Sezonul de Formula 1 din 1950

Sezonul de Formula 1 din 1950
← Sezonul anterior Sezonul următor →
Durată	13 mai - 3 septembrie
Nr. curse	7
Nr. piloți	81
Nr. echipe	30
Campionul la Piloți
Giuseppe Farina (Primul titlu)

Sezonul de Formula 1 din 1950 a fost cel de-al patrulea sezon al curselor auto de Formula 1 FIA, și a inclus ediția inaugurală a Campionatului Mondial al Piloților. Sezonul a fost disputat pe parcursul a șapte curse, începând cu Marele Premiu al Marii Britanii pe 13 mai și terminându-se cu Marele Premiu al Italiei pe 3 septembrie. Șase curse au avut loc în Europa, iar Indianapolis 500, care s-a desfășurat conform regulamentelor Campionatului Național AAA^{⁠(en)[traduceți]}, a avut loc în Statele Unite ale Americii. În cadrul acestui sezon s-au organizat multe alte curse de Formula 1, curse ce nu au contat în clasamentul Campionatului Mondial.

Italianul Giuseppe Farina conducând pentru Alfa Romeo, a câștigat campionatul, fiind urmat în clasament de coechipierii săi, Juan Manuel Fangio și Luigi Fagioli.

Rezumatul sezonului

Regulamentul primului Campionat Mondial prevedea utilizarea motoarelor supraalimentate cu capacitate de 1,5 litri sau a motoarelor normal aspirate de 4,5 litri. Având la dispoziție un motor supraalimentat (158) dezvoltat după un proiect existent dinainte de Al Doilea Război Mondial, Alfa Romeo a dominat sezonul, câștigând toate cele 6 Mari Premii disputate în Europa. Cei doi piloți ai echipei s-au duelat întregul sezon, dar Giuseppe Farina s-a impus în final, în fața lui Juan Manuel Fangio, datorită locului 4 obținut în Marele Premiu al Belgiei. Deși se disputa după alte regulamente, cursa Indianapolis 500 a făcut parte din calendarul competițional al Campionatului Mondial până în 1960. Problema care s-a pus a fost aceea că foarte puțini piloți europeni participau în Statele Unite ale Americii și de asemenea, puțini piloți americani se prezentau la cursele europene.

Primii 5 piloți la finalul fiecărei curse au primit puncte (8, 6, 4, 3, 2). Câte un punct a fost acordat pentru cel mai rapid tur de pistă. În clasamentul Campionatului Mondial s-au reținut doar cele mai bune 4 clasări ale fiecărui pilot. Pentru piloții care și-au împărțit participarea într-o cursă, punctele s-au împărțit și ele, dar în mod egal, indiferent de câte tururi a condus fiecare.

Cursa 1: Marea Britanie

Echipa Alfa Romeo a dominat Marele Premiu al Marii Britanii pe circuitul rapid Silverstone din Anglia, calificându-se pe rândul din față al grilei cu patru mașini. Cu prezența Regelui George al VI-lea printre spectatori, Giuseppe Farina a câștigat cursa, plecând din pole position, stabilind și cel mai rapid tur al cursei. Podiumul a fost completat de colegii săi, Luigi Fagioli și Reg Parnell, în timp ce pilotul Alfa rămas, Juan Manuel Fangio, a fost forțat să se retragă după ce a avut probleme cu motorul său. Ultimii marcatori de puncte au fost Yves Giraud-Cabantous și Louis Rosier, ambii de la Talbot-Lago.

