Romania Postcomunista

Dincolo de faptul că au contribuit decisiv la consolidarea unei noi culturi a protestului în România, protestele din ultimele săptămâni au polarizat de asemenea țara cu o intensitate pe care nu o mai credeam posibilă. Sigur, protestul în sine este ceva lăudabil. Întotdeauna trebuie să păstrăm o distanță critică față de putere, o mefiență constructivă în raport cu aceasta, expunându-i și contestându-i tentativele de a ne " vorbi " , de a ne inocula propriul ei discurs prezentat, de pe o poziție întotdeauna particulară, ca reprezentând interesele generale ale întregii societăți. Așa ceva este imposibil. Dar, în același timp, este indispensabil pentru buna funcționare a democrației. Puterea trebuie să încerce să mulțumească o parte cât mai mare a societății, sau măcar să nemulțumească una cât mai mică. În același timp, dacă nu este ținută permanent în șah dinspre societatea civilă, orice ar putea însemna ea și oricâte tentative au existat din partea elitelor de a o acapara integral – puterea are tendința să devină tot mai autoritară, tot mai puțin democratică. Nu este vorba neapărat (numai) de considerente morale aici, ci de o întreagă asimetrie distributivă a resurselor care tinde să-i " corupă " pe politicieni să acționeze mai degrabă ca reprezentanți ai grupurilor de interese care le-au finanțat partidele și campaniile electorale decât ca reprezentanți ai alegătorilor. Acestea fiind zise, protestele din ultimele săptămâni sunt perfect justificate în sine. Abuzul revoltător al PSD în cazul celebrei ordonanțe de urgență 13 merita sancționat din plin. Numai că nu trebuie pierdută niciodată din vedere structura compozită a protestatarilor, respectiv mesajele lor diferite. Nu a existat o singură voce a protestatarilor. Problema apare atunci când se încearcă impunerea unui singur mesaj ca fiind cel definitoriu pentru întreaga mișcare contestatară. Pe toți ne deranjează corupția. De la mic la mare, toți am avut sau avem de suferit din cauza ei. În același timp, toți o reproducem sub o formă sau alta, fie că recunoaștem sau conștientizăm măcar acest lucru, fie că nu. Atunci când utilizăm mijloacele de transport în comun și nu compostăm biletul; atunci când nu ne cumpărăm bilet în tren și ne " înțelegem " cu " nașul " ; atunci când declarăm cifre de afaceri mai mici pentru a plăti impozite mai mici; atunci când achiziționăm un imobil pentru o sumă, iar la notar specificăm altă sumă, pentru a reduce impozitul, atunci când oferim diferite șpăgi strategice medicilor, profesorilor, polițiștilor, politicienilor șamd. Lista este deschisă. Toate aceste practici erodează gradual calitatea vieții noastre cotidiene. Și totuși, utilizând justificări mai mult sau mai puțin îndreptățite, căutăm să ne externalizăm vinovăția atunci când ne aflăm într-una din situațiile de mai sus. Iar mai apoi suntem iuți la mânie împotriva statului pe care n-am mai știut cum să-l fentăm atunci când avem impresia că serviciile pe care le oferă nu sunt la înălțimea standardelor noastre. Când vom înțelege că nu facem decât să furăm din propriul buzunar? Corupția este o veche problemă în România. Nu e o meteahnă comunistă, să fim bine înțeleși, ci e mult mai veche. De fapt, în diferite dozaje, corupție există peste tot în lume, în orice comunitate/societate, așa cum există și inegalitatea. Nu putem face altceva decât să o ținem sub control, să prevenim polarizarea și fracturarea întregului social datorită acesteia. Pentru a ajunge aici, trebuie însă să o înțelegem în toată amploarea și complexitatea sa. Și, ne place sau nu, să ne înțelegem pe noi înșine și ca parte a problemei, nu numai a soluției. În ultimele secole, consideră filosoful Adrian Paul Iliescu, elitele românești au fost într-o permanentă stare de urgență. S-a ajuns aici și din rațiuni externe – presiunea imperiilor care își exercitau suzeranitatea asupra provinciilor românești – dar și din rațiuni interne: neexistând un cadru legislativ sigur, care să nu fluctueze în funcție de interesele conjuncturale ale puterilor respective, boierii s-au rezumat, precaut, la propriile interese, și au renunțat la principiile politice generale, dacă le-au avut 1

