Sari la conținut

Radu Jude

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Radu Jude
Date personale
Născut (47 de ani)
București, Republica Socialistă România
Cetățenie România Modificați la Wikidata
OcupațieRegizor, scenarist, producător de film
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
Alma materUniversitatea Media
Ani de activitate2002–prezent
Cunoscut pentruCea mai fericită fată din lume (2009), Toată lumea din familia noastră (2012), Aferim! (2015)

Radu Jude (n. 28 martie 1977, București, Republica Socialistă România) este un regizor, scenarist și producător de film român. În 2003 a absolvit Universitatea Media, secția Regie film.[1] A lucrat ca asistent de regie (sau regizor secund) pentru filme de lungmetraj precum Amen., în regia lui Costa Gavras, Furia (2002), în regia lui Radu Muntean, și Moartea domnului Lăzărescu (2005), în regia lui Cristi Puiu.[1] A regizat mai multe scurtmetraje, printre care Corp la corp (2003), Marea Neagră (2004) și Lampa cu căciulă (2006), cel mai premiat scurtmetraj românesc al tuturor timpurilor.[1] Cea mai fericită fată din lume reprezintă debutul lui în lungmetraj.[1]

An Titlu Regizor Scenarist Producător Note
2002 În familie Da Nu Nu Serial de televiziune
2004 O zi lungă Da Nu Nu scurtmetraj
2006 Lampa cu căciulă Da Nu Nu scurtmetraj
Alexandra Da Da Da scurtmetraj
2007 Dimineața Da Da Nu scurtmetraj
2009 Cea mai fericită fată din lume Da Da Nu
2010 Stanka se duce acasă Nu Da Nu scurtmetraj
2011 Film pentru prieteni Da Da Da [2]
Tatăl meu cel obosit Nu Da Nu scurtmetraj
2012 Toată lumea din familia noastră Da Da Nu
2013 O umbră de nor Da Da Nu scurtmetraj[3][4]
2014 Trece și prin perete Da Da Da scurtmetraj
Scurt/4: Istorii de inimă neagră Da Da Nu
2015 Aferim! Da Da Nu
2016 Inimi cicatrizate Da Da Nu
Costică Acsinte Da Nu Nu documentar
2017 Țara moartă Da Da Nu documentar
2018 Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari Da Da Nu
2020 Tipografic Majuscul Da Da Nu
Ieșirea trenurilor din gară Da Da Da documentar
2021 Babardeală cu bucluc sau porno balamuc Da Da Nu
2021 Amintiri de pe Frontul de Est Da Da Nu scurtmetraj[5]
2022 Potemkiniștii Da Da Nu scurtmetraj
2023 Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii Da Da Nu