Cursa 2: Principatul Monaco

Scuderia Ferrari și-a făcut debutul în Campionatul Mondial pe străzile din Monaco. Piloții lor principali, Luigi Villoresi și Alberto Ascari, au trebuit totuși să se mulțumească cu al treilea rând al grilei, în timp ce Alfa Romeo-urile lui Fangio și Farina au plecat din nou din primul rând, alături de un Maserati privat al lui José Froilán González. Polesitter-ul Fangio a obținut o victorie confortabilă, stabilind cel mai rapid tur al cursei, cu un tur întreg în fața lui Ascari, iar Louis Chiron de la echipa de uzină Maserati s-a clasat pe locul trei, cu un tur mai în urmă. Un accident din primul tur cauzat de pista umedă i-a eliminat pe nouă dintre cei nouăsprezece concurenți, inclusiv pe Farina și Fagioli, în timp ce González, care suferise daune, s-a retras în turul următor. Villoresi, deși întârziat de accident, își făcuse drum prin teren până pe locul doi, dar a fost nevoit să se retragă din cauza unei probleme cu osiile. Victoria lui Fangio l-a adus la egalitate cu Farina în clasamentul la puncte.

Cursa 3: Indianapolis 500

Indianapolis 500, a treia rundă a Campionatului Mondial inaugural al Piloților, desfășurată pe Indianapolis Motor Speedway din Indianapolis, Indiana, în Statele Unite, a fost câștigată de Kurtis Kraft-Offenhauser prin Johnnie Parsons, în fața lui Bill Holland și Mauri Rose. Cursa a fost oprită după 138 din cele 200 de tururi programate din cauza ploii.

Cursa 4: Elveția

Dominația Alfa Romeo a continuat când Campionatul Mondial s-a întors în Europa pentru Marele Premiu al Elveției pe circuitul mărginit de copaci, Bremgarten, din afara Bernei. Fangio, Farina și Fagioli s-au calificat pe primul rând al grilei pentru Alfa, în timp ce Ferrari-urile lui Villoresi și Ascari au plecat din al doilea rând. Fangio a fost liderul inițial, plecând din pole position, dar Farina l-a depășit în turul șapte. Ascari și Villoresi au reușit amândoi să se lupte cu a treia Alfa a lui Fagioli în fazele incipiente, însă amândoi s-au retras în primele zece tururi. Farina a luat victoria și cel mai rapid tur, terminând cu puțin înaintea lui Fagioli, în timp ce Rosier, pe locul trei din cauza retragerii lui Fangio, a urcat pe primul podium pentru Talbot-Lago. A doua victorie a sezonului a lui Farina l-a plasat cu șase puncte în fața constantului Fagioli, în timp ce Fangio a fost încă la trei puncte în urmă, având doar puncte într-o cursă (la Monaco, unde a câștigat).

Cursa 5: Belgia

Alfa Romeo s-a calificat din nou cu toate mașinile în primul rând al grilei, pentru a treia oară în sezon, la Marele Premiu al Belgiei pe circuitul rapid de 14 km, Circuitul Spa-Francorchamps, în timp ce Villoresi de la Ferrari a împărțit al doilea rând cu Raymond Sommer într-un Talbot-Lago privat. Alfa-urile au fost din nou de neatins la începutul cursei, dar când s-au oprit pentru combustibil, Sommer a apărut ca un lider improbabil al cursei. Cu toate acestea, conducerea lui a fost de scurtă durată și a fost forțat să se retragă când i-a explodat motorul. Fangio a luat în cele din urmă victoria, în fața lui Fagioli, care a terminat din nou pe locul doi. Rosier a urcat din nou pe podium cu Talbot-Lago. El a reușit să-l depășească pe polesitter-ul Farina, când italianul a constatat probleme cu transmisia spre finalul cursei. Totuși, nu a fost deloc rău pentru Farina, deoarece a câștigat punctul pentru cel mai rapid tur. Fagioli și Fangio au redus diferența față de Farina în clasamentul la puncte - Fagioli s-a apropiat la doar patru puncte, în timp ce Fangio a fost cu un punct în urma acestuia.

