Sari la conținut

Nicolae Dică

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Nicolae Dică
Informații generale
Data nașterii (44 de ani)[1][2]
Locul nașterii Pitești, România
Înălțime 181 cm
Greutate 73 kg
Post mijlocaș
Cluburi de seniori* Modificați la Wikidata
Ani Club Ap (G)
1998-2000 Dacia Pitești 50 (19)
2000-2004 Argeș Pitești 88 (34)
2004-2008 Steaua București 125 (54)
2008-2010 Catania 3 (0)
2009-2010 Iraklis 13 (3)
2009 G.S. Iraklis Thessalonikis⁠(d) 13 (3)
2010 CFR Cluj 13 (0)
2010 Manisaspor 5 (0)
2011 Mioveni 15 (1)
2011 Steaua București 11 (4)
2012-2014 Viitorul Constanța 69 (19)
Echipa națională Modificați la Wikidata
Ani Țară Ap (G)
2003-2010  România 32 (9)
Echipe antrenate Modificați la Wikidata
2015 Steaua București
2015-2017 SCM Pitești
2017-2018 FCSB
2019 CFC Argeș
2022 FCSB
2023 Mioveni
2023 FCU Craiova
2024 Voluntari
2024- Argeș
* Apariții și goluri pentru echipa de club doar în cadrul campionatului intern

Nicolae Constantin Dică (n. , Pitești, România) este un fotbalist român retras din activitate, care a jucat pe post de mijlocaș la echipe ca Steaua București, Argeș Pitești și Mioveni. Pe plan internațional, are prezențe la națională pentru România. După încheierea carierei, a devenit antrenor, și a antrenat, printre altele, CFC Argeș, FCSB și Mioveni.

Ca jucător, dispunea de un joc ofensiv și avea o rată bună de transformare a loviturilor libere și a penalty-urilor.[3] Nu era un jucător rapid,[4][5] însă compensa prin acuratețea paselor sale.[6] Fotbalist cu o viteză extraordinară de execuție[4] și cu un bun joc de cap,[7] Dică și-a pus amprenta asupra evoluțiilor Stelei, mai ales între anii 2006 și 2007, echipă cu care a obținut titluri de campion, o Cupă a României, o supercupă, o calificare în semifinalele Cupei UEFA și trei calificări consecutive în Liga Campionilor,[8] fiind desemnat cel mai bun fotbalist român al anului 2006. Accidentarea din 17 ianuarie 2007 din amicalul cu Siena a dus la pauză c de 5 luni, iar Dică nu a mai reușit să revină la forma de dinante. În iunie 2008 semnează cu echipa italiană Catania, unde nu se impune și este împrumutat în Grecia, la Iraklis Salonic, la CFR Cluj, cu care câștigă campionatul și Cupa României în sezonul 2009-2010 și în Turcia, la Manisaspor. Revine la Steaua în 2011, echipă pentru care marchează în a doua semifinală și în finala Cupei României 2010-2011 din lovitură liberă. În același an ajunge la CS Mioveni, iar ultima sa echipă din cariera de jucător a fost FC Viitorul. A fost component al echipei naționale, pentru care a marcat nouă goluri în 32 de meciuri,[9] jucând și în toate cele trei meciuri din Grupa C a Euro 2008, în care a intrat din postura de rezervă.

După încheierea carierei de jucător, a ocupat funcția de antrenor secund al Stelei sub comanda lui Constantin Gâlcă,[10] sezon în care echipa a câștigat tripla campionat-cupă-Cupa Ligii. În 2015 a devenit antrenor al echipei SCM Pitești pe care a ajutat-o să promoveze în Liga a II-a, câștigând detașat seria ei în sezonul 2016–2017.[11] După acest succes și plecarea lui Laurențiu Reghecampf de la FCSB, a revenit ca antrenor la echipa care l-a consacrat și a antrenat-o până la sfârșitul lui 2018.[12] Din decembrie 2019 este antrenor secund al echipei naționale a României, aflată sub comanda lui Mirel Rădoi.[13]

Cariera ca jucător

[modificare | modificare sursă]

FC Argeș și Dacia Pitești

[modificare | modificare sursă]

