Vlădicatul Muntenegru
 | Acest articol are nevoie de ajutorul dumneavoastră. Puteți contribui la dezvoltarea și îmbunătățirea lui apăsând butonul Modificare. |
| Vlădicatul Muntenegru | |||||
| Владикат Црна Гора | |||||
| |||||
| |||||
 Muntenegrul Vechi și regiunile Brda | |||||
 Localizare | |||||
| Capitală | Cetinje | ||||
|---|---|---|---|---|---|
| Limbă | Slavosârbă (limbă scrisă) Sârbă (limbă maternă) | ||||
| Religie | Ortodoxism | ||||
| Guvernare | |||||
| Formă de guvernare | teocrație | ||||
| Vladika | |||||
| - 1697–1852 | Dinastia Petrovici-Neagoș | ||||
| Prim-ministru | |||||
| - 1756–1832 | Gubernadur | ||||
| Legislativ | Întrunirea Muntenegreană | ||||
| Istorie | |||||
| Fondare | 1697 | ||||
| Secularizare la monarhie | |||||
| Date statistice | |||||
| Suprafață | |||||
| - 1851 | 5.475 km² | ||||
| Economie | |||||
| Monedă | Perun | ||||
Modifică date / text  | |||||
Vlădicatul Muntenegru a fost un stat ecleziastic care a existat între 1697–1851 în vestul Peninsulei Balcanice. A apărut în 1696, după ce otomanii au început să accepte drept conducători ai sangeacului Muntenegru pe mitropoliții ortodocși din Cetinje, cu titlul de vlădică, în locul pașalelor musulmane, teritoriul dobândind astfel autonomie în raport cu Imperiul Otoman. Statul a beneficiat la început de protecția Veneției, și apoi de cea a Imperiului Rus. În 1851, urma să devină vlădică Danilo I, dar acesta a divizat funcția între rolul său ecleziastic, de episcop ortodox și cel civil, de principe, el devenind principe și fostul său rival, Pero, devenind episcop, statul fiind atunci proclamat principatul Muntenegrului.