The author in her article investigates the rules, norms and practices of gift-giving at weddings in Ghimeș (Romania). She presents local people’s experiences about gift exchange at weddings and the way they interpret the process of gift giving and reciprocation, what calculations precede the compilation of guest lists, what factors are taken into consideration when people accept or reject wedding invitation and in what way they calculate the proper sum of money to be given as gift to the young couple. The return of gifts does not take place automatically in each case, the indebted party is not always asked to reciprocate, and not every indebted guest accepts invitation and returns the gift. The author has reconsidered the local norms of gift-giving at weddings relying upon Marcel Mauss’ model of gift exchange (1925). She wondered to what extent this model elaborated on premodern societies can be applied to societies in the 21st century. She observed gift giving at weddings on her
fi eld site in Ghimeș between 2007 and 2016, and points out that beyond the trinity of giving, accepting and reciprocating fixed by Mauss, some other factors also have to be taken into consideration as not all practices and norms of local gift exchange at weddings can be described with these three acts, which might call for a supplementation and further elaboration of the model.

Descendants of Transylvanian Hungarian aristocratic families has returned to their ancient homeland after the turn of the millenium. How they were received? What kind of difficulties they had to face? What can they do with their castles and organizational skills in the modern world? I discuss this questions after summarizing the history of Hungarian nobility with special attention to that of Transylvania.

Apariția jocurilor piramidale în România, context și evoluții În luna decembrie a anului 1989 în România a avut loc o revoluție prin care a fost înlăturat regimul comunist și România și-a recăpătat parcursul democratic după aproximativ 50 de ani de dictatură comunistă. Înlăturarea regimului comunist din România nu a avut loc ca un eveniment singular, ci s-a desfășurat într-un context internațional, în care majoritatea statelor din Europa de Est, aflate sub sfera de influență a Uniunii Sovietice, au renunțat la modelul de organizare al societății socialiste și la regimul comunist în favoarea modelului de societate capitalistă occidentală și a regimului democratic. Dacă în țări precum Polonia, Ungaria sau Cehoslovacia, trecerea puterii de la regimul comunist la cel democratic a avut loc amiabil, fără violențe, în România, acest transfer s-a petrecut brusc și violent, fapt ce a dus la numeroase victime. După înlăturarea regimului comunist, societatea românească se afla într-o perioadă de tranziție, către noul model de regim politic, cel democratic. Tranziția a reprezentat trecerea de la un model de ordine și distribuție socială, către alt model. Această trecere, a reprezentat voința atât a societății cât și a clasei politice, însă trebuia realizată pe trei niveluri: politico-social, economic și internațional. (Pasti, TRANZIŢIA POSTCOMUNISMULUI PRO-OCCIDENTAL-Sfârşitul tranziţiei postcomuniste 2006). Chiar dacă de-a lungul timpului au existat mai multe moduri de producție, nu a existat o tranziție de la modul de producție comunsit la cel capitalist. Marx teoretizează 4 moduri de producție de-a lungul istoriei, acestea fiind: modul de producție al comunei primitive, al societăților sclavagiste, feudale și capitaliste. Ultima tranziție considerată de Marx, va avea loc de la modul de producție capitalist la cel comunist, care va reprezenta " sfârșitul exploatării omului de către om. " (Bulai 2008) Contrar teoriei lui Marx, atât în România cât și în celelalte state din Estul Europei, tranziția se va produce de la modul de producție comunist spre cel capitalist. În această lucrare nu îmi propun o analiză a tranziției românești în ansamblul său, ci doar o evidențiere a unor aspecte ale tranziției economice și anume, influența jocurilor piramidale asupra societății românești din anii '90. Pe parcursul lucrării, voi încerca să explic în ce au constat jocurile piramidale, cum s-au dezvoltat acestea (mecanismele din spatele lor), contextul social-economic și care a fost influența acestora asupra societății care încerca să se adapteze la noul sistem capitalist. " Jocul piramidal presupune creşterea în progresie geometrică a numărului celor care depun bani într-o instituţie, în schimbul promisiunii că vor primi înapoi, după o perioadă de timp, o sumă mult mai mare. Aceste sume mai mari se distribuie vârfului piramidei şi publicitatea făcută în jurul acestor plăţi are ca rost să atragă şi mai mulţi depunători la baza piramidei. Cel mai mare joc piramidal din România, Caritas înfiinţat la Cluj, şi răspândit rapid în toate oraşele ţării în primii ani de după revoluţie, promitea o rată a câştigului la investiţie de nu mai puţin de 800%, iar publicitatea sa se baza pe o " metodă secretă " de a câştiga bani, pe