A început fotbalul la Centrul de copii și juniori FC Argeș în septembrie 1991, aflându-se pentru o scurtă perioadă de timp sub îndrumarea antrenorului Constantin Pană,[14]:1:55 iar până la finalul junioratului a fost antrenat de Gheorghe Cristian.[15] I-a avut ca idoli pe Nicolae Dobrin, Gheorghe Hagi și Rivaldo.[14]:6:18 În 1998 juca la echipa de tineret a lui FC Argeș, însă antrenorii de la acea vreme au considerat că încă nu este pregătit pentru a juca în Divizia A, astfel că a fost trimis împrumut la Dacia Pitești timp de un an și jumătate, perioadă în care a marcat douăzeci de goluri.[14]:8:56 A debutat în Divizia B într-un meci acasă cu Chimica Târnăveni, sub comanda antrenorului Constantin Stancu, marcând ambele goluri ale partidei.[14]:9:59 A fost oprit în lotul lui FC Argeș Pitești de Marian Bondrea,[14]:9:32 echipă la care a jucat între anii 2000–2004. Debutul lui Dică în Divizia A a avut loc pe 12 august 2000 într-o victorie a echipei FC Argeș Pitești împotriva lui Gaz Metan Mediaș cu scorul de 2–1.[9] Evoluțiile sale bune au atras atenția mai multor echipe precum Eintracht Frankfurt, Steaua și Dinamo.[16]

FC Steaua București

[modificare | modificare sursă]

Steaua a plătit suma de 250.000 de euro pentru achiziționarea sa,[17] fiind adus la echipă la recomandarea lui Victor Pițurcă și a lui Mihai Stoica.[18]

A debutat în cupele europene în Cupa UEFA 2004-2005, în care Steaua a eliminat-o pe Valencia și în care s-a oprit în optimi, fiind învinsă de Villareal.[19]

În 2005 Dică a ratat șansa de a juca în Liga Campionilor UEFA, după ce Steaua a fost eliminată de Rosenborg BK, în dublă manșă în care nu a jucat,[20] din cauza unei suspendări de trei etape încasate în urma eliminării din timpul meciului cu Shelborne.[21] A devenit golgheterul Stelei în Cupa UEFA sezonul 2005–2006 cu 6 goluri, marcate cu Valerenga,[22] două cu RC Lens,[23] SC Heerenveen[24] și Middlesborough în tur[25] și în retur.[26]

„Dică este pentru Steaua ce este Google-ul pentru Internet”
— Mihai Stoica[27]
Dică la CFR Cluj.

Una dintre cele mai memorabile evoluții ale lui Dică a avut loc în cadrul partidei de debut a grupelor sezonului 2006-2007 de Liga Campionilor împotriva clubului ucrainean Dinamo Kiev, meci în care piteșteanul a marcat de două ori, prima oară din lovitură liberă, iar mai apoi lobându-l pe Olexandr Șovkovski și în utma căruia a devenit celebră fraza rostită de comentatorul sportiv Costi Mocanu, Du-te Dică, du-te!. Avea să încheie sezonul european cu 4 reușite și o pasă de gol în 6 meciuri jucate,[28] într-o grupă în care, pe lângă ucraineni, Steaua a întâlnit și alte două echipe mari, Real Madrid și Olympique Lyon. Cu Lyon a marcat în minutul 2, cu un stop pe piept urmat de un șut din semiîntoarcere la colțul scurt.[29]

Pe 22 decembrie 2006, ziarul Gazeta Sporturilor îi acordă distincția pentru Jucătorul român al anului 2006, Dică devansându-i astfel pe Adrian Mutu și Cristian Chivu.[30][31]

Accidentarea din minutul 30 în cadrul meciului amical disputat împotriva echipei de tineret a Sienei pe 17 ianuarie 2007 a fost prima suferită de când piteșteanul evolua în tricoul roșu-albastru. Pe 22 ianuarie a fost supus unei intervenții chirurgicale la genunchiul drept, în urma căreia i-a fost reconstruit ligamentul încrucișat anterior. Perioada dificilă avea să se agraveze odată cu decesul tatălui său în luna martie din cauza cancerului.[32][33]

