner (who founded the Anthroposophical Society in 1912) and contemporary New Age writers such as David Spangler and George Trevelyan. These individuals all say the Christ descended on the human Jesus at his baptism. But they differ with Cerinthus in that they do not believe the Christ departed from Jesus prior to the crucfixion.12 
  61. ^ a b Rhodes, Ron (). The Counterfeit Christ of the New Age Movement. Christian Research Institute Series. Baker Book House. p. 19. ISBN 978-0-8010-7757-9. Accesat în . 
  62. ^ a b Leijenhorst, Cees (). „Antroposophy”. În Hanegraaff, Wouter J. Dictionary of Gnosis and Western Esotericism. Leiden / Boston: Brill. p. 84. Nevertheless, he made a distinction between the human person Jesus, and Christ as the divine Logos. 
  63. ^ Etter, Brian K. () [2001]. „Chapter Six The New Music and the Influence of Theosophy”. From Classicism to Modernism: Western Musical Culture and the Metaphysics of Order. Routledge. p. unpaginated. fn. 80. ISBN 978-1-315-18576-7. Steiner's Christology is discussed as a central element of his thought in Johannes Hemleben, Rudolf Steiner: A Documentary Biography, trans. Leo Twyman (East Grinstead, Sussex: Henry Goulden, 1975), pp. 96-100. From the perspective of orthodox Christianity, it may be said that Steiner combined a docetic understanding of Christ's nature with the Adoptionist heresy. 
  64. ^ Sanders, John Oswald () [1948]. „Anthroposophy”. Cults and isms: Ancient and Modern. Grand Rapids, Michigan: Zondervan. p. 165. ISBN 978-0-551-00458-0. OCLC 3910997. 
  65. ^ a b Surse pentru 'Asprem':
  66. ^ Samson, Martin (). The Christology of Rudolf Steiner (Teză). Flinders University. p. 180. 
  67. ^ Hudson, Wayne (). „Rudolf Steiner: Multiple bodies”. În Trompf, Garry W.; Mikkelsen, Gunner B.; Johnston, Jay. The gnostic world. London ; New York: Routledge, Taylor & Francis Group. p. 510. ISBN 978-1-315-56160-8.  apud Samson 2023, p. 56.
  68. ^ Grimstad, Kirsten J. (). The Modern Revival of Gnosticism and Thomas Mann's Doktor Faustus. Studies in German Literature L. Camden House. p. 21. ISBN 978-1-57113-193-5. Accesat în . 
  69. ^ Dipple, Elizabeth (). The Unresolvable Plot: Reading Contemporary Fiction. Routledge Library Editions: Modern Fiction. Taylor & Francis. p. unpaginated. ISBN 978-1-000-63913-1. Accesat în . neo-Platonic, semi-Gnostic, occult anthroposophical system [...] with its allegiance to mystical Christianity, Rosicrucianism and certain versions of spiritualism [...] 
  70. ^ Abrahamsson, Carl; Lachman, Gary (). Occulture: The Unseen Forces That Drive Culture Forward. Inner Traditions/Bear. p. unpaginated. ISBN 978-1-62055-704-4. Accesat în . This gnostic Christ principle balances the ungrounded [...] 
  71. ^ Lazier 2008, p. 208 fn. 6.
  72. ^ a b Rudolf Steiner, Evanghelia după Luca Conferința a VII-a.
  73. ^ Johnson, Marshall D. (). Black, Matthew, ed. The Purpose of the Biblical Genealogies with Special Reference to the Setting of the Genealogies of Jesus. London: Cambridge University Press. p. 144. ISBN 978-0-521-07317-2. 
  74. ^ G.K. Chesterton Society; G.K. Chesterton Institute for Faith & Culture (). „A conference on New Age and Christian spirituality” (PDF). The Chesterton Review. Saskatoon, Saskatchewan; South Orange, New Jersey: G.K. Chesterton Society, 1974- G.K. Chesterton Institute for Faith & Culture. XXVI (1&2). ISSN 0317-0500. OCLC 2247651. One needs to recognise several things in New Age in order not to over-react: it is not monolithic; it is not a den of demons; nor is it a den of fools. Three main currents need to be taken very seriously, even if they reject being included in the broad term New Age. They are René Guénon’s tariqa or school of intellectual Sufism, Rudolf Steiner’s anthroposophy and “the Work”, devised by Georges Ivanovitch Gurdjieff. 