In questo testo – attraverso vari interventi – l’analisi del fenomeno dell’emigrazione rumena in Italia (il gruppo più consistente di immigrati stranieri, spesso al centro di strumentali polemiche a causa di fenomeni di delinquenza e criminalità) e la comprensione di quello che è diventato un paese come la Romania in questi anni: le sue trasformazioni sociali, politiche e culturali, la ricerca di un’identità nuova dopo la fine del regime di Ceausescu, la costruzione di una strada diversa da quella nazionalista e post comunista in un’Europa che sembra non accettare questo come gli altri paesi ex-socialisti dell’est. Testimonianze, interventi e interviste da un paese crocevia delle contraddizioni della nuova Europa.
ANDREA BAJANI scrittore e giornalista, vincitore del Premio Mondello e autore di Domani niente scuola (Einaudi 2008) e MIMMO PERROTTA ricercatore presso l’Università di Bergamo. Con una prefazione dell'intellettuale e scrittore rumeno NORMAN MANEA e un'intervista di EMILIANO MORREALE al regista CRISTIAN MUNGIU.

• România blocată. Paradoxul societăţii fără însuşiri • Războaiele pentru minte, inimă şi… politică • O politică paralizată de frică • Politica psihedelică • Sfârşitul unei civilizaţii politice? Despre cum mor partidele • Proiectul de fericire naţională şi bâlciul deşertăciunilor • România – un caz de miopie strategică • Lungul drum al căutării consensului politic • Mutaţii politice, politica-mutant şi războiul nesfârşit al politicienilor • Statul român şi inamicii săi • 25 de ani. Ce nu s-a schimbat? • România peste 25 de ani. Dileme şi ambiţii pentru un scenariu noncatastrofic • O Românie invizibilă • Franzela exilului. Neînţelegerea şi visul de a schimba România • Cum moare Speranţa? • Singurătatea Estului şi tristeţea păpuşilor de cârpă • Zidul care cade, ziduri care cresc • Între Big Brother şi Mad Max • America din ceruri şi de pe pământ. Un refresh pentru american dream? • Ieşirea din neîncredere • Salvaţi România rurală • Religie, cotidianitate şi politică în România • Lăsaţi şcoala în pace! Preliminarii la modernizarea şcolii noastre • Arma culturală – nucleul unui soft power românesc • Obsesia imaginii frumoase şi a brandului luminos • Tirania televiziunii • Insuportabila uşurătate a lumii kitsch. În apărarea piticilor de grădină • Mineriada şi banalizarea răului • Republica ideilor singure • Când artiştii ies în stradă • Generaţia înfrântă a României • Aceste maşini minunate şi sclavii lor imperfecţi (Omul îmbunătăţit şi ideologiile tehniciste) • Societatea lichidă şi fuga spre casă • Cu regalitatea nu-ţi poţi face selfie • Minerii – copiii orfani ai comunismului • În căutarea duşmanului interior • România oamenilor singuri • Politically incorrect (Dincolo şi dincoace de Colectiv)

Volumul se constituie intr-o abordare interdisciplinara a manierei in care a evoluat relatia dintre mass-media si democratie in Romania postcomunista. În peisajul politologic ori sociologic si in cel al abordarilor normative sau empirice cu privire la mass-media, un asemenea subiect nu reprezinta, desigur, o noutate. La modul general ori mizand pe analize comparative de natura empirica, exista in literatura de specialitate demersuri cu rol deschizator de drumuri. Cu toate acestea, o analiza interdisciplinara a relatiei dintre mass-media si democratie - in contextul evolutiei postcomuniste a Romaniei, de care sa fie preocupatii specialisti romani - nu a fost semnalata pana in prezent. Din acest motiv, temele abordate in cadrul acestui volum ofera o "radiografie" a starii actuale a societatii romanesti, din perspectiva analizei sinuozitatior implicate de modul in care s-au derulat raporturile dintre mecanismele institutionale si decizionale ale regimului politic si cele specifice institutiilor media. E vorba, ca atare, despre un volum ce are in vedere "starea de fapt" a Romaniei postcomuniste pe doua dintre dimensiunile sale cele mai importante.

