Limbi germanice

Acest articol participă la Concursul de scriere. Ajutați la îmbunătățirea lui!

Limbi germanice
Distribuire geografică	Europa, America de Sud, Australia
Clasificare lingvistică
Limbi indo-europene Limbi germanice
Limba proto	Limba proto-germanică
Subdiviziuni
Grupul de vest Grupul de nord Grupul de est (dispărut)
Răspândire în lume
Limbile germanice în lume
Această pagină poate conține caractere Unicode.

Limbile germanice sunt o grupă de limbi indo-europene vorbite în nordul Europei și alte părți a lumii. Limbile germanice, în special engleza și germana, sunt printre cele mai vorbite și învățate limbi din lume, fapt observat și în România.

Strămoșul comuna al tuturor limbilor germanice este cunoscută sub numele de proto-germanică (sau germana comună), care a fost vorbită aproximativ din prima jumătate a mileniului 1 î.Hr. în timpul Epocii Fierului, în partea nordică a Europei. Proto-germanica, împreună cu toate limbile care au derivat din aceasta, este caracterizată de un număr de proprietăți lingvistice unice. Cea mai renumită dintre acestea este schimbul de consoane, cunoscut și sub numele de Legea lui Grimm. Varietăți timpurii ale limbii au început să apară odată cu migrația triburilor germanice din nordul Europei în secolul al II-lea î.Hr. spre partea central-nordică a continentului.

Cele mai vorbite limbi germanice sunt engleza și germana, cu aproximativ 300–400 milioane vorbitori și peste 100 de milioane respectiv. Acestea două aparțin grupului vest de limbi germanice. Acest grup include de asemenea alte limbi importante, cum ar fi olandeza cu 23 de milioane de vorbitori și afrikaans cu mai mult de 6 milioane de vorbitori nativi. Grupa nordică a limbilor germanice include norvegiana, daneza, suedeza (care împreună formează subgrupa continentală), islandeza și feroeza (care aparțin subgrupei insulare), care sunt vorbite împreună de un total de 20 de milioane de vorbitori. Etnologul SIL a listat un total de 53 de limbi germanice diferite.

Caracteristici

Limbile germanice posedă un număr de caracteristici comune, unice față de cele ale altor limbi indo-europene.

Probabil cele mai cunoscute dintre aceste caracteristici sunt:

1. Schimbarea de sunet, cunoscută ca Legea lui Grimm sau Legea lui Verner, a fost factorul care a schimbat valoarea tuturor consoanelor oclusive din limbile indo-europene. (De exemplu, */t d dh/-ul original a devenit */θ t d/-ul germanic în majoritatea cazurilor; a se compara englezescul three cu latinescul tres, și similar two cu duo, do cu sanscritul dha-.) Recunoașterea a acestor două legi ale sunetelor a fost un eveniment important în înțelegerea caracterului regulat al schimbului sunetelor lingvistice și în dezvoltarea metodei comparative, care pune bazele lingvisticii istorice.
2. Dezvoltarea unui accent prozodic pe prima silabă a cuvântului, care a declanșat o reducere fonologică semnificativă a restului silabelor. Asta a declanșat și reducerea majorității cuvintelor de bază din engleză în monosilabe, și aspectului comun de limbi cu consoane grave al englezei moderne și al germanei. Exemple se găsesc în cuvintele proto-germanice transmise englezei: *strangiþō → strength (putere), *aimaitjō → ant (furnică), *haubudan → head (cap), *hauzijanan → hear (păr), și germanei: *harubistaz → Herbst (toamnă), *hagatusjō → Hexe (vrăjitoare).
3. O schimbare cunoscută sub numele de umlaut germanic, care a modificat calitățile vocalei în cazul în care o vocală gravă (/i/, /iː/ sau /j/) trecea în a doua silabă. În general, vocalele posterioare erau anteriorizate, iar cele anterioare erau ridicate. În multe limbi, vocalele modificate erau indicate cu ajutorul unei treme (de exemplu, ä ö ü în germană, pronunțate /ɛ ø y/, respectiv). Această schimbare a rezultat în alternanțe universale în cuvintele înrudite - încă foarte proeminente în germana modernă, dar doar câteva urme în engleza modernă (de exemplu, mouse/mice (șoarece-șoareci), goose/geese (gâscă-gâște), broad/breadth (larg-lățime), tell/told (spune-spus), old/elder (bătrân-mai bătrân), foul/filth (murdar-murdărie), gold/gild (aur-auri).
4. Un număr mare al valorilor pe care le pot avea vocalele. Engleza este un exemplu tipic, cu aproximativ 11-12 vocale în majoritatea dialectelor (nu sunt luați în considerare diftongii). Suedeza standard are 17 vocale pure, germana standard și olandeza au 14, iar daneza are cel puțin 11. Dialectul Amstetten, ce aparține germanei bavareze, are 13 distincții între vocalele lungi, fiind unul dintre cel mai complex din lume în acest sens.
5. Verbul pe locul 2 (V2). O singură locuțiune substantivală sau element adverbial trebuie să se afle după verb; în particular, dacă un adverb sau o locuțiune prepozițională precede verbul, subiectul trebuie să fie următorul. Această caracteristică nu se mai găsește în engleza modernă, exceptând unele fraze învechite cum ar fi „Over went the boat” sau „Boom goes the dynamite” (Bum a făcut dinamita), dar este prezentă în toate celelalte limbile germanice moderne.

