Sari la conținut

Roz

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Roz
 
Coordonatele culorii
Tripletă Hex#FFC0CB
sRGBB  (rgb)(255, 192, 203)
CMYKH   (c, m, y, k)(0, 25, 20, 0)
HSV       (h, s, v)(350°, 25%, 100%)
SursăHTML/CSS[1]
B: Normalizat la [0–255] (byte)
H: Normalizat la [0–100] (sută)

Roz este o nuanță roșu deschis și desaturat (obținut prin sinteza aditivă a roșului cu albul). A fost folosit pentru prima dată ca nume de culoare la sfârșitul secolului al XVII-lea.[2] Conform sondajelor din Europa și Statele Unite, rozul este culoarea asociată cel mai adesea cu farmecul, politețea, sensibilitatea, tandrețea, dulceața, copilăria, feminitatea și romantismul. O combinație de roz și alb este asociată cu castitatea și inocența, în timp ce o combinație de roz și negru este asociată cu erotismul și seducția.[3]

Cuvântul „roz” provine din franțuzescul rose care înseamnă floare de trandafir, și care la rândul său derivă din latinescul rosa. Rosa a ajuns în limba latină prin substantivul grecesc ῥόδον (rhodon), „rose”; rădăcina acestui termen ar putea fi proto-indo-europeană *wrdho–, ‘spin’.[4][5]

Istorie, artă și modă

[modificare | modificare sursă]

Culoarea roz este descrisă în literatură încă din cele mai vechi timpuri. În Odiseea, scrisă în aproximativ 800 î.Hr., Homer a scris „Apoi, când copilul dimineții, zori cu atingeri trandafirii a apărut ...”.[6] Poeții romani au descris și culoarea. Roseus este cuvântul latin care înseamnă „roze” sau „roz”. Lucrețiu a folosit cuvântul pentru a descrie zorii în poemul său epic Despre natura lucrurilor (De rerum natura).[7]

Rozul nu era o culoare obișnuită în moda Evului Mediu, nobilii preferând de obicei un roșu mai aprins, cum ar fi crimson. Cu toate acestea, a apărut în moda femeilor și în arta religioasă. În secolele al XIII-lea și al XIV-lea, în lucrările lui Cimabue și Duccio, copilul Hristos a fost uneori înfățișat îmbrăcat în roz, culoarea asociată cu trupul lui Hristos.

În pictura renascentistă Madonna cu garoafe a lui Rafael, copilul Hristos prezintă o floare roz Fecioarei Maria. Rozul era un simbol al căsătoriei, arătând o unire spirituală între mamă și copil. [8]

În timpul Renașterii, rozul a fost folosit mai ales pentru culoarea fețelor și a mâinilor. Pigmentul folosit în mod obișnuit pentru acest lucru a fost numit cinabru deschis; era un amestec de pigment roșu de pământ numit sinopia și un pigment alb numit Bianco San Genovese sau alb de var. În celebrul său manual al picturii din secolul al XV-lea, Il Libro Dell'Arte, Cennino Cennini l-a descris astfel: „Acest pigment este realizat din cea mai frumoasă și deschisă sinopie care se găsește și este amestecat cu albul Sfântului Ioan, așa cum este numit în Florența, iar acest alb este realizat din var complet alb și purificat. Și atunci când acești doi pigmenți s-au amestecat complet (adică două părți cinabru și a treia albă), faceți cantități mici ca niște jumătăți de nuci și lăsați-le să se usuce. Și acest pigment va face un mare serviciu dacă îl folosești pentru vopsirea fețelor, mâinilor și nudurilor pe pereți ...”.[9]

Secolul al XVIII-lea

[modificare | modificare sursă]

Apogeul culorii roz a fost secolul al XVIII-lea, când culorile pastelate au devenit foarte la modă la toate curțile Europei. Rozul a fost în special susținut de Madame de Pompadour (1721-1764), metresa regelui Ludovic al XV-lea al Franței, care purta combinații de albastru pal și roz pal și avea o nuanță specială de roz realizată pentru ea de fabrica de porțelan Sevres.[10]

În timp ce rozul era destul de evident drept culoarea seducției în portretele realizate de George Romney Emmei, Lady Hamilton, viitoarea amantă a amiralului Horatio Nelson, la sfârșitul secolului al VIII-lea, a avut sensul complet opus în portretul lui Sarah Barrett Moulton pictat de Thomas Lawrence în 1794. În acest tablou, ea simbolizează copilăria, inocența și tandrețea. Sarah Moulton avea doar unsprezece ani când tabloul a fost pictat și a murit în anul următor.

Secolul al XIX-lea

[modificare | modificare sursă]

În Anglia secolului al XIX-lea, băieții purtau adesea panglici sau decorațiuni roz; băieții erau considerați pur și simplu bărbați mici, iar în timp ce bărbații din Anglia purtau uniforme roșii, băieții purtau roz. De fapt, îmbrăcămintea pentru copii din secolul al XIX-lea era aproape întotdeauna albă, deoarece, înainte de invenția coloranților chimici, îmbrăcămintea de orice culoare se decolora rapid atunci când este spălată în apă clocotită.[11] Regina Victoria a fost pictată în 1850 cu al șaptelea copil, Prințul Arthur, care purta alb și roz.

În Franța de la sfârșitul secolului al XIX-lea, pictorii impresioniști lucrând cu o paletă de culori pastelate înfățișau uneori femei care purtau culoarea roz, cum ar fi balerinele lui Edgar Degas sau portretele lui Mary Cassatt cu femei și copii.

  1. ^ „W3C TR CSS3 Color Module, HTML4 color keywords”. W3.org. Accesat în . 
  2. ^ "pink, n.⁵ and adj.²", Oxford English Dictionary Online
  3. ^ Heller, Eva: Psychologie de la couleur – effets et symboliques, pp. 179-184
  4. ^ «rose», Online Etymology Dictionary, Douglas Harper, 2001–2012, consultado el 13 de enero de 2013.
  5. ^ «rhodo– Arhivat în , la Wayback Machine.», Dicciomed.eusal.es. Diccionario médico–biológico, histórico y etimológico, Universidad de Salamanca, 2011, consultado el 13 de enero de 2013.
  6. ^ The Odyssey, Book XII, translated by Samuel Butler.
  7. ^ „CTCWeb Glossary: R (ratis to ruta)”. Ablemedia.com. Accesat în . 
  8. ^ http://www.nationalgallery.org.uk/cgi-bin/WebObjects.dll/CollectionPublisher.woa/wa/work?workNumber=NG6596 The Madonna of the Pinks on the official National Gallery website
  9. ^ Lara Broecke, Cennino Cennini's Il Libro dell'Arte: a New English Translation and Commentary with Italian Transcription, Archetype 2015, p. 62.
  10. ^ Eva Heller, Psychologie de la couleur, effets et symboliques, pp. 182-83
  11. ^ St. Clair, Kassia (). The Secret Lives of Colour. London: John Murray. p. 115. ISBN 9781473630819. OCLC 936144129.