  75. ^ Pontifical Council for Culture; Pontifical Council for Interreligious Dialogue. „Jesus Christ the bearer of the water of life. A Christian reflection on the "New Age"”. vatican.va. Statul Vatican: Biserica Catolică. Accesat în . The Age of Aquarius has such a high profile in the New Age movement largely because of the influence of theosophy, spiritualism and anthroposophy, and their esoteric antecedents. 
  76. ^ Leijenhorst, Cees (). Hanegraaff, Wouter J.; Faivre, Antoine; Broek, Roelof van den; Brach, Jean-Pierre, ed. Dictionary of Gnosis & Western Esotericism: I. Brill. p. 1090. ISBN 978-90-04-14187-2. Accesat în . Steiner outlined his vision of a new political and social philosophy that avoids the two extremes of capitalism and socialism. 
  77. ^ Storr, Anthony () [1996]. „IV. Rudolf Steiner”. Feet of Clay: Saints, Sinners, and Madmen: A Study of Gurus (în engleză). New York: Free Press Paperbacks, Simon & Schuster. pp. 69–70. ISBN 0-684-83495-2. His belief system is so eccentric, so unsupported by evidence, so manifestly bizarre, that rational skeptics are bound to consider it delusional.... But, whereas Einstein's way of perceiving the world by thought became confirmed by experiment and mathematical proof, Steiner's remained intensely subjective and insusceptible of objective confirmation. 
  78. ^ a b c Dugan, Dan (). Flynn, Tom; Dawkins, Richard, ed. The New Encyclopedia of Unbelief. Prometheus Books, Publishers. pp. 74–75. ISBN 9781615922802. Accesat în . Anthroposophical pseudoscience is easy to find in Waldorf schools. “Goethean science” is supposed to be based only on observation, without “dogmatic” theory. Because observations make no sense without a relationship to some hypothesis, students are subtly nudged in the direction of Steiner’s explanations of the world. Typical departures from accepted science include the claim that Goethe refuted Newton’s theory of color, Steiner’s unique “threefold” systems in physiology, and the oft-repeated doctrine that “the heart is not a pump” (blood is said to move itself). 
  79. ^ Ruse, Michael (). The Gaia Hypothesis: Science on a Pagan Planet. University of Chicago Press. p. 128. ISBN 9780226060392. Accesat în . We have rather a mishmash of religion on the one hand and pseudoscience on the other, as critics have pointed out (e.g., Shermer 2002, 32). It is hard to tell where one ends and the other begins, but for our purposes it is not really important. 
  80. ^ Regal, Brian (). „Astral Projection”. Pseudoscience: A Critical Encyclopedia: A Critical Encyclopedia. ABC-CLIO. p. 29. ISBN 978-0-313-35508-0. Accesat în . The Austrian philosopher and occultist Rudolf Steiner (1861 - 1925) claimed that, by astral projection, he could read the Akashic Record. ... Other than anecdotal eyewitness accounts, there is no evidence of the ability to astral project, the existence of other planes, or of the Akashic Record. 
  81. ^ Gorski, David H. (). Kaufman, Allison B.; Kaufman, James C., ed. Pseudoscience: The Conspiracy Against Science. MIT Press. p. 313. ISBN 978-0-262-53704-9. Accesat în . To get an idea of what mystical nonsense anthroposophic medicine is, I like to quote straight from the horse's mouth, namely Physician's Association for Anthroposophic Medicine, in its pamphlet for patients: 
  82. ^ Oppenheimer, Todd (). The Flickering Mind: Saving Education from the False Promise of Technology. Random House Publishing Group. p. 384. ISBN 978-0-307-43221-6. Accesat în . In Dugan's view, Steiner's theories are simply "cult pseudoscience". 
  83. ^ Ruse, Michael (). Pigliucci, Massimo; Boudry, Maarten, ed. Philosophy of Pseudoscience: Reconsidering the Demarcation Problem. University of Chicago Press. p. 227. ISBN 978-0-226-05182-6. Accesat în . It is not so much that they have a persecution or martyr complex, but that they do revel in having esoteric knowledge unkown to or rejected by others, and they have the sorts of personalities that rather enjoy being on the fringe or outside. Followers of Rudolf Steiner's biodynamic agriculture are particularly prone to this syndrome. They just know they are right and get a big kick out of their opposition to genetically modified foods and so forth. 
  84. ^ a b c d e f Dugan, Dan (). Shermer, Michael; Linse, Pat, ed. The Skeptic Encyclopedia of Pseudoscience. ABC-CLIO. pp. 31–33. ISBN 978-1-57607-653-8. In physics, Steiner championed Johann Wolfgang von Goethe’s color theory over Isaac Newton, and he called relativity “brilliant nonsense.” In astronomy, he taught that the motions of the planets were caused by the relationships of the spiritual beings that inhabited them. In biology, he preached vitalism and doubted germ theory. 