Alte caracteristici importante sunt:

1. Reducerea diverselor combinații dintre timpurile și aspectele gramaticale ale sistemului verbal indo-european în doar două: timpul prezent și timpul trecut (cunoscut și ca „preterit”).
2. O clasă mare de verbe care folosește sufix dental (/d/ or /t/) și nu alternanță vocalică (tremă) pentru a indica prezența timpului trecut. Acestea sunt verbele slabe din germană; verbele rămase, care folosesc tremă, sunt verbele tari din germană.
3. Unele cuvinte cu etimologii care sunt greu de legat de alte familii de limbi indo-europene, dar cu variante care apar în aproape toate celelalte limbi germanice.

Istoric

Se crede că toate limbile germanice au apărut dintr-o limbă ipotetică proto-germanică, asemănătoare între ele datorită Legii lui Grimm și a Legii lui Verner. Asta a avut loc probabil în timpul Epocii de Fier pre-romane, din nordul Europei, după circa 500 î.Hr.. Proto-germanica a fost cel mai probabil vorbită după 500 î.Hr., iar limba proto-nordică după secolul al II-lea, care mai târziu încă este destul de asemănătoare cu proto-germanica reconstruită.

Conform datelor lingvistice și arheologice, se pare că ultima mare schimbare care a avut efecte asupra tuturor limbilor germanice a avut loc pe un teritoriu întins între sudul Suediei, sudul Norvegiei, Danemarca și Elba inferioară.

Din perioada în care au fost atestate, varietățile de limbi germanice au fost împărțite în trei grupe: limbi germanice de vest, de est și de nord. Relația exactă dintre ele este greu de determinat doar din evidențele rare provenite de la inscripțiile runice, dar se știe că ele au rămas mutual inteligibile în timpul Perioadei de Migrații , astfel unele varietăți individuale sunt dificil de clasificat.

Unele inscripții runice datând din secolele XVIII și IX au supraviețuit (cum ar fi Piatra Eggjum și Piatra Rök), unele texte în alfabetul latin din secolul al XII-lea au supraviețuit (Íslendingabók), și unele poezii scandinave datează cel mai devreme din secolul al IX-lea.

Disctribuția în prezent a limbilor germanice în Europa:
Limbi germanice de nord

     Islandeză

     Feroeză

     Norvegiană

     Suedeză

     Daneză

Limbi germanice de vest

     Scoțiană

     Engleză

     Frizonă

     Olandeză

     Germana inferioară

     Germană

Punctele indică zonele în care poliglotismul este comun.

Cam din secolul al X-lea, varietățile de limbi germanice s-au diferențiat destul de mult pentru a nu mai fi mutual-inteligibile între ele. Contactul lingvistic dintre locuitorii vikingi din Danelaw și anglo-saxoni au lăsat urme asupra limbii engleze și se crede că aceasta a fost elementul care a facilitat decăderea gramaticii vechi a englezei vechi, care a rezultat în crearea englezei medii de prin secolul al XII-lea.

Grupa estică de limbi germanice a fost marginalizată de pe la sfârșitul perioadei Marilor Migrații. Burgunzii, goții și vandalii au de venit asimilați din punct de vedere lingvistic de către vecinii lor prin secolul al VII-lea, limba gotică crimeană fiind singura care a persistat până în secolul al XVIII-lea.

În timpul Evului Mediu Timpuriu, grupa vestică a limbilor germanice a fost separată în primul rând de către dezvoltarea insulară a englezei medii, iar în al doilea rând de către fenomenul lingvistic de schimb al consoanelor care s-a manifestat în cadrul germanei; în acest fel, s-au creat două varietăți principale de germană (inferioară și superioară) și alte varietăți gradate, denumite centrale (sau mijlocii). Până la începutul erei moderne, aceste schimbări au dus la crearea unor diferențe considerabile între limbi, variind ca în cazul germanei: germana superioară alemanică în sud și saxona inferioară nordică în nord. Deși ambele varietăți sunt considerate a reprezenta limba germană, vorbitorii dialectelor pot cu greu să se înțeleagă între ei. Varietățile sudice au completat al doilea schimb sonor, în timp ce varietățile nordice au rămas neafectate de către acest fenomen lingvistic.

Grupa nordică a limbilor germanice, pe de altă parte, au rămas unificate după 1000 d.Hr.; de fapt, limbile scandinavice continentale (suedeza, daneza și norvegiana) încă păstrează o oarecare inteligibilitate mutuală. Diferențele dintre limbile vestice continentale și insulare (cum este islandeza) se datorează în mare parte datorită faptului că gramatica limbii nordice veche a rămas practic neschimbată, în timp ce a celor continentale s-a schimbat foarte multe.

Statut actual

Dialectele limbilor germanice în lume.

Limba engleză are statut oficial în Belize, Canada, Insulele Falkland, Noua Zeelandă, Filipine, Puerto Rico, Guam, și în alte foste colonii britanice din Asia, Africa și Oceania. În plus, este limba de facto a Regatului Unit, a Statelor Unite ale Americii și a Australiei.

