Papers by Armand Gosu
Studia Politica: Romanian Political Science Review, 2016
Studia Politica: Romanian Political Science Review, 2015
Journal on Baltic Security, Jun 1, 2015
This article aims to present the evolution of relations between Romania and the Republic of Moldo... more This article aims to present the evolution of relations between Romania and the Republic of Moldova over the last decade, in the period between “the Twitter revolution” and the summer of 2018, the moment when there was a dramatic cooling of relations between the European Union, the United States, the International Monetary Fund, and the World Bank, on the one hand, and Moldova on the other. In this article we also analyze the way in which Romania has reacted to Moldova's side skids and try to make sense of the extent to which the government in Bucharest may be considered responsible for the transformation of Moldova from the success story of the Eastern Partnership into a captive state, as it is considered today.
Revista 22, 2023
Romania are un militar în fruntea guvernului, dinaintea agresiunii rusești. Acum, se pregătește p... more Romania are un militar în fruntea guvernului, dinaintea agresiunii rusești. Acum, se pregătește păstrarea militarului în fotoliul de premier, pe motiv de război. În Ucraina care se apără dramatic de invazia Rusiei, guvernul continuă să fie condus de un om politic civil. Chiar și în fruntea ministerului Apărării de la Kyiv, se află un civil. În ciuda militarizării vieții politice, România a livrat puțin în materie de sprijin pentru Ucraina. Cum se explică asta? Care sunt consecințele acestui război pentru România?
Elita de la București este înspăimântă de o victorie a Rusiei. Însă, se teme la fel de mult de o Ucraina puternică. O victorie a Ucrainei ar putea să schimbe echilibrul de forțe în Europa. România ar putea deveni puțin relevantă nu doar față de partenerii strategici, ci și de alte cancelarii ale lumii.
În cadrul clubului euro-atlantic, o victorie a Ucrainei va consolida profilul Poloniei și Balticilor care au susținut cu entuziasm Kiev-ul, încă din primele zile ale agresiunii rusești. Cum Rusia riscă să se transforme în “omul bolnav” al lumii din secolul XXI, Polonia și Ucraina reconstruită după război, vor avea de jucat un rol important în rescrierea geografiei politice a spațiul euro-asiatic, în următoarele decenii.
România nu poate participa la aceste procese pentru că: nu le înțelege; are un istoric complicat în relația bilaterală cu Ucraina, care ar putea deveni cel mai important actor regional; parteneriatele strategice cu Polonia și Turcia prost gestionate de la București, nu aduc plus valoare politicii externe și de securitate a României care rămâne un jucător regional mediocru; Bucureștiul a pierdut competiția cu Varșovia pentru statutul de aliat special al SUA în regiune. La nivelul NATO și în perspectivă UE, acest război va duce în timp la formarea unui bloc al slavilor, condus de Polonia, care se transformă într-un important jucător regional.
Studia Politica, 2018
This article aims to present the evolution of relations between Romania and the Republic of Moldo... more This article aims to present the evolution of relations between Romania and the Republic of Moldova over the last decade, in the period between “the Twitter revolution” and the summer of 2018, the moment when there was a dramatic cooling of relations between the European Union, the United States, the International Monetary Fund, and the World Bank, on the one hand, and Moldova on the other. In this article we also analyze the way in which Romania has reacted to Moldova's side skids and try to make sense of the extent to which the government in Bucharest may be considered responsible for the transformation of Moldova from the success story of the Eastern Partnership into a captive state, as it is considered today.
Studia Politica, 2018
This article examines the most recent political events taking place in the Republic of Moldova, a... more This article examines the most recent political events taking place in the Republic of Moldova, as well as the crisis resulting from the invalidation of the elections for the mayor of Chișinău. The political regime in Moldova can be considered as “electoral authoritarian”, due to the degradation of the quality of democracy after 2014. The response of Western chancelleries to the invalidation of the elections for the mayor of Chișinău came as a cold shower for the political establishment in Moldova. The European Commission, the European Parliament, the State Department of the United States, and noteworthy Western chancelleries sent an unprecedented message and announced that they would freeze granted loans. Western chancelleries decided to enforce this unprecedented measure because a red line was crossed when the results of the elections were annulled. With only several months to go until the Parliamentary elections take place in Moldova, the nullification of the vote for the mayor office of the capital city fuels a political tension, which has reigned for several years in Europe’s poorest country, a nation depopulating at a rate encountered only in conflict zones. Following Erevan and Tblisi, Chișinău could be the capital where the pressure applied by public protests generates major political change.
