Siliqua

Siliqua (la plural în latină siliquae) este denumirea modernă dată de către numismați unor monede mici, subțiri, din argint, emise în Imperiul Roman începând cu secolul al IV-lea. Emiterea ei a fost făcută pentru stabilizarea sistemului monetar roman^[1].

Etimologie

Denumirea monedei siliqua provine de la unitatea de măsură romană, cu același nume, siliqua. Aceasta provine de la sintagma latină siliqua Graeca, sau doar de la cuvântul siliqua, cu sensul de sămânță de roșcovă^[2] (Ceratonia siliqua). Indica o greutate de 1/6 dintr-un scropulus^[2], adică vreo 0,19 grame. Iată explicația pe care ne-o oferă Isidor din Sevilla, în lucrarea sa, Etymologiae, redactată în latina medievală:

„Siliqua vicesima quarta pars solidi est, ab arbore, cuius semen est, vocabulum tenens.”

^[3]Isidor din Sevilla, Etymologiarum libri XX, Liber XVI, 25.

Articol principal: Isidor din Sevilla.

Istorie

Siliqua apare, pentru prima oară, sub Constantin cel Mare^[4], cu o greutate de 2,24 grame de argint, adică jumătate din greutatea unui solidus din aur; în teorie, moneda denumită siliqua corespundea unei greutăți în aur a unei siliqua (unitate de măsură de greutate), care îi dă numele, iar valoarea sa era de 1/24 dintr-un solidus^[5].

În timpul împăratului Constantin al II-lea, oficina monetăriei din Arles a emis astfel de monede^[6].

În 353, greutatea monedei siliqua este diminuată la circa 2 grame, pentru a se păstra un raport teoretic de 24 siliquae pentru un solidus și este emisă, din abundență,sub domniile lui Constanțiu al II-lea și Iulian^[7].

Emisiunile comemorează, în general, aniversările imperiale, cu reversuri, pe care o cunună înconjoară urări ai anilor de domnie, de exemplu: VOT V MVLT X. Sunt localizate în Britannia, precum și în regiunile rhenane și dunărene, unde staționează armatele și sunt probabil făcute pentru donativa, (prime oferite soldaților, cu anumite prilejuri), în timp ce partea orientală a imperiului folosește mai ales moneda de aur^[8].

Numeroasele emisiuni de siliquae continuă sub Valentinieni^[9]. Uzurpările lui Maxim (383-388), apoi a lui Constantin al III-lea sunt finanțate prin reducerea siliquei la circa 1,35 grame, provocând la particulari ciuntirea siliquelor care fuseseră emise anterior la 2 grame^[10].

După ultima împărțire a Imperiului în 395, Valentinian al III-lea este ultimul împărat care a mai emis siliquae^[11], în timp ce, în Imperiul Roman de Răsărit, a continuat să fie emisă, sub denumirea de keration (plural: keratia), cu același raport de 24 keratia pentru o nomisma din aur^[12].

În secolul al IV-lea, au fost emiși și multipli de două siliquae și de șase siliquae.

În Imperiul Roman de Apus, în secolul al V-lea, siliqua devine doar monedă de calcul.

Note

^ fr Sacra-moneta La silique, une monnaie romaine en argent du IVème siècle (în română: „Siliqua, o monedă romană de argint din secolul al IV-lea”)
^ ^a ^b G. Guțu, Dicționar latin - român
^ Siliqua este a douăzeci și patra parte dintr-un solidus, nume preluat de la sămânța unui arbore.
^ Roger Remondon, La crise de l’Empire romain, PUF, collection Nouvelle Clio – l’histoire et ses problèmes, Paris, 1964, 2e édition 1970, p 147
^ Georges Ostrogorsky, traduction française de J. Gouillard, Histoire de l’État byzantin, Payot, 1977, p 68
^ Raport de cercetare arheologică Pietroasa^{[nefuncțională]}
^ Georges Depeyrot, La monnaie romaine: 211 av. J.-C. - 476 apr. J.-C. , Éditions Errance, 2006, 212 pagini, p. 105
^ Paul Petit, Histoire générale de l’Empire romain, Seuil, 1974, p. 671.
^ Dinastia zisă a Valentinienilor, numită așa după fondatorul ei, Valentinian I, a domnit, în Imperiul Roman, de la 364 până la 392.
^ Georges Depeyrot, La monnaie romaine: 211 av. J.-C. - 476 apr. J.-C., pp. 108-109.
^ Georges Depeyrot, La monnaie romaine: 211 av. J.-C. - 476 apr. J.-C., p. 178.
^ Georges Ostrogorsky, Histoire de l’État byzantin, p. 219.

Bibliografie

G. Guțu, Dicționar latin - român, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1983, (1326 de pagini, format 24 cm x 17 cm). Ediția a doua: Editura Humanitas, București. ISBN 9732809337
Edoardo Martinori, La moneta - Vocabolario generale, Roma, Istituto italiano di numismatica, MCMXV (1915).
Roger Remondon, La crise de l’Empire romain, PUF, collection Nouvelle Clio – l’histoire et ses problèmes, Paris, 1964, 2e édition, 1970
Georges Ostrogorsky, traduction française de J. Gouillard, Histoire de l’État byzantin, Payot, 1977, ISBN 2-228-07061-0
Georges Depeyrot, La monnaie romaine: 211 av. J.-C. - 476 apr. J.-C., Éditions Errance, 2006, 212 pagini, ISBN 2-87772-330-5
Paul Petit, Histoire générale de l’Empire romain, Seuil, 1974, ISBN 2-02-002677-5.

Legături externe

Dicționar de numismatică

Commons

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Siliqua

Vezi și

Monedă romană

[1] r Sacra-moneta La silique, une monnaie romaine en argent du IVème siècle (în română: „Siliqua, o monedă romană de argint din secolul al IV-lea”)

[GG-2] G. Guțu, Dicționar latin - român

[3] Siliqua este a douăzeci și patra parte dintr-un solidus, nume preluat de la sămânța unui arbore.

[4] Roger Remondon, La crise de l’Empire romain, PUF, collection Nouvelle Clio – l’histoire et ses problèmes, Paris, 1964, 2e édition 1970, p 147

[5] Georges Ostrogorsky, traduction française de J. Gouillard, Histoire de l’État byzantin, Payot, 1977, p 68

[6] Raport de cercetare arheologică Pietroasa^{[nefuncțională]}

[7] Georges Depeyrot, La monnaie romaine: 211 av. J.-C. - 476 apr. J.-C. , Éditions Errance, 2006, 212 pagini, p. 105

[8] Paul Petit, Histoire générale de l’Empire romain, Seuil, 1974, p. 671.

[9] Dinastia zisă a Valentinienilor, numită așa după fondatorul ei, Valentinian I, a domnit, în Imperiul Roman, de la 364 până la 392.

[10] Georges Depeyrot, La monnaie romaine: 211 av. J.-C. - 476 apr. J.-C., pp. 108-109.

[11] Georges Depeyrot, La monnaie romaine: 211 av. J.-C. - 476 apr. J.-C., p. 178.

[12] Georges Ostrogorsky, Histoire de l’État byzantin, p. 219.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]

[12]