Deși Germania a avut de asemenea câteva posesiuni coloniale, limba germană nu a rămas oficială după destrămarea dominației coloniale, astfel limba germană este vorbită doar minoritar sau ca limbă secundară de către comunitățile de imigranți din America de Nord și America de Sud, Australia și din țările africane, printre care se numără fosta colonie germană Namibia (vorbită de persoanele educate și în comerț); a fost odată limbă oficială acolo. Un dialect german, numit „Olandeza de Pennsylvania”, este încă prezentă printre populațiile de anabaptiși din Pennsylvania, Statele Unite.

Deși Olanda are câteva posesiuni coloniale, olandeza este oficială în Aruba, Belgia, Curaçao, Olanda, Sint Maarten și Surinam.

Limba afrikaans este una dintre cele 11 limbi oficiale din Africa de Sud și este lingua franca în Namibia.

În afara Danemarcei, limba daneză este limbă oficială în teritoriile de peste ocean numite Insulele Feroe și este lingua franca și limba educației în Groenlanda, unde a fost limba oficială până în 2009.

Limba norvegiană este vorbită în afara Norvegiei în comunitățile de imigranți din nordul Statelor Unite.

Clasificare

Cronologică

Tabelul de mai jos arată succesiunea etapelor istorice semnificative a fiecărei limbi (orizontal) împreună cu grupările lor aproximative în subfamilii (vertical).

Epoca de fier pre-romană 500–100 î.Hr.		Epoca de fier Timpurie 100 î.Hr.–100 d.Hr.	Epoca de fier Târzie 100–300	Perioada migrațiilor 300–600	Evul Mediu Timpuriu 600–1100	Evul Mediu 1100–1350	Evul Mediu Târziu[2] 1350–1500	Epoca Modernă Timpurie 1500–1700	Epoca Modernă 1700 to present
Proto-Germanică	Germanice de vest	Irminonic (Elbe Germanic)	Germana primitivă superioară		Germană superioară veche, Lombardă[3]	Germana superioară medie	Germana superioară nouă timpurie		Germana superioară
									Germana standard
		Istvaeonic (Weser-Rhine Germanic)	Frankish primitivă	Frankish veche	Germană centrală veche	Germana centrală medie	Germana centrală nouă timpurie
									Varietăți de germană centrală
					Franconiană veche inferioară (Olandeză veche)	Olandeză medie timpurie limburgheză	Olandeză medie târzie de limburgheză	Limburgheză timpurie	Limburgheză
						Olandeză medie timpurie	Olandeză medie târzie	Olandeza modernă timpurie	Varietăți de olandeză
									Afrikaans
		Ingvaeonice	Saxonă primitivă (Ingvaeonică de sud-est)		Saxonă veche	Germană inferioară medie			Varietăți de germană inferioară
			Anglo-frizone (Ingvaeonică de nord-est)	Frizonă primitivă	Frizonă veche			Frizonă medie	Varietăți de frizonă
				Engleză primitivă	Engleză veche (Anglo-saxonă)	Engleză medie timpurie	Engleză medie târzie	Engleză modernă timpurie	Varietăți de engleză
							Scoțiană timpurie[4]	Scoțiană medie	Varietăți de scoțiană
	Germanice de nord		Limbi proto-nordice		Nordica veche de vest runică	Islandeză veche	Islandeză veche târzie	Varietăți de islandeză
						Norvegiană veche[5]	Feroeză veche	Feroeză
							Old Norn	Norn	Dispărută[6]
					Nordica veche de est runică		Norvegiană veche	Norvegiană
						Daneză veche timpurie	Daneză veche târzie	Daneză
						Suedeză veche timpurie	Suedeză veche târzie	Suedeză veche timpurie and Dalecarlian dialects
					Runic Old Gutnish	Early Old Gutnish	Late Old Gutnish	Gutnish	dispărută[7]
	Germanice de est			Gotică		(dialecte gotice neatestate)		Gotică crimeană	dispărută
				Vandalică	dispărută
				Burgundă	dispărută

• ^1 There are conflicting opinions on the classification of Lombardic. Contrary to its isolated position in the table above, it also has been classified as close to either Upper German or Old Saxon.
• ^2 Late Middle Ages refers to the post-Black Death period. Especially for the language situation in Norway this event was important.
• ^3 From Early Northern Middle English. McClure gives Northumbrian Old English. In the Oxford Companion to the English Language (p. 894) the 'sources' of Scots are described as "the Old English of the Kingdom of Bernicia" and "the Scandinavian-influenced English of immigrants from Northern and Midland England in the 12-13c [...]." The historical stages 'Early—Middle—Modern Scots' are used, for example, in the "Concise Scots Dictionary" and "A Dictionary of the Older Scottish Tongue".
• ^4 The speakers of Norn were assimilated to speak the Modern Scots varieties.
• ^5 The Gutnish language today is practically a dialect of Swedish.
• ^6 Mainland Old Norwegian existed along a dialect continuum between West and East Old Norse.

Contemporană

Articol principal: Lista limbilor germanice.

Limbile germanice în Europa

Limbile germanice şi principalele grupuri de dialecte;

Se presupune că toate limbile germanice provin de la limba proto-germanică în antichitate.