Studia Politica , 2016
The year 2015 was a long and deep political crisis in the Republic of Moldova, caused by the publ... more The year 2015 was a long and deep political crisis in the Republic of Moldova, caused by the public announcement that Moldavian banks were missing a billion dollars. The first major protest took place on February 22, 2015. After the demonstration on September 6, protesters occupied the Grand Assembly Square, setting up a tent camp. Shortly after, it was replicated by another tent camp, a few hundred meters away, in front of Parliament, organized by the pro-Russian parties. Between the first rally in February and September, demands have evolved from investigation of the billion dollar theft to demanding the resignation of the general prosecutor. The lack of reaction from the establishment, not impressed by the greatest wave of protest, radicalized the mob that demanded in September the resignation of the government and of the President. The political crisis erupted after October 15, when the former PM Filat’s immunity was lifted by the Parliament and the Streleț government was brought down by a censure motion. The most controversial public personality in Moldova, oligarch Vladimir Plakhotniuk wanted to became PM which generated a new wave of protests in Chișinău. Plakhotniuk created a new majority in the Parliament for promoting his candidacy, but President Timofti refused to nominate the controversial oligarch. In the very last moment, Mr. Pavel Filip, a close associate of Plakhotniuk, was nominated and voted by the Parliament as the PM of the Republic of Moldova.
Books by Armand Gosu
Dennis Deletant O identitate secunda, 2016
Caracteristicile războiului ambiguu: agresiunea Rusiei în Ucraina
Studiul prezintă tuşele mari al... more Caracteristicile războiului ambiguu: agresiunea Rusiei în Ucraina
Studiul prezintă tuşele mari ale ameninţării difuze care din 2014 s-a maturizat la periferia estică a NATO şi în Estul Ucrainei: noua generaţie de război a Moscovei, o versiune hibridă, preponderent neconvenţională.
Manipularea extremă, agresiunea fără precedent depăşind chiar limitele atinse în timpul Războiului Rece, fac parte dintr-un nou tip de război conceput la Moscova şi aplicat cu succes în Ucraina. În centrul campaniei ruseşti din Ucraina s-a aflat capacitatea de a impune prin propagandă o realitate alternativă, o ficţiune narativă la care se adaugă metode asimetrice de proiectare a puterii, totul operând pe terenul ambiguităţii. În esenţă vorbim despre o formă atipică de agresiune, diferită de ceea ce înţelegem în sens tradiţional prin invazie teritorială şi care se concentrează mai degrabă pe acţiuni subversive, insidioase
36 Vera Zakem, Paul Saunders and Daniel Antoun, „Mobilizing Compatriots: Russia’s Strategy, Tactics, and Influence in the Former Soviet Union”. In: CNA, November 2015, p. 35.
577
O identitate secundă In honorem Dennis Deletant
care lovesc textura unei societăţi.
Sub aşa-numita „doctrină Gherasimov”, inspirată în mare parte din experienţa
războaielor din Cecenia şi de Primăvara Arabă, Kremlinul a ajuns la concluzia că mijloacele non-militare (instrumentele economice, politice şi informaţionale) în strictă coordonare cu insurecţia de la firul ierbii montată şi pregătită de „omuleţii verzi” sunt mult mai eficiente în atingerea obiectivelor sale strategice decât utilizarea forţei convenţionale.
Iar faptul că Rusia apelează la astfel de tehnici nu este deloc o noutate. Este doar un deja-vu din timpul Războiului Rece când paritatea nucleară obliga superputerile să găsească formule complementare celor convenţionale pentru a-şi promova interesele. „Rusia încurajează ceea ce numeşte războaie de eliberare naţională, cu alte cuvinte orice formă de subversiune şi insurecţie executate în aşa fel încât să-i îndeplinească obiectivele. (...) Nu este nicio urmă de îndoială că ruşii sunt gata să le hrănească şi să le exploateze oriunde cred că este în interesul lor să o facă”, scria în anii ‘70, generalul Frank Kitson, una dintre cele mai importante influenţe intelectuale asupra doctrinei britanice de contrainsurgenţă. Probabil de aceea pe parcursul deceniului trecut, în Rusia au revenit la modă scrierile colonelului Evgheni Messner, un teoretician al insurecţiei şi al războiului psihologic pentru care cel mai important teren este cel cognitiv.