Revenirea s-a produs cinci luni mai târziu, chiar de ziua sa, în meciul disputat pe teren propriu împotriva echipei Ceahlăul Piatra Neamț, contând pentru etapa a XXXI-a a Ligii I, acesta fiind primul său joc oficial în 2007. În minutul 69, la scorul de 2-0 pentru Steaua, Dică a fost trimis la încălzire, momentul fiind salutat cu urale de suporterii steliști. Introdus pe teren în minutul 83, piteșteanul a preluat banderola de căpitan de la Sorin Paraschiv.[34]

Forma bună aduce interesul portughezilor de la Benfica Lisabona pentru serviciile mijlocașului român, interes devenit evident odată cu participarea în tribune a tehnicianului José Antonio Camacho la amicalul disputat de naționala de fotbal a României împotriva Turciei în care Dică a marcat. Deși suma vehiculată a fost de 5 milioane euro, transferul nu s-a materializat.[35]

Pe 29 martie 2006 a primit Medalia „Meritul Sportiv” clasa a II-a cu o baretă din partea președintelui României de atunci, Traian Băsescu, pentru că a făcut parte din lotul echipei FC Steaua București care obținuse până la acea dată calificarea în sferturile Cupei UEFA 2005-2006.[36] În martie 2008 a primit Medalia „Meritul Sportiv” clasa a II-a cu 2 barete, tot din partea președintelui României Traian Băsescu, deoarece a făcut parte din reprezentativa României care a obținut calificarea la Campionatul European din 2008.[37][38]

La finalul sezonului 2007-2008, în meciul cu Gloria Buzău, suporterii Stelei au afișat un banner pe care scria „Dică, pasă la adversari și niciun metru alergat/Duminică ori ai fost blat, ori ești handicapat”, despre care a declarat că l-a convins să plece de la echipă.[39]

Catania Calcio, împrumuturile și revenirea în țară

[modificare | modificare sursă]

În iunie 2008, după Campionatul European din Austria și Elveția, Dică s-a transferat de la Steaua la echipa de club Calcio Catania din Serie A, unde antrenor era Walter Zenga.[40] A fost adus în locul mijlocașului Juan Manuel Vargas care ajunsese la ACF Fiorentina[41]A prins numai trei meciuri la echipa din peninsulă,[42] fiind mai mult împrumutat.

În vara anului 2009, a fost împrumutat la echipa greacă Iraklis Salonic, al cărei antrenor era Oleg Protasov, marcând o dublă în meciul de debut cu Panthrakikos, încheiat cu scorul de 2-1.[43][44] Din ianuarie 2010 a evoluat la CFR Cluj, tot sub formă de împrumut de la Catania,[45] cu drept de cumpărare în vara anului 2010. La formația ardeleană câștigat Liga I și Cupa României, marcând primul gol într-o victorie scor 2–1 împotriva lui Dinamo București în a doua manșă a semifinalei Cupei României. Clujenii nu și-au exercitat acest drept, iar în iulie 2010 a revenit la gruparea italiană. Nu a rămas aici nici de această dată, fiind împrumutat în Turcia, la Manisaspor pentru prima parte a sezonului 2010-2011.[46]

După doi ani și jumătate sub contract cu Catania, Dică s-a despărțit de echipa italiană, reziliind înțelegerea de comun acord,[47] și a revenit în România unde a semnat din nou cu Steaua un contract pe un an.[48] În primul meci de la revenire desfășurat în cadrul stagiului de pregătire din iarnă, Dică marchează un hat-trick împotriva lui Sheriff Tiraspol, meci încheiat cu scorul de 4-1.[49]

A redebutat pentru club pe 27 februarie 2011, într-o victorie scor 1–0 cu Universitatea Craiova.[50] Pe 5 aprilie a marcat primul gol de la revenirea la Steaua în victoria cu 5–0 obținută acasă în fața Unirii Urziceni.