Volumul a fost gândit pe structura unei cărți, nu atât a unui volum de dialoguri propriu-zise. Ideea de a oferi cât mai multe informații cu relevanță pentru politica externă românească și pentru perioada anilor 1990-2000 a dominat tentația concentrării pe detaliul biografic și anecdotic. Forma de prezentare nu este, din această cauză, forma în care s-a derulat, de-a lungul câtorva luni, discuția cu Adrian Severin. Notele de la subsol au în principal două scopuri : 1) să adauge o informație care ajută la completarea imaginii despre realitățile discutate; 2) să ofere un pilon de stabilitate amintirilor lui Adrian Severin. Aceasta, întrucât pare firesc să considerăm textul drept un material de lucru pentru istorici. Dar, în principal, acesta este un material de lucru pentru cei interesați în proiectarea unor politici publice, interne și externe, cu adevărat competente și cu adevărat generoase față de interesele societății românești și europene.

Sistemul electoral și sistemul de partide sunt indicatoare ale gradului de democrtizare a unui stat. Sistemul electoral utilizat în cadrul procesului electoral diferă de la stat la stat, iar alegerea unui anumit tip de sistem electoral ține cont de mai mulți factori, cum ar fi structura statului, structura organelor reprezentative, tradiția politică, sistemul de partide. Doresc sa continui prin caracterizarea sistemelor electorale folosite în Franța, Germania și România. Cu siguranță că sistemele electorale din cele două țări pot servi drept modele pentru îmbunătățirea sistemului electoral din România deoarece au un grad ridicat de înțelegere și implementare a conceptelor democratice. Utilizarea Parlamentului unicameral este specifică țărilor cu o populație mai puțin numeroasă (Grecia fiind țara cu cea mai mare populație ce utilizează acest tip de Parlament) și putem afirma că existența acestui sistem ușurează relația dintre Parlament și Executiv. Se consideră că prin utilizarea parlamentului bicameral se realizează o mai amplă și mai largă reprezentare a voinței populației și se reușește evitarea subordonării față de majoritatea politică, față de executiv sau șeful statului și, astfel, se diminuează posibilitatea instaurării unei dictaturi sau a unui regim totalitar. Parlamentul bicameral este present în foarte multe țări, printre care și România. Reprezentarea proporțională este formula utilizată de majoritatea statelor europene. Aceasta a apărut ca o contrapondere la sistemul majoritar (Franța) și reflectă o mai bună reprezentare a votului populației însă, aceasta aduce cu sine unele inconveniente în stabilirea guvernelor. Sistemul majoritar este un sistem în cea mai mare parte uninominal (câștigătorul ia totul) și presupune că într-o circumscripție, candidatul cu cele mai multe voturi obține mandatul. Utilizarea unui astfel de sistem permite realizarea unei majorități stabile, a unor guverne care beneficiază de o solidă susţinere parlamentară. Pe de altă parte, se

Lucrarea Ideologiile literaturii în postcomunismul românesc, un proiect de cercetare care rămâne deschis, urmărește cartografierea literaturii române de după 1989 din perspectiva dublă, dar complementară, a relației dintre suprastructura ideologică a perioadei – care codifică o serie de relații de producție – și literatura propriu-zisă; și a dinamicii dezvoltate la nivelul suprastructurii, manevrând idei, contexte, instituții, grupări literare ș.a.m.d. Cercetarea propune panoramarea din mai multe perspective, unite însă de operatorul „ideologie”, a celor două decenii și jumătate care au trecut de la căderea comunismului în România, aspirând să depășească reducționismul estetist curent în istoriografia literară autohtonă prin introducerea în discurs a unor factori extraliterari – politici, sociali, economici.