• Limbile vest-germanice
  • Limbile anglice (descinse de la engleza veche anglo-saxonă)
    • Limba engleză
      • Limba engleză din Insulele Cayman
  • Limbile frizone
    • Frizona occidentală
    • Frizona orientală
    • Frizona nordică
  • Germana joasă
    • Limbile franconiene
      • Limba neerlandeză
        • Limba flamandă
      • Limba afrikaans
    • Germana de jos
      • Saxona de jos septentrională
      • Bayerisch
      • Westfalian
      • Ostfalian
      • mecklenburghez/vest-pomeranez
      • pomeraneza mijlocie
      • brandenburgheza
      • pomeraneza de est
      • prusaca de jos
      • Plautdietsch (germană joasă menonită)
  • Germana înaltă
    • germana
      • Germana medie
        • Germana medie de est
          • Thüringisch
          • Lausitzisch-Neumärkisch
          • Nordobersächsisch
          • Hochpreußisch
          • Obersächsisch
          • Schlesisch
        • Germana medie de vest
          • Limba ripurană
          • Moselfränkisch
            • Limba luxemburgheză (Lëtzebuergesch)
          • Rheinfränkisch
          • Nordhessisch
          • Mittelhessisch
          • Osthessisch
          • Germana din Pennsylvania (vorbită de Amishi și de către alte grupuri în sud-estul statului Pennsylvania)
      • Germana de sus
        • Mittelalemannisch
        • Hochalemannisch
        • Höchstalemannisch
        • Niederalemannisch
        • Șvab
        • Alemán Coloneiro (vorbită în Venezuela)
        • Nordbairisch
        • Mittelbairisch
        • Südbairisch
        • Germana Hutterită (aka "tiroleza")
        • Limba lombardică (dispărută)
    • Limba idiș
• Limbile est-germanice: (descendente ale limbii goților)
  • Limba crimeană-gotică (dispărută în anii 1800)
  • Limba vandalică (dispărută)
• Limbile nord-germanice:
  • Limbile vest-scandinave (insulare)
    • Limba islandeză
    • Limba feroeză
  • Limbile est-scandinave (continentale)
    • Limba suedeză
    • Limba norvegiană
    • Limba daneză

Caracteristici lingvistice comune

Articol principal: Proto-germanică.

Fonologie

Toate dintre cele mai vechi limbi germanice împart un număr de caracteristici comune, despre care se crede că au fost moștenite de la o limbă proto-germanică. Din punct vedere fonologic, asta include schimbările importante de sunete cunoscute și sub denumire de Legea lui Grimm și Legea lui Verner, care au introdus un număr mare de consoane fricative; limbile proto-indo-europene (PIE) au avut doar una singură, /s/.

Cea mai importantă dezvoltare vocalică este contopirea (în majoritatea cazurilor) a vocalelor lungi și scurte /a/ și /o/, creându-se /a/ și /ō/ lung. Asta a afectat, de asemenea, și diftongii, astfel în limbile PIE /ai/ și /oi/ au fost unite în /ai/, iar /au/ și /ou/ au fost unite în /au/. /ei/ din limbile PIE a devenit /ī/ lung. /ē/ lung din limbile PIE s-a transformat într-o vocală notată ca /ē₁/ (este admisă scrierea fonetică [ǣ]), în timp ce o nouă, destul de neobișnuită vocală lungă /ē₂/ s-a dezvoltat în circumstanțe variate și necunoscute în totalitate. Proto-germanica nu a avut nicio vocală de frontală rotunjită, deși toate limbile germanice în afara goticii și-au adăugat-o ulterior prin procedeul i-umlaut.

Proto-germanica și-a dezvoltat un accent puternic pe prima silabă a rădăcinii (deși resturi ale accentului original din limbile PIE sunt vizibile datorită Legii lui Verner). Asta a dus la o distrugere constantă a vocalelor din silabele neaccentuate. În proto-germanică, aceasta a progresat doar până în punctul în care vocalele finale scurte absolute (altele decât /i/ și /u/) au fost pierdute și vocalele finale lungi absolute au fost scurtate, însă toate limbile literare timpurii manifestă o anumită stare de pierdere a vocalelor. În cele din urmă, acestea au dus practic, în unele limbi (ca engleza modernă), la pierderea tuturor vocalelor ce urmează după accentul principal și la creșterea constantă a unui număr mare de cuvinte monosilabice.

Tabel cu rezultate

Tabelul următor ilustrează rezultatele principalele efecte ale vocalelor și consoanelor din proto-germanică asupra altor limbi vechi. Pentru vocale, doar efectele în silabele accentuate sunt ilustrate. Efectele din silabele neaccentuate sunt relativ diferite, variind de la limbă la limbă, și depinzând de un număr de factori diverși (cum ar fi, dacă silaba a fost medială sau finală, dacă silaba a fost deschisă sau închisă sau dacă silaba precedentă a fost ușoară sau grea).

Notații:

• C- înseamnă înaintea unei vocale (cuvânt inițial, sau câteodată după o consoană).
• -C- înseamnă între vocale..
• -C înseamnă după o vocală (cuvânt final sau înainte de o consoană). Efectele cuvântului-final au avut loc în general după suprimarea vocalelor scurte finale (care a avut loc după proto-germanică, și s-a reflectat în cadrul istoriei în toate limbile scrise cu excepția limbii proto-nordice).
• Cele trei notații sunt scrise în ordinea C-, -C-, -C. Dacă una dintre ele este omisă, cea precedentă este folosită. De esemplu, f, -[v]- înseamnă că [v] apare după o vocală, indiferent de ce urmează.
• Ceva ca a(…u) înseamnă "a dacă /u/ apare în silaba următoare".
• Ceva ca a(n) înseamnă "a dacă /n/ urmează imediati".
• Ceva ca (n)a înseamnă "a dacă /n/ precedă imediat".