Pe data de 11 mai 2010 a marcat în meciul cu FC Brașov (1-1) un gol care a dus la calificarea Stelei în finala Cupei României după 11 ani,[51][52] pentru ca în meciul cu Dinamo din finală (25 mai) să deschidă scorul dintr-o lovitură liberă. La finalul acestui joc a fost declarat omul meciului.[53]

Pe 24 iunie semnează cu CS Mioveni,[54] echipă la care a purtat numărul 80 și pentru care a jucat 15 meciuri și a marcat un gol din penalty[55] într-o partidă cu Concordia Chiajna pierdută cu scorul de 3-1.[56] În ianuarie 2012 a semnat un contract pe o perioadă de un an și jumătate cu FC Viitorul Constanța, pe atunci în Liga a II-a.[57][58] Echipa a promovat în Liga I în sezonul 2011–2012,[59] lucru datorat și jocului bun prestat de Dică, care a marcat șase goluri în 13 meciuri.[60]

În meciul cu Ceahlăul Piatra-Neamț, disputat pe 17 martie 2013, Dică înscrie cele două goluri ale echipei,[61] și a ajuns la 100 de goluri marcate în Liga I.[62] Tot la Viitorul bifează și meciul cu numărul 300 în Liga I în aprilie 2014.[63]

Cariera ca antrenor

[modificare | modificare sursă]

La 12 iunie 2014 este numit antrenor secund al Stelei sub comanda lui Costel Gâlcă.[28] În 2016 a fost numit antrenorul echipei SCM Pitești,[64] pe care a promovat-o în Liga a II-a cu șapte etape înainte de finalul sezonului.[65]

Pe 15 mai 2017, Nicolae Dică a fost numit drept în funcția de antrenor al FCSB,[66] unde a fost plătit cu 100.000 de euro pe sezon.[67] A fost neînvins în primele zece meciuri, până în meciul din play-offul Champions League, sezonul 2017-2018, când echipa sa a fost învinsă de Sporting Lisabona cu scorul de 5-1.[68] A demisionat în 2018,[12] apoi a apărut la Orange Sport (în trecut Telekom Sport) ca analist pe durata primăverii lui 2019, după care a fost numit antrenor principal la FC Argeș,[69] echipă care, după o reorganizare administrativă în acel an, a devenit eligibilă pentru promovarea în Liga I.[70]

În noiembrie 2019 a fost propus ca antrenor al naționalei de tineret în locul lui Mirel Rădoi, care a fost numit selecționerul naționalei mari, însă acesta și l-a dorit pe Dică drept secund la naționala mare, poziție pe care a ocupat-o până în 2021.[13]

Ziaristul Cristian Geambașu a scris despre el că „întreține o relație mai apropiată cu jucătorii, chiar amicală, folosește mai puține cuvinte în dialogul cu aceștia. Nu o dată la antrenamente adoptă rolul supervizorului care își împarte munca împreună cu colaboratorii.”[4]

La 26 iulie 2022, Dică a revenit la FCSB.[71] După doar trei luni, la 1 noiembrie 2022, Dică și-a reziliat contractul cu FCSB de comun acord.[72][73]

La 14 ianuarie 2023, Dică a fost numit antrenor principal al fostei sale echipe Mioveni.[74] Nici la Mioveni nu a rezistat foarte mult timp, reziliindu-și contractul în aprilie 2023, după 14 meciuri.[75]

În iulie 2023, Dică a preluat conducerea echipei FC U Craiova 1948.[76] După doar cinci meciuri pe banca echipei oltene, în care echipa a înregistrat două victorii și trei înfrângeri, Dică și-a reziliat de comun acord contractul cu FCU Craiova.[77]

S-a născut la Pitești. Are un frate cu doi ani mai mic, Sorin Adrian, care a jucat până la nivel de Divizia B pentru Dacia Pitești, însă s-a retras repede,[14]:4:02 iar în prezent cei doi frați sunt implicați în investiții imobiliare.[78] A făcut cununia civilă cu Corina (născută Zimbroianu)[21] în noiembrie 2003, cu care a făcut nunta în 2014[79] și alături de care are un băiat, Marco, al cărui naș a fost Mirel Rădoi,[80] și o fată Samira.[81] În tinerețe era poreclit „Mutulica”, pentru ca vorbea foarte putin.[21] Porecla de Dicanio provine de la atacantul italian Paolo Di Canio, pe care îl admiră.[82] Are ca tatuaj un cap de indian pe brațul drept, despre care a declarat că „transmite ferocitate, iar eu am nevoie de asa ceva pe terenul de joc”.[21] La FC Argeș conducea o Dacia Nova, iar când a ajuns la Steaua și-a achiziționat un BMW X5.[21]