Cursa 6: Franța

La Reims, Alfa Romeo a fost în mare parte necontestată la Marele Premiu al Franței pe circuitul de mare viteză Reims-Gueux din cauza retragerii Ferrari-urilor lui Ascari și Villoresi. Fangio a luat pole-ul pentru a treia oară în șase curse. Puterea Alfa s-a potrivit acestui circuit de drum public - format în întregime din drepte lungi, iar Farina, plecând de pe locul 2, a condus primul sfert de cursă înainte ca problemele de combustibil să-l pună în spatele terenului. A ajuns înapoi pe locul trei înainte de a fi forțat să se retragă (în cele din urmă a fost clasat pe locul șapte). Fangio a realizat cel mai rapid tur în drum spre a doua victorie consecutivă. Fagioli a terminat pe locul al doilea pentru a patra oară din cinci starturi, în timp ce Peter Whitehead, cu un Ferrari privat, a urcat pe podium în primul său start al sezonului. Fangio a preluat conducerea campionatului ca urmare a victoriei sale. Fagioli a rămas pe locul doi, în timp ce Farina a coborât pe locul trei, la patru puncte în spatele coechipierului său argentinian.

Cursa 7: Italia

Ultima rundă de campionat a sezonului a fost Marele Premiu al Italiei de pe Circuitul Monza de lângă Milano, iar toți cei trei piloții titulari Alfa Romeo s-au disputat pentru titlu. Dacă Fangio termina pe primul sau pe al doilea loc, câștiga titlul, indiferent unde terminau colegii săi. Dacă Farina nu reușește să marcheze cel puțin cinci puncte, nu putea lua titlul. Singura șansă a lui Fagioli de a deveni campion mondial era câștigarea cursei și stabilirea cel mai rapid tur; chiar și atunci, ar avea nevoie ca Farina să termine nu mai sus de locul trei, iar Fangio să nu marcheze puncte deloc.

Fangio a ocupat din nou pole position, Ascari calificându-se pe locul al doilea pentru Ferrari. Farina a plecat de pe locul al treilea, în timp ce Consalvo Sanesi a completat primul rând cu o Alfa Romeo suplimentară. Fagioli a putut să se califice doar pe locul cinci pe grilă, alături de a cincea Alfa a lui Piero Taruffi, de al doilea Ferrari, condus de Dorino Serafini, și de Sommer într-un Talbot-Lago. Farina a luat conducerea devreme, cu Ascari și Fangio nu departe. Ascari a menținut pentru scurt timp conducerea, dar a fost forțat să se retragă când motorul i s-a supraîncălzit. Două tururi mai târziu, Fangio s-a retras și el din cauza unor probleme cu cutia de viteze. Mașina lui Taruffi, care rula acum pe locul secund, a fost preluată de Fangio, deși argentinianul a fost nevoit să se retragă pentru a doua oară în cursă, de data aceasta cu probleme la motor. Ascari a preluat mașina lui Serafini și, în cele din urmă, a terminat pe locul al doilea în spatele lui Farina, a cărui victorie a câștigat titlul, luându-l cu trei puncte în fața lui Fangio. Fagioli a terminat pe locul al treilea în cursă și a ocupat aceeași poziție în clasamentul Campionatului Piloților.

Piloții și echipele înscrise în campionat

Următorii piloți și constructori au participat în Campionatul Mondial al Piloților din 1950.

