izvor

română

Etimologie

Din slavă (veche) izvorŭ.

Pronunție

• AFI: /iz'vor/

Substantiv

Declinarea substantivului izvor
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	izvor	izvoare
Articulat	izvorul	izvoarele
Genitiv-Dativ	izvorului	izvoarelor
Vocativ	izvorule	izvoarelor

1. apă subterană care iese sau țâșnește la suprafața pământului; fântână.
2. loc de unde izvorăște la suprafața pământului un izvor, o apă curgătoare; începutul unui râu; obârșie.
3. sursă de lumină sau de căldură.
4. (fig.) lucru din care provine ceva; origine (a unui lucru); sursă.
5. document, text original (istoric, științific).

Cuvinte derivate

• izvoraș
• izvorî

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online