marulă

Vezi și : marula

română

Etimologie

Din turcă marul, parțial prin mijlocirea neogreacă μαρούλιον (maroúlion), μαρούλι (maroúli) (Șeineanu, II, 250; Meyer 260; Meyer, Neugr. St., III, 42; Berneker, II, 21; Lokotsch 1430; Ronzevalle 156).

Se consideră că-i vorba de un cuvânt de origine greacă άμαρούλιον (ámaroúlion); dar există și în cumană marul („lăptucă”) (Kuun 126), astfel că ar trebui să fie cuvânt turcic.

Pronunție

AFI: /ma'ru.lə/

Substantiv

Declinarea substantivului marulă
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	marulă	marule
Articulat	marula	marulele
Genitiv-Dativ	marulei	marulelor
Vocativ	marulă	marulelor

(bot.; reg.) lăptucă.

Sinonime

(bot.) lăptucă

Vezi și

salată

Traduceri

plantă; legumă

Vedeți traduceri pentru lăptucă.

Anagrame

Referințe

DEX '98 via DEX online