Salaf

articol-listă în cadrul unui proiect Wikimedia
Nu confundați cu Mișcarea salafistă.

Salaf (în arabă سلف, în română „strămoșii” sau „predecesorii”), adesea pomeniți prin expresia respectuoasă al-salaf al-ṣāliḥ (în arabă السلف الصالح, „pioșii predecesori”),[1] sunt considerați reprezentanții primilor trei generații de musulmani,[2] adică generația profetului islamic Mahomed și a însoțitorilor săi (Sahaba), succesorii acestora (Tabi‘un) și succesorii succesorilor (Tabi‘ al-Tabi‘in).

Musulmanii suniți le acordă acestor trei generații o mare autoritate morală. Credința lor islamică este percepută ca deosebit de pură, iar în acest sens este pomenit și un hadis: Muhammad al-Bukhari a consemnat că Ibn Mas’ud, însoțitor al Profetului Mohamed, a relatat că acesta a spus: „Cei mai buni oameni sunt cei din generația mea (sahaba), apoi cei care urmează după ei (tabi'un), apoi cei care urmează după ei (tabi‘ al-tabi‘in)”.[3][4]

În ziua de astăzi este denumit salafism un curent fundamentalist musulman care pretinde că urmează integral felul de a practica islamul al celor trei generații fondatoare.

Prima generație

modificare

A doua generație

modificare

A treia generație

modificare
  1. ^ „Le défi du fondamentalisme au coeur des trois religions abrahamiques” (PDF). unifr.ch (în franceză). Editura Universității Fribourg. Accesat în . 
  2. ^ Lacey, Robert (). Inside the Kingdom, Kings, Clerics, Modernists, Terrorists, and the Struggle for Saudi Arabia. New York: Viking. p. 9. 
  3. ^ Nasiruddin al-Albani, Muhammad. „Le salafisme: définition”. Le salafisme du mythe à la réalité (.pdf) (în franceză). Al-Hadith. p. 244. ISBN 2930395222. Accesat în 18. Les meilleurs des gens sont ma génération, puis ceux qui les suivent, puis ceux qui les suivent.  Parametru necunoscut |lunăaccesare= ignorat (ajutor); Parametru necunoscut |anaccesare= ignorat (ajutor); Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  4. ^ „Importanța tradiției profetice (As-Sunnah)”. new-muslims.info. New Muslim. . Arhivat din original la . Accesat în . Cei mai buni oameni sunt cei din generația mea, apoi ce care urmează, apoi cei care urmează