Imagine	Concurent	Constructor	Motor	Șasiu	Pneu	Piloți
						Numele pilotului	Etape
	Alfa Romeo SpA	Alfa Romeo	Alfa Romeo 158 1,5 L8s	158 159	P	Juan Manuel Fangio	1–2, 4–7
						Giuseppe Farina	1–2, 4–7
						Luigi Fagioli	1–2, 4–7
						Reg Parnell	1
						Consalvo Sanesi	7
						Piero Taruffi	7
	Joe Kelly	Alta	Alta 1,5 L4s	GP	D	Joe Kelly	1
	Geoffrey Crossley					Geoffrey Crossley	1, 5
	Horschell Racing Corporation	Cooper	JAP 1,1 V2	T12	D	Harry Schell	2
	T.A.S.O. Mathieson	ERA	ERA 1,5 L6s	E-Type	D	Leslie Johnson	1
	Peter Walker					Peter Walker	1
						Tony Rolt	1
	Cuth Harrison			B-Type		Cuth Harrison	1–2, 7
	Bob Gerard			B-Type A-Type		Bob Gerard	1–2
	Scuderia Ferrari	Ferrari	Ferrari 125 F1 1,5 V12s Ferrari 166 F2 2,0 V12 Ferrari 275 F1 3,3 V12 Ferrari 375 F1 4,5 V12	125 166F2-50 275 375	P	Luigi Villoresi	2, 4–5
						Alberto Ascari	2, 4–5, 7
						Raymond Sommer	2, 4
						Dorino Serafini	7
	Officine Alfieri Maserati	Maserati	Maserati 4CLT 1,5 L4s	4CLT/48	P	Louis Chiron	1–2, 4, 6–7
						Franco Rol	2, 6–7
	Scuderia Milano	Maserati-Milano	Maserati 4CLT 1,5 L4s	4CLT/50	P	Felice Bonetto	4, 6-7
						Franco Comotti	7
	Equipe Gordini	Simca-Gordini	Simca-Gordini 15C 1,5 L4s	T15	E	Robert Manzon	2, 6–7
						Maurice Trintignant	2, 7
	Automobiles Talbot-Darracq	Talbot-Lago	Talbot 23CV 4,5 L6	T26C-DA T26C T26C-GS	D	Yves Giraud-Cabantous	1, 4–6
						Louis Rosier	1, 4–6
						Philippe Étancelin	1, 5
						Eugène Martin	1, 4
						Raymond Sommer	6
Imagine	Concurent	Constructor	Motor	Șasiu	Pneu	Numele pilotului	Etape
						Piloți

Piloții și echipele private care nu și-au construit propriul șasiu și au folosit șasiurile constructorilor existenți sunt arătați mai jos.

Concurent	Constructor afiliat	Motor	Șasiu	Pneu	Piloți
					Numele pilotului	Etape
Scuderia Ambrosiana	Maserati	Maserati 4CLT 1,5 L4s	4CLT/48	D	David Murray	1, 7
					David Hampshire	1, 6
					Reg Parnell	6
Joe Fry	Maserati	Maserati 4CL 1,5 L4s	4CL	D	Joe Fry	1
					Brian Shawe-Taylor	1
Ecurie Belge	Talbot-Lago	Talbot 23CV 4,5 L6	T26C	D	Johnny Claes	1–2, 4–7
Enrico Platé	Maserati	Maserati 4CLT 1,5 L4s	4CLT/48	P	Toulo de Graffenried	1–2, 4, 7
					Birabongse Bhanudej	1–2, 4, 7
Scuderia Achille Varzi	Maserati	Maserati 4CLT 1,5 L4s Maserati 4CL 1,5 L4s	4CLT/48 4CL	P	José Froilán González	2, 6
					Alfredo Pián	2
					Nello Pagani	4
					Toni Branca	4
Philippe Étancelin	Talbot-Lago	Talbot 23CV 4,5 L6	T26C T26C-DA	D	Philippe Étancelin	2, 4, 6–7
					Eugène Chaboud	6
Ecurie Rosier	Talbot-Lago	Talbot 23CV 4,5 L6	T26C T26C-GS	D	Louis Rosier	2, 7
					Henri Louveau	7
Peter Whitehead	Ferrari	Ferrari 125 F1 1,5 V12s	125	D P	Peter Whitehead	2, 6–7
Ecurie Bleue	Talbot-Lago	Talbot 23CV 4,5 L6	T26C	D	Harry Schell	4
Pierre Levegh	Talbot-Lago	Talbot 23CV 4,5 L6	T26C	D	Pierre Levegh	5–7
Raymond Sommer	Talbot-Lago	Talbot 23CV 4,5 L6	T26C	D	Raymond Sommer	5, 7
Ecurie Lutetia	Talbot-Lago	Talbot 23CV 4,5 L6	T26C	D	Eugène Chaboud	5–6
Antonio Branca	Maserati	Maserati 4CL 1,5 L4s	4CL	P	Toni Branca	5
Charles Pozzi	Talbot-Lago	Talbot 23CV 4,5 L6	T26C	D	Charles Pozzi	6
					Louis Rosier	6
Clemente Biondetti	Ferrari	Jaguar XK 3,4 L6	Biondetti/166 SC	P	Clemente Biondetti	7
Paul Pietsch	Maserati	Maserati 4CLT 1,5 L4s	4CLT/48	P	Paul Pietsch	7
Guy Mairesse	Talbot-Lago	Talbot 23CV 4,5 L6	T26C	D	Guy Mairesse	7
Concurent	Constructor afiliat	Motor	Șasiu	Pneu	Numele pilotului	Etape
					Piloți