Acest curs propune intelegerea rapida a comunicarii structurate sub forma de negociere, precum si a modalitatilor de aplicare a tacticilor de negociere pentru atingerea unui acord benefic partilor. Cursul dezvolta paradigma cooperarii in negociere, dar trece in revista si paradigma conflictului.

The question of foreign oppression and its nefarious effects on subdued cultures is usually discussed by postcolonial critics belonging to the dominating West or the formerly colonized Third World. I am troubled by my situation as a Romanian academic and critical intellectual who has been teaching or publicly debating postcolonial issues and has been engaged for a while now in American or British Cultural Studies projects. Where do I really belong in such confrontational fields?  And can my/our postcommunist experience contribute to the understanding of (post)colonial experience and thus provide a critical warrant for a comparative treatment of these two hypostases of subalternity?

In trying to answer these questions I found myself confronted with several difficulties. Eastern Europe is uncomfortably placed inside a baffling area of polarized instances of otherness which is nothing like the usual binary oppositions employed by most postcolonial criticism. My critical and ideological agenda as a postcommunist intellectual from Eastern Europe is much more complicated than that of my counterparts from the former colonies of the West. The conceptual vocabulary of coloniality is riddled with ambiguities and accounts of colonialism stereotypically pair it with the modern Western colonial and imperial conduct.

Readers can expect to find suggestions for a more consistent use of the terminology of coloniality and for a reconsideration of coloniality outside the traditional Westcentric schematics. Western critical idioms—sometimes mimicked by Third World authors just as they are trying to liberate themselves from Western hegemony—are in the habit of annexing the domain of coloniality to the Western variant of modernity. The Sovietized world is thus robbed of its claim to a colonial status which would enable post-Soviet subjects to better understand and resolve their colonial trauma. An important part of the book is dedicated to understanding the significance of Romanian nationalism (no more than a local example of similar East European discourses) and of its figurative assertion of identity.

Relational aesthetics represents an essential concept for the theory of contemporary art, which the French critic, Nicolas Bourriaud, applies to artistic practices arisen during the ’90s. He speaks about a type of living art, directly lived and experimented by the artist and by the group of involved persons. This article proposes to follow the method the Romanian artistic context during the post-communist period shall integrate steps including as well this relational component. The identified and analyzed cases cover a period of almost ten years. The first examples of projects embeddable into relational aesthetics appear in Romania in the mid-’90s and generally have a critical speech towards the difficulties faced by the Romanian society.
Key words: relational aesthetics, contemporaneity, post-communism, conceptual art

„That’s all we have.” Religion and Churches in the post-socialist Transylvania
In the book I present the religiosity, the religious life and the organizational framework of religion in the case of the Hungarian minority from Romania, in other words the religious field of the Hungarian community from Transilvania. On the one hand, the book is a cross sectional presentation of the current situation, but on the other hand it was inevitable the discussion of the
processes that led to the presented circumstantes. The analyzes that make up this volume have been divided into six chapters. In the first two I present the changes in the institutional embeddedness of religion after the collapse of the communist regime. Thus, this is a systemic analysis focusing on large historical churches, in which I examine the changes in the systemic presence
of religion as a subsystem, and the systemic functions and role of Hungarian minority churches in social organization. In the third chapter I analyze the
characteristics and processes of individual-level religiosity with the help of sociological surveys representative for the Hungarian population of Transylvania. The fourth and fifth chapters presents less-known, „marginal” actors of that religious field, the evangelical churches and the internal religious movements of the historical churches. In the last chapter the territorial distribuition of eight Romanian churches are shown.