În martie 2007 a trecut printr-o perioadă dificilă, aflând de vestea decesului tatălui său din cauza cirozei în timp ce se recupera la clinica Isokinetic din Bologna.[83]

Statisticile carierei

[modificare | modificare sursă]
Activitatea detaliată
Echipă
Sezon
Campionat național
Cupa națională
Meciuri continentale
Total
Apariții
Goluri
Apariții
Goluri
Apariții
Goluri
Apariții
Goluri
Viitorul Constanța
2013-2014 29 3 1 0 0 0 29 3
2012-2013 26 10 0 0 0 0 26 10
2011-2012 13 6 0 0 0 0 13 6
Total
68
19
1
0
0
0
69
19
CS Mioveni
2011-2012 15 1 0 0 0 0 15 1
Total
15
1
0
0
0
0
15
1
Steaua București
2010-2011 11 4 2 2 0 0 14 6
Total
11
4
2
2
0
0
14
6
Manisaspor
2010-2011 5 0 2 1 0 0 7 1
Total
5
0
2
1
0
0
7
1
CFR Cluj
2009-2010 11 0 0 0 0 0 11 0
Total
11
0
0
0
0
0
11
0
Iraklis Salonic
2009-2010 13 3 1 0 0 0 14 3
Total
13
3
1
0
0
0
14
3
Catania Calcio
2008-2009 3 0 2 1 0 0 5 1
Total
3
0
2
1
0
0
5
1
Steaua București
2007-2008 12 3 0 0 3 1 9 4
2006-2007 23 10 0 0 10 5 35 15
2005-2006 29 15 1 0 15 6 45 21
2004-2005 29 11 0 0 11 2 40 13
2003-2004 14 9 0 0 0 0 14 9
Total
101
48
1
0
39
14
143
62
FC Argeș 2003-2004 14 9 3 2 0 0 17 11
2002-2003 28 10 5 0 0 0 33 10
2001-2002 27 11 2 0 0 0 29 11
2000-2001 19 4 0 0 0 0 19 4
Total
89
34
10
2
0
0
98
36
Dacia Pitești 1999-2000 33 14 0 0 0 0 33 14
1998-1999 17 5 0 0 0 0 17 5
Total
50
19
0
0
0
0
50
19
Total carieră
366
128
19
6
39
14
425
148
Reactualizat la 12 iunie 2014.
Nicolae Dică jucând pentru naționala României, împotriva naționalei Nigeriei

Echipa națională

[modificare | modificare sursă]

De la 15 până la 18 ani a jucat la toate categoriile de vârstă ale naționalelor de tineret sub comanda lui Vasile Ailenei.[14]:8:19 Dică a acumulat 32 de selecții pentru naționala de fotbal a României. A debutat la echipa națională pe 11 octombrie 2003, într-un meci împotriva Japoniei.[84][85] A înscris primul său gol în august 2006, într-un meci amical împotriva naționalei de fotbal a Ciprului.[86]

# Dată Locație Adversar Scor Rezultat Competiție
1 6 august 2006 Constanța, România Cipru 1-0 2-0 Amical
2 6 septembrie 2006 Tirana, Albania Albania 2-0 2-0 Calificări pentru Euro 2008
3 22 august 2007 București, România Turcia 2-0 2-0 Amical
4 8 septembrie 2007 Minsk, Belarus Belarus 2-1 3-1 Calificări pentru Euro 2008
5 21 noiembrie 2007 Stadionul Lia Manoliu, București, România Albania 1–0 6–1 Calificări pentru Euro 2008
6 21 noiembrie 2007 Stadionul Lia Manoliu, București, România Albania 6–1 6–1 Calificări pentru Euro 2008
7 31 mai 2008 Stadionul Ghencea, București, România Muntenegru 3–0 4–0 Amical
8 31 mai 2008 Stadionul Ghencea, București, România Muntenegru 4–0 4–0 Amical
9 20 august 2008 Stadionul Tineretului, Urziceni, România Letonia 1–0 1–0 Amical
Sezon Club Titlu
2004-2005 România Steaua București Divizia A
2005-2006 România Steaua București Divizia A
2005–2006 România Steaua București Supercupa României
2009-2010 România CFR Cluj Liga I
2009-2010 România CFR Cluj Cupa României
2010-2011 România Steaua București Cupa României
2006[28]