  85. ^ Kienle, Gunver S.; Kiene, Helmut; Albonico, Hans Ulrich (). „Anthroposophische Medizin: Health Technology Assessment Bericht – Kurzfassung”. Forschende Komplementärmedizin. 13 (2): 7–18. doi:10.1159/000093481. PMID 16883076. teils ergänzend und teils ersetzend zur konventionellen Medizin  Cited in Ernst, Edzard (). „Anthroposophic medicine: A critical analysis”. MMW Fortschritte der Medizin. 150 (Suppl 1): 1–6. PMID 18540325. 
  86. ^ Treue, Peter (). „Blut und Bohnen: Der Paradigmenwechsel im Künast-Ministerium ersetzt Wissenschaft durch Okkultismus”. Die Gegenwart (în germană). Frankfurter Allgemeine Zeitung. Arhivat din original la . Accesat în .  (Translation: "Blood and Beans: The paradigm shift in the Ministry of Renate Künast replaces science with occultism")
  87. ^ Lejano, Raul P.; Ingram, Mrill; Ingram, Helen M. (). „Chapter 6: Narratives of Nature and Science in Alternative Farming Networks”. Power of Narrative in Environmental Networks. MIT Press. p. 155. ISBN 9780262519571. 
  88. ^ Vezi și Hansson, Sven Ove () [2008]. „Science and Pseudo-Science”. Stanford Encyclopedia of Philosophy. ISSN 1095-5054. Accesat în . 
  89. ^ Ronchi, Claudio (). The Tree of Knowledge: The Bright and the Dark Sides of Science. SpringerLink : Bücher. Springer International Publishing. p. 180 fn. 2. ISBN 978-3-319-01484-5. Accesat în . merely represent, from a scientific point of view, examples of fuzzy reasoning 
  90. ^ Hansson, Sven Ove (). „Is Anthroposophy Science?” [Ist die Anthroposophie eine Wissenschaft?]. Conceptus: Zeitschrift für Philosophie. XXV (64): 37–49. ISSN 0010-5155. 
  91. ^ Steiner, Rudolf (). Der Übersinnliche Mensch - Anthroposophisch erfasst (PDF) (în germană). RUDOLF STEINER ONLINE ARCHIV. p. 72. [...] denn das Herz ist ein Sinnesorgan, das die Blutbewegung wahrnimmt, es ist nicht, wie es die Physiker meinen, ein Pumpwerk, sondern durch die Geistigkeit und Vitalität des Menschen bewegt sich das Blut [...] 
  92. ^ Mahner, Martin (). Gabbay, Dov M.; Thagard, Paul; Woods, John; Kuipers, Theo A.F., ed. General Philosophy of Science: Focal Issues. Handbook of the Philosophy of Science. Elsevier Science. p. 548. ISBN 978-0-08-054854-8. Accesat în . Examples of such fields are various forms of “alternative healing” such as shamanism, or esoteric world views like anthroposophy ... For this reason, we must suspect that the “alternative knowledge” produced in such fields is just as illusory as that of the standard pseudosciences. 
  93. ^ Fritze, Ronald H. (). „Atlantis: Mother of Pseudohistory”. Invented Knowledge. London: Reaktion Books. pp. 45, 61. ISBN 978-1-86189-430-4. For the Theosophists and other occultists Atlantis has a greater importance since it forms an integral part of their religious worldview. 
  94. ^ Vezi de asemenea Lachman, Gary (). Rudolf Steiner: An Introduction to His Life and Work. Penguin Publishing Group. pp. xix, 233. ISBN 978-1-101-15407-6. Accesat în . I formulated the cognitive challenge I was presenting myself with in this way: How can I account for the fact that, on one page, Steiner can make a powerful and original critique of Kantian epistemology—basically, the idea that there are limits to knowledge—yet on another make, with all due respect, absolutely outlandish and, more to the point, seemingly unverifiable statements about life in ancient Atlantis? 
  95. ^ Staudenmaier, Peter (). Between Occultism and Nazism: Anthroposophy and the Politics of Race in the Fascist Era. Aries Book Series. Brill. p. 8. ISBN 978-90-04-27015-2. Accesat în . In Steiner’s view, “ordinary history” was “limited to external evidence” and hence no match for “direct spiritual perception.”22 Indeed for anthroposophists, “conventional history” constitutes “a positive hindrance to occult research.”23 
  96. ^ Staudenmaier, Peter (). „Race and Redemption: Racial and Ethnic Evolution in Rudolf Steiner's Anthroposophy”. Nova Religio. 11 (3): 4–36. doi:10.1525/nr.2008.11.3.4. 