After three decades since the 1989 revolution, is postcommunism still a relevant concept for understanding Romania's profound transformations after the fall of Ceaușescu's national-communist regime? For a number of reasons detailed in the introductive section, I aim to offer a positive answer to this question: postcommunism is still a valid theoretical tool in apprehending this new stage of Romania's development, although its relevance is not so powerful as it was back in the 1990s. This study tries to differentiate several major directions of analysis regarding Romanian postcommunism. The typology it proposes is by far not a complete one, not even a very complex one; it just tries to identify, grosso modo, what I consider to be the main dimensions of this complex social phenomenon. Of course, the debate can go on, and it is highly recommendable to go on, both by expanding and/or contesting the present typolo-gy. After I analyze the ideological, political, economical, social and cultural components of Romanian postcommunism, the idea I try to bring forward is that of the irreducible particularity of this ideology, the more prolific as its discursive efforts to present itself as the 'end of history', common sense, reality or non-ideological universalism-were more intense. Introducere: controverse și clarificări/delimitări conceptuale În ce măsură mai este relevant conceptul de postcomunism la aproape trei decenii de la revoluția din 1989? Discuția este una am-plă și merită redată, cel puțin în parametrii săi esențiali. Astfel, în sensul deja clasic al termenului, așa cum transpare el din ana-lizele lui Leslie Holmes, postcomunismul ca reacție imediată și critică la ideologiile și practicile teoretice ale fostelor regimuri comuniste este în mare măsură epuizat (Holmes, 2004). Anii 1990 sunt cu mult în urma noastră, și avem deja un deceniu de când ne-am integrat în structurile politico-economice și de securitate ale Occidentului. În același timp, criticii lui Alexandru Polgár, conform căreia termenul de postcomunism este impropriu deoarece regimurile est-euro-pene aflate la putere între 1948 și 1989 nu au fost comuniste, falsificând nucleul doc-trinar al marxismului originar (Polgár, 2015, 91-94)-i se poate răspunde prin aceea că nicio filosofie politică sau ideologie nu poate avea o practică perfect identică în raport cu propriul conținut teoretic. Nici capitalismul contemporan nu este atât de dereglementat, de inovativ și de dispus să își asume riscuri pe piață pe cât este prezentat în acest fel de autori ca Ludwig von Mises, Friedrich Hayek sau Milton Friedman. Sigur, critica lui Polgár se susține prin simplul fapt că ex-periența istorică a comunismelor real-exis-tente nu anulează pe viitor posibilitatea unor noi proiecte emancipatoare, indiferent de terminologia prin care acestea vor fi identi-ficate și interpelate pentru a produce reali

Concerns over the rise of fascism have been preoccupied with the Trump presidency and the Brexit vote in the UK, yet, globally, we are witnessing a turn towards anti-democratic and illiberal forces.

From the tragic denouement of the Egyptian Revolution to the consolidation of the so-called Gujarat Model in India under the leadership of Prime Minister Narendra Modi and the consolidation of the power of Turkish President Recep Tayyip Erdogan, to the recent election of Jair Bolsonaro in Brazil, fascist ideology, aesthetics and fascist personalities appear across the globe.

Spectres of Fascism makes a significant contribution to the unfolding discussion on whether what we are witnessing today is best understood as a return to classic twentieth-century ‘fascism,’ or some species of what has been called ‘post-fascism.’ Applying a uniquely global perspective, it combines analyses of historical contexts, theoretical approaches and contemporary geopolitics.

Acest studiu face parte dintr-o carte (aflată în lucru) care analizează prezența intelectualilor în mass-media din România postcomunistă. A apărut în Oana Fotache, Magda Răduță, Adrian Tudurachi (editori), Dus-întors. Rute ale teoriei literare în postmodernitate, e-book, Editura Humanitas, 2016: http://www.humanitas.ro/humanitas/dus-%C3%AEntors-rute-ale-teoriei-literare-%C3%AEn-postmodernitate

This book is the journal of a Romanian orphan who survive and escaped the street and the communist regime.  This is a healing book. Life itself wrote this book. All I can offer you is my reality, my simple truth. The book burst out of my journal with its own identity after twenty years of weekly confessions. What happened under the streets of Bucharest will sink into your mind and take you back into the dark communism times.

This paper dwells in a large space of encounter between theorizing poverty and the poverty of theorizing, through operating with ‘theory’ as means for [and end of] activating tropes as, and for, political interventions. In the first part, I explain how the paper weaves that space of encounter (the theoretical tools), why it weaves it on (and for) a vigorously located empirical background (The Romanian Carpathians), and what are the stakes of the whole enterprise. Then, the second part unpacks the cultural circuit of poverty, resource management, and industrialisation in the Romanian Carpathians along three relations (industrialization and poverty, justice and poverty, patriotism and poverty) creatively activated by the communist practices of governmentality, so as to make scarcity more bearable. The rather optimistic conclusion signals the need to consider the body an effective site of resistance to the practices of governmentality, and alternative directions of thinking scales and regions, and insists on the politics and potentialities of critical theorizing.