SCM Pitești

  1. ^ NICOLAE MARIUS DICA, Base de Datos del Fútbol Argentino 
  2. ^ Nicolae Dica, Transfermarkt, accesat în  
  3. ^ Florin Caramavrov, Răzvan Toma (). „Specialistul Dică! Statistica celor mai buni marcatori din penalty!”. Prosport. Accesat în . 
  4. ^ a b c Cristian Geambașu (). „Calmul sau colericul?”. Gazeta Sporturilor. Accesat în . 
  5. ^ "Dică este prea lent". Gazeta Sporturilor. . Accesat în . 
  6. ^ „FC Viitorul și-a prezentat noile achiziții. Fotbalistul Nicolae Dică, transferul iernii”. Adevărul. . Accesat în . 
  7. ^ Steaua - Viitorul, Digisport 1, Dan Ștefănescu, 11 noiembrie 2012
  8. ^ „Nicolae Dică”. FCSB. Arhivat din original la . Accesat în . 
  9. ^ a b „Profilul lui Nicolae Dică pe romaniansoccer.ro”. RomanianSoccer.ro. Accesat în . 
  10. ^ „Cum vede Gâlcă numirea lui Dică la FCSB: "Merită în Liga 1! Mai e un stelist de perspectivă". Gsp.ro. Accesat în . 
  11. ^ „Echipa antrenată de Nicolae Dică a promovat în premieră în Liga a doua!”, GSP, , accesat în  
  12. ^ a b Cosmin Ruscior (), „Nicolae Dică a demisionat de la FCSB”, RFI, arhivat din original la , accesat în  
  13. ^ a b C.S. (), „FRF dezvaluie numele antrenorului pe care Radoi nu l-a vrut la nationala de tineret: "A tinut mortis", Ziare, accesat în  
  14. ^ a b c d e f g Top Interviu Nicolae Dică - de la primii pași în fotbal până la marea performanță. Telekom Sport. https://www.youtube.com/watch?v=oWFpEL_jzGo. Accesat la 2 februarie 2020. 
  15. ^ „La FC Argeș nu a fost bun, iar acum joacă la Murcia!”. Curierul. . Accesat în . 
  16. ^ „Nicolae Dică, despre debutul la națională și cum a ales Steaua în detrimentul lui Dinamo. Ce altă mare echipă din Europa a refuzat pentru a juca în Ghencea”, Telekom Sport, , accesat în  
  17. ^ „Dica: In decembrie plec de la Steaua”. ziare.com. . Accesat în . 
  18. ^ Dan Mirea, Valentin Vrabie (). „Povestea spusă de Mihai Stoica după două decenii. Cum ar fi putut ajunge Nicolae Dică la Rapid: Viorel Tănase, antrenorul din acte al FCSB-ului, a fost omul decisiv: „Dacă nu suna el, cine știe...". Prosport. Accesat în . 
  19. ^ „Dică despre Steaua - Valencia 2005”. Dolce. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  20. ^ „Totul despre Rosenborg, adversara Stelei din play-off-ul Europa League”. Gazeta Sporturilor. . Accesat în . 
  21. ^ a b c d e Eduard Zelgin (). stelissimo- 156143 „Dica stelissimo!” Verificați valoarea |url= (ajutor). Libertatea. Accesat în . [nefuncțională]
  22. ^ „UEFA Europa League 2005/06 - Steaua-Vålerenga”, Uefa.com, accesat în  
  23. ^ „Superb Steaua overwhelm Lens”, Uefa.com, , accesat în  
  24. ^ „UEFA Europa League 2005/06 - Heerenveen-Steaua”, Uefa.com, , accesat în  
  25. ^ „Dica strike sets Steaua on course”, Uefa.com, , accesat în  
  26. ^ „Fairytale finish for Middlesbrough”, Uefa.com, , accesat în  
  27. ^ „MM Stoica despre Dică: "Face parte din istoria Stelei". Gazeta Sporturilor. . Accesat în . 
  28. ^ a b c „Bine ati revenit, Nicolae Dica si Laurentiu Rosu!”, Steauafc.com, , arhivat din original la , accesat în  
  29. ^ „Cupa Campionilor: Olympique Lyon - Steaua 1-1”. ziare.com. . 