• Notă: Tabelele de mai sus nu includ piloții și echipele care au participat doar la cursa de Campionat Mondial de la Indianapolis.

Calendar

Următoarele șase Mari Premii și Indianapolis 500 au avut loc în 1950.

1.	2.	3.	4.
Marele Premiu al Marii Britanii 13 mai	Marele Premiu al Principatului Monaco 21 mai	Indianapolis 500 30 mai	Marele Premiu al Elveției 4 iunie
Silverstone (P)	Monaco (S)	Indianapolis (P)	Bremgarten (S)
5.	6.	7.
Marele Premiu al Belgiei 14 iulie	Marele Premiu al Franței 29 iulie	Marele Premiu al Italiei 16 septembrie
Spa-Francorchamps (S)	Reims-Gueux (S)	Monza (P)
(P) - pistă; (S) - stradă.

Rezultate

La acest prim sezon al Campionatului Mondial au participat 14 echipe (4 de uzină și 10 independente). Pe lângă acestea, la cursele disputate în Europa au luat startul și o serie de mașini private. Cursa Indianapolis 500 s-a desfășurat exclusiv între echipe, constructori și piloți americani. Șasiurile, motoarele și numerele mașinilor au variat de la cursă la cursă.

Etapa	Mare Premiu	Pole position	Cel mai rapid tur	Pilotul câștigător	Constructorul câștigător	Pneu	Lider
							Pilot	Dif.
1	MP al Marii Britanii	Giuseppe Farina	Giuseppe Farina	Giuseppe Farina	Alfa Romeo	P	FAR	3
2	MP al Principatului Monaco	Juan Manuel Fangio	Juan Manuel Fangio	Juan Manuel Fangio	Alfa Romeo	P	FAR FAN	0
3	Indianapolis 500	Walt Faulkner	Johnnie Parsons	Johnnie Parsons	Kurtis Kraft-Offenhauser	F	FAR FAN PAR	0
4	MP al Elveției	Juan Manuel Fangio	Giuseppe Farina	Giuseppe Farina	Alfa Romeo	P	FAR	6
5	MP al Belgiei	Giuseppe Farina	Giuseppe Farina	Juan Manuel Fangio	Alfa Romeo	P		4
6	MP al Franței	Juan Manuel Fangio	Juan Manuel Fangio	Juan Manuel Fangio	Alfa Romeo	P	FAN	2
7	MP al Italiei	Juan Manuel Fangio	Juan Manuel Fangio	Giuseppe Farina	Alfa Romeo	P	FAR	3

Clasamentul Campionatului Mondial al Piloților

Pentru informații suplimentare, vezi Lista sistemelor de punctaj ale Campionatului Mondial de Formula 1

Punctele au fost acordate pe o bază de 8–6–4–3–2 primilor cinci clasați în fiecare cursă, cu un punct suplimentar revenind pilotului care a stabilit cel mai rapid tur al cursei (dacă cel mai rapid tur a fost realizat de mai mulți piloți, punctul s-a împărțit egal la fiecare pilot). Punctele pentru piloții care au condus aceeași mașină au fost împărțite în mod egal, indiferent de cine a condus mai multe tururi. Doar cele mai bune patru rezultate au fost luate în considerare pentru Campionatul Mondial. FIA nu a acordat o clasificare în campionat acelor piloți care nu au obținut puncte.