Ca şi în timpul Războiului Rece, decalajele de prosperitate regională, clivajele centru- periferie, corupţia generalizată, tensiunile etnice, ineficienţa administraţiei publice şi în general o maşinărie statală putredă cu instituţii găunoase, oferă profilul societal ideal pentru noua generaţie de război a Moscovei. Este o formă de conflict care prosperă pe fondul slăbiciunii şi al eşuării guvernării locale, al delegitimizării statului şi se hrăneşte din clivajele fundamentale existente într-o societate. Din această perspectivă Ucraina a oferit condiţii de laborator: „tragedia Ucrainei este tragedia istoriei sale din 1991. Nu este atât un stat eşuat, cât un stat care nu a reuşit din primul moment. Ucraina a demonstrat că este posibil să îţi guvernezi propria ţară mai rău decât Rusia: un nivel record de corupţie, din soiul cel mai rău, acela al corupţiei prădătoare, dar în acelaşi timp a eşuat din perspectiva coeziunii sociale şi politice” cum spune Mark Galeotti. Dar toate acestea arată pe undeva şi unicitatea cazului ucrainean sau cel puţin potenţialul de a aplica reţeta în special la statele din fostul spaţiu sovietic.
Conference Presentations by Armand Gosu
Journal on Baltic Security, 2015
Uploads
Papers by Armand Gosu
Elita de la București este înspăimântă de o victorie a Rusiei. Însă, se teme la fel de mult de o Ucraina puternică. O victorie a Ucrainei ar putea să schimbe echilibrul de forțe în Europa. România ar putea deveni puțin relevantă nu doar față de partenerii strategici, ci și de alte cancelarii ale lumii.
În cadrul clubului euro-atlantic, o victorie a Ucrainei va consolida profilul Poloniei și Balticilor care au susținut cu entuziasm Kiev-ul, încă din primele zile ale agresiunii rusești. Cum Rusia riscă să se transforme în “omul bolnav” al lumii din secolul XXI, Polonia și Ucraina reconstruită după război, vor avea de jucat un rol important în rescrierea geografiei politice a spațiul euro-asiatic, în următoarele decenii.
România nu poate participa la aceste procese pentru că: nu le înțelege; are un istoric complicat în relația bilaterală cu Ucraina, care ar putea deveni cel mai important actor regional; parteneriatele strategice cu Polonia și Turcia prost gestionate de la București, nu aduc plus valoare politicii externe și de securitate a României care rămâne un jucător regional mediocru; Bucureștiul a pierdut competiția cu Varșovia pentru statutul de aliat special al SUA în regiune. La nivelul NATO și în perspectivă UE, acest război va duce în timp la formarea unui bloc al slavilor, condus de Polonia, care se transformă într-un important jucător regional.
Books by Armand Gosu
Studiul prezintă tuşele mari ale ameninţării difuze care din 2014 s-a maturizat la periferia estică a NATO şi în Estul Ucrainei: noua generaţie de război a Moscovei, o versiune hibridă, preponderent neconvenţională.
Manipularea extremă, agresiunea fără precedent depăşind chiar limitele atinse în timpul Războiului Rece, fac parte dintr-un nou tip de război conceput la Moscova şi aplicat cu succes în Ucraina. În centrul campaniei ruseşti din Ucraina s-a aflat capacitatea de a impune prin propagandă o realitate alternativă, o ficţiune narativă la care se adaugă metode asimetrice de proiectare a puterii, totul operând pe terenul ambiguităţii. În esenţă vorbim despre o formă atipică de agresiune, diferită de ceea ce înţelegem în sens tradiţional prin invazie teritorială şi care se concentrează mai degrabă pe acţiuni subversive, insidioase
36 Vera Zakem, Paul Saunders and Daniel Antoun, „Mobilizing Compatriots: Russia’s Strategy, Tactics, and Influence in the Former Soviet Union”. In: CNA, November 2015, p. 35.