  30. ^ „NICOLAE DICĂ este jucătorul anului 2006 în Ancheta Gazetei”. Gazeta Sporturilor. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  31. ^ „Premiul primit de Nicolae Dică în 2006 din partea Gazetei, apogeul carierei: "Oscarul meu". Gazeta Sporturilor. . Accesat în . 
  32. ^ Ionuț Găman (). „S-a stins din viata tatal lui Nicolae Dica!”. ziare.com. 
  33. ^ 'Pentru tine, tată!”, Libertatea, , accesat în  
  34. ^ Narcisa Tomulescu (), „Nicolae Dică a revenit pe teren în meciul cu Ceahlăul”, Mediafax, accesat în  
  35. ^ „Benfica ofera 5 milioane de euro pe Nicolae Dica”, Gsp.ro, , accesat în  
  36. ^ „DECRET privind conferirea Medaliei Meritul Sportiv” (PDF). Monitorul Oficial al României Partea I Nr. 283/29.III.2006. 
  37. ^ „Președintele Băsescu a decorat marți o sută de glorii ale fotbalului românesc din ultimii 50 de ani”. Realitatea.net. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  38. ^ „DECRET privind conferirea Ordinului și Medaliei Meritul Sportiv” (PDF). Monitorul Oficial al României Nr. 241. . p. 5. Accesat în . 
  39. ^ „Anamaria Prodan: "Dică era disperat!". Adevărul. . Accesat în . 
  40. ^ „Dică la Catania!”. Gazeta Sporturilor. . Accesat în . 
  41. ^ „Catania Snap Up Nicolae Dica”. transfermarketweb.com. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  42. ^ Meciurile lui Nicolae Dică la Catania Calcio, Transfermarkt
  43. ^ Andra Popa (), „Dica face spectacol in Grecia - a reusit o dubla de senzatie pentru Iraklis - Fotbal”, HotNews.ro, accesat în  
  44. ^ „VIDEO/ Nicolae Dică a marcat două goluri la debutul la Iraklis”, Realitatea TV, , accesat în  
  45. ^ Departamentul Sport (), „Nicolae Dică a fost împrumutat până la vară la CFR Cluj”, Mediafax, accesat în  
  46. ^ „Nicolae Dică și-a reziliat contractul cu turcii de la Manisaspor: "Avem jucători mai buni ca el". prosport.ro. . 
  47. ^ „Nicolae Dică și-a reziliat contractul cu Catania!”. prosport.ro. . 
  48. ^ „Nicolae Dică s-a întors la Steaua”. studiob.ro. . [nefuncțională]
  49. ^ „A revenit „brazilianul Dicanio"! Dică, hat-trick de poveste! Steaua – Sheriff 4-1!”. Prosport. . Accesat în . 
  50. ^ „Bilasco aduce prima victorie a Stelei in 2011”. Sport.ro. . Accesat în . 
  51. ^ „Dică salvatorul! Brașov - Steaua 1-1”. prosport.ro. . 
  52. ^ „Steaua e in FINALA CUPEI! Dica a salvat-o într-un meci DRAMATIC: Brașov 1-1 Steaua! VIDEO REZUMAT”. sport.ro. . 
  53. ^ „Steaua lui Oli e numai una: a câștigat Cupa României! Dinamo - Steaua 1-2!”. prosport.ro. . Accesat în . 
  54. ^ „Dică, Neaga, Tănasă și Neagu au semnat cu CS Mioveni”. Mediafax. . Accesat în . 
  55. ^ „Dică's profile on CS Mioveni's official site”. csmioveni.ro. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  56. ^ Sebastian Luba (), „Chiajna – Mioveni 3-1! 3 penalty-uri în derby-ul codașelor”, ProSport, accesat în  
  57. ^ Nicolae Dică a semnat cu FC Viitorul!, Arhivat în , la Wayback Machine. academiahagi.ro
  58. ^ „Hagi l-a transferat pe Dica”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  59. ^ Narcis Pohoață (). „Sărbătoare în Copou! Iașiul are din nou echipă în Liga I după doi ani de liniște”. Liga 2 Prosport. Accesat în . 