  97. ^ Steiner, Rudolf (). Faculty Meetings with Rudolf Steiner (PDF) (în engleză). Anthroposophic Press. p. 607. ISBN 0-88010--421-X. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . [...] for instance, an island like Great Britain swims in the sea and is held fast by the forces of the stars. In actuality, such islands do not sit directly upon a foundation; they swim and are held fast from outside. 
  98. ^ Surse pentru 'ahrimanică':
  99. ^ Zander 2002, p. 528.
  100. ^ Hammer, Olav (). Lewis, James R.; Tøllefsen, Inga Bårdsen, ed. Handbook of Nordic New Religions. Brill Handbooks on Contemporary Religion. Brill. pp. 56–57. ISBN 978-90-04-29246-8. Accesat în . 
  101. ^ Hammer, Olav (). „The Theosophical Current in the Twentieth Century”. În Partridge, Christopher. The Occult World. Routledge Worlds. Taylor & Francis. p. 350. ISBN 978-1-317-59676-9. Accesat în . 
  102. ^ Zander 2011, pp. 191 și urm.
  103. ^ Surse pentru 'Treher':
    • Treher, Wolfgang. Hitler, Steiner, Schreber – Gäste aus einer anderen Welt. Die seelischen Strukturen des schizophrenen Prophetenwahns, Oknos: Emmendingen, 1966 (newer edition: Oknos, 1990). ISBN: 3-921031-00-1; Wolfgang Treher Arhivat în , la Wayback Machine.
    • „Hitler, Steiner, Schreber”. trehers Webseite! (în germană). Accesat în . Eingeordnet in eine psychiatrische Krankenvorstellung lassen sich Hitler und Steiner als sozial scheinangepasste Schizophrene klassifizieren. 
    • Westphal, Jonathan (). „Comment. The philosophical interpretation of Steiner”. Theoria to Theory: An International Journal of Science, Philosophy, and Contemplative Religion. Gordon and Breach Science Publishers. 11-12: 120 fn. 11. ISSN 0049-3686. Accesat în . If Steiner was sick only in the same sense as Hegel, and no doubt Christ and Plato as well, (delusions of grandeur, raging hallucinations, etc. etc.) then sickness is surely to be encouraged and cultivated. 
    • Martin, Stoddard (). Orthodox Heresy : The Rise of 'Magic' as Religion and its Relation to Literature. London: Palgrave Macmillan UK. p. 277 fn. 21. doi:10.1007/978-1-349-19669-2. ISBN 978-1-349-19671-5. Comparisons and contrasts between Steiner and Hitler may be found throughout Trevor Ravenscroft's compulsive but undependable Spear of Destiny (London: Neville Spearman, 1972), especially the later chapters, where Steiner is portrayed as a 'white magician' hated and attacked by Hitler's 'black' cadres. In Urania's Children (p. 209), Howe also recommends Wolfgang Treher's psychiatric pathology Hitler, Steiner, Schreber : Ein Beitrag zur Phänomenologie des kranken Geistes (1966), which explores 'delusions of grandeur frequently demonstrated by schizophrenics and the tendency of those suffering from mental illness to assume a prophetic mantle'. Treher concludes, 'Many astrologers and occultists are undiagnosed schizophrenics .... Symptoms include persistent and obsessive belief that they have made outstandingly important scientific, philosophical and cultural discoveries . . . compulsive desire for an audience and for opportunities to communicate their "message" . . . brutality (to their "patients") ... creation of personal "sects" ... disproprotionate belief in their own geniuses.' 
    • Howe, Ellic (). Astrology: a Recent History Including the Untold Story of Its Role in World War II. Walker. p. 247. Accesat în . 
  104. ^ Black, Jonathan (). The Secret History of the World. Quercus Books. pp. 157, 388. ISBN 978-1-84724-167-2. Yet when Jung met Rudolf Steiner, who believed in disembodied spirits, including the planetary gods, Jung dismissed Steiner as a schizophrenic. [...] Indeed, when Jung met Rudolf Steiner he dismissed him as a schizophrenic. 
  105. ^ Wilson, Colin (). „Four. The Long Apprenticeship”. Rudolf Steiner: The Man and His Vision. Aeon Books. p. 61. ISBN 978-1-912807-56-7. Accesat în . 