Key words: governmentality, materialist semiotics, environmental transformation, human and natural resources, poverty, development, justice, nationalism

This paper argues that, in order to take place, space and scale more seriously in the study of our discipline, we have to complement the pervasive understanding of geography as a tradition of thought or an extended conversation with an understanding of our discipline as a tradition of practice, in which the main focus is on the becoming of geographers. It is argued that the theme of 'what it takes to be a good geographer' is a fertile way to study this process of becoming. The four main advantages of this approach are illustrated empirically in the body of the argument by the author's reflections on his socializing within two very different geographical traditions.

Oil was first exploited commercially in Romania in 1857 and, since then, the industry has seen cycles of boom and bust, prosperity and decline. Romanians have a proud technological and geological record in the oil industry, but international rivalry brought a troubled narrative
to the story of their land

Istoria unui stat poate fi plină de evenimente care nu sunt preconizate. Pentru a cunoaște viitorul trebuie să te raportezi la trecut. Istoria evenimențială este o istorie accidentală plină de necunoscute și de interogări. Autoritatea centrală în istoria omenirii a avut caracter diferit de la stat la stat. Faraoni, împărați, regi sau moguli, toți acești conducători au avut în jurul lor un grup de oameni care i-a ajutat în actul de administrare al țării. În calitatea lor de guvernatori, intendenți, legați sau sub diverse alte denumiri, acești funcționari se aflau în slujba puterii centrale administrative.
Rolul acestor  funcționari a variat de-a lungul istoriei. Reprezentarea lor nu  a fost doar pur formală. Delegarea de autoritate s-a făcut în baza unei rațiuni și a unui calcul pragmatic și anume o reprezentare exactă a voinței liderului  în comunități care nu gravitau în jurul centrului său de putere.
În istorie, reprezentanții autorității centrale au avut un rol fundamental în promovarea puterii centrale la nivel local, în provincii. Guvernatorii de provincii au fost emisarii puterii centrale, numirea și demiterea lor depinzând de voința unilaterală a conducătorului.
Evoluția statală a mărit importanța rolului acestui reprezentant de la simplu emisar sau de la persoana care pune în practică voința conducătorului la un adevărat administrator al problemelor unei comunități. În statele democratice reprezentatul administrației centrale are un rol de gestionar al problemelor curente, dar și de control al diferitelor instituții la nivel local.  Am putea spune că este un factor de echilibru și control asumat de autoritatea centrală.
Reprezentarea în teritoriu a administrației centrale este o realitate în zilele noastre și o certitudine istorică. Comunitățile au avut nevoie să fie conduse de către lideri, iar liderii care au condus națiuni formate din mai multe comunități au avut nevoie de ajutoare în gestionarea mecanismelor interne ale administrării acelor popoare care au evoluat spre națiuni.
Prin urmare, reprezentarea în teritoriu a fost benefică de-a lungul istoriei, iar delegarea de autoritate către persoane atent alese poate chiar întări autoritatea centrală. În epoca postmodernă a statelor democratice, reprezentanții autorității centrale sunt ghidați în luarea deciziilor de către puterea executivă la nivel central, în spiritul legii. Toate deciziile se iau cu respectarea legii, a normelor și a reglementărilor în vigoare. De asemenea, deciziile se iau și cu conștientizarea unei etici a funcției pe care o îndeplinesc.

Based on ethnographic research conducted in a number of Orthodox parishes in Bucharest, this article discusses different conceptions of har among Bucharest Orthodox believers, practitioners, and clerics. Har stands for 'grace' , 'charisma' or 'gift' depending on the context. An ethnographically grounded analysis of this emic concept, I argue, is essential for two main reasons. First, understanding grace through gratuity allows us to grasp diverse forms of religious change, such as committed church attendance and the detachment from communal religious life, in contemporary Romania. Second, seeing through the looking glass of Orthodox practice allows for unexplored insights into the workings of charismatic authority. The article ends with a seeming paradox: grace is 'something extra' , an addition which is best grasped apophatically, that is, through subtraction.