  60. ^ „N. Dică”. Soccerway. Accesat în . 
  61. ^ Laurențiu Spiridon (). „Bătrânii strălucesc în jocul copiilor! Viitorul – Ceahlăul 2-2!”. Prosport. Accesat în . 
  62. ^ Cristian Mihală (). „Dică, după 100 de goluri în Liga 1: "Nu am jucat fotbal degeaba!" Ce obiective are atacantul de 33 de ani”. Prosport. Accesat în . 
  63. ^ „Nicolae Dica, in fata meciului 300”. LPF. Arhivat din original la . Accesat în .  Parametru necunoscut |ate= ignorat (ajutor)
  64. ^ „Nicolae Dică, noul antrenor al echipei SCM Pitești: "Nu am venit pentru bani, ci pentru a face performanță". Mirel Rădoi l-ar putea urma în Liga 3, ca director sportiv”. Liga 2 Prosport. . Accesat în . 
  65. ^ „Nicolae Dică reînvie tradiția lui FC Argeș! Fostul fotbalist a promovat pe SCM Pitești în liga secundă”. Libertatea. . Accesat în . 
  66. ^ „Nicolae Dică este noul antrenor al FCSB”. Digi Sport. . Accesat în . 
  67. ^ „Gazeta DEZVĂLUIE salariile tuturor jucătorilor de la FCSB » 5 fotbaliști depășesc 20.000 de euro/lună + Dică, plătit ca cei mai slabi din lot”. Gazeta Sporturilor. . Accesat în . 
  68. ^ „FCSB - Sporting 1-5” [FCSB - Sporting 1-5]. Gazeta Sporturilor. . Accesat în . 
  69. ^ Nicolae Dică, manager general la FC Argeș: ”Obiectivul este promovarea în Liga 1”, Liga2.prosport.ro, , accesat în  
  70. ^ „Veste mare pentru FC Argeș! Echipa va avea drept de promovare în sezonul următor + Bugetul URIAȘ anunțat”, GSP, , accesat în  
  71. ^ „Nicolae Dică e noul antrenor al celor de la FCSB! Tehnicianul a ajuns la baza din Berceni”. www.digisport.ro. Accesat în . 
  72. ^ „Mulțumim, Nicolae Dică!”. FCSB. . Accesat în . 
  73. ^ „EXCLUSIV Nicolae Dică și-a dat demisia de la FCSB”. Digi Sport. . Accesat în . 
  74. ^ „Nicolae Dică a fost prezentat oficial la CS Mioveni! Fostul antrenor de la FCSB a dezvăluit obiectivul setat de oficialii clubului: „Este o mare provocare pentru mine". prosport.ro. . 
  75. ^ „Contractul cu antrenorul Nicolae Dică a fost reziliat”. csmioveni.ro. . 
  76. ^ Daniel Grigore (). „Nicolae Dică este noul antrenor de la FCU Craiova”. Gazeta Sporturilor. 
  77. ^ Nicu Savin (). „Nicolae Dică a fost dat afară de la U Craiova 1948”. Eurosport. 
  78. ^ „Dică își face bloc în Pitești”, epitesti.ro, , accesat în  
  79. ^ „Noi fotografii de la nunta lui Dică”. epitesti.ro. . Accesat în . 
  80. ^ „Nicolae Dică, la un pas de divorț”. Libertatea. . Accesat în . 
  81. ^ Andreea Pîslaru (), „INTERVIU Nicolae Dică: «Marco nu mi-a moștenit talentul»”, Click!, accesat în  
  82. ^ Leonardo Menicucci (). „Obiettivi viola: chi è Nicolae Dica (video)”. firenzeviola.it. Accesat în . 
  83. ^ „A murit tatal lui Nicolae Dica”. Libertatea. . Accesat în . 
  84. ^ Răzvan Toma (), „Bicfalvi, al 73-lea debutant în echipa națională sub comanda lui Iordănescu.”, Prosport, accesat în  
  85. ^ National Team 2003
  86. ^ Mihai Igirosanu (), „Romania - Cipru 2-0 / Repetiție trecuta cu brio”, 9am.ro, accesat în  

Legături externe

[modificare | modificare sursă]