  106. ^ King, Francis X. (). Mind and Magic: An Illustrated Encyclopedia of the Mysterious and Unexplained. Random House Value Publishing. p. 96. ISBN 978-0-517-06036-0. Accesat în . Others believe that Steiner was no more than a schizophrenic — the originator of a delusional system that has deceived many — or a charlatan. I find the last view untenable: Steiner's work and life indicate that he wholly believed in all that he taught. 
  107. ^ Asprem 2018, p. 494.
  108. ^ Lazier, Benjamin (). God Interrupted. Princeton (N.J.): Princeton University Press. p. 29. ISBN 978-0-691-13670-7. By the 1920s gnosticism (the term) had hardly a vestige of an agreed-upon meaning. That gnosticism had returned in some form was a sentiment shared by many, but what that meant was up for debate. Some, notably those on the occult scene inspired by the maverick educator Rudolf Steiner, greeted the new age with enthusiasm. 
  109. ^ Cappellotto, Anna (). „Creating Life Artificially : Robert Hamerling's Homunculus”. În Calzoni, Raul. Monstrous Anatomies. Göttingen: V&R unipress. p. 95. doi:10.14220/9783737004695.95. ISBN 978-3-8471-0469-8. 
  110. ^ Zegers, Peter; Staudenmaier, Peter () [2000]. „Anthroposophy and its Defenders”. Humanist. Institute for Social Ecology (4). 
  111. ^ a b French, Aaron (). „Esoteric Nationalism and Conspiracism in WWI”. În Piraino, Francesco; Pasi, Marco; Asprem, Egil. Religious Dimensions of Conspiracy Theories: Comparing and Connecting Old and New Trends. London: Routledge. pp. 107–123. doi:10.4324/9781003120940-8. ISBN 978-1-000-78268-4. Accesat în . One man inspired by Steiner's lectures during World War I was the enigmatic Karl Heise, who, in 1918, published a now classic work of anti-Masonry and anti-Judaism entitled Die Entente-Freimaurerei und der Weltkrieg, which was partially backed by Steiner, who wrote a cagey introduction to the first edition, very cautiously choosing his words and not signing his name (Zander, 2007, p. 991). 
  112. ^ Zander 2007, pp. 991–992. : „Ein weiteres Motiv könnte in der Kollision von Steiners Freimaureraktivitäten mit seinem deutschen Patriotismus liegen (s. 14.3.1). Nach dem Krieg nannte Steiner diesen Punkt sehr deutlich, als er in Karl Heises »Die Entente-Freimaurerei und der Weltkrieg«, in der es um die Kriegsschuldfrage ging178, ein nicht gezeichnetes, auf den 10. Oktober 1918 datiertes Vorwort verfaßte, sich also einen Monat vor dem Waffenstillstand und inmitten des Zusammenbruchs des Deutschen Reiches äußerte. »Die Geheimgesellschaften der Entente-Länder«, hieß es dort, hätten eine »die Weltkatastrophe vorbereitende politische Gesinnung und Beeinflussung der Weltereignisse« an den Tag gelegt. Bei der Suche nach der »Schuld am Weltkriege« habe man auch an die Freimaurer zu denken. Dies war nicht nur eine reduktive Lösung der »Kriegsschuldfrage« im Jahr 1918, sondern möglicherweise auch ein Hinweis auf seine Motivlage im Jahr 1914: Steiner hätte sich dann aus Solidarität mit Deutschland aus dem Internationalismus der Freimaurerei verabschiedet179. Andere theosophische Gesellschaften haben diesen Schnitt übrigens nicht so deutlich vollzogen180.”
  113. ^ a b c Staudenmaier 2014, pp. 96–97. : „The foremost example of a full-fledged antisemitic conspiracy theory based squarely on anthroposophist premises was Karl Heise’s 1919 tome blaming the World War on a cabal of freemasons and Jews. Heise wrote the book with Steiner’s encouragement and founded its argument on Steiner’s own teachings, while Steiner himself wrote the foreword and contributed a substantial sum toward publication costs.101”
  114. ^ Zander 2007, pp. 306, 991-992.
  115. ^ Taverne, Dick (). The March of Unreason: Science, Democracy, and the New Fundamentalism. OUP Oxford. p. 28. ISBN 978-0-19-157861-8. Accesat în . Rudolf Steiner joined the Nazi party in its early days 
  116. ^ a b Hill, Chris (). „'Gustavo Who?' — Notes Towards the Life and Times of Gustavo Rol; Putative Mage and Cosmic 'Drainpipe'”. În Pilkington, Mark; Sutcliffe, Jamie. Strange Attractor Journal Five. MIT Press. p. 194. ISBN 978-1-907222-52-8. Accesat în . 