Evoluția sunetelor în limbile germanice

Proto-germanică	(Pre-)gotică	Nordică veche	Engleză veche	Germană veche înaltă
a	a	a, ɔ(…u)	æ, a(…a), a/o(n), æ̆ă(h,rC,lC)	a
a(…i)		e, ø(…u)	e, æ, ĭy̆(h,rC,lC)	e, a(hs,ht,Cw)
ãː	aː	aː	oː	aː
ãː(…i)		æː	eː	äː
æː	eː, ɛː(V)	aː	æː, æa(h)	aː
æː(…i)		æː	æː	äː
e	i, ɛ(h,hʷ,r)	ja, jø(…u), (w,r,l)e, (w,r,l)ø(…u)	e, ĕŏ(h,w,rC)	e, i(…u)
e(…i)		i, y(…w)	i	i
eː	eː, ɛː(V)	eː	eː	ie
i	i, ɛ(h,hʷ,r)	i, y(…w)	i, ĭŭ(h,w,rC)	i
iː	iː	iː	iː, iu(h)	iː
oː	oː, ɔː(V)	oː	oː	uo
oː(…i)		øː	eː	üö
u	u, ɔ(h,hʷ,r)	u, o(…a)	u, o(…a)	u, o(…a)
u(…i)		y	y	ü
uː	uː, ɔː(V)	uː	uː	uː
uː(…i)		yː	yː	üː
ai	ai	ei, ey(…w),aː(h,r)	aː	ei, eː(r,h,w,#)
ai(…i)		ei, æː(h,r)	æː
au	au	au, oː(h)	æa	ou, oː(h,T)
au(…i)		ey, øː(h)	iy	öü, öː(h,T)
eu	iu	juː, joː(T)	eo	io, iu(…i/u)
eu(…i)		yː	iy
p	p	p	p	pf-, -ff-, -f
t	t	t	t	ts-, -ss-, -s
k	k	k	k, tʃ(i,e,æ)-, -k-, -(i)tʃ-, -tʃ(i)-	k-, -xx-, -x
kʷ	kʷ	kv, -k	kw-, -k-, -(i)tʃ-, -tʃ(i)-	kw-, -xx-, -x
b-, -[β]-	b-, -[β]-, -f	b-, -[v]-	b-, -[v]-, -f	b
d-, -[ð]-	d-, -[ð]-, -þ	d-, -[ð]-	d	t
[ɣ]-, -[ɣ]-	g-, -[ɣ]-, -[x]	g-, -[ɣ]-	g-, j(æ,e,i)-, -[ɣ]-, -j(æ,e,i)-, -(æ,e,i)j-	g
f	f	f, -[v]-	f, -[v]-, -f	f
þ	þ	þ, -[ð]-	þ, -[ð]-, -þ	d
x	h	h, -∅-	h, -∅-, -h	h
xʷ	hʷ	xv, -∅-	hw, -∅-, -h	hw, -h-
s	s	s-, -[z]-	s-, -[z]-, -s	ṣ-, -[ẓ]-, -ṣ
z	-z-, -s	r	-r-, -∅	-r-, -∅
r	r	r	r	r
l	l	l	l	l
n	n	n-, -∅(s,p,t,k), -∅	n, -∅(f,s,þ)	n
m	m	m	m	m
j	j	∅-, -j-, -∅	j	j
w	w	∅-, v-(a,e,i), -v-, -∅	w	w

Morfologie

Cea mai veche limbă germanice are morfologia tipică flexibilă complexă a limbilor indo-europene vechi, care conțin patru sau cinci cazuri gramaticale; verbele marcate pentru persoane, numere, timpuri și moduri; substantive multiple și clase verbale; câteva articole sau fără; și mai degrabă cuvintele libere. Limbile germanice vechi sunt renumite pentru faptul că au doar două timpuri verbale (prezent și trecut), cu trei aspecte trecut-viitor specific limbilor PIE (imperfect, aorist și perfect/stativ) unite într-unul și niciun timp nou (viitor, mai mult ca perfect, etc.) în dezvoltare. Au existat trei moduri: indicativ, subjonctiv (dezvoltat din optativul limbilor PIE) și imperativ. Verbele gotice au avut un număr de caracteristici arhaice moștenite de la limbile PIE care au fost pierdute în alte limbi germanice (cu excepția unor urme), printre care se numără finalul dublu, vocea pasivă flexibilă (derivată din vocea mediopasivă a limbilor PIE), și o clasă de verbe cu reduplicare în cadrul timpului trecut (derivat din timpul perfect al limbilor PIE). Sistemul complex de timpuri verbale al englezei moderne (cum se regăsește în enunțurile: In three months, the house will still be being built.- În trei luni, casa va fi încă în construcție (formă continuă), sau If you had not acted so stupidly, we would never have been caught, - dacă nu te-ai fi purtat atât de stupid, noi nu am fi fost prinși niciodată) este aproape în totalitate datorată dezvoltării ulterioare (deși paralelă în mare parte a restului limbilor germanice).