577
O identitate secundă In honorem Dennis Deletant
care lovesc textura unei societăţi.
Sub aşa-numita „doctrină Gherasimov”, inspirată în mare parte din experienţa
războaielor din Cecenia şi de Primăvara Arabă, Kremlinul a ajuns la concluzia că mijloacele non-militare (instrumentele economice, politice şi informaţionale) în strictă coordonare cu insurecţia de la firul ierbii montată şi pregătită de „omuleţii verzi” sunt mult mai eficiente în atingerea obiectivelor sale strategice decât utilizarea forţei convenţionale.
Iar faptul că Rusia apelează la astfel de tehnici nu este deloc o noutate. Este doar un deja-vu din timpul Războiului Rece când paritatea nucleară obliga superputerile să găsească formule complementare celor convenţionale pentru a-şi promova interesele. „Rusia încurajează ceea ce numeşte războaie de eliberare naţională, cu alte cuvinte orice formă de subversiune şi insurecţie executate în aşa fel încât să-i îndeplinească obiectivele. (...) Nu este nicio urmă de îndoială că ruşii sunt gata să le hrănească şi să le exploateze oriunde cred că este în interesul lor să o facă”, scria în anii ‘70, generalul Frank Kitson, una dintre cele mai importante influenţe intelectuale asupra doctrinei britanice de contrainsurgenţă. Probabil de aceea pe parcursul deceniului trecut, în Rusia au revenit la modă scrierile colonelului Evgheni Messner, un teoretician al insurecţiei şi al războiului psihologic pentru care cel mai important teren este cel cognitiv.
Ca şi în timpul Războiului Rece, decalajele de prosperitate regională, clivajele centru- periferie, corupţia generalizată, tensiunile etnice, ineficienţa administraţiei publice şi în general o maşinărie statală putredă cu instituţii găunoase, oferă profilul societal ideal pentru noua generaţie de război a Moscovei. Este o formă de conflict care prosperă pe fondul slăbiciunii şi al eşuării guvernării locale, al delegitimizării statului şi se hrăneşte din clivajele fundamentale existente într-o societate. Din această perspectivă Ucraina a oferit condiţii de laborator: „tragedia Ucrainei este tragedia istoriei sale din 1991. Nu este atât un stat eşuat, cât un stat care nu a reuşit din primul moment. Ucraina a demonstrat că este posibil să îţi guvernezi propria ţară mai rău decât Rusia: un nivel record de corupţie, din soiul cel mai rău, acela al corupţiei prădătoare, dar în acelaşi timp a eşuat din perspectiva coeziunii sociale şi politice” cum spune Mark Galeotti. Dar toate acestea arată pe undeva şi unicitatea cazului ucrainean sau cel puţin potenţialul de a aplica reţeta în special la statele din fostul spaţiu sovietic.
Conference Presentations by Armand Gosu
Elita de la București este înspăimântă de o victorie a Rusiei. Însă, se teme la fel de mult de o Ucraina puternică. O victorie a Ucrainei ar putea să schimbe echilibrul de forțe în Europa. România ar putea deveni puțin relevantă nu doar față de partenerii strategici, ci și de alte cancelarii ale lumii.
În cadrul clubului euro-atlantic, o victorie a Ucrainei va consolida profilul Poloniei și Balticilor care au susținut cu entuziasm Kiev-ul, încă din primele zile ale agresiunii rusești. Cum Rusia riscă să se transforme în “omul bolnav” al lumii din secolul XXI, Polonia și Ucraina reconstruită după război, vor avea de jucat un rol important în rescrierea geografiei politice a spațiul euro-asiatic, în următoarele decenii.
România nu poate participa la aceste procese pentru că: nu le înțelege; are un istoric complicat în relația bilaterală cu Ucraina, care ar putea deveni cel mai important actor regional; parteneriatele strategice cu Polonia și Turcia prost gestionate de la București, nu aduc plus valoare politicii externe și de securitate a României care rămâne un jucător regional mediocru; Bucureștiul a pierdut competiția cu Varșovia pentru statutul de aliat special al SUA în regiune. La nivelul NATO și în perspectivă UE, acest război va duce în timp la formarea unui bloc al slavilor, condus de Polonia, care se transformă într-un important jucător regional.