  117. ^ Baroni, Francesco (). „Occultism and Christianity in twentieth-century Italy. Tommaso Palamidessi's Christian magic”. În Bogdan, Henrik; Djurdjevic, Gordan. Occultism in a Global Perspective. Approaches to new religions. Taylor & Francis. p. 104. ISBN 978-1-317-54447-0. Accesat în . 
  118. ^ Staudenmaier, Peter (). „Anthroposophy in Fascist Italy”. În Versluis, Arthur; Irwin, Lee; Phillips, Melinda. Esotericism, Religion, and Politics. Minneapolis, MN: New Cultures Press. pp. 83–84. ISBN 978-1596500136. 
  119. ^ Renato Del Ponte, Evola and the magical Group of UR. Studies and documents to serve the history of «Ur-Krur», Borzano (Reggio Emilia), SeaR, 1994, cf. Maurizio Martucci (). „Il magico Gruppo di Ur-Krur” (în italiană). 
  120. ^ Staudenmaier 2014, p. 271.
  121. ^ Turris, Gianfranco de (iunie 1987). „L'Esoterismo Italiano degli anni Venti: il Gruppo di Ur, tra Magia e Super Fascismo”. Abstracta. II. Nr. 16. 
  122. ^ Beraldo, Michele (). „L'Antroposofia e il suo rapporto con il Regime Fascista”. În Turris, Gianfranco de. Esoterismo e fascismo: storia, interpretazioni, documenti (în italiană). Edizioni mediterranee. p. 83. ISBN 978-88-272-1831-0. Accesat în . 
  123. ^ a b Kurlander, Eric (). „The Nazi Magicians' Controversy: Enlightenment, "Border Science," and Occultism in the Third Reich”. Central European History. [Cambridge University Press, Central European History Society]. 48 (4): 498–522. ISSN 1569-1616. JSTOR 43965203. Accesat în . Before 1933, Himmler, Walther Darré (the future Reich Agriculture Minister), and Rudolf Höss (the future commandant of Auschwitz) had studied ariosophy and anthroposophy, belonged to the occult-inspired Artamanen movement, [...] 
  124. ^ Kurlander, Eric (). „MONSTROUS SCIENCE: Racial Resettlement, Human Experiments, and the Holocaust”. Hitler's Monsters. Yale University Press. pp. 239–240. ISBN 978-0-300-18945-2. JSTOR j.ctt1q31shs.13. Accesat în . '[...] with the active cooperation of the Reich League for Biodynamic Agriculture' [...] Pancke, Pohl, and Hans Merkel established additional biodynamic plantations across the eastern territories as well as Dachau, Ravensbrück, and Auschwitz concentration camps. Many were staffed by anthroposophists. 
  125. ^ a b Staudenmaier 2014, pp. 118-119.
  126. ^ Staudenmaier 2014, p. 104.
  127. ^ a b c Rieppel, Olivier (). Phylogenetic Systematics: Haeckel to Hennig. CRC Press. p. 246. ISBN 978-1-4987-5489-7. Accesat în . Although in his reply, Himmler pretended to share Astel's assessment of anthroposophy as a dangerous movement, he admitted to be unable to do anything about the school of Rudolf Steiner because Rudolf Hess supported and protected it. 
  128. ^ a b Douglas-Hamilton, James (). „1 Turmoil at the Dictator's Court: 11 May 1941”. The Truth About Rudolf Hess. Mainstream Publishing. p. unpaginated. ISBN 978-1-78057-791-3. Accesat în . Organisations which Hess had supported, such as the Rudolf Steiner schools, were closed down. 
  129. ^ a b Tucker, S.D. (). False Economies: The Strangest, Least Successful and Most Audacious Financial Follies, Plans and Crazes of All Time. Amberley Publishing. p. unpaginated. ISBN 978-1-4456-7235-9. Accesat în . according to Deputy Führer Rudolf Hess (1894-1987), those sceptics who criticised biodynamic methods on scientific grounds were just 'carrying out a kind of witch-trial' against Steiner's followers. 
  130. ^ a b c Staudenmaier 2014, pp. 103-106.
  131. ^ Uwe Werner, Anthroposophen in der Zeit des Nationalsozialismus, Munich (1999), p. 7.
