Bruxelles, 28.5.2020

COM(2020) 409 final

2020/0103(COD)

Propunere de

REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

de instituire a Instrumentului de sprijin tehnic


EXPUNERE DE MOTIVE

1.CONTEXT

Temeiurile și obiectivele propunerii

Declanșarea pandemiei de COVID-19 a modificat perspectivele economice pentru anii următori în Uniune și în lume. Impactul pe termen scurt al crizei provocate de pandemia de COVID-19 în fiecare stat membru va depinde de durata și de strictețea măsurilor de izolare, de structura producției și de măsurile de politică economică luate pentru a atenua impactul imediat al crizei. Efectele pe termen mediu și lung ale crizei vor depinde de reziliența economiilor statelor membre. Având în vedere diferențele în ceea ce privește impactul economic pe termen scurt și marja disponibilă în materie de politici, în absența unor acțiuni politice hotărâte, riscul de adâncire a divergențelor din Uniune ca urmare a crizei provocate de pandemia de COVID-19 este real.

Având în vedere că măsurile de izolare sunt ridicate treptat, este necesar să se planifice strategic redresarea, revitalizând economia și revenind la o creștere durabilă. Pentru aceasta este necesar să se sprijine investițiile publice și private, dar și să se consolideze eforturile de reformă ale statelor membre menite să remedieze deficiențele sociale și economice ale economiilor lor, să îmbunătățească reziliența economiilor lor și să faciliteze revenirea la o creștere durabilă. În acest sens, este esențial să se acompanieze în continuare eforturile de reformă ale statelor membre, punând la dispoziția acestora sprijin tehnic semnificativ pentru consolidarea capacității lor administrative de pregătire și de punere în aplicare a reformelor care vor promova reziliența și vor sta la baza redresării.

Prezentul regulament propune instituirea unui instrument de sprijin tehnic de sine stătător, de care pot beneficia toate statele membre și care să înlocuiască Programul de sprijin pentru reforme structurale (PSRS) 1 . Prin intermediul Instrumentului de sprijin tehnic, Comisia va putea continua să ofere expertiză individualizată la fața locului, astfel încât statele membre să dispună de capacitatea instituțională și administrativă necesară pentru a elabora și a pune în aplicare reforme de promovare a creșterii și să poată consolida reziliența economiilor europene prin intermediul unor structuri administrative eficiente și funcționale. În acest scop, similar Programului de sprijin pentru reforme structurale, Instrumentul de sprijin tehnic va urmări să însoțească autoritățile naționale ale statelor membre care solicită sprijin tehnic în etapele procesului de reformă sau în anumite etape ale procesului de reformă.

Din motive de celeritate și în vederea ajungerii cât mai rapid posibil la un acord între colegiuitori, prezenta propunere de regulament are la bază cea mai recentă versiune a textului privind Instrumentul de sprijin tehnic cuprins în Propunerea Comisiei de instituire a Programului de sprijin pentru reforme 2 , astfel cum a fost discutată de către colegiuitori în ultimele luni. Propunerea de instituire a Programului de sprijin pentru reforme este retrasă.

La 31 mai 2018, Comisia a propus Programul de sprijin pentru reforme în contextul propunerilor de programe sectoriale aferente cadrului financiar multianual (CFM) pentru perioada 2021-2027. Propunerea respectivă prevedea un instrument de sprijin tehnic menit să sprijine eforturile statelor membre de consolidare a punerii în aplicare a reformelor structurale în contextul semestrului european. Textul propunerii respective a fost discutat în cadrul Consiliului în timpul președințiilor finlandeză și croată și s-a ajuns la un acord de principiu în cadrul Consiliului cu privire la instrumentul menționat anterior. În paralel, Parlamentul European lucra la Propunerea Comisiei de instituire a Programului de sprijin pentru reforme și și-a prezentat proiectul de raport la 20 aprilie 2020.

Concomitent cu prezenta propunere, pentru a răspunde noilor provocări apărute în urma crizei provocate de pandemia de COVID-19, Comisia a propus, de asemenea, un regulament privind un mecanism de redresare și reziliență 3 , care va oferi sprijin financiar la scară largă pentru investițiile și reformele publice care sporesc reziliența economiilor statelor membre și le pregătesc mai bine pentru viitor. Instrumentul de sprijin tehnic poate sprijini statele membre în demersurile de pregătire și punere în aplicare a planurilor de redresare și reziliență elaborate în temeiul Mecanismului de redresare și reziliență.

Coerența cu dispozițiile deja existente în domeniul de politică vizat

Instrumentul de sprijin tehnic îi permite Comisiei să sprijine autoritățile din statele membre în eforturile acestora de a elabora reforme în conformitate cu propriile priorități și de a-și consolida capacitatea de a elabora și pune în aplicare politici și strategii de reformă, beneficiind, totodată, de bunele practici și exemple ale omologilor. Sprijinul tehnic va fi foarte necesar în perioada de după criză. Prin urmare, prezenta propunere completează în mod adecvat pachetele de măsuri propuse de Comisie pentru a face față consecințelor economice ale pandemiei de COVID-19, și anume Mecanismul de redresare și reziliență, REACT UE 4 în cadrul fondurilor structurale și de coeziune, propunerile modificate privind Fondul european pentru investiții strategice (FEIS) și InvestEU, precum și gama de măsuri elaborate ca răspuns la pandemia actuală de COVID-19, cum ar fi „Inițiativa pentru investiții ca reacție la coronavirus” 5 .

Instrumentul de sprijin tehnic se bazează pe succesul PSRS, care a primit în mod constat feedback pozitiv de la statele membre beneficiare și pentru care cererea a fost mai mare decât bugetele disponibile în rundele de selecție anterioare (de exemplu, în runda din 2019 s-au depus 508 cereri cu o valoare totală de 194 de milioane EUR, iar din acestea s-au putut selecta 263 de cereri reprezentând 79,3 milioane EUR; în runda din 2020, s-au depus 609 cereri cu o valoare de 250 de milioane EUR, iar din acestea s-au putut selecta 228 de cereri reprezentând 84,7 milioane EUR). Instrumentul de sprijin tehnic este conceput ca o continuare a PSRS existent și este consecvent, coerent și complementar resurselor existente pentru consolidarea capacităților și asistență tehnică, ce sunt disponibile în cadrul altor programe de finanțare ale Uniunii. Asistența tehnică disponibilă în cadrul politicii de coeziune are scopul de a ajuta părțile interesate să pună în aplicare programele și proiectele finanțate de Uniune și îmbracă forma sprijinului financiar pentru pregătire, gestionare, evaluare, monitorizare, audit și control pus la dispoziție prin Fondul european de dezvoltare regională (FEDR), Fondul social european (FSE) și Fondul de coeziune. Prin urmare, asistența tehnică disponibilă în contextul menționat anterior are obiectivul de a consolida capacitatea de administrare a fondurilor Uniunii și de a promova punerea în aplicare a proiectelor cofinanțate din fonduri ale Uniunii, facilitând astfel absorbția acestor fonduri. Centrul de asistență tehnică disponibil în cadrul InvestEU vizează în principal pregătirea marilor proiecte de investiții (private), și nu reformele structurale. În schimb, Instrumentul de sprijin tehnic are scopul de a oferi sprijin pentru capacitatea administrativă și reformele structurale pe termen lung, completând astfel în mod adecvat și oferind valoare adăugată asistenței care se acordă în prezent prin diferitele programe sectoriale și acțiuni ale Uniunii desfășurate în cadrul fondurilor Uniunii.

De asemenea, acest instrument este în concordanță cu orientările de politică prezentate în cadrul semestrului european, acordând sprijin tehnic pentru punerea în aplicare a recomandărilor specifice fiecărei țări adresate statelor membre în acest context.

Coerența cu alte domenii de politică a Uniunii

Propunerea este coerentă cu alte politici ale Uniunii și asigură complementaritatea și sinergiile cu aceasta.

Propunerea de instituire a Mecanismului de redresare și reziliență are obiectivul de a oferi sprijin financiar pentru investițiile și reformele publice, în special în domeniul tranziției verzi și digitale, care sporesc reziliența economiilor statelor membre și le pregătesc mai bine pentru viitor.

Instrumentul de sprijin tehnic va fi complementar Propunerii de instituire a Mecanismului de redresare și reziliență, deoarece va oferi sprijin pentru consolidarea capacității administrative a statelor membre și, în acest context, va oferi sprijin pentru pregătirea și punerea în aplicare a planurilor de redresare și reziliență care stabilesc reformele și investițiile care urmează să fie finanțate în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență și, în general, va oferi sprijin și pentru acțiunile naționale de reformă legate de tranziția verde și digitală.

2.TEMEI JURIDIC, SUBSIDIARITATE ȘI PROPORȚIONALITATE

Temeiul juridic

Propunerea se întemeiază pe articolul 175 (al treilea paragraf) și pe articolul 197 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Articolul 175 (al treilea paragraf) din TFUE prevede că, în cazul în care se dovedesc necesare acțiuni specifice, în afara fondurilor, și fără a aduce atingere măsurilor hotărâte în cadrul altor politici ale Uniunii, Parlamentul European și Consiliul pot adopta astfel de acțiuni, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară și după consultarea Comitetului Economic și Social și a Comitetului Regiunilor.

Articolul 197 alineatul (2) din TFUE prevede că Uniunea poate sprijini eforturile statelor membre pentru îmbunătățirea capacității lor administrative de punere în aplicare a dreptului Uniunii, printre altele prin facilitarea schimburilor de informații și prin sprijinirea programelor de formare. Niciun stat membru nu este obligat să recurgă la acest sprijin. Parlamentul European și Consiliul, acționând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, trebuie să stabilească măsurile necesare în acest scop, excluzând orice armonizare a legilor și regulamentelor statelor membre.

Având în vedere articolele 175 și 197 din TFUE, regulamentul are scopul de a consolida coeziunea prin măsuri care să permită redresarea, reziliența și convergența în statele membre în cauză/ale statelor membre în cauză.

Subsidiaritatea (în cazul competențelor neexclusive)

Finanțarea activităților propuse prin intermediul regulamentului avut în vedere respectă principiile valorii adăugate europene și subsidiarității. Finanțarea din bugetul Uniunii se concentrează pe activitățile ale căror obiective nu pot fi îndeplinite suficient de către statele membre („testul necesității”) și în cazul cărora intervenția Uniunii poate aduce o valoare adăugată suplimentară în comparație cu acțiunile întreprinse exclusiv de către statele membre.

Obiectivul regulamentului este de a promova coeziunea prin sprijinirea eforturilor statelor membre de punere în aplicare a reformelor necesare pentru realizarea redresării economice și sociale, a rezilienței și a convergenței, precum și de a sprijini eforturile statelor membre de consolidare a capacității administrative de punere în aplicare a dreptului Uniunii în ceea ce privește provocările cu care se confruntă instituțiile, guvernanța, administrația publică și sectoarele economic și social.

Logica care stă la baza regulamentului este că sprijinul tehnic se acordă doar ca răspuns la o solicitare în acest sens din partea statului membru în cauză. Prin urmare, fiecare stat membru decide dacă acțiunea la nivelul Uniunii este necesară, având în vedere posibilitățile disponibile la nivel național, regional sau local. Punerea în aplicare a măsurilor de sprijin tehnic legate de redresarea economică și socială, reziliență și convergență și de consolidarea capacității administrative a statelor membre de a pune în aplicare dreptul Uniunii este o chestiune de interes comun pentru Uniune.

Instrumentul de sprijin tehnic înlocuiește actualul PSRS și face parte din inițiativele luate de Comisie ca răspuns la izbucnirea pandemiei de COVID-19 cu scopul de a ajuta statele membre să atenueze consecințele economice și sociale enorme. Prin urmare, este necesară o acțiune la nivelul Uniunii pentru a realiza o redresare economică rapidă și robustă în Uniune. Acest obiectiv nu poate fi îndeplinit în mod suficient de către statele membre acționând în mod individual, în timp ce intervenția Uniunii poate să aducă o valoare suplimentară prin instituirea unui regulament care să stabilească un instrument care să ofere sprijin tehnic consolidat în ceea ce privește conceperea și punerea în aplicare a reformelor structurale atât de necesare. Acest sprijin ar contribui, de asemenea, la atenuarea impactului societal cauzat de actuala criză provocată de pandemia de COVID-19.

Proporționalitatea

Propunerea respectă principiul proporționalității deoarece nu depășește nivelul minim necesar pentru realizarea la nivel european a obiectivului specificat și ceea ce este necesar în acest scop. Caracterul voluntar al Instrumentului de sprijin tehnic și natura consensuală a cooperării pe parcursului întregului proces constituie o garanție suplimentară a respectării principiului proporționalității și a încrederii reciproce și a cooperării între statele membre și Comisie.

Alegerea instrumentului

Obiectivele descrise în secțiunile anterioare nu pot fi realizate printr-o armonizare a legislațiilor sau prin acțiunea voluntară a statelor membre. Doar un regulament ar permite realizarea acestora. Un regulament aplicabil tuturor statelor membre este, de asemenea, cel mai adecvat instrument juridic pentru a organiza furnizarea sprijinului tehnic în vederea asigurării tratamentului egal al statelor membre.

3.REZULTATE ALE EVALUĂRILOR EX POST, CONSULTĂRILOR PĂRȚILOR INTERESATE ȘI EVALUĂRII IMPACTULUI

Evaluările ex post/verificarea adecvării legislației existente

Instrumentul de sprijin tehnic reprezintă o continuare a PSRS existent aferent perioadei 2017­2020 și are la bază Regulamentul (UE) 2017/825, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 2018/1671 6 . Punerea în aplicare a PSRS a început cu adoptarea, în septembrie 2017, a Programului anual de lucru pentru 2017 7 și a continuat cu adoptarea programelor de lucru ulterioare 8 . În conformitate cu articolul 16 din Regulamentul privind PSRS, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului rapoarte anuale de monitorizare privind punerea în aplicare a programului 9 , precum și un raport de evaluare independentă la jumătatea perioadei și un raport de evaluare independentă ex post.

Un document de lucru al serviciilor Comisiei care însoțește raportul de evaluare independentă la jumătatea perioadei, care urmează să fie adoptat de Comisie în curând, a examinat rezultatele PSRS din punctul de vedere al criteriilor de evaluare (relevanță, eficacitate, eficiență, coerență și valoarea adăugată a UE) și a desprins o serie de învățăminte. Chiar dacă programul a fost adoptat recent și multe proiecte de sprijin tehnic sunt încă în etapele incipiente ale punerii în aplicare, concluziile arată că PSRS înregistrează progrese importante în atingerea obiectivelor sale. Evaluarea arată în principal că modul în care a fost conceput PSRS este conform cu nevoile efective ale statelor membre, iar programul servește drept instrument adecvat pentru sprijinirea statelor membre în consolidarea capacității lor administrative și instituționale. Gradul ridicat de flexibilitate și absența cerințelor de cofinanțare fac posibilă traducerea nevoilor statelor membre în acțiuni realizabile, cu termene realiste, și îndeplinirea așteptărilor statelor membre. Potrivit evaluării, schimbul de bune practici între statele membre are o valoare adăugată semnificativă. În plus, PSRS este bine integrat în procesul de guvernanță economică a Uniunii. Există o interacțiune adecvată între ciclurile anuale ale PSRS și semestrului european, ceea ce permite o abordare cuprinzătoare și coordonată în ceea ce privește reformele structurale în statele membre. Un nivel ridicat de angajament din partea tuturor părților interesate, un nivel ridicat de expertiză al furnizorilor de sprijin tehnic și circumstanțe politice favorabile sunt considerate factori care au o influență pozitivă asupra rezultatelor proiectului PSRS. Se consideră că lipsa colaborării dintre părțile interesate și circumstanțele politice în schimbare sau incerte au o influență negativă asupra punerii în aplicare cu succes a proiectelor de sprijin tehnic.

Consultările părților interesate

Având în vedere faptul că propunerea a trebuit să fie elaborată de urgență, astfel încât să poată fi adoptată la timp de către colegiuitori, nu s-a putut efectua o consultare oficială a părților interesate. Opiniile părților interesate au fost luate în considerare și în cursul procesului legislativ privind Propunerea de instituire a Programului de sprijin pentru reforme.

Evaluarea impactului

Având în vedere caracterul urgent al propunerii, nu a fost efectuată o nouă evaluare a impactului. Prezenta propunere de regulament se întemeiază pe cea mai recentă versiune disponibilă a textului grupului de lucru al Consiliului privind propunerea de Program de sprijin pentru reforme în ceea ce privește Instrumentul de sprijin tehnic și este în concordanță cu proiectul de raport comun al Comisiei pentru bugete și al Comisiei pentru afaceri economice și monetare din cadrul Parlamentului European privind instrumentele de sprijin tehnic incluse în propunerea de Program de sprijin pentru reforme, publicat la 20 aprilie 2020. Prezenta propunere înlocuiește parțial propunerea inițială a Comisiei referitoare la Programul de sprijin pentru reforme (COD...), care s-a bazat pe o evaluare a impactului ale cărei concluzii principale rămân valabile mutatis mutandis.

Drepturile fundamentale

Propunerea are un efect pozitiv asupra protejării și a dezvoltării drepturilor fundamentale ale Uniunii, presupunând că statele membre ar solicita și ar primi sprijin în domenii conexe. De exemplu, sprijinul acordat în domenii precum piețele forței de muncă și asigurările sociale, asistența medicală, educația, mediul înconjurător, proprietatea, administrația publică și sistemul judiciar poate susține drepturi fundamentale ale Uniunii precum demnitatea, libertatea, egalitatea, solidaritatea, drepturile cetățenilor și justiția.

4.IMPLICAȚII BUGETARE

Pachetul financiar pentru punerea în aplicare a Instrumentului de sprijin tehnic pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2021 și 31 decembrie 2027 se stabilește la 864 406 000 EUR (la prețurile actuale).

Fișa financiară legislativă oferă explicațiile corespunzătoare privind pachetul financiar.

5.ELEMENTE DIVERSE

Planurile de implementare și mecanismele de monitorizare, evaluare și raportare

Pentru a monitoriza performanța prezentului regulament în ceea ce privește realizarea obiectivelor Instrumentului de sprijin tehnic, au fost identificați câțiva indicatori-cheie de performanță și aceștia vor fi colectați periodic. Indicatorii specifici de rezultate și de impact vor fi definiți în legătură cu proiectele concrete, cu situații de referință și ținte, în scopul monitorizării progreselor înregistrate în vederea atingerii țintelor finale și în scopul evaluării impactului reformelor puse în aplicare.

Se vor efectua o evaluare la jumătatea perioadei și o evaluare ex post în vederea analizării eficacității, eficienței, relevanței și a coerenței instrumentului. Evaluările vor fi efectuate în conformitate cu Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 10 . Evaluările vor include învățămintele desprinse în scopul de a identifica orice deficiențe și/sau probleme sau orice potențial de a îmbunătăți în continuare acțiunile sau rezultatele acestora și de a contribui la maximizarea exploatării și a impactului acestora.

Evaluarea la jumătatea perioadei a regulamentului se va efectua atunci când vor fi disponibile informații suficiente privind punerea în aplicare a acestuia, dar în termen de cel mult patru ani de la începerea punerii în aplicare a regulamentului. În termen de cel mult trei ani de la încheierea perioadei de aplicare a regulamentului, Comisia va efectua o evaluare ex post finală. Comisia va comunica concluziile evaluărilor, însoțite de observațiile sale, Parlamentului European, Consiliului, Comitetului Economic și Social European și Comitetului Regiunilor.

Explicații detaliate cu privire la prevederile specifice ale propunerii

Regulamentul instituie Instrumentul de sprijin tehnic, care va sprijini, prin măsuri tehnice, statele membre să realizeze reforme instituționale, administrative și reforme structurale de promovare a creșterii și de consolidare a rezilienței (articolul 1).

Obiectivul general al Instrumentului de sprijin tehnic este de a promova coeziunea prin sprijinirea eforturilor statelor membre de punere în aplicare a reformelor necesare pentru realizarea redresării economice și sociale, a rezilienței și a convergenței, precum și de a sprijini eforturile statelor membre de consolidare a capacității administrative de punere în aplicare a dreptului Uniunii în ceea ce privește provocările cu care se confruntă instituțiile, guvernanța, administrația publică și sectoarele economic și social (articolul 3).

Obiectivele specifice ale instrumentului sunt (conform descrierii de la articolul 4) următoarele: asistarea autorităților naționale în eforturile lor de îmbunătățire a capacității de a elabora, dezvolta și pune în aplicare reforme, inclusiv prin schimb de bune practici, prin procese și metodologii adecvate și printr-un management al resurselor umane mai eficace și mai eficient. Obiectivele specifice vor fi urmărite în strânsă cooperare cu statele membre în cauză.

Instrumentul se aplică unei game largi de domenii de politică, ce includ domenii legate de gestionarea finanțelor și a bunurilor publice, reforma instituțională și administrativă, mediul de afaceri, piața produselor, a serviciilor și piața forței de muncă, educație și formare, dezvoltare durabilă, sănătate publică, educație și sectorul public (articolul 5). Se acordă o atenție specială acțiunilor care promovează tranziția verde și digitală.

Pachetul financiar global pentru punerea în aplicare a instrumentului în perioada 2021-2027 este de 864 406 000 EUR în prețuri curente (articolul 6). Pe lângă pachetul financiar menționat anterior, statele membre pot transfera în mod voluntar către Instrumentul de sprijin tehnic, în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul [succesorul RDC] 11 , resurse reprezentând asistență tehnică în cadrul programelor care fac obiectul gestiunii partajate. Resursele transferate trebuie implementate în conformitate cu normele acestui instrument și trebuie să fie utilizate exclusiv în beneficiul statului membru în cauză [articolul 6 alineatul (3) și articolul 10].

Propunerile Comisiei pentru cadrul financiar multianual 2021-2027 au stabilit un obiectiv mai ambițios pentru integrarea aspectelor legate de climă în toate programele UE, ținta globală fiind ca 25 % din cheltuielile UE să contribuie la obiectivele din domeniul climei. Contribuția instrumentului la atingerea acestei ținte globale va fi monitorizată prin intermediul unui sistem al UE de indicatori privind clima, la un nivel corespunzător de defalcare, inclusiv prin utilizarea unor metodologii mai precise în cazul în care acestea vor fi disponibile (considerentul 10).

Instrumentul de sprijin tehnic ar trebui să sprijine punerea în aplicare a reformelor care promovează creșterea și consolidează reziliența întreprinse la inițiativa statelor membre sau în contextul proceselor și al acțiunilor de guvernanță economică legate de punerea în aplicare a dreptului Uniunii și a priorităților Uniunii în materie de politici, precum și a reformelor în legătură cu punerea în aplicare a programelor de ajustare economică. De asemenea, instrumentul ar trebui să acorde sprijin tehnic pentru elaborarea și punerea în aplicare a reformelor care trebuie întreprinse în cadrul noului Mecanism de redresare și reziliență (articolul 8).

Comisia va analiza cererile de sprijin pe baza urgenței, amplorii și profunzimii problemelor identificate, pe baza nevoilor de sprijin cu privire la domeniul de politică în cauză, pe baza analizei indicatorilor socioeconomici și a capacității administrative generale a statului membru respectiv. Pe baza acestei analize și ținând cont de măsurile și de acțiunile existente finanțate din alte fonduri ale Uniunii sau în cadrul altor programe ale Uniunii, Comisia va ajunge la un acord cu statul membru respectiv cu privire la domeniile prioritare pentru sprijin, obiective, un calendar orientativ, sfera de aplicare a măsurilor de sprijin care urmează să fie oferite și contribuția financiară globală estimată, care trebuie să fie stabilite într-un plan de cooperare și de sprijin (articolul 8).

Tipul de acțiuni eligibile pentru finanțare în cadrul Instrumentului de sprijin tehnic vor include, printre altele, expertiza legată de consilierea în materie de politici și/sau modificarea politicilor, de formularea de strategii și de foi de parcurs privind reformele, precum și de reformele legislative, instituționale, structurale și administrative; punerea la dispoziție de experți, inclusiv a unor experți rezidenți; consolidarea capacității și acțiuni de sprijin conexe, la toate nivelurile de guvernanță, contribuind, de asemenea, la capacitarea societății civile (articolul 7). Acțiunile finanțate în cadrul Instrumentului de sprijin tehnic pot beneficia de sprijin din alte programe, instrumente sau fonduri ale Uniunii în cadrul bugetului Uniunii, cu condiția ca un astfel de sprijin să nu acopere aceleași costuri (articolul 11).

Comisia va adopta programe de lucru pentru a pune în aplicare Instrumentul de sprijin tehnic, prin acte de punere în aplicare în care va stabili măsurile pentru acordarea sprijinului tehnic și toate elementele necesare prevăzute în temeiul Regulamentului financiar 12 (articolul 12).

Sunt prevăzute dispoziții privind comunicarea cu Parlamentul European și Consiliul și cu publicul larg (articolele 9 și 17), precum și dispoziții privind complementaritatea (articolul 13), monitorizarea (articolul 14), rapoartele anuale (articolul 15) și evaluarea (articolul 16).

2020/0103 (COD)

Propunere de

REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

de instituire a Instrumentului de sprijin tehnic

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 175 al treilea paragraf și articolul 197 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European 13 ,

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor 14 ,

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară,

întrucât:

(1)În conformitate cu articolele 120 și 121 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (denumit în continuare „tratatul”), statele membre trebuie să își conducă politicile economice în așa fel încât să contribuie la îndeplinirea obiectivelor Uniunii și în contextul orientărilor generale formulate de Consiliu. În temeiul articolului 148 din tratat, statele membre trebuie să pună în aplicare politici de ocupare a forței de muncă care țin seama de liniile directoare privind ocuparea forței de muncă. Prin urmare, coordonarea politicilor economice ale statelor membre constituie o chestiune de interes comun.

(2)Articolul 175 din tratat prevede, printre altele, că statele membre ar trebui să își coordoneze politicile economice în vederea realizării obiectivelor privind coeziunea economică, socială și teritorială menționate la articolul 174.

(3)Declanșarea pandemiei de COVID-19 la începutul anului 2020 a modificat perspectivele economice pentru anii următori în UE și în lume. În Uniune, au apărut noi priorități, legate de criză, care pun accentul în principal pe redresare și reziliență. Pentru a face față consecințelor economice cu care se confruntă statele membre, precum și pentru a atenua efectele sociale și economice negative este necesar un răspuns urgent și coordonat al Uniunii. Actuala pandemie de COVID-19, precum și criza economică și financiară anterioară au demonstrat că dezvoltarea unor economii solide și reziliente și a unor sisteme financiare bazate pe structuri economice și sociale puternice ajută statele membre să reacționeze mai eficient la șocuri și să se redreseze mai rapid în urma acestora. Reformele de îmbunătățire a creșterii și investițiile menite să remedieze deficiențele structurale ale economiilor și să le consolideze reziliența vor fi, prin urmare, esențiale pentru a readuce economiile și societățile pe o traiectorie de redresare durabilă și pentru a depăși divergențele economice, sociale și teritoriale care există în Uniune.

(4)La nivelul Uniunii, semestrul european pentru coordonarea politicilor economice constituie cadrul pentru identificarea priorităților naționale de reformă și pentru monitorizarea punerii în aplicare a acestora. Statele membre își elaborează propriile strategii de investiții multianuale naționale în sprijinul acestor priorități de reformă. Respectivele strategii sunt prezentate împreună cu programele naționale de reformă anuale, pentru a defini și a coordona prioritățile care urmează să beneficieze de sprijin prin intermediul finanțării naționale și/sau din partea Uniunii. Acestea ar trebui să contribuie, de asemenea, la utilizarea finanțării din partea Uniunii într-un mod coerent și la maximizarea valorii adăugate a sprijinului financiar care urmează să fie primit în special din programele sprijinite de Uniune în cadrul fondurilor structurale și de coeziune, precum și al altor programe.

(5)Regulamentul (UE) 2017/825 al Parlamentului European și al Consiliului 15 a instituit Programul de sprijin pentru reforme structurale (PSRS) pentru perioada 2017-2020, cu un buget de 142 800 000 EUR. PSRS a fost instituit cu scopul de a consolida capacitatea statelor membre de a pregăti și a pune în aplicare reforme administrative și structurale menite să promoveze creșterea, inclusiv prin recurgerea la asistență pentru utilizarea eficientă și eficace a fondurilor Uniunii. Sprijinul tehnic acordat în cadrul programului este furnizat de către Comisie, la cererea unui stat membru, și poate acoperi o gamă largă de domenii de politică. Prezentul regulament este conceput ca o continuare a programului menționat anterior care a fost primit în mod pozitiv de către statele membre.

(6)În trecut, în temeiul regulamentului privind PSRS, statele membre au beneficiat tot mai mult de sprijin tehnic în cadrul PSRS, iar pentru a sprijini în continuare statele membre în punerea în aplicare a reformelor ar trebui, așadar, instituit un instrument de sprijin tehnic.

(7)Reflectând Pactul verde european ca strategie de creștere a Europei și transpunerea în practică a angajamentelor Uniunii de a pune în aplicare Acordul de la Paris și obiectivele de dezvoltare durabilă ale Organizației Națiunilor Unite, Instrumentul de sprijin tehnic va contribui la integrarea aspectelor legate de schimbările climatice și la atingerea țintei globale de alocare a 25 % din cheltuielile de la bugetul UE pentru sprijinirea obiectivelor în domeniul climei. Acțiunile relevante ar trebui identificate în cursul pregătirii și punerii în aplicare a instrumentului, iar ulterior acestea vor fi reevaluate în cadrul evaluărilor și procedurilor de reexaminare relevante. Astfel, ar trebui să se abordeze, de asemenea, provocările de mediu și sociale mai ample cu care se confruntă Uniunea, printre care protecția capitalului natural și sprijinirea economiei circulare, și aceasta în conformitate cu Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă.

(8)Obiectivul general al Instrumentului de sprijin tehnic ar trebui să fie promovarea coeziunii economice, sociale și teritoriale a Uniunii prin sprijinirea eforturilor statelor membre de a pune în aplicare reformele necesare pentru realizarea redresării economice și sociale, a rezilienței și a convergenței. În acest sens, instrumentul ar trebui să sprijine consolidarea capacității administrative a statelor membre de a pune în aplicare dreptul Uniunii, în ceea ce privește provocările cu care se confruntă instituțiile, guvernanța, administrația publică și sectoarele economic și social.

(9)Obiectivele specifice ale Instrumentului de sprijin tehnic ar trebui să fie asistarea autorităților naționale în eforturile lor de a elabora, dezvolta și pune în aplicare reforme, inclusiv prin schimb de bune practici, prin procese și metodologii adecvate și printr-un management al resurselor umane mai eficace și mai eficient.

(10)Pentru a ajuta statele membre să răspundă nevoilor de reformă din toate domeniile-cheie economice și societale, ar trebui ca sprijinul tehnic să continue să fie furnizat de Comisie la cererea unui stat membru, într-o gamă largă de domenii de politici, care includ domenii legate de gestionarea finanțelor și a bunurilor publice, reforma instituțională și administrativă, mediul de afaceri, sectorul financiar, piața produselor, a serviciilor și piața forței de muncă, educație și formare, dezvoltarea durabilă, sănătatea publică și bunăstarea socială. Ar trebui să se acorde o atenție specială acțiunilor care promovează tranziția verde și digitală.

(11)Prezentul regulament stabilește un pachet financiar pentru Instrumentul de sprijin tehnic, care va constitui principala valoare de referință, în sensul Acordului interinstituțional privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară 16 , pentru Parlamentul European și pentru Consiliu pe durata procedurii bugetare anuale.

(12)Pentru a răspunde nevoilor suplimentare în cadrul Instrumentului de sprijin tehnic, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a transfera la bugetul instrumentului resurse programate prin gestiune partajată în cadrul fondurilor Uniunii, în conformitate cu procedura aferentă. Resursele transferate ar trebui să fie implementate în conformitate cu normele acestui instrument și ar trebui să fie utilizate exclusiv în beneficiul statului membru în cauză. Comisia ar trebui să ofere feedback statului membru în cauză cu privire la utilizarea contribuțiilor suplimentare voluntare.

(13)Instrumentul de sprijin tehnic ar trebui pus la dispoziție în baza unei cereri, scopul instrumentului fiind de a sprijini punerea în aplicare a reformelor întreprinse la inițiativa statelor membre, a reformelor în contextul proceselor sau al acțiunilor de guvernanță economică legate de punerea în aplicare a dreptului Uniunii, precum și a reformelor în legătură cu punerea în aplicare a programelor de ajustare economică. De asemenea, instrumentul ar trebui să acorde sprijin tehnic pentru conceperea și punerea în aplicare a planurilor de redresare care trebuie elaborate în temeiul Regulamentului (UE) YYY/XX.

(14)În conformitate cu normele și practicile existente deja în cadrul programului anterior, respectiv PSRS, ar trebui să se stabilească un proces prin care depunerea cererilor de sprijin tehnic să fie ușoară. Din acest motiv, cererile statelor membre dintr-un anumit an ar trebui transmise până la data de 31 octombrie a anului calendaristic respectiv. Respectând principiul general al egalității de tratament, al bunei gestiuni financiare și al transparenței, ar trebui să se stabilească criterii adecvate pentru analizarea cererilor depuse de statele membre. Aceste criterii ar trebui să se bazeze pe urgența, gravitatea și amploarea problemelor, precum și pe nevoile de sprijin identificate în domeniile de politică în care este preconizată acordarea de sprijin tehnic.

(15)De asemenea, ar trebui să fie specificat conținutul planurilor de cooperare și de sprijin, care să detalieze măsurile pentru acordarea de sprijin tehnic statelor membre. În acest scop, măsurile de sprijin tehnic preconizate și contribuția financiară globală estimată aferentă ar trebui să ia în considerare acțiunile și activitățile finanțate din fonduri sau programe ale Uniunii.

(16)În scopul asigurării răspunderii și a transparenței, precum și a vizibilității acțiunilor Uniunii, sub rezerva anumitor condiții care să protejeze informațiile sensibile, planurile de cooperare și de sprijin ar trebui să fie prezentate Parlamentului European și Consiliului, iar activitățile de comunicare ar trebui să fie efectuate de Comisie, după cum consideră necesar.

(17)Ar trebui să se stabilească dispoziții privind punerea în aplicare a Instrumentului de sprijin tehnic, în special modurile de gestiune, formele de finanțare pentru măsurile de sprijin tehnic și conținutul programelor de lucru, care ar trebui să fie adoptate prin acte de punere în aplicare. Având în vedere importanța susținerii eforturilor statelor membre în ceea ce privește continuarea reformelor și punerea în aplicare a reformelor, este necesar să se permită o rată de cofinanțare pentru granturi de până la 100 % din costurile eligibile. Pentru a permite o mobilizare rapidă a sprijinului tehnic în caz de urgență, ar trebui să se prevadă adoptarea unor măsuri speciale pentru o perioadă limitată. În acest scop, o sumă limitată din bugetul din cadrul programului de lucru al Instrumentului de sprijin tehnic ar trebui să fie rezervată pentru măsuri speciale.

(18)Pentru a se asigura o alocare eficientă și coerentă a fondurilor din bugetul Uniunii și pentru a respecta principiul bunei gestiuni financiare, acțiunile întreprinse în temeiul prezentului regulament ar trebui să fie în concordanță cu programele Uniunii aflate în curs și complementare acestora, evitându-se totodată dubla finanțare a acelorași cheltuieli. În special, Comisia și statul membru ar trebui să asigure, în toate etapele procesului, o coordonare eficace în vederea asigurării consecvenței, coerenței, complementarității și sinergiei între sursele de finanțare, inclusiv în ceea ce privește asistența tehnică.

(19)În temeiul punctelor 22 și 23 din Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare, este necesar ca instrumentul instituit prin prezentul regulament să fie evaluat pe baza informațiilor colectate cu ajutorul cerințelor de monitorizare specifice, evitând, totodată, reglementarea excesivă și sarcinile administrative, în special pentru statele membre. După caz, aceste cerințe ar trebui să includă indicatori cuantificabili, ca bază pentru evaluarea efectelor instrumentului la fața locului.

(20)Este oportun ca Comisia să prezinte Parlamentului European și Consiliului un raport anual cu privire la punerea în aplicare a prezentului regulament. Ar trebui să se efectueze o evaluare independentă la jumătatea perioadei, care să analizeze îndeplinirea obiectivelor instrumentului instituit de prezentul regulament, eficiența utilizării resurselor sale și valoarea sa adăugată. În plus, o evaluare independentă ex post ar trebui să analizeze impactul instrumentului pe termen lung.

(21)Ar trebui stabilite programe de lucru pentru punerea în aplicare a sprijinului tehnic. În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, ar trebui să i se confere Comisiei competențe de executare. Prezentului regulament i se aplică normele financiare orizontale adoptate de Parlamentul European și de Consiliu în temeiul articolului 322 din tratat. Aceste norme sunt prevăzute în Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului (Regulamentul financiar) 17 și instituie în special procedura de stabilire și de execuție a bugetului prin intermediul granturilor, al achizițiilor, al premiilor și al execuției indirecte și prevăd verificări privind responsabilitatea actorilor financiari. Normele adoptate în temeiul articolului 322 din TFUE vizează, de asemenea, protecția bugetului Uniunii în cazul unor deficiențe generalizate în ceea ce privește statul de drept în statele membre, întrucât respectarea statului de drept reprezintă o condiție prealabilă esențială pentru buna gestiune financiară și pentru eficacitatea finanțării din partea UE.

(22)În conformitate cu Regulamentul financiar, cu Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013 al Parlamentului European și al Consiliului 18 , cu Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului 19 , cu Regulamentul (Euratom, CE) nr. 2185/96 al Consiliului 20 și cu Regulamentul (UE) 2017/1939 al Consiliului 21 , interesele financiare ale Uniunii trebuie să fie protejate prin măsuri proporționale, printre care se numără prevenirea, detectarea, corectarea și investigarea neregulilor și a cazurilor de fraudă, recuperarea fondurilor pierdute, plătite în mod necuvenit sau utilizate incorect și, dacă este cazul, impunerea de sancțiuni administrative. În special, în conformitate cu Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013 și cu Regulamentul (Euratom, CE) nr. 2185/96, Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) poate efectua investigații administrative, inclusiv verificări și inspecții la fața locului, pentru a stabili dacă a avut loc o fraudă, un act de corupție sau orice altă activitate ilegală care afectează interesele financiare ale Uniunii. În conformitate cu Regulamentul (UE) 2017/1939, Parchetul European (EPPO) poate ancheta și trimite în judecată cazuri de fraudă și alte infracțiuni care afectează interesele financiare ale Uniunii, conform prevederilor Directivei (UE) 2017/1371 a Parlamentului European și a Consiliului 22 . În conformitate cu Regulamentul financiar, orice persoană sau entitate care primește fonduri din partea Uniunii trebuie să coopereze pe deplin pentru protejarea intereselor financiare ale Uniunii, să acorde accesul și drepturile necesare Comisiei, OLAF, EPPO și Curții de Conturi Europene și să se asigure că orice parte terță implicată în execuția fondurilor Uniunii acordă drepturi echivalente Comisiei, OLAF, EPPO și Curții de Conturi Europene.

(23)Deoarece obiectivul prezentului regulament nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la articolul menționat, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru îndeplinirea acestui obiectiv.

(24)Prezentul regulament nu ar trebui să afecteze continuarea sau modificarea măsurilor de sprijin aprobate de către Comisie în temeiul Regulamentului (UE) 2017/825 sau al oricăror alte acte ale Uniunii aplicabile asistenței respective până la 31 decembrie 2020. Prin urmare, măsurile aprobate în temeiul Regulamentului (UE) nr. 2017/825 ar trebui să rămână valabile. În acest sens, ar trebui să se prevadă o dispoziție tranzitorie.

(25)Pentru a se asigura aplicarea cu promptitudine a măsurilor prevăzute de prezentul regulament, acesta ar trebui să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

CAPITOLUL I

Dispoziții generale

Articolul 1
Obiect

Prezentul regulament instituie Instrumentul de sprijin tehnic (denumit în continuare „instrumentul”).

Prezentul regulament stabilește obiectivele instrumentului, bugetul acestuia pentru perioada 2021-2027, formele de finanțare din partea Uniunii și normele pentru furnizarea finanțării.

Articolul 2
Definiții

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

(1)„sprijin tehnic” înseamnă măsurile menite să ajute statele membre să realizeze reforme instituționale, administrative și reforme care promovează creșterea și consolidează reziliența;

(2)„autoritate națională” înseamnă una sau mai multe autorități publice de la nivel guvernamental, inclusiv autoritățile de la nivel regional și local, precum și organizațiile dintr-un stat membru în sensul articolului 2 punctul 42 din Regulamentul financiar, care cooperează într-un spirit de parteneriat, în conformitate cu cadrul juridic și instituțional al statelor membre;

(3)„fonduri ale Uniunii” înseamnă fondurile care fac obiectul Regulamentului (UE) YYY/XX al Parlamentului European și al Consiliului [succesorul RDC] 23 ;

(4)„organizație internațională” înseamnă o organizație în sensul articolului 156 din Regulamentul financiar și organizațiile asimilate unei astfel de organizații internaționale în temeiul articolului respectiv.

Articolul 3
Obiectiv general

Obiectivul general al instrumentului este de a promova coeziunea economică, socială și teritorială a Uniunii prin sprijinirea eforturilor statelor membre de punere în aplicare a reformelor necesare pentru realizarea redresării economice și sociale, a rezilienței și a convergenței economice și sociale ascendente, precum și de a sprijini eforturile statelor membre de consolidare a capacității administrative de punere în aplicare a dreptului Uniunii în ceea ce privește provocările cu care se confruntă instituțiile, guvernanța, administrația publică și sectoarele economic și social.

Articolul 4
Obiective specifice

Pentru realizarea obiectivului general prevăzut la articolul 3, obiectivele specifice ale instrumentului constau în asistarea autorităților naționale în demersul lor de îmbunătățire a capacității lor de a elabora, dezvolta și pune în aplicare reforme, inclusiv prin schimb de bune practici, prin procese și metodologii adecvate și printr-un management al resurselor umane mai eficace și mai eficient. Aceste obiective specifice trebuie urmărite în strânsă cooperare cu statele membre în cauză.

Articolul 5
Domeniul de aplicare

Obiectivele specifice prevăzute la articolul 4 se referă la domenii de politică legate de coeziune, competitivitate, educație, productivitate, cercetare și inovare, creștere inteligentă, echitabilă, durabilă și favorabilă incluziunii, locuri de muncă și investiții, cu un accent special pe acțiunile care promovează tranziția verde și digitală, și, mai ales, la unul sau mai multe dintre următoarele domenii de politică:

(a)gestionarea finanțelor și a bunurilor publice, procedura bugetară, cadrul macrobugetar, gestiunea datoriilor și a fluxurilor de numerar, politica privind cheltuielile și politica fiscală, conformarea fiscală, planificarea fiscală agresivă, frauda și evaziunea fiscală și administrarea veniturilor, precum și uniunea vamală;

(b)reforma instituțională și funcționarea eficientă și orientată spre servicii a administrației publice și a guvernării electronice, inclusiv, atunci când este cazul, prin simplificarea normelor, respectarea statului de drept, reforma sistemului de justiție și consolidarea luptei împotriva fraudei, a corupției și a spălării banilor;

(c)mediul de afaceri, inclusiv pentru întreprinderile mici și mijlocii și întreprinderile sociale, reindustrializarea, dezvoltarea sectorului privat, piața produselor și a serviciilor, investițiile, participarea publică în întreprinderi, procesele de privatizare, comerțul și investițiile străine directe, concurența și achizițiile publice, dezvoltarea sectorială durabilă și sprijinul pentru cercetare și inovare și pentru digitalizare;

(d)educația și formarea, politicile privind piața forței de muncă, inclusiv dialogul social, vizând crearea de locuri de muncă, perfecționarea și reconversia profesională, în special competențele digitale, educația în domeniul mass­mediei, cetățenia activă, lupta împotriva sărăciei și a inegalității excesive a veniturilor, egalitatea de gen, promovarea incluziunii sociale, sisteme de securitate socială și de protecție socială adecvate și favorabile incluziunii, sisteme de sănătate publică și de asistență medicală accesibile și la prețuri abordabile, precum și politicile în materie de coeziune și politicile din domeniul azilului, migrației și frontierelor;

(e)politicile referitoare la punerea în aplicare a tranziției verzi și digitale, soluțiile în materie de guvernare electronică, achizițiile publice electronice, conectivitatea, accesul la date și guvernanța datelor, învățarea online, utilizarea soluțiilor bazate pe inteligența artificială, pilonul de mediu al dezvoltării durabile și al protecției mediului, acțiuni climatice, mobilitate, promovarea economiei circulare, eficiența energetică și utilizarea eficientă a resurselor, sursele regenerabile de energie, realizarea diversificării energetice și asigurarea securității energetice, precum și politicile privind sectorul agriculturii, protecția solului și a biodiversității, pescuitul și dezvoltarea durabilă a zonelor rurale și

(f)politicile privind sectorul financiar, inclusiv: promovarea educației financiare, a stabilității financiare, a accesului la finanțare și la împrumuturi acordate economiei reale și producerea, furnizarea și monitorizarea calității datelor și a statisticilor.

Articolul 6
Buget

1.Pachetul financiar pentru punerea în aplicare a Instrumentului de sprijin tehnic pentru perioada 2021-2027 se stabilește la 864 406 000 EUR (la prețurile actuale).

2.Pachetul financiar pentru instrument poate acoperi, de asemenea, cheltuielile legate de activitățile de pregătire, monitorizare, control, audit și evaluare care sunt necesare pentru gestionarea instrumentului și îndeplinirea obiectivelor acestuia, în special cele legate de studii, reuniunile experților, acțiunile de informare și comunicare, inclusiv comunicarea instituțională a priorităților politice ale Uniunii, în măsura în care acestea sunt legate de obiectivele prezentului regulament, cheltuielile legate de rețelele informatice care se concentrează pe prelucrarea și schimbul de informații, inclusiv instrumentele corporative de tehnologie a informației și toate celelalte cheltuieli de asistență tehnică și administrativă suportate de Comisie pentru gestionarea instrumentului. Cheltuielile pot acoperi, de asemenea, costurile altor activități de sprijin, cum ar fi controlul calității și monitorizarea proiectelor de sprijin tehnic la fața locului și costurile consilierii inter pares și ale experților pentru evaluarea și punerea în aplicare a reformelor structurale.

3.Resursele alocate statelor membre în cadrul gestiunii partajate pot fi, la cererea acestora, transferate către instrument. Comisia implementează aceste resurse fie direct, în conformitate cu articolul 62 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul financiar, fie indirect, în conformitate cu același articol litera (c). Aceste resurse se utilizează în beneficiul statului membru în cauză.

CAPITOLUL II

Sprijin tehnic

Articolul 7
Acțiunile eligibile pentru sprijin tehnic

În temeiul obiectivelor prevăzute la articolele 3 și 4, instrumentul finanțează în special următoarele tipuri de acțiuni:

(a)expertiza legată de consilierea în materie de politici, de schimbări în materie de politici, de formularea de strategii și elaborarea de foi de parcurs pentru reforme, precum și expertiza legată de reformele legislative, instituționale, structurale și administrative;

(b)punerea la dispoziție a unor experți, inclusiv a unor experți rezidenți, pentru o perioadă scurtă sau lungă, care să îndeplinească sarcini în anumite domenii sau care să desfășoare activități operaționale, beneficiind, atunci când este necesar, de sprijin în materie de interpretare, traducere și cooperare și de asistență administrativă, de infrastructură și echipamente;

(c)acțiuni de consolidare a capacității instituționale, administrative sau sectoriale și acțiuni de sprijin conexe, la toate nivelurile de guvernanță, contribuind, de asemenea, la capacitarea societății civile, inclusiv a partenerilor sociali, după caz, în special:

(i)seminare, conferințe și ateliere;

(ii)vizite de lucru în statele membre relevante sau în țări terțe pentru a le permite funcționarilor să dobândească expertiză sau cunoștințe privind chestiunile relevante sau să și le îmbunătățească;

(iii)acțiuni de formare și crearea de module de formare online sau de alt tip care să sprijine dobândirea competențelor și a cunoștințelor profesionale necesare în domeniul reformelor relevante;

(d)colectarea de date și statistici, elaborarea de metodologii comune și, dacă este cazul, de indicatori sau de obiective de referință;

(e)organizarea de sprijin operațional local în domenii precum azilul, migrația și controlul la frontiere;

(f)consolidarea capacităților informatice, inclusiv expertiză legată de dezvoltarea, întreținerea, utilizarea și controlul calității infrastructurii informatice și a aplicațiilor necesare pentru punerea în aplicare a reformelor relevante, securitate cibernetică, precum și expertiză legată de programele orientate către digitalizarea serviciilor publice;

(g)studii, cercetare, analize și sondaje, evaluări și studii de impact, precum și dezvoltarea și publicarea de ghiduri, de rapoarte și de materiale educaționale;

(h)proiecte de comunicare pentru învățare, inclusiv învățarea online, cooperare, creșterea gradului de sensibilizare, activități de diseminare și schimb de bune practici; organizarea de campanii de sensibilizare și de informare, de campanii media și evenimente, inclusiv comunicare instituțională și, după caz, comunicare prin rețelele sociale;

(i)compilarea și publicarea de materiale pentru diseminarea de informații și diseminarea rezultatelor sprijinului tehnic acordat în temeiul instrumentului, inclusiv prin dezvoltarea, utilizarea și întreținerea de sisteme și instrumente bazate pe tehnologiile informației și comunicațiilor și

(j)orice altă activitate relevantă ce sprijină obiectivul general și obiectivele specifice prevăzute la articolele 3 și 4.

Articolul 8
Cererea de sprijin tehnic

1.Un stat membru care dorește să primească sprijin tehnic în cadrul instrumentului trebuie să prezinte Comisiei o cerere de sprijin tehnic în care identifică domeniile de politică și prioritățile privind sprijinul care intră în domeniul de aplicare al instrumentului, astfel cum se prevede la articolul 5. Aceste cereri trebuie depuse până la data de 31 octombrie a unui an calendaristic. Comisia poate oferi orientări privind principalele elemente care trebuie să figureze în cererea de sprijin.

2.Statele membre pot transmite o cerere de sprijin tehnic în situații legate de:

(a)punerea în aplicare a unor reforme de către statele membre, întreprinse din proprie inițiativă, în special pentru a sprijini redresarea [în conformitate cu Regulamentul (UE) YYY/XX], a obține creștere economică durabilă și crearea de locuri de muncă și pentru a consolida reziliența;

(b)punerea în aplicare a programelor de ajustare economică în cazul statelor membre care primesc asistență financiară din partea Uniunii în temeiul instrumentelor existente, în special în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 472/2013 al Parlamentului European și al Consiliului 24 în ceea ce privește statele membre a căror monedă este euro și cu Regulamentul (CE) nr. 332/2002 al Consiliului 25 în ceea ce privește statele membre a căror monedă nu este euro;

(c)punerea în aplicare a unor reforme pentru promovarea creșterii și consolidarea rezilienței în contextul proceselor de guvernanță economică, în special al recomandărilor specifice fiecărei țări emise în contextul semestrului european sau al acțiunilor legate de punerea în aplicare a dreptului Uniunii;

(d)pregătirea planurilor de redresare și reziliență în temeiul Regulamentului (UE) YYY/XX și punerea în aplicare a acestora de către statele membre;

3.Ținând seama de principiile transparenței, egalității de tratament și bunei gestiuni financiare, în urma unui dialog cu statul membru, inclusiv în contextul semestrului european, Comisia analizează cererea de sprijin menționată la alineatul (1) pe baza gradului de urgență, a amplorii și a profunzimii problemelor identificate, a nevoilor de sprijin în domeniile de politică respective, a analizei indicatorilor socioeconomici și a capacității administrative generale a statului membru.

Pe baza acestei analize și ținând cont de acțiunile și măsurile existente finanțate din fonduri ale Uniunii sau în cadrul altor programe ale Uniunii, Comisia ajunge la un acord cu statul membru în cauză cu privire la domeniile prioritare ale sprijinului, obiective, un calendar orientativ, sfera de aplicare a măsurilor de sprijin care urmează să fie acordate și contribuția financiară globală estimată a sprijinului tehnic respectiv, care urmează să fie prevăzute în cadrul unui plan de cooperare și de sprijin.

4.Planul de cooperare și de sprijin menționat la alineatul (3) identifică, în mod separat de alt sprijin tehnic, măsurile legate de planurile de redresare și reziliență prevăzute pentru statele membre în temeiul Regulamentului (UE) YYY/XX.

Articolul 9
Informarea Parlamentului European și a Consiliului și comunicarea cu privire la planurile de cooperare și de sprijin

1.Cu acordul statului membru în cauză, Comisia transmite planul de cooperare și de sprijin Parlamentului European și Consiliului fără întârzieri nejustificate. Statul membru în cauză poate refuza să-și dea acordul în cazul unor informații sensibile sau confidențiale, a căror dezvăluire ar pune în pericol interesele publice ale statului membru.

2.Fără a aduce atingere dispozițiilor alineatului (1), Comisia transmite planul de cooperare și de sprijin Parlamentului European și Consiliului în situațiile următoare:

(a)de îndată ce statul membru în cauză a eliminat toate informațiile sensibile sau confidențiale, a căror dezvăluire ar pune în pericol interesele publice ale statului membru;

(b)după o perioadă de timp rezonabilă, când dezvăluirea informațiilor respective nu ar afecta punerea în aplicare a măsurilor de sprijin și, în orice caz, cel târziu în termen de două luni de la aplicarea acestor măsuri în cadrul planului de cooperare și de sprijin.

3.Comisia poate desfășura activități de comunicare pentru a asigura vizibilitatea finanțării din partea Uniunii pentru măsurile de sprijin preconizate în planurile de cooperare și de sprijin, inclusiv prin intermediul unor activități de comunicare comune cu autoritățile naționale în cauză.

Articolul 10
Transferurile de resurse către instrument

1.Pe lângă pachetul financiar prevăzut la articolul 6 alineatul (1), bugetul pentru sprijin tehnic poate fi finanțat prin transferuri voluntare efectuate de statele membre în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul [succesorul RDC] și în conformitate cu procedura prevăzută la articolul respectiv, astfel cum se menționează la articolul 6 alineatul (3) din prezentul regulament.

2.Un transfer efectuat de un stat membru în conformitate cu alineatul (1) se utilizează exclusiv în statul membru respectiv.

Articolul 11
Finanțare complementară

Acțiunile finanțate în cadrul instrumentului pot beneficia de sprijin din alte programe, instrumente sau fonduri ale Uniunii în cadrul bugetului Uniunii, cu condiția ca acest sprijin să nu acopere aceleași costuri.

Articolul 12
Punerea în aplicare a sprijinului tehnic

1.Comisia pune în aplicare instrumentul în conformitate cu Regulamentul financiar.

2.Măsurile din cadrul instrumentului pot fi puse în aplicare fie direct de către Comisie, fie indirect, de către alte entități și persoane decât statele membre, în conformitate cu articolul XX din Regulamentul financiar. În special, sprijinul oferit de Uniune pentru acțiunile prevăzute la articolul 7 se acordă sub formă de:

(a)granturi;

(b)contracte de achiziții publice;

(c)rambursarea cheltuielilor suportate de experții externi, inclusiv experții autorităților naționale, regionale sau locale din statele membre care furnizează sau primesc sprijin;

(d)contribuții la fondurile fiduciare constituite de organizații internaționale și

(e)acțiuni desfășurate prin gestiune indirectă.

3.Se pot acorda granturi autorităților naționale ale statelor membre, Grupului Băncii Europene de Investiții (BEI), organizațiilor internaționale, organismelor publice sau private și entităților stabilite legal în:

(a)statele membre;

(b)țările membre ale Asociației Europene a Liberului Schimb care fac parte din Acordul privind Spațiul Economic European, în conformitate cu condițiile stabilite în acesta.

Rata de cofinanțare pentru granturi este de până la 100 % din costurile eligibile.

4.Măsurile de sprijin tehnic pot fi furnizate în cooperare cu entitățile și organizațiile internaționale din alte state membre.

5.Sprijinul tehnic poate fi acordat, de asemenea, de experți individuali, care pot fi invitați să contribuie la anumite activități organizate ori de câte ori acest lucru este necesar pentru atingerea obiectivelor specifice prevăzute la articolul 4.

6.În vederea punerii în aplicare a sprijinului tehnic, Comisia adoptă, prin intermediul actelor de punere în aplicare, programe de lucru și informează Parlamentul European și Consiliul cu privire la acestea.

Programele de lucru stabilesc alocarea pentru instrument. Programele de lucru stabilesc, de asemenea, măsurile necesare pentru punerea lor în aplicare, în conformitate cu obiectivul general și obiectivele specifice menționate la articolele 3 și 4, criteriile de selecție și de atribuire de granturi, precum și toate elementele prevăzute în Regulamentul financiar.

7.Pentru a asigura disponibilitatea rapidă a resurselor, o parte limitată din programul de lucru este rezervată pentru măsuri speciale luate din motive neprevăzute și justificate în mod corespunzător care au un caracter urgent și necesită un răspuns imediat, cum ar fi o perturbare gravă a economiei sau circumstanțe importante care afectează grav condițiile economice sau sociale dintr-un stat membru și care depășesc posibilitatea statului membru de a controla situația.

Comisia poate adopta, la cererea unui stat membru care dorește să beneficieze de sprijin tehnic, măsuri speciale în conformitate cu obiectivele și acțiunile definite de instrument pentru a acorda sprijin tehnic autorităților naționale în vederea soluționării problemelor urgente. Aceste măsuri speciale au un caracter provizoriu și trebuie să fie legate de condițiile prevăzute la articolul 8 alineatul (2). Măsurile speciale trebuie să se încheie în termen de șase luni și pot fi înlocuite cu măsuri de sprijin tehnic în conformitate cu condițiile stabilite la articolul 8.

CAPITOLUL III

Complementaritate, monitorizare și evaluare

Articolul 13
Coordonare și complementaritate

1.Într-o măsură direct proporțională cu responsabilitățile lor, Comisia și statele membre în cauză încurajează sinergiile și asigură o coordonare eficace între Instrumentul de sprijin tehnic și alte programe și instrumente ale Uniunii și, în special, cu măsurile finanțate din fondurile Uniunii. În acest scop, Comisia și statele membre în cauză:

(a)asigură complementaritatea, sinergia, coerența și consecvența între diferitele instrumente de la nivelul Uniunii, de la nivel național și, dacă este cazul, de la nivel regional, în special în ceea ce privește măsurile finanțate din fondurile Uniunii, atât în faza de planificare, cât și în timpul punerii în aplicare;

(b)optimizează mecanismele de coordonare pentru a se evita dublarea eforturilor și

(c)asigură o cooperare strânsă între autoritățile responsabile cu punerea în aplicare la nivelul Uniunii, la nivel național și, dacă este cazul, la nivel regional pentru a întreprinde acțiuni de sprijin coerente și raționalizate în cadrul instrumentului.

2.Comisia depune eforturi pentru a asigura complementaritatea și sinergiile cu sprijinul furnizat de alte organizații internaționale relevante.

Articolul 14
Monitorizarea punerii în aplicare

1.Comisia monitorizează punerea în aplicare a instrumentului și măsoară gradul de îndeplinire a obiectivului general și a obiectivelor specifice stabilite la articolele 3 și 4. Indicatorii care trebuie utilizați pentru raportarea cu privire la progresele înregistrate și în vederea monitorizării și a evaluării prezentului regulament din perspectiva realizării obiectivului general și a obiectivelor specifice sunt stabiliți în anexă. Monitorizarea punerii în aplicare este orientată către activitățile desfășurate în cadrul instrumentului și este proporțională cu aceste activități.

2.Sistemul de raportare a performanței asigură faptul că datele pentru monitorizarea punerii în aplicare a instrumentului și a rezultatelor sunt colectate în mod eficient, cu eficacitate și la timp. În acest scop, destinatarilor fondurilor Uniunii li se impun cerințe de raportare proporționale.

Articolul 15
Raportul anual

1.Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport anual cu privire la punerea în aplicare a prezentului regulament.

2.Raportul anual trebuie să cuprindă informații privind:

(a)cererile de sprijin prezentate de statele membre în temeiul articolului 8 alineatul (1);

(b)analiza aplicării criteriilor, menționate la articolul 8 alineatul (2), utilizate pentru analizarea cererilor de sprijin prezentate de statele membre;

(c)planurile de cooperare și de sprijin menționate la articolul 8 alineatul (3);

(d)măsurile speciale adoptate în temeiul articolului 12 alineatul (7) și

(e)punerea în aplicare a măsurilor de sprijin. 

Articolul 16
Evaluarea la jumătatea perioadei și evaluarea ex post

1.După patru ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, Comisia prezintă Parlamentului European, Consiliului, Comitetului Economic și Social European și Comitetului Regiunilor un raport de evaluare independentă la jumătatea perioadei cu privire la punerea în aplicare a prezentului regulament. De asemenea, Comisia prezintă instituțiilor respective un raport de evaluare independentă ex post, în termen de cel mult trei ani de la încheierea perioadei menționate la articolul 1.

2.Raportul de evaluare la jumătatea perioadei analizează, în special, în ce măsură au fost îndeplinite obiectivele instrumentului prevăzute la articolele 3 și 4, eficiența utilizării resurselor și valoarea adăugată europeană. De asemenea, raportul de evaluare la jumătatea perioadei examinează dacă toate obiectivele și acțiunile sunt în continuare relevante.

3.Raportul de evaluare ex post trebuie să cuprindă o evaluare globală a punerii în aplicare a prezentului regulament și să includă informații privind impactul acestuia pe termen lung.

CAPITOLUL IV

Dispoziții tranzitorii și finale

Articolul 17
Informare, comunicare și publicitate

1.Destinatarii fondurilor Uniunii recunosc originea și asigură vizibilitatea finanțării Uniunii, în special atunci când fac publicitate acțiunilor și rezultatelor acestora, oferind informații coerente, concrete și proporționale adresate unor categorii de public diverse, printre care mass-media și publicul larg.

2.Comisia desfășoară acțiuni de informare și comunicare privind instrumentul, acțiunile și rezultatele sale. Resursele financiare alocate instrumentului contribuie, de asemenea, la comunicarea instituțională a priorităților politice ale Uniunii, în măsura în care acestea sunt legate de obiectivele prevăzute la articolele 3 și 4.

Articolul 18
Dispoziții tranzitorii

1.Acțiunile și activitățile de sprijin tehnic inițiate la 31 decembrie 2020 sau înainte de această dată în temeiul Regulamentului (UE) 2017/825 sunt guvernate în continuare de regulamentul respectiv până la finalizarea lor.

2.Pachetul financiar prevăzut la articolul 6 alineatul (1) poate acoperi, de asemenea, cheltuielile cu asistența tehnică și administrativă, inclusiv cele legate de activitățile de monitorizare, comunicare și evaluare impuse în temeiul Regulamentului (UE) 2017/825 care nu sunt finalizate până la 31 decembrie 2020.

3.Dacă este necesar, pot fi introduse în bugetul pentru perioada de după 2020 credite care să acopere cheltuielile prevăzute la articolul 6 alineatul (2) legate de gestionarea acțiunilor nefinalizate până la 31 decembrie 2020.

Articolul 19
Intrare în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles,

Pentru Parlamentul European,    Pentru Consiliu,

Președintele    Președintele

FIȘĂ FINANCIARĂ LEGISLATIVĂ

1.CADRUL PROPUNERII/INIȚIATIVEI

1.1.Titlul propunerii/inițiativei

1.2.Domeniul (domeniile) de politică vizat(e) în structura ABM/ABB

1.3.Caracterul propunerii/inițiativei

1.4.Obiectiv(e)

1.5.Motivele propunerii/inițiativei

1.6.Durata și impactul financiar

1.7.Modul (modurile) de gestiune preconizat(e)

2.MĂSURI DE GESTIUNE

2.1.Dispoziții în materie de monitorizare și de raportare

2.2.Sistemul de gestiune și de control

2.3.Măsuri de prevenire a fraudelor și a neregulilor

3.IMPACTUL FINANCIAR ESTIMAT AL PROPUNERII/INIȚIATIVEI

3.1.Rubrica (rubricile) din cadrul financiar multianual și linia (liniile) bugetară (bugetare) de cheltuieli afectată (afectate)

3.2.Impactul estimat asupra cheltuielilor 

3.2.1.Sinteza impactului estimat asupra cheltuielilor

3.2.2.Impactul estimat asupra creditelor operaționale

3.2.3.Impactul estimat asupra creditelor cu caracter administrativ

3.2.4.Compatibilitatea cu cadrul financiar multianual actual

3.2.5.Contribuțiile terților

3.3.Impactul estimat asupra veniturilor

FIȘĂ FINANCIARĂ LEGISLATIVĂ

1.CADRUL PROPUNERII/INIȚIATIVEI

1.1.Titlul propunerii/inițiativei

Propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a Instrumentului de sprijin tehnic

1.2.Domeniul (domeniile) de politică vizat(e) în structura ABM/ABB 26  

Coeziune;

Afaceri economice și financiare

1.3.Caracterul propunerii/inițiativei

 Propunerea/inițiativa se referă la o acțiune nouă 

 Propunerea/inițiativa se referă la o acțiune nouă întreprinsă ca urmare a unui proiect-pilot/a unei acțiuni pregătitoare 27  

 Propunerea/inițiativa se referă la prelungirea unei acțiuni existente 

 Propunerea/inițiativa se referă la o acțiune redirecționată către o acțiune nouă 

1.4.Obiectiv(e)

1.4.1.Obiectiv(e) strategic(e) multianual(e) al(e) Comisiei vizat(e) de propunere/inițiativă

Obiectivul instrumentului este de a promova coeziunea economică, socială și teritorială a Uniunii prin sprijinirea eforturilor statelor membre de punere în aplicare a reformelor necesare pentru realizarea redresării economice și sociale, a rezilienței și a convergenței, precum și de a sprijini eforturile statelor membre de consolidare a capacității administrative de punere în aplicare a dreptului Uniunii în ceea ce privește provocările cu care se confruntă instituțiile, guvernanța, administrația publică și sectoarele economic și social.

1.4.2.Obiectiv(e) specific(e) și activitate (activități) ABM/ABB vizate

Obiectivul specific nr.

Instrumentul de sprijin tehnic va sprijini, la solicitarea statelor membre, eforturile autorităților naționale de a-și îmbunătăți capacitatea de a elabora, dezvolta și pune în aplicare reforme, inclusiv prin schimbul de bune practici, prin procese și metodologii adecvate și printr-un management al resurselor umane mai eficace și mai eficient. 

1.4.3.Rezultatul (rezultatele) și impactul preconizate

A se preciza efectele pe care ar trebui să le aibă propunerea/inițiativa asupra beneficiarilor vizați/grupurilor vizate.

Sprijinul tehnic ar trebui să conducă la consolidarea capacității administrative a statelor membre în ceea ce privește punerea în aplicare a reformelor prioritare pentru realizarea redresării economice și sociale, a rezilienței și a convergenței și la punerea în aplicare a dreptului Uniunii în domeniile de politică relevante în care se acordă (la cerere) un astfel de sprijin, și anume gestionarea finanțelor publice și a activelor, procedura bugetară, gestionarea datoriilor și administrarea veniturilor, combaterea evaziunii fiscale, reforma instituțională, administrația publică și guvernarea electronică, mediul de afaceri, educația și formarea profesională, sănătatea, piața forței de muncă și punerea în aplicare a tranziției digitale și a celei verzi, precum și a politicilor privind sectorul financiar.

1.4.4.Indicatori de rezultate și de impact

A se specifica indicatorii pentru monitorizarea punerii în aplicare a propunerii/inițiativei.

Indicatorii de rezultate vor măsura rezultatele activităților de sprijin tehnic desfășurate, cum ar fi adoptarea unei strategii, adoptarea unei noi legi/unui nou act sau modificarea uneia/unuia existent și adoptarea de proceduri și acțiuni (noi) pentru îmbunătățirea punerii în aplicare a reformelor.

Indicatorii de impact vor măsura obiectivele stabilite în planurile de sprijin și de cooperare care au fost realizate, printre altele, datorită sprijinului tehnic primit.

1.5.Motivele propunerii/inițiativei

1.5.1.Cerința (cerințele) care trebuie îndeplinită (îndeplinite) pe termen scurt sau lung

Reformele structurale modifică într-un mod durabil structura unei economii sau cadrul instituțional și de reglementare în care își desfășoară activitatea întreprinderile și persoanele fizice. Dacă sunt bine alese și puse în aplicare, reformele structurale pot ajuta la planificarea strategică pentru redresarea economică și socială, la consolidarea rezilienței și la atingerea convergenței între statele membre. Se preconizează că acest lucru va înscrie redresarea pe o traiectorie solidă și va stimula creșterea durabilă la nivelul statelor membre.

Astfel, Instrumentul de sprijin tehnic vizează sprijinirea guvernelor și a altor autorități ale statelor membre, la cererea acestora, în eforturile de a concepe și a pune în aplicare reforme structurale menite să ajute la redresare. Instrumentul este destinat să contribuie la atingerea obiectivului general de consolidare a coeziunii, a redresării economice și sociale, a rezilienței și a convergenței.

1.5.2.Valoarea adăugată a intervenției UE

Motivele acțiunii la nivel european (ex ante)

În contextul epidemiei de COVID-19, necesitatea unui plan strategic pentru redresare impune ca eforturile de reformă ale statelor membre să fie însoțite în continuare de acordarea unui sprijin tehnic substanțial pentru consolidarea capacității lor administrative, în vederea pregătirii și a punerii în aplicare a reformelor care vor stimula reziliența și vor sta la baza redresării, în ceea ce privește dimensiunile sociale și economice ale acesteia.

În acest context, are valoare adăugată un instrument instituit la nivelul Uniunii care va pune accentul pe furnizarea de expertiză adaptată nevoilor în beneficiul tuturor statelor membre care solicită sprijin la fața locului. Această valoare adăugată derivă și din capacitatea instituțională și administrativă de a pune în aplicare reformele și de a se asigura că statele membre sunt în măsură să înscrie redresarea pe o traiectorie solidă.

În plus, Instrumentul de sprijin tehnic va promova încrederea reciprocă și va stimula cooperarea dintre statele membre și Comisie în contextul actual, în care acestea se confruntă cu impactul societal al crizei provocate de pandemia de COVID-19.

Valoarea adăugată pe care se preconizează că o va avea intervenția Uniunii (ex post)

Punerea în aplicare a reformelor structurale în statele membre rămâne o competență națională, dar impactul economic și societal al actualei crize provocate de coronavirus a subliniat interconexiunile puternice dintre economiile statelor membre. Prin urmare, eforturile de reformă menite să susțină redresarea în urma acestei crize nu pot rămâne la nivel strict național. Coordonarea politicilor economice în vederea redresării în urma acestei crize va face obiectul discuțiilor desfășurate în contextul semestrului european. Instrumentul de sprijin tehnic va avea drept obiectiv sprijinirea autorităților naționale din statele care solicită acest lucru în toate stadiile sau în anumite faze ale procesului de reformă, inclusiv prin furnizarea de sprijin suplimentar pentru punerea în aplicare a reformelor în cadrul semestrului european. În acest sens, programul va contribui la reziliența, convergența și redresarea economică și socială a statelor membre. Prin urmare, impactul programului nu va fi resimțit numai la nivel național, acesta urmând să aibă efecte de propagare pozitive și pentru redresarea Uniunii în ansamblu.

1.5.3.Învățăminte desprinse din experiențele anterioare similare

Instrumentul de sprijin tehnic este o continuare a Programului de sprijin pentru reforme structurale (PSRS) 2017-2020 existent, care a intrat în vigoare la 20 mai 2017.

Un document de lucru al serviciilor Comisiei care însoțește raportul independent de evaluare la jumătatea perioadei privind PSRS, care urmează să fie adoptat de Comisie în curând, a evaluat rezultatele programului din punctul de vedere al criteriilor relevanței, eficacității, eficienței, coerenței și valorii adăugate europene și a desprins o serie de concluzii:

- modul în care a fost conceput PSRS este conform cu nevoile efective ale statelor membre, iar programul este un instrument adecvat pentru a sprijini statele membre să își consolideze capacitatea administrativă și instituțională;

- gradul ridicat de flexibilitate și absența cerințelor de cofinanțare fac posibilă traducerea nevoilor statelor membre în acțiuni realizabile, cu termene realiste, și răspund așteptărilor statelor membre;

- potrivit evaluării, schimbul de bune practici între statele membre are o valoare adăugată semnificativă. În plus, PSRS este bine integrat în procesul de guvernanță economică a UE;

- există o interacțiune adecvată între ciclul anual al PSRS și cel al semestrului european, ceea ce permite o abordare cuprinzătoare și coordonată în ceea ce privește reformele structurale în statele membre;

- un nivel ridicat de angajament din partea tuturor părților interesate, un nivel ridicat de expertiză al furnizorului de sprijin tehnic și circumstanțe politice favorabile sunt considerate factori care au o influență pozitivă asupra rezultatelor proiectului PSRS; și

- se consideră că lipsa colaborării dintre părțile interesate și circumstanțele politice în schimbare sau incerte au o influență negativă asupra punerii în aplicare cu succes a proiectelor de sprijin tehnic.

1.5.4.Compatibilitatea și posibilele sinergii cu alte instrumente corespunzătoare

Propunerea este coerentă cu alte politici ale Uniunii și asigură complementaritatea și sinergiile cu aceasta.

Propunerea de instituire a unui Mecanism de redresare și reziliență are obiectivul de a oferi sprijin financiar pentru investițiile și reformele publice. Instrumentul de sprijin tehnic va genera sinergii cu Mecanismul de redresare și reziliență, prin sprijinirea pregătirii și a punerii în aplicare a planurilor, și va acorda sprijin reformelor în cursul etapelor de pregătire și punere în aplicare. Instrumentul de sprijin tehnic este compatibil cu asistența tehnică disponibilă în cadrul politicii de coeziune, întrucât această asistență tehnică se axează în mod pronunțat pe acordarea de asistență părților interesate pentru ca acestea să își dezvolte capacitatea de a administra fonduri ale Uniunii, precum și pe stimularea punerii în aplicare a proiectelor cofinanțate din fonduri ale Uniunii. În mod similar, Centrul de asistență tehnică disponibil în cadrul InvestEU vizează în principal pregătirea marilor proiecte de investiții (private), și nu reformele structurale. Spre deosebire de acesta, Instrumentul de sprijin tehnic vizează oferirea de sprijin pentru reformele structurale pe termen lung.

1.6.Durata și impactul financiar

 Propunere/inițiativă cu durată limitată

   Propunere/inițiativă în vigoare din AAAA până în AAAA

   Impact financiar din 2021 până în 2027

 Propunere/inițiativă cu durată nelimitată

punere în aplicare cu o perioadă de creștere în intensitate din AAAA până în AAAA,

urmată de o perioadă de funcționare la capacitate maximă.

1.7.Modul (modurile) de gestiune preconizat(e) 28  

  Gestiune directă asigurată de Comisie

 prin intermediul departamentelor sale, inclusiv al personalului din delegațiile Uniunii;

   prin intermediul agențiilor executive

 Gestiune partajată cu statele membre

 Gestiune indirectă, cu delegarea sarcinilor de execuție bugetară:

țărilor terțe sau organismelor pe care le-au desemnat acestea;

 organizațiilor internaționale și agențiilor acestora (a se preciza);

 BEI și Fondului european de investiții;

organismelor menționate la articolele 208 și 209 din Regulamentul financiar;

 organismelor de drept public;

 organismelor de drept privat cu misiune de serviciu public, cu condiția să prezinte garanții financiare adecvate;

organismelor de drept privat dintr-un stat membru care sunt responsabile cu punerea în aplicare a unui parteneriat public-privat și care prezintă garanții financiare adecvate;

persoanelor cărora li se încredințează executarea unor acțiuni specifice în cadrul PESC, în temeiul titlului V din TUE, și care sunt identificate în actul de bază relevant.

Dacă se indică mai multe moduri de gestiune, a se furniza detalii suplimentare în secțiunea „Observații”.

Observații

N/A

2.MĂSURI DE GESTIUNE

2.1.Dispoziții în materie de monitorizare și de raportare

A se preciza frecvența și condițiile aferente monitorizării și raportării.

Propunerea include obligații de monitorizare și de evaluare. Realizarea obiectivelor specifice va fi monitorizată pe baza indicatorilor prevăzuți în propunere; Comisia raportează anual Parlamentului European și Consiliului cu privire la punerea în aplicare a regulamentului.

Comisia va prezenta Parlamentului European și Consiliului un raport de evaluare la jumătatea perioadei și un raport de evaluare ex post.

Raportul de evaluare la jumătatea perioadei va cuprinde informații privind îndeplinirea obiectivelor regulamentului, eficacitatea, eficiența, relevanța, coerența și valoarea adăugată europeană a regulamentului. De asemenea, acesta va analiza dacă toate obiectivele și acțiunile sunt în continuare relevante. Raportul de evaluare ex post va consta într-o evaluare globală a regulamentului și va include informații privind impactul acestuia pe termen lung.

2.2.Sistemul de gestiune și de control

2.2.1.Risc(uri) identificat(e)

riscurile se referă la selectarea partenerilor [de exemplu a instituțiilor financiare internaționale (IFI) și a beneficiarilor], la faza de contractare (transpunerea cerințelor Comisiei în documentația contractuală), la monitorizare și tranzacțiile financiare (nerespectarea procedurilor stabilite de Comisie) și la măsurarea performanțelor (neatingerea țintelor/obiectivelor predefinite).

Măsurile care vor fi puse în aplicare pentru atenuarea acestor riscuri sunt următoarele:

- aplicarea procesului de evaluare stabilit înainte de adoptarea deciziei de atribuire;

- verificarea ex ante de către serviciul de gestionare a programului și verificarea financiară de către serviciul financiar;

- validarea ierarhică a operațiunilor prin circuite adecvate;

- evaluarea ex ante pentru entitatea în cauză (evaluare bazată pe piloni); și

- controale ex post pentru a soluționa deficiențele sistemice ale controalelor ex ante și a contribui la corectarea sumelor plătite în mod necuvenit.

2.2.2.Informații privind sistemul de control intern instituit

Instrumentul poate fi pus în aplicare fie direct de către Comisie, fie indirect, în conformitate cu articolul 62 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul financiar. Instrumentul se bazează pe experiența PSRS, care a fost gestionat prin gestiune directă și indirectă, o caracteristică atractivă a acestuia dovedindu-se a fi simplitatea sa administrativă. Pentru a asigura coerența și a menține coerența cadrului, opțiunea cea mai adecvată este gestiunea directă (și, acolo unde va fi necesar, gestiunea indirectă). După caz, având în vedere obiectivele de politică și, de asemenea, luând în considerare obiectivele de control, se va utiliza, de asemenea, gestiunea indirectă implicând organizații internaționale. Strategia de control este considerată adecvată și echilibrată pentru a aborda riscul tradițional legat de gestiunea directă sau indirectă (a achizițiilor publice, a granturilor și a acordurilor de contribuție, astfel cum se detaliază la punctul 2.2.1).

2.2.3.Estimarea costurilor și a beneficiilor controalelor și evaluarea nivelului prevăzut de risc de eroare

Pe baza celor mai recente informații [disponibile în Planul de gestiune al PSRS (în prezent DG REFORM) pe 2018 și în raportul anual de activitate], raportul cost-eficacitate estimat al controalelor este mai mic de 5 %.

Costurile cu personalul sunt estimate folosind aproximări pe baza analizei organigramei și a fișelor postului, în timp ce costurile externe ale controalelor se bazează pe valorile contractelor respective și ale plăților aferente.

Având în vedere modul de gestiune propus, evaluarea riscurilor și atenuarea propusă a riscurilor, rata preconizată a erorilor este redusă.

2.3.Măsuri de prevenire a fraudelor și a neregulilor

A se preciza măsurile de prevenire și de protecție existente sau preconizate.

În cadrul instrumentului sunt instituite diferite măsuri în vederea prevenirii fraudelor și a neregulilor.

În conformitate cu strategia antifraudă a Comisiei, care reglementează întregul ciclu de cheltuieli, DG REFORM va elabora un plan specific de acțiune antifraudă pentru aceste cheltuieli, ținând seama de proporționalitatea și de raportul dintre costuri și beneficii aferente măsurilor care urmează să fie puse în aplicare. Acest lucru se va baza în mare parte pe experiența dobândită cu ocazia aplicării actualei strategii antifraudă a DG REFORM.

La toate nivelurile de gestiune se aplică procese de control intern adecvate, iar acestea vor fi menite să asigure în mod rezonabil realizarea următoarelor obiective: eficacitatea, eficiența și economia operațiunilor, fiabilitatea raportării, protejarea activelor și a informațiilor, gestionarea adecvată a riscurilor legate de legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente și prevenirea, depistarea, corectarea și urmărea fraudelor și a neregulilor.

Planul de acțiune antifraudă va descrie sistemul de verificări ex ante și ex post pe baza unui sistem de marcare a comportamentelor suspecte și va specifica procedurile pe care trebuie să le urmeze personalul în cazul în care se descoperă acte de fraudă sau nereguli. Acesta trebuie să furnizeze, de asemenea, informații privind acordurile de lucru cu OLAF.

3.IMPACTUL FINANCIAR ESTIMAT AL PROPUNERII/INIȚIATIVEI

3.1.Rubrica (rubricile) din cadrul financiar multianual și linia (liniile) bugetară (bugetare) de cheltuieli afectată (afectate)

·Linii bugetare existente

În ordinea rubricilor din cadrul financiar multianual și a liniilor bugetare.

Rubrica din cadrul financiar multianual

Linia bugetară

Tipul de cheltuieli

Contribuție

Număr
Rubrica 2: Coeziune și valori

Dif./ Nedif. 29

din partea țărilor AELS 30

din partea țărilor candidate 31

din partea țărilor terțe

în sensul articolului 21 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul financiar

2

 06.01 04 01 (Cheltuieli de sprijin pentru Instrumentul de sprijin tehnic – IST)

Dif./ Nedif.

NU

NU

NU

NU

2

06.02.02 (IST - Sprijin tehnic operațional)

Dif.

NU

NU

NU

NU

3.2.Impactul estimat asupra cheltuielilor

3.2.1.Sinteza impactului estimat asupra cheltuielilor

milioane EUR (cu trei zecimale)

Rubrica din cadrul
financiar multianual

2

Coeziune și valori

DG REFORM

Anul 
2021

Anul 
2022

Anul 
2023

Anul 
2024

Anul 
2025

Anul 
2026

Anul 
2027

După 2027

TOTAL

•Credite operaționale

06.02.02 (IST - Sprijin tehnic operațional)

Angajamente

(1)

114.364

116.692

119.065

121.486

123.956

126.476

128.367

-

850.406

Plăți

(2)

56.382

84.658

97.685

102.053

104.886

107.981

107.853

188.908

850.406

Credite cu caracter administrativ finanțate din bugetul unor programe specifice 32  

06.04 04 01 (Cheltuieli de sprijin pentru Instrumentul de sprijin tehnic – IST)

(3)

2.000

2.000

2.000

2,000

2.000

2.000

2.000

-

14.000

TOTAL credite 
pentru DG REFORM

Angajamente

=1+1a +3

116.364

118.692

121.065

123.486

125.956

128.476

130.367

-

864.406

Plăți

=2+2a

+3

58.382

86.658

99.685

104.053

106.886

109.981

109.853

188.908

864.406



Rubrica din cadrul
financiar multianual

5

„Cheltuieli administrative”

milioane EUR (cu trei zecimale)

Anul 
2021

Anul 
2022

Anul 
2023

Anul 
2024

Anul 
2025

Anul 
2026

Anul 
2027

TOTAL

DG: DG REFORM

•Resurse umane

29,890

31,945

31,945

31,945

31,945

31,945

31,945

221,560

• Alte cheltuieli administrative

1,400

1,655

1,695

1,695

1,695

1,695

1,695

11,530

TOTAL DG REFORM

Credite

31,290

33,600

33,640

33,640

33,640

33,640

33,640

233,090

TOTAL credite 
în cadrul RUBRICII 7 
din cadrul financiar multianual 

(total angajamente = total plăți)

31,290

33,600

33,640

33,640

33,640

33,640

33,640

233,090

milioane EUR (cu trei zecimale)

Anul 
2021

Anul 
2022

Anul 
2023

Anul 
2024

Anul 
2025

Anul 
2026

Anul 
2027

După 2027

TOTAL

TOTAL credite
în cadrul RUBRICILOR 1-7 
din cadrul financiar multianual 

Angajamente

154,720

157,030

157,070

157,070

157,070

157,070

156,060

0,000

1096,090

Plăți

75,791

126,065

150,999

157,070

157,070

157,070

157,070

114,955

1096,090

3.2.2.Impactul estimat asupra creditelor cu caracter administrativ

3.2.2.1.Rezumat

   Propunerea/inițiativa nu implică utilizarea de credite cu caracter administrativ

X    Propunerea/inițiativa implică utilizarea de credite cu caracter administrativ, conform explicațiilor de mai jos:

milioane EUR (cu trei zecimale)

Anul 
2021 33

Anul 
2022

Anul 
2023

Anul 
2024

Anul 
2025

Anul 
2026

Anul 
2027

TOTAL

RUBRICA 7 
din cadrul financiar multianual

Resurse umane

29,890

31,945