Studiul prezintă tuşele mari ale ameninţării difuze care din 2014 s-a maturizat la periferia estică a NATO şi în Estul Ucrainei: noua generaţie de război a Moscovei, o versiune hibridă, preponderent neconvenţională.
Manipularea extremă, agresiunea fără precedent depăşind chiar limitele atinse în timpul Războiului Rece, fac parte dintr-un nou tip de război conceput la Moscova şi aplicat cu succes în Ucraina. În centrul campaniei ruseşti din Ucraina s-a aflat capacitatea de a impune prin propagandă o realitate alternativă, o ficţiune narativă la care se adaugă metode asimetrice de proiectare a puterii, totul operând pe terenul ambiguităţii. În esenţă vorbim despre o formă atipică de agresiune, diferită de ceea ce înţelegem în sens tradiţional prin invazie teritorială şi care se concentrează mai degrabă pe acţiuni subversive, insidioase
36 Vera Zakem, Paul Saunders and Daniel Antoun, „Mobilizing Compatriots: Russia’s Strategy, Tactics, and Influence in the Former Soviet Union”. In: CNA, November 2015, p. 35.
577
O identitate secundă In honorem Dennis Deletant
care lovesc textura unei societăţi.
Sub aşa-numita „doctrină Gherasimov”, inspirată în mare parte din experienţa
războaielor din Cecenia şi de Primăvara Arabă, Kremlinul a ajuns la concluzia că mijloacele non-militare (instrumentele economice, politice şi informaţionale) în strictă coordonare cu insurecţia de la firul ierbii montată şi pregătită de „omuleţii verzi” sunt mult mai eficiente în atingerea obiectivelor sale strategice decât utilizarea forţei convenţionale.
Iar faptul că Rusia apelează la astfel de tehnici nu este deloc o noutate. Este doar un deja-vu din timpul Războiului Rece când paritatea nucleară obliga superputerile să găsească formule complementare celor convenţionale pentru a-şi promova interesele. „Rusia încurajează ceea ce numeşte războaie de eliberare naţională, cu alte cuvinte orice formă de subversiune şi insurecţie executate în aşa fel încât să-i îndeplinească obiectivele. (...) Nu este nicio urmă de îndoială că ruşii sunt gata să le hrănească şi să le exploateze oriunde cred că este în interesul lor să o facă”, scria în anii ‘70, generalul Frank Kitson, una dintre cele mai importante influenţe intelectuale asupra doctrinei britanice de contrainsurgenţă. Probabil de aceea pe parcursul deceniului trecut, în Rusia au revenit la modă scrierile colonelului Evgheni Messner, un teoretician al insurecţiei şi al războiului psihologic pentru care cel mai important teren este cel cognitiv.
Ca şi în timpul Războiului Rece, decalajele de prosperitate regională, clivajele centru- periferie, corupţia generalizată, tensiunile etnice, ineficienţa administraţiei publice şi în general o maşinărie statală putredă cu instituţii găunoase, oferă profilul societal ideal pentru noua generaţie de război a Moscovei. Este o formă de conflict care prosperă pe fondul slăbiciunii şi al eşuării guvernării locale, al delegitimizării statului şi se hrăneşte din clivajele fundamentale existente într-o societate. Din această perspectivă Ucraina a oferit condiţii de laborator: „tragedia Ucrainei este tragedia istoriei sale din 1991. Nu este atât un stat eşuat, cât un stat care nu a reuşit din primul moment. Ucraina a demonstrat că este posibil să îţi guvernezi propria ţară mai rău decât Rusia: un nivel record de corupţie, din soiul cel mai rău, acela al corupţiei prădătoare, dar în acelaşi timp a eşuat din perspectiva coeziunii sociale şi politice” cum spune Mark Galeotti. Dar toate acestea arată pe undeva şi unicitatea cazului ucrainean sau cel puţin potenţialul de a aplica reţeta în special la statele din fostul spaţiu sovietic.