Premii și nominalizări

[modificare | modificare sursă]
Premiile și nominalizările lui Radu Jude
Câștiguri 54
Nominalizări 28
Statele Unite ale Americii AFI Fest
An Categorie Lucrare Rezultat Ref.
2013 Marele premiu al juriului O umbră de nor Nominalizare [6]
Spania Festivalul Internațional de Scurtmetraje „Almería en Corto”
An Categorie Lucrare Rezultat Ref.
2007 Cel mai bun scurtmetraj Lampa cu căciulă Locul doi [7]
România Festivalul Internațional de Film Independent „Anonimul”
An Categorie Lucrare Rezultat Ref.
2012 Trofeul „Anonimul” Toată lumea din familia noastră Câștigat [8]
Slovacia Art Film Fest
An Categorie Lucrare Rezultat Ref.
2012 Îngerul albastru pentru cel mai bun regizor Toată lumea din familia noastră Câștigat [6]
Îngerul albastru pentru cel mai bun film Nominalizare
Statele Unite ale Americii Aspen Shortsfest
An Categorie Lucrare Rezultat Ref.
2007 Premiul special al juriului Lampa cu căciulă Câștigat [7]
Republica Populară Chineză Festivalul Internațional de Film de la Beijing
An Categorie Lucrare Rezultat Ref.
2016 Premiul Tiantian pentru cel mai bun film Aferim! Nominalizare [6]
Germania Festivalul Internațional de Film de la Berlin
An Categorie Lucrare Rezultat Ref.
2009 Premiul CICAE Cea mai fericită fată din lume Câștigat [6]
2015 Ursul de argint pentru cel mai bun regizor Aferim! Câștigat
Ursul de aur Nominalizare
2021 Ursul de Aur Babardeală cu bucluc sau porno balamuc Câștigat
2022 Ursul de Aur Amintiri de pe Frontul de Est Nominalizare [5]
Spania Festivalul Internațional de Documentare și Scurtmetraje de la Bilbao
An Categorie Lucrare Rezultat Ref.
2006 Marele premiu Lampa cu căciulă Câștigat [7]
Franța Festivalul de Film de la Cannes
An Categorie Lucrare Rezultat Ref.
2014 Premiul Illy Trece și prin perete Câștigat [6]
Republica Irlanda Festivalul Internațional de Film din Cork
An Categorie Lucrare Rezultat Ref.
2015 Premiul juriului tânăr Aferim! Câștigat [6]
Germania Festivalul de Film Cottbus
An Categorie Lucrare Rezultat Ref.
2006 Cel mai bun scurtmetraj Lampa cu căciulă Câștigat [7]
2008 Premiul special Alexandra Câștigat [6]
Polonia Festivalul de Film de la Cracovia
An Categorie Lucrare Rezultat Ref.
2007 Dragonul de argint Lampa cu căciulă Câștigat [7]
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Festivalul de Film „Encounters”
An Categorie Lucrare Rezultat Ref.
2007 Premiul juriului internațional Lampa cu căciulă Câștigat [7]
Premiile Academiei Europene de Film
An Categorie Lucrare Rezultat Ref.
2015 Cel mai bun scenariu european Aferim! Nominalizare [9]
2016 Premiul publicului Nominalizare [6]
România Premiile Gopo
An Categorie Lucrare Rezultat Ref.
2007 Cel mai bun scurtmetraj Lampa cu căciulă Câștigat [7]
2008 Cel mai bun scurtmetraj Dimineața Nominalizare [6]
2009 Cel mai bun scurtmetraj Alexandra Câștigat
2010 Cel mai bun film Cea mai fericită fată din lume Nominalizare
Cel mai bun regizor Nominalizare
Cel mai bun scenariu Nominalizare
Cele mai bune costume Nominalizare
2012 Cel mai bun scurtmetraj Film pentru prieteni Nominalizare
2013 Cel mai bun film Toată lumea din familia noastră Câștigat
Cel mai bun regizor Câștigat
Cel mai bun scenariu Câștigat
2014 Cel mai bun scurtmetraj O umbră de nor Câștigat
2015 Cel mai bun scurtmetraj Trece și prin perete Câștigat
2016 Cel mai bun film Aferim! Câștigat
Cel mai bun regizor Câștigat
Cel mai bun scenariu Câștigat
2017 Cel mai bun film Inimi cicatrizate Nominalizare
Cel mai bun regizor Nominalizare
Cel mai bun scenariu Nominalizare
Israel Festivalul Internațional de Film de la Haifa
An Categorie Lucrare Rezultat Ref.
2015 Premiul Carmel pentru cel mai bun film internațional Aferim! Nominalizare [6]
2016 Premiul Tobias Spencer Inimi cicatrizate Câștigat
Germania Festivalul Internațional de Scurtmetraj de la Hamburg
An Categorie Lucrare Rezultat Ref.
2007 Cel mai bun scurtmetraj Lampa cu căciulă Câștigat [7]
2014 Cel mai bun scurtmetraj O umbră de nor Nominalizare [6]
Spania Festivalul de Film de la Huesca
An Categorie Lucrare Rezultat Ref.
2007 Premiul „Golden Danzante” Lampa cu căciulă Câștigat [7]
Portugalia IndieLisboa
An Categorie Lucrare Rezultat Ref.
2007 Marele premiu pentru scurtmetraj Lampa cu căciulă Câștigat [7]
2009 Premiul FIPRESCI Cea mai fericită fată din lume Câștigat [6]
2015 Marele premiu Aferim! Câștigat
Premiul pentru distribuție Câștigat
Statele Unite ale Americii IndieWire Critics Poll
An Categorie Lucrare Rezultat Ref.
2012 Cel mai bun film nedistribuit Toată lumea din familia noastră Locul trei [6]
Coreea de Sud Festivalul de Film de la Jeonju
An Categorie Lucrare Rezultat Ref.
2009 Premiul Woosuk Cea mai fericită fată din lume Nominalizare [6]
Cehia Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary
An Categorie Lucrare Rezultat Ref.
2018 Globul de cristal Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari Câștigat [10]
Elveția Festivalul Internațional de Film de la Locarno
An Categorie Lucrare Rezultat Ref.
2016 Leopardul de aur pentru cel mai bun film Inimi cicatrizate Nominalizare [6]
Premiul Don Quixote Câștigat
Premiul special al juriului Câștigat
2017 Cel mai bun film Țara moartă Nominalizare