Printre invoațiile primordiale din proto-germanică se numără verbele la prezent preterite, un set special de verbe a căror timp prezent seamănă cu timpul trecut al altor verbe și care este originea a mare parte dintre verbele modale din limba engleză; o terminație de trecut (pentru așa-zisele verbe slabe, marcate cu -ed în engleză) care apare în diverse forme ca /d/ or /t/, probabil derivate de la verbul to do (a face); și alte două seturi separate de terminații adjectivale, la origine corespunzătoare unor deosebiri dintre semantica indefinită ("a man" - un om, cu o combinație de terminații adjectivale și pronominale din limbile PIE) și semantica definită ("the man" - omul, cu terminații derivate din substantivele n-stem din limbile PIE).

Note that most modern Germanic languages have lost most of the inherited inflectional morphology as a result of the steady attrition of unstressed endings triggered by the strong initial stress. (Contrast, for example, the Balto-Slavic languages, which have largely kept the Indo-European pitch accent and consequently preserved much of the inherited morphology.) Icelandic and modern German best preserve the Proto–Germanic inflectional system, with four noun cases, three genders, and well-marked verbs. English is at the other extreme, with almost no remaining inflectional morphology.

Substantivele și adjectivele tari și slabe

La origine, adjectivele din limbile PIE aveau aceleași clase de declinații ca și substantivele. Cele mai cunoscute clase (clasele o/ā) foloseau o combinație de terminații în o pentru genurile masculin și neutur și terminații în ā pentru genul feminin, însă alte clase cunoscute (cum ar fi clasele i și u) au folosit terminațiile de la o singură declinație vocalică pentru toate genurile, și au existat și alte clase bazate pe alte declinații. Un set relativ diferit de terminații „pronominale” au fost folosite pentru pronume, determinanți și cuvinte cu semantică asociată (de exemplu, „tot”, „doar”)

O inovație importantă în limba proto-germanică a fost dezvoltarea a două seturi separate de terminații adjectivale, a origine corespondente unei deosebiri dintre semanticul indefinit („un om”) și semanticul definit („omul”). Terminațiile adjectivelor indefinite au fost derivate dintr-o combinație de terminații pronominale cu declinațiile adjectivale bazate pe vocale - de obicei clase o/ā (clase terminate în a/ō în contextul limbilor germanice) dar câteodată și clase i sau u. Adjectivele definite, totuși, au avut terminații bazate pe substantivele cu terminație n. La început, ambele tipuri de adjective au putut fi folosite, dar deja din timpul proto-germanicii a evoluat un model în care adjectivele definite trebuiau să fie însoțite de un determinant cu semantică definită (de exemplu, articol definit, pronume demonstrativ, pronume posesiv), în timp ce adjectivele indefinite erau utilizate în alte circumstanțe (fie însoțit de un cuvânt cu semantică indefinită ca „a”, „one” sau „some”, sau neînsoțit).

În secolul al XIX-lea, cele două tipuri de adjective - indefinite și definite - erau de asemenea denumite „tari” și „slabe”, denumiri care sunt încă folosite. Aceste denumiri erau bazate pe apariția celor două seturi de terminații din germana modernă. În germană, terminațiile pentru cazul distinctiv folosit odată pentru substantive aproape că a dispărut, iar asta a determinat ca încercarea de a deosebi un caz de altul să fie preluată de către determinanți și adjective. Mai mult, datorită cunoscutul schimb de sunete, terminațiile variate ale adjectivelor definite (n) au fuzionat până când au mai rămas doar două terminații (-e and -en) folosite pentru exprimarea unei categorii flexionare din cele șasprezece (masculin/feminin/neutru/plural împreună cu nominativ/acuzativ/dativ/genitiv - germana modernă unește toate genurile la plural). Terminațiile adjectivelor indefinite (a/ō) au fost mai puțin afectate de către schimbul de sunete, așadar au mai rămas șase terminații (-, -e, -es, -er, -em, -en), distribuite într-un așa fel încât să poată exprima categoriile flexionare cu ușurință.

However, in Proto-Germanic - and still in Gothic, the most conservative Germanic language - the terms "strong" and "weak" are not clearly appropriate. For one thing, there were a large number of noun declensions. The a-stem, ō-stem, and n-stem declensions were the most common and represented targets into which the other declensions were eventually absorbed, but this process occurred only gradually. Originally the n-stem declension was not a single declension but a set of separate declensions (e.g., -an, -ōn, -īn) with related endings, and these endings were in no way any "weaker" than the endings of any other declensions. (For example, among the eight possible inflectional categories of a noun — singular/plural crossed with nominative/accusative/dative/genitive — masculine an-stem nouns in Gothic include seven endings, and feminine ōn-stem nouns include six endings, meaning there is very little ambiguity of "weakness" in these endings and in fact much less than in the German "strong" endings.) Although it is possible to group the various noun declensions into three basic categories — vowel-stem, n-stem, and other-consonant-stem (aka "minor declensions") — the vowel-stem nouns do not display any sort of unity in their endings that supports grouping them together with each other but separate from the n-stem endings.

It is only in later languages that the binary distinction between "strong" and "weak" nouns become more relevant. In Old English, the n-stem nouns form a single, clear class, but the masculine a-stem and feminine ō-stem nouns have little in common with each other, and neither has much similarity to the small class of u-stem nouns. Similarly, in Old Norse, the masculine a-stem and feminine ō-stem nouns have little in common with each other, and the continuations of the masculine an-stem and feminine ōn/īn-stem nouns are also quite distinct. It is only in Middle Dutch and modern German that the various vowel-stem nouns have merged to the point that a binary strong/weak distinction clearly applies.

