Medalia Fields

premiu internațional de matematică

Medalia Fields este cel mai prestigios premiu internațional pentru excelență în cercetarea matematică, echivalentul Premiului Nobel, care nu se acordă decât matematicienilor. Poartă numele matematicianului canadian John Charles Fields, care l-a inițiat. Turnată din aur 14k., medalia este însoțită de un premiu de 15.000 dolari canadieni (C$), adică ceva mai mult de 10.000 de euro[1].

Medalia Fields
Medalia Fields (avers)
Medalia Fields (revers)

Decernat pentru prima dată în 1936, după al Doilea Război Mondial (mai exact din 1950), premiul este acordat unui număr de maximum patru matematicieni care nu au împlinit vârsta de 40 de ani la 1 ianuarie al anului decernării, din patru în patru ani, la fiecare ediție a Congresului Internațional de Matematică (ICM), ca o recunoaștere a întregii activități stiințifice a celor mai dotați tineri matemeticieni din lume, spre deosebire de premiul Nobel, care se conferă pentru o anumită realizare științifică deschizătoare de drumuri[2].

Despre medalie

modificare

John Charles Fields (1863-1932) a propus lansarea acestei medalii la un congres internațional la Toronto. El a lăsat ca moștenire întreaga sa avere în acest scop. Inițial se acordau numai două medalii la fiecare congres. În 1966 s-a luat decizia de a se împărți patru medalii (într-un fel, o medalie pe an) deoarece congresele nu au avut loc între anii 1936-1950 din cauza celui de al Doilea Război Mondial.

Turnată în aur 14k., medalia a fost desenată de sculptorul canadian Robert Tait McKenzie[3].

Pe fața medaliei apare profilul lui Arhimede și citatul atribuit lui: „Înalță-te peste tine însuți și vei cuprinde lumea” (în latină : „Transire suum pectus mundoque potiri”), iar pe revers, pe fundal, mormântul lui Arhimede cu gravura teoremei sale preferate, „sfera și cilindrul” circumscrise la diametru și înălțime identice (raportul dintre suprafața și volumul ambelor este egal cu 2/3) și inscripția latină:„Oferită de matematicienii adunați din toată lumea pentru remarcabilele scrisuri”

O creangă a pomului de lângă mormântul lui Arhimede poartă incrustat numele laureatului[4].

Incidente legate de decernarea premiului

modificare

La congresul (ICM) din 1998 președintele comitetului de decernare a medaliilor Fields, Yuri I. Manin l-a prezentat pe laureatul Andrew Wiles care, deoarece depășise cu puțin vârsta de 40 de ani, a fost singurul medaliat care a primit o medalie de argint placat cu aur - ca un omagiu pentru demonstrarea Ultimei teoreme a lui Fermat[5][6][7]

Laureați

modificare
Anul Congresul Internațional de Matematică (ICM) de la: Laureați:[8]
1936   Oslo, Norvegia   Lars Ahlfors, Finlanda
  Jesse Douglas, SUA
1950   Cambridge, Statele Unite   Laurent Schwartz, Franța
  Atle Selberg, Norvegia
1954   Amsterdam, Olanda   Kunihiko Kodaira, Japonia
  Jean-Pierre Serre, Franța
1958   Edinburgh, Marea Britanie   Klaus Roth, UK
  René Thom, Franța
1962   Stockholm, Suedia   Lars Hörmander, Suedia
  John Milnor, SUA
1966   Moscova, Uniunea Sovietică   Michael Atiyah, Marea Britanie
  Paul Joseph Cohen, SUA
  Alexandre Grothendieck, Franța
  Stephen Smale, SUA
1970   Nisa, Franța   Alan Baker, M. Britanie
  Heisuke Hironaka, Japonia
  Sergei Novikov, URSS
  John G. Thompson, SUA
1974   Vancouver, Canada   Enrico Bombieri, Italia
  David Mumford, SUA
1978   Helsinki, Finlanda   Pierre Deligne, Belgia
  Charles Fefferman, SUA
  Grigory Margulis, URSS
  Daniel Quillen, USA
1982   Varșovia, Polonia   Alain Connes, Franța
  William Thurston, SUA
  Shing-Tung Yau, SUA[9]
1986   Berkeley, Statele Unite   Simon Donaldson, M. Britanie
  Gerd Faltings, Germania
  Michael Freedman, SUA
1990   Kyoto, Japonia   Vladimir Drinfeld, URSS
  Vaughan F. R. Jones, Noua Zeelandă
  Shigefumi Mori, Japonia
  Edward Witten, SUA (fizician)
1994   Zürich, Elveția   Jean Bourgain, Belgia
  Pierre-Louis Lions, Franța
  Jean-Christophe Yoccoz, Franța
  Efim Zelmanov, Rusia
1998   Berlin, Germania   Richard Borcherds, M. Britanie
  Timothy Gowers, M. Britanie
  Maxim Kontsevich, Rusia
  Curtis T. McMullen, SUA
2002   Beijing, China   Laurent Lafforgue, Franța
  Vladimir Voevodsky, Rusia
2006   Madrid, Spania   Andrei Okounkov, Rusia
  Grigori Perelman, Rusia — medalie refuzată
  Terence Tao, Australia
  Wendelin Werner, Franța
2010   Hyderabad, India   Elon Lindenstrauss, Israel[10]
 /  Ngô Bảo Châu, Vietnam/Franța[11][12][13]
  Stanislav Smirnov, Rusia
  Cédric Villani, Franța[14]
2014   Seul, Coreea de Sud  /  Artur Avila, Brazilia/Franța
 /  Manjul Bhargava, Canada / SUA
  Martin Hairer, Austria
  Maryam Mirzakhani,[15] Iran
2018   Brazilia, Rio de Janeiro[16]

Distribuția medaliilor după state

modificare
Statele Unite 13
Franța 12
Rusia 9
Regatul Unit 6
Japonia 3
Belgia 2
Austria 1
Finlanda 1
Iran 1
Israel 1
Italia 1
Norvegia 1
Noua Zeelandă 1
Suedia 1
Germania 1
Australia 1
Apatrizi 1

Distribuția medaliilor după instituțiile de cercetări și studiu[17]

modificare

La momentul medalierii laureații activau în cadrul următoarelor instituții:

Universitatea Princeton 13
Universitatea din Paris 8
Universitatea Cambridge 4
Universitatea Harvard 4
Institut des Hautes Etudes Scientifiques 4
Universitatea Oxford 3
Massachusetts Institute of Technology (MIT) 2
Universitatea California - Berkeley 2
Universitatea din Moscova 2
Universitatea Stanford 2
Ecole normale supérieure de Lyon 1
Universitatea California - Los Angeles 1
Universitea California - San Diego 1
Université de Genève 1
Universitatea Ebraică din Ierusalim 1
Universitatea din Harkov 1
Universitatea Kyoto 1
Universitatea din Londra 1
Université de Nancy 1
Universitatea din Pisa 1
Universitatea Rutgers 1
Universitatea din Stockholm 1
Université de Strasbourg 1
Universitatea Wisconsin 1

Referințe

modificare
  1. ^ en From MathWorld--A Wolfram Web Resource: Barran, Michel and Weisstein, Eric W, Filds Medal Accesat: 29 inuarie 2013.
  2. ^ en The Fields Institute for Research in Mathematical Sciences: The Fields Medal, publ. Univ. of Toronto, Canada, http://www.fields.utoronto.ca/aboutus/jcfields/fields_medal.html, accesat la 31 ianuarie 2012.
  3. ^ Robert Tait McKenzie (1867 - 1938) a fost un sculptor, medic, soldat, atlet canadian, promotor al cercetășiei.
  4. ^ en The Fields Institute for Research in Mathematical Sciences: The Fields Medal, op. cit.
  5. ^ en Wiles, Andrew John: Encyclopædia Britannica, http://wwwa.britannica.com/eb/article-9090319 Arhivat în , la Wayback Machine., Accesat: 29 inuarie 2013.
  6. ^ en Fields Medal Prize Winners (1998), 2002 International Congress of Mathematicians. Retrieved 27 august 2006, http://www.icm2002.org.cn/general/prize/medal/1998.htm
  7. ^ en Notices of the AMS, p. 1359, 45:10, November 1998, http://www.ams.org/notices/199810/comm-fields.pdf. Accesat: 29 inuarie 2013.
  8. ^ „List of Fields Medallists”. International Mathematical Union (IMU). . Accesat în . 
  9. ^ „Shing-Tung Yau”. 
  10. ^ „Israeli wins world's most prestigious math prize”. ynet. . Accesat în . 
  11. ^ „Ngô Bảo Châu”. 
  12. ^ „Le congrès international des mathématiciens” (PDF). Société Mathématique de France. Accesat în . 
  13. ^ „Ngô Bảo Châu nhận giải toán học Fields”. BBC. . Accesat în . 
  14. ^ Cipra, Barry (). „Fields Medals, Other Top Math Prizes, Awarded”. Science NOW. Accesat în . 
  15. ^ În 2014, Maryam Mirzakhani a devenit prima femeie care a câștigat Medalia Fields.
  16. ^ „Fazendo as contas para o futuro — Ciência Hoje” (în portugheză). Cienciahoje.uol.com.br. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  17. ^ http://www.infoplease.com/ipa/A0192505.html#axzz0xhlSGy2N. Accesat: 29 inuarie 2013.

Bibliografie

modificare
  • en Riehm, Elaine: Turbulent Times in Mathematics: The Life of J.C. Fields and the History of the Fields Metal., RI: American Mathematical Society, 2011, ISBN 0-8218-6914-0
  • en Monastyrsky, Michael: Modern Mathematics in the Light of the Fields Medal. Wellesley, MA: A. K. Peters, 1998, ISBN 1-56881-083-0
  • en Tropp, Henry S.: The Origins and History of the Fields Medal. Historia Mathematica 3 (2): 167–181, 1976, doi:10.1016/0315-0860(76)90033-1

Legături externe

modificare
 
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Medalia Fields