Poz.	Pilot	GBR	MCO	500	SUI	BEL	FRA	ITA	Puncte
1	Giuseppe Farina	1P R	Ab		1R	4P R	7	1	30
2	Juan Manuel Fangio	Ab	1P R		AbP	1	1P R	AbP R / Ab	27
3	Luigi Fagioli	2	Ab		2	2	2	(3)	24 (28)
4	Louis Rosier	5	Ab		3	3	6	4	13
5	Alberto Ascari		2		Ab	5	NS	Ab / 2	11
6	Johnnie Parsons			1R					9
7	Bill Holland			2					6
8	Prince Bira	Ab	5		4			Ab	5
9	Peter Whitehead		NS				3	7	4
=	Louis Chiron	Ab	3		9		Ab	Ab	4
=	Reg Parnell	3					Ab		4
=	Mauri Rose			3					4
13	Dorino Serafini							2	3
=	Yves Giraud-Cabantous	4			Ab	Ab	8		3
=	Raymond Sommer		4		Ab	Ab	Ab	Ab	3
=	Robert Manzon		Ab				4	Ab	3
=	Cecil Green			4					3
=	Philippe Étancelin	8	Ab		Ab	Ab	5	5	3
19	Felice Bonetto				5		Ab	NS	2
20	Eugène Chaboud					Ab	5		1
=	Joie Chitwood			5					1
=	Tony Bettenhausen			5					1
—	Toulo de Graffenried	Ab	Ab		6			6	0
—	Bob Gerard	6	6						0
—	Luigi Villoresi		Ab		Ab	6	NS		0
—	Lee Wallard			6					0
—	Charles Pozzi						6		0
—	Johnny Claes	11	7		10	8	Ab	Ab	0
—	Cuth Harrison	7	Ab					Ab	0
—	Pierre Levegh					7	Ab	Ab	0
—	Walt Faulkner			7P					0
—	Nello Pagani				7				0
—	Harry Schell		Ab		8				0
—	George Connor			8					0
—	Geoffrey Crossley	Ab				9			0
—	David Hampshire	9					Ab		0
—	Paul Russo			9					0
—	Toni Branca				11	10			0
—	Pat Flaherty			10					0
—	Brian Shawe-Taylor	10							0
—	Joe Fry	10							0
—	Myron Fohr			11					0
—	Duane Carter			12					0
—	Mack Hellings			13					0
—	Jack McGrath			14					0
—	Troy Ruttman			15					0
—	Gene Hartley			16					0
—	Jimmy Davies			17					0
—	Johnny McDowell			18					0
—	Walt Brown			19					0
—	Spider Webb			20					0
—	Jerry Hoyt			21					0
—	Walt Ader			22					0
—	Jackie Holmes			23					0
—	Jim Rathmann			24					0
—	Joe Kelly	NC							0
—	Franco Rol		Ab				Ab	Ab	0
—	Eugène Martin	Ab			Ab				0
—	José Froilán González		Ab				Ab		0
—	David Murray	Ab						Ab	0
—	Maurice Trintignant		Ab					Ab	0
—	Leslie Johnson	Ab							0
—	Peter Walker	Ab							0
—	Tony Rolt	Ab							0
—	Bill Schindler			Ab					0
—	Jimmy Jackson			Ab					0
—	Sam Hanks			Ab					0
—	Dick Rathmann			Ab					0
—	Duke Dinsmore			Ab					0
—	Henry Banks			Ab					0
—	Fred Agabashian			Ab					0
—	Bayliss Levrett			Ab					0
—	Bill Cantrell			Ab					0
—	Guy Mairesse							Ab	0
—	Paul Pietsch							Ab	0
—	Clemente Biondetti							Ab	0
—	Henri Louveau							Ab	0
—	Franco Comotti							Ab	0
—	Consalvo Sanesi							Ab	0
—	Piero Taruffi							Ab	0
—	Alfredo Pián		NS						0
Poz.	Constructor	GBR	MCO	500	SUI	BEL	FRA	ITA	Puncte