As a result, newer grammatical descriptions of the Germanic languages often avoid the terms "strong" and "weak" except in conjunction with German itself, preferring instead to use the terms "indefinite" and "definite" for adjectives and to distinguish nouns by their actual stem class.

In English, both two sets of adjective endings were lost entirely in the late Middle English period.

Următorul tabel înfățișează un substantiv tipic de tipul a, din proto-germanică, *fiskaz („pește”), și dezvoltarea sa în diverse limbi literare vechi:

Declinarea unui substantiv de tip a: *fiskaz, „pește”, în diverse limbi

		Proto-germanică	Gotică	Nordică veche	Germană veche înaltă	Germană medie înaltă	Germană	Engleză veche	Saxonă veche	Frizonă veche
Singular	Nominativ	*fisk-az	fisk-s	fisk-r	visk	visch	fisch	fisc	fisc	fisk
	Vocativ	*fisk	fisk
	Acusativ	*fisk-ą	fisk	fisk
	Genitiv	*fisk-as, -is	fisk-is	fisk-s	visk-es	visch-es	fisch-es	fisc-es < fisc-æs	fisc-as, -es	fisk-is, -es
	Dativ	*fisk-ai	fisk-a	fisk-i	visk-a	visch-e	fisch-(e)	fisc-e < fisc-æ	fisc-a, -e	fisk-a, -i, -e
	Instrumental	*fisk-ō	--	--	visk-u	--	--	fisc-e < fisc-i	fisc-u	--
Plural	Nominativ, Vocativ	*fisk-ôs, -ôz	fisk-ōs	fisk-ar	visk-a	visch-e	fisch-e	fisc-as	fisc-ōs, -ās	fisk-ar, -a
	Acusativ	*fisk-anz	fisk-ans	fisk-a	visk-ā
	Genitiv	*fisk-ǫ̂	fisk-ē	fisk-a	visk-ō			fisc-a	fisc-ō, -ā	fisk-a
	Dativ	*fisk-amaz	fisk-am	fisk-um, -om	visk-um	visch-en	fisch-en	fisc-um	fisc-un, -on	fisk-um, -on, -em
	Instrumental	*fisk-amiz	--	--	--	--	--	--	--	--

Comparația vocabularului

Câțiva dintre termenii din tabelul de mai jos au avut parte de schimb semantic. De exemplu, forma Sterben și alți termeni pentru a deceda au aceeași origine cu cuvântul din engleză starve („a flămânzi”; literal, „a muri de foame”). Există de asemenea cel puțin un exemplu de împrumut dintr-o origine ne-germanică (ounce-uncie, și alte înrudite din latină).