  132. ^ "Hammer und Hakenkreuz – Anthroposophie im Visier der völkischen Bewegung"[nefuncțională], Südwestrundfunk, 26 November 2004
  133. ^ Staudenmaier 2014, p. 214.
  134. ^ Staudenmaier, Peter (). Manthripragada, Ashwin; Mušanović, Emina; Theison, Dagmar, ed. The Threat and Allure of the Magical: Selected Papers from the 17th Annual Interdisciplinary German Studies Conference, University of California, Berkeley. Cambridge Scholars Publisher. pp. 44–46. ISBN 978-1-4438-6586-9. Accesat în . Without endorsing Steiner's doctrines as a whole, Nazi leaders like Hess, Ohlendorf, and Baeumler considered specific aspects of anthroposophy, both ideological and practical, to be compatible with and complementary to National Socialist principles. 
  135. ^ Wieringa, Tommy (). „Groene vingers”. NRC (în neerlandeză). Arhivat din original la . Accesat în . Het was een ontmoeting van oude bekenden: nazi-kopstukken als Rudolf Hess en Heinrich Himmler herkenden in Rudolf Steiner al een geestverwant, met zijn theorieën over raszuiverheid, esoterische geneeskunst en biologisch-dynamische landbouw. — A fost o întâlnire a vechilor cunoștințe: lideri naziști precum Rudolf Hess și Heinrich Himmler au recunoscut deja un spirit înrudit în Rudolf Steiner, cu teoriile sale despre puritatea rasială, medicina ezoterică și agricultura biodinamică. 
  136. ^ Brederode, Désanne van (). „Désanne van Brederode is verbijsterd: corona drijft antroposofen in extreemrechtse armen”. Trouw (în neerlandeză). Arhivat din original la . Accesat în . 
  137. ^ Sutin, Lawrence (). Do What Thou Wilt: A Life of Aleister Crowley. St. Martin's Publishing Group. p. unpaginated. ISBN 978-1-4668-7526-5. Accesat în . for the Third Reich had outlawed virtually all esoteric groups (alleged to be under covert Jewish control) in Germany 
  138. ^ a b Staudenmaier, Peter (). Between Occultism and Nazism: Anthroposophy and the Politics of Race in the Fascist Era. Aries Book Series. Brill. p. 174. ISBN 978-90-04-27015-2. Accesat în . Though anthroposophists complained regularly about negative publicity, Steiner’s movement received remarkably positive press coverage in the Nazi era, including outspokenly supportive pieces in the Völkischer Beobachter.108 Anthroposophist authors generally encountered few difficulties in publishing their work,109 SD specialists on occult groups made suppression of anthroposophist publications a priority, but met with relatively little success. They argued that misuse of terms such as “race, nation, community, Germanness” by non-Nazi authors, even if sincere and well-meaning, “must be regarded as an attack on the National Socialist worldview.”110 Criticizing “materialist misinterpretations” of Nazi racial theory, they contended that the Nazi conception of race united the biological with the spiritual, the physical with the soul, into one comprehensive synthesis. The SD was especially wary of spiritual groups claiming that Nazism had “adopted” some of their own ideas or that their teachings had all along been in concert with National Socialist precepts. Movements like anthroposophy, from this point of view, represented unwelcome competition. 
  139. ^ Staudenmaier 2014, p. 215.
  140. ^ Staudenmaier 2014, pp. 173-174.
  141. ^ Kurlander, Eric (). Black, Monica; Kurlander, Eric, ed. Revisiting the "Nazi Occult": Histories, Realities, Legacies. German history in context. Camden House. p. 149. ISBN 978-1-57113-906-1. Accesat în . the Nazis were hardly ideologically opposed to the supernatural sciences themselves. 
  142. ^ Staudenmaier 2014, pp. 18, 79. : "Though raised Catholic, Büchenbacher had partial Jewish ancestry and was considered a “half-Jew” by Nazi standards. He emigrated to Switzerland in 1936. According to his post-war memoirs, “approximately two thirds of German anthroposophists more or less succumbed to National Socialism.” He reported that various influential anthroposophists were “deeply infected by Nazi views” and “staunchly supported Hitler.” Both Guenther Wachsmuth, Secretary of the Swiss-based General Anthroposophical Society, and Marie Steiner, the widow of Rudolf Steiner, were described as “completely pro-Nazi.” Büchenbacher retrospectively lamented the far-reaching “Nazi sins” of his colleagues.59"
  143. ^ McKanan 2017, pp. 33–34, 196.
  144. ^ Purcell, Brendan (). „Hitler's Monsters: A Supernatural History of the Third Reich”. VoegelinView. Accesat în . 
  145. ^ Koehne, Samuel (). „Revisiting the "Nazi Occult": Histories, Realities, Legacies. Edited by Monica Black and Eric Kurlander. Rochester, NY: Camden House, 2015. Pp. 306. Cloth $90.00. ISBN 978-1571139061”. Central European History. 49 (2): 281–283. doi:10.1017/S0008938916000492. ISSN 0008-9389. there were often no clear-cut lines between theosophy, anthroposophy, ariosophy, astrology and the völkisch movement from which the Nazi Party arose. 
  146. ^ Martins, Ansgar (). Vukadinović, Vojin Saša, ed. Rassismus: Von der frühen Bundesrepublik bis zur Gegenwart (în germană). De Gruyter. p. unpaginated. ISBN 978-3-11-070278-1. Accesat în . Und genau diese komfortable Situation macht es möglich, dass Anthroposophie bis heute eine ganz erstaunliche Auswahl von rassischen und Völker-Stereotypen tradiert, die in ihrer Gründerzeit anscheinend kaum als skandalös auffielen, aber heute den politischen Status des Ganzen verändern. Steiners nationalistische, antijüdische und rassistische Vorstellungen notierten um 1920 nicht einmal linke Kritiker wie Ernst Bloch Oder Siegfried Kracauer, aber sie sickern zum Beispiel auch noch in die jüngere Waldorf-Literatur ein und führen seit den 1990er Jahren periodisch zu erbitterten wissenschaftlichen, journalistischen und juristischen Auseinandersetzungen. Die Argumente Sind seit Jahrzehnten ausgetauscht, das Andauern der Debatte gleicht einem Sich wahnsinnig weiterdrehenden Hamsterrad. Anthroposophen reagieren dabei stets reaktiv auf externe Kritik. Dass Steiner Sich von den wilden Rassisten des 19. Jahrhunderts distanzierte, wird manchen seiner heutigen Anhänger zur Ausrede, um seinen eigenen, spirituell-paternalistischen Rassismus in der Gegenwart schönzureden.4 Einer überschaubaren Anzahl kritischer Aufsätze5 stehen monographische Hetzschriften gegenüber, die Kritiker des „gezielten, vorsätzlich unternommenen Rufmords"6 bezichtigen. Derweil sprechen Sich die anthroposophischen Dachverbände, wenn die Kritik allzu laut wird, in formelhaften Allgemeinplätzen gegen Rassismus aus und gestehen vage ,zeitbedingte' Formulierungen Steiners zu.7 Überhaupt dreht Sich die Diskussion zu oft um Steiner. Es Sind jüngere Beiträge, die seine Stereotype in die Gegenwart transportieren. 
  147. ^ Hammer, Olav (). „Between Occultism and Nazism: Anthroposophy and the Politics of Race in the Fascist Era, written by Peter Staudenmaier”. Numen. Brill. 63 (1): 118–121. doi:10.1163/15685276-12341412. ISSN 0029-5973. JSTOR 24644844. their founder or their movement has been tainted with racism or anti-Semitism. [...] Denial, it would seem, is no longer an option. 
  148. ^ Staudenmaier, Peter (). „Rudolf Steiner and the Jewish Question”. Leo Baeck Institute Yearbook. 50 (1): 127–147. doi:10.1093/leobaeck/50.1.127. ISSN 0075-8744. Arhivat din original la . 
  149. ^ Vezi de asemenea Munoz, Joaquin (). „CHAPTER 5: CONCLUSION AND IMPLICATIONS: THE CHALLENGE OF WALDORF EDUCATION FOR ALL YOUTH. Waldorf Education and Racism”. The Circle of Mind and Heart: Integrating Waldorf Education, Indigenous Epistemologies, and Critical Pedagogy (PDF) (Teză). The University of Arizona. pp. 189–190. Accesat în . 
  150. ^ Munoz 2016, pp. 189-190.
  151. ^ a b Strube, Julian (). „Doesn't occultism lead straight to fascism?”. În Forshaw, Peter; Hanegraaff, Wouter J.; Pasi, Marco. Hermes Explains: Thirty Questions about Western Esotericism. Amsterdam: Amsterdam University Press. p. 230. ISBN 978-90-485-4285-7. One of the most insightful contributions to this area is Peter Staudenmaier's case study of Anthroposophy, which has demonstrated the ambiguous role of Anthroposophists in fascist Italy and Nazi Germany. 

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]

Legături externe

[modificare | modificare sursă]

Vezi și

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Rudolf_Steiner&oldid=16710185