Legendă
Culoare	Rezultat
Auriu	Câștigător
Argintiu	Locul 2
Bronz	Locul 3
Verde	Alte locuri care punctează
Albastru	Alte locuri
	Nu s-a clasat, dar a terminat cursa (NC)
Purpuriu	A abandonat cursa (Ab)
Negru	Descalificat (DSC)
Alb	Nu a luat startul (NS)
Roșu	Nu s-a calificat (NSC)
Fără culoare	Retras înainte de calificări (Ret)
	Exclus (EX)
	Nu a participat (celulă goală)
Adnotare	Însemnătate
P	Pole position
R	Cel mai rapid tur
(6)	Rezultatul nu a fost luat în considerare pentru CM
1	A împărțit mașina cu unul sau mai mulți piloți

Curse neincluse în Campionatul Mondial

Aceste curse, deși s-au desfășurat tot în anul 1950, nu au contat în clasamentul Campionatului Mondial.

Nume	Nume oficial	Circuit	Dată	Câștigător	Constructor	Detalii
Marele Premiu Pau	XI Pau Grand Prix	Pau	10 aprilie	Juan Manuel Fangio	Maserati	Detalii
Trofeul Glover	II Richmond Trophy	Goodwood	10 aprilie	Reg Parnell	Maserati	Detalii
Marele Premiu San Remo	V San Remo Grand Prix	San Remo	16 aprilie	Juan Manuel Fangio	Alfa Romeo	Detalii
Marele Premiu al Parisului	IV Grand Prix de Paris	Montlhéry	30 aprilie	Georges Grignard	Talbot-Lago	Detalii
Trofeul Imperiului Britanic	XII British Empire Trophy	Douglas	15 iunie	Bob Gerard	ERA	Detalii
Marele Premiu Bari	IV Gran Premio di Bari	Bari	9 iulie	Giuseppe Farina	Alfa Romeo	Detalii
Jersey Road Race	IV J.C.C. Jersey Road Race	Jersey	13 iulie	Peter Whitehead	Ferrari	Detalii
Marele Premiu Albigeois	XII Circuit de l'Albigeois	Albi	16 iulie	Louis Rosier	Talbot-Lago	Detalii
Marele Premiu al Țărilor de Jos	I Grote Prijs van Nederland	Zandvoort	23 iulie	Louis Rosier	Talbot-Lago	Detalii
Marele Premiu al Națiunilor	III Grand Prix des Nations	Geneva	30 iulie	Juan Manuel Fangio	Alfa Romeo	Detalii
Trofeul Nottingham	I Nottingham Trophy	Gamston	7 august	David Hampshire	Maserati	Detalii
Trofeul Ulster	IV Ulster Trophy	Dundrod	12 august	Peter Whitehead	Ferrari	Detalii
Cupa Acerbo	XIX Coppa Acerbo	Pescara	15 august	Juan Manuel Fangio	Alfa Romeo	Detalii
Trofeul Sheffield Telegraph	I Sheffield Telegraph Trophy	Gamston	19 august	Cuth Harrison	ERA	Detalii
Trofeul Internațional BRDC	II BRDC International Trophy	Silverstone	26 august	Giuseppe Farina	Alfa Romeo	Detalii
Trofeul Goodwood	III Goodwood Trophy	Goodwood	30 septembrie	Reg Parnell	BRM	Detalii
Marele Premiu Penya Rhin	X Gran Premio de Penya Rhin	Pedralbes	29 octombrie	Alberto Ascari	Ferrari	Detalii