Română	Engleză	Scoțiană	Frizonă de vest	Afrikaans	Olandeză	Olandeză (Limburgheză)	Germană inferioară	Germană inferioară (Groningen)	Germană medie (Luxemburgheză)	Germană	Idiș	Gotică	Islandeză	Feroeză	Suedeză	Daneză	Norvegiană (Bokmål)	Norvegiană (Nynorsk)
măr	apple	aiple	apel	appel	appel	appel	Appel	Abbel	Apel	Apfel	עפל / epl	aplus	epli	epli	äpple	æble	eple	eple
tablă	board	buird	board	bord	bord	bórdj/telleur	Boord	Bred	Briet	Brett	ברעט / bret	baúrd	borð	borð	bord	bord	bord	bord
fag	beech	beech	boeke	beuk	beuk	beuk	Boeoek / Böök	Beukenboom	Bich	Buche	–	bōka/-bagms	beyki	bók(artræ)	bok	bøg	bok	bok / bøk
carte	book	beuk	boek	boek	boek	book	Book	Bouk	Buch	Buch	בוך / bukh	bōka	bók	bók	bok	bog	bok	bok
sân	breast	breest	boarst	bors	borst	boors	Bost	Bôrst	Broscht	Brust	ברוסט / brust	brusts	brjóst	bróst / bringa	bröst	bryst	bryst	bryst
brun	brown	broun	brún	bruin	bruin	broen	bruun	broen	brong	braun	ברוין / broyn	bruns	brúnn	brúnur	brun	brun	brun	brun
zi	day	day	dei	dag	dag	daag	Dag	Dag	Do	Tag	טאג / tog	dags	dagur	dagur	dag	dag	dag	dag
mort	dead	deid	dea	dood	dood	doed	dood	dood	dout	tot	טויט / toyt	dauþs	dauður	deyður	död	død	død	daud
muri	die (starve)	dee	stjerre	sterf	sterven	stèrve	sterven / starven / döen	staarven	stierwen	sterben	שטארבן / shtarbn	diwan	deyja	doyggja	dö	dø	dø	døy / starva
destul	enough	eneuch	genôch	genoeg	genoeg	genóg	noog	genog	genuch	genug	גענוג / genug	ganōhs	nóg	nóg/nógmikið	nog	nok	nok	nok
deget	finger	finger	finger	vinger	vinger	veenger	Finger	Vinger	Fanger	Finger	פינגער / finger	figgrs	fingur	fingur	finger	finger	finger	finger
da	give	gie	jaan	gee	geven	geve	geven	geven	ginn	geben	געבן / gebn	giban	gefa	geva	ge / giva	give	gi	gje(va)
sticlă	glass	gless	glês	glas	glas	glaas	Glas	Glas	Glas	Glas	גלאז / gloz	–	glas	glas	glas	glas	glass	glas
aur	gold	gowd	goud	goud	goud	goud / góldj	Gold	Gold	–	Gold	גאלד / gold	gulþ	gull	gull	guld / gull	guld	gull	gull
bine/bun	good	guid	gód	goed	goed	good	good	goud	gutt	gut	גוט / gut	gōþ(is)	góð(ur) / gott	góð(ur) / gott	god	god	god	god
mână	hand	haund	hân	hand	hand	hand	Hand	Haand	Hand	Hand	האנט / hant	handus	hönd	hond	hand	hånd	hånd	hand
cap	head	heid	holle	hoof / kop	hoofd / kop	kop	Kopp / höved	Heufd / Kop	Kopp	Haupt / Kopf	הויפט/קאפ / hoypt/kop	háubiþ	höfuð	høvd / høvur	huvud	hoved	hode	hovud
mare	high	heich	heech	hoog	hoog	hoeg	hoog	hoog / höch	héich	hoch	הויך / hoykh	háuh	hár	høg / ur	hög	høj	høy / høg	høg
acasă	home	hame	hiem	heim / tuis	heem, heim / thuis	thoes	Tohuus / heem	Thoes	Heem	Heim(at)	היים / heym	háimōþ	heim	heim	hem	hjem	hjem / heim	heim
cârlig	hook / crook	heuk	hoek	haak	haak	haok	Haak	Hoak	Krop / Kramp	Haken	האק / hak	kramppa	haki / krókur	krókur / ongul	hake / krok	hage / krog	hake / krok	hake / krok
casă	house	hoose	hûs	huis	huis	hoes	Huus	Hoes	Haus	Haus	הויז / hoyz	hūs	hús	hús	hus	hus	hus	hus
mult	many	mony	mannich / mennich	baie / menige	menig	minnig	Mennig	Ìnde	–	manch	מאנכע / mankhe	manags	margir	mangir / nógvir	många	mange	mange	mange
lună	moon	muin	moanne	maan	maan	maon	Maan	Moan	Mound	Mond	–	mēna	máni / tungl	máni	måne	måne	måne	måne
noapte	night	nicht	nacht	nag	nacht	nach	Nach / Nacht	Nacht	Nuecht	Nacht	נאכט / nakht	nótt	nótt	nátt	natt	nat	natt	natt
nu (ba)	no (nay)	nae	nee	nee	nee(n)	nei	nee	nee / nai	nee(n)	nee / nein / nö	ניין / neyn	nē	nei	nei	nej / nä	nej / næ	nei	nei
bătrân	old (dar: elder, eldest)	auld	âld	oud	oud	aajt (vechi) / gammel (decăzut)	old / gammelig	old / olleg	aalt	alt	אלט / alt	sineigs	gamall (dar: eldri, elstur) / aldinn	gamal (dar: eldri, elstur)	gammal (dar: äldre, äldst)	gammel (dar: ældre, ældst)	gammel (dar: eldre, eldst)	gam(m)al (dar: eldre, eldst)
unu	one	ane	ien	een	een	ein	een	aine	een	eins	איין / eyn	áins	einn	ein	en	en	en	ein
uncie	ounce	unce	ûns	ons	ons	óns	Ons	Onze	–	Unze	–	unkja	únsa	únsa	uns	unse	unse	unse / unsa
zăpadă	snow	snaw	snie	sneeu	sneeuw	sjnie	Snee	Snij / Snèj	Schlue	Schnee	שניי / shney	snáiws	snjór	kavi / snjógvur	snö	sne	snø	snø
piatră	stone	stane	stien	steen	steen	stein	Steen	Stain	Steen	Stein	שטיין / shteyn	stáins	steinn	steinur	sten	sten	stein	stein
acel	that	that	dat	daardie / dit	dat / die	dat / tot	dat / dit	dat / dij	dat	das	דאס / dos	þata	það	tað	det	det	det	det
doi	two / twain	twa	twa	twee	twee	twie	twee	twij / twèje	zoo / zwou / zwéin	zwei/zwo	צוויי / tsvey	twái	tveir / tvær / tvö	tveir / tvey / tvær / tvá	två / tu	to	to	to
cine	who	wha	wa	wie	wie	wee	wokeen	wel	wien	wer	ווער / ver	Ƕas / hwas	hver	hvør	vem	hvem	hvem	kven
vierme	worm	wirm	wjirm	wurm	worm	weurm	Worm	Wörm	Wuerm	Wurm / Made	ווארעם / vorem	maþa	maðkur / ormur	maðkur / ormur	mask / orm	orm	makk / mark / orm	makk/mark/orm
Română	Engleză	Scoțiană	Frizonă de vest	Afrikaans	Olandeză	Olandeză (Limburgheză)	Germană inferioară	Germană inferioară (Groningen)	Germană medie (Luxemburgheză)	Germană	Idiș	Gotică	Islandeză	Feroeză	Suedeză	Daneză	Norvegiană (Bokmål)	Norvegiană (Nynorsk)

Vezi și

• Izoglosă
• Limbi indo-europene
• Categorie:Limbi germanice