Sari la conținut

Gliese 581 c

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Reprezentare artistică a planetei

Gliese 581 c sau Gl 581 c este o planetă extrasolară care se rotește în jurul stelei Gliese 581 din constelația Balanța, aflată la 20 an-lumină de planeta noastră. Până în prezent, este a doua planetă din cele șase descoperite în acest sistem. Gliese 581 c este a treia planetă de la stea, în jurul căreia se rotește în 3,15 zile. Masa sa este de cca. 5,6 ori mai mare decât masa terestră și a fost considerată cea mai apropiată planeta ca mărime de Pământ până la descoperirea planetei Gliese 581 e care are 1,9 mase terestre.

A Message From Earth

[modificare | modificare sursă]

Un mesaj de la Pământ (A Message From Earth, AMFE) este un semnal radio de mare putere, care a fost trimis pe 9 octombrie 2008 spre Gliese 581 c. Semnalul este o capsulă a timpului digitală care conține 501 de mesaje care au fost selectate printr-o competiție pe site-ul de socializare Bebo. Mesajul a fost trimis folosind telescopul radar RT-70 al Agenției Spațiale de Stat a Ucrainei. Semnalul va ajunge pe planeta Gliese 581c la începutul anului 2029.[1] Mai mult de o jumătate de milion de persoane, inclusiv celebrități și politicieni, au participat la proiectul AMFE, care a fost prima capsulă digitală a timpului din lume în care conținutul a fost selectat de către public.[2][3]

La 22 ianuarie 2015, mesajul a parcurs 59,48 trilioane kilometri din totalul de 192 trilioane de kilometri, ceea ce reprezintă 31,0% din distanța față de sistemul Gliese 581.[4]

La 13 februarie 2015, oamenii de știință (inclusiv David Grinspoon, Seth Shostak și David Brin) la o întâlnire anuală a Asociației Americane pentru Progresul Științelor au discutat despre Active SETI și dacă fost o idee bună transmiterea unui mesaj către extratereștrii inteligenți din Cosmos.[5][6] În aceeași săptămână, a fost lansată o declarație, semnată de mulți cercetători din comunitatea SETI, conform căreia trebuie să existe "o discuție științifică, politică și umanitară la nivel mondial înainte de a trimite orice fel de mesaj" extratereștrilor.[7] Cu toate acestea, nici Frank Drake, nici Seth Shostak nu au semnat acest apel. La 28 martie 2015, un eseu asemănător cu un punct de vedere diferit a fost scris de Seth Shostak și publicat în The New York Times.[8]

  1. ^ Moore, Matthew (). „Messages from Earth sent to distant planet by Bebo”. .telegraph.co.uk. Arhivat din originalul de la . Accesat în . 
  2. ^ „Stars' Faces Beamed Into Space”. Sky News. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ Sarah Gavin (). „One Giant Leap For The Bebo Community”. Bebo. Accesat în . 
  4. ^ „Bebo All-In-One Streaming”. Bebo. 
  5. ^ Borenstein, Seth (of AP News) (). „Should We Call the Cosmos Seeking ET? Or Is That Risky?”. New York Times. Accesat în . 
  6. ^ Ghosh, Pallab (). „Scientist: 'Try to contact aliens'. BBC News. Accesat în . 
  7. ^ Various (). „Statement - Regarding Messaging To Extraterrestrial Intelligence (METI) / Active Searches For Extraterrestrial Intelligence (Active SETI)”. University of California, Berkeley. Accesat în . 
  8. ^ Shostak, Seth (). „Should We Keep a Low Profile in Space?”. New York Times. Accesat în . 

Rapoarte media de știri

[modificare | modificare sursă]

Media non-știri

[modificare | modificare sursă]

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Gliese 581 c

Coordonate: Harta cerului 15h 19m 26s, −07° 43′ 20″