2023 Leopardul de aur pentru cel mai bun film Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii Nominalizare
Premiul special al juriului Câștigat
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Festivalul de Film din Londra
An Categorie Lucrare Rezultat Ref.
2017 Cel mai bun documentar Țara moartă Nominalizare [6]
Statele Unite ale Americii Festivalul de Film de la Los Angeles
An Categorie Lucrare Rezultat Ref.
2007 Premiul juriului Lampa cu căciulă Câștigat [7]
Argentina Festivalul de Film din Mar del Plata
An Categorie Lucrare Rezultat Ref.
2016 Cel mai bun film Inimi cicatrizate Nominalizare [6]
Cel mai bun regizor Câștigat
Ungaria Festivalul Internațional de Film de la Miskolc
An Categorie Lucrare Rezultat Ref.
2012 Premiul Federației Internaționale a Criticilor de Film Toată lumea din familia noastră Câștigat [6]
2015 Premiul Federației Internaționale a Criticilor de Film Aferim! Câștigat
Franța Festivalul de Film Mediteranean de la Montpellier
An Categorie Lucrare Rezultat Ref.
2006 Marele premiu pentru scurtmetraj Lampa cu căciulă Câștigat [7]
Polonia Festivalul Internațional de Film „Motive Evreiești”
An Categorie Lucrare Rezultat Ref.
2018 Marele premiu Inimi cicatrizate Câștigat [11]
Belgia Festivalul Internațional de Film Francofon de la Namur
An Categorie Lucrare Rezultat Ref.
2012 Premiul „Bayard d'or” pentru cel mai bun film francofon Toată lumea din familia noastră Câștigat [12]
2015 Premiul „Bayard d'or” pentru cel mai bun film francofon Aferim! Nominalizare [6]
Germania Festivalul Internațional de Scurtmetraj din Oberhausen
An Categorie Lucrare Rezultat Ref.
2008 Premiul principal Alexandra Câștigat [6]
Serbia Festivalul de Film din Palić
An Categorie Lucrare Rezultat Ref.
2009 Turnul de aur pentru cel mai bun film Cea mai fericită fată din lume Câștigat [6]
Statele Unite ale Americii Festivalul de Film din Philadelphia
An Categorie Lucrare Rezultat Ref.
2012 Premiul juriului Toată lumea din familia noastră Câștigat [6]
Statele Unite ale Americii Festivalul Internațional de Film de la San Francisco
An Categorie Lucrare Rezultat Ref.
2007 Premiul „Golden Gate” Lampa cu căciulă Câștigat [7]
Bosnia și Herțegovina Festivalul de Film din Sarajevo
An Categorie Lucrare Rezultat Ref.
2012 Inima Sarajevo pentru cel mai bun film Toată lumea din familia noastră Câștigat [6]
2013 Inima Sarajevo pentru cel mai bun scurtmetraj O umbră de nor Câștigat
2016 Inima Sarajevo pentru cel mai bun film Inimi cicatrizate Nominalizare
Bulgaria Festivalul Internațional de Film din Sofia
An Categorie Lucrare Rezultat Ref.
2009 Premiul FIPRESCI Cea mai fericită fată din lume Câștigat [6]
2015 Mențiune specială Aferim! Câștigat
Statele Unite ale Americii Festivalul de Film Sundance
An Categorie Lucrare Rezultat Ref.
2007 Cel mai bun scurtmetraj internațional Lampa cu căciulă Câștigat [7]
2008 Premiul NHK Cea mai fericită fată din lume Câștigat [6]
Italia Festivalul de Film din Trieste
An Categorie Lucrare Rezultat Ref.
2018 Premiul Osservatorio Balcani e Caucaso Țara moartă Câștigat [6]
Premiul Alpe Adria Cinema Nominalizare
Suedia Festivalul Internațional de Scurtmetraj de la Uppsala
An Categorie Lucrare Rezultat Ref.
2007 Marele premiu Lampa cu căciulă Câștigat [7]
Spania Festivalul Internațional de Film de la Valencia
An Categorie Lucrare Rezultat Ref.
2007 Luna de aur Lampa cu căciulă Câștigat [7]
Polonia Festivalul Internațional de Film de la Varșovia
An Categorie Lucrare Rezultat Ref.
2009 Competiție 1–2 Cea mai fericită fată din lume Nominalizare [6]
Croația Festivalul de Film din Zagreb
An Categorie Lucrare Rezultat Ref.
2012 Premiul „Zlatni bicikl” pentru cel mai bun film Toată lumea din familia noastră Câștigat [6]
  1. ^ a b c d „Radu Jude”. CineMagia.ro. 
  2. ^ Noul film al lui Radu Jude nu va fi disponibil în cinematografe[nefuncțională], 30 noiembrie 2011, Evenimentul zilei, accesat la 8 iulie 2012
  3. ^ Filmul pe situl Trilulilu
  4. ^ O umbră de nor la secțiunea Quinzaine des Réalisateurs de la Cannes
  5. ^ a b „Berlinala 2022 - Documentarul „Amintiri de pe Frontul de Est", de Radu Jude și Adrian Cioflâncă, în competiția de scurtmetraje”. News.ro. Accesat în . 
  6. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z aa ab en „Awards”. Radu Jude. IMDb. 
  7. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p „Lampa cu căciulă”. CINEPUB. 
  8. ^ „Retrospectiva Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL 2012”. Fundația Anonimul. Arhivat din original la . Accesat în . 
  9. ^ „„Aferim", nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film”. AaRC. Arhivat din original la . Accesat în . 
  10. ^ Răzvan Tupa (). „Ultimul film al lui RADU JUDE, Globul de Cristal la festivalul de la KARLOVY VARY”. Gândul. 
  11. ^ Codruț Bălu, ed. (). „Filmul "Inimi cicatrizate" a câștigat Marele Premiu al Festivalului Internațional de Film "Motive Evreiești" de la Varșovia”. AGERPRES. Arhivat din original la . Accesat în . 
  12. ^ Alina Dan (). "Toată lumea din familia noastră", filmul lui Radu Jude, marele câștigător al Festivalului din Namur”. Mediafax. 

Legături externe

[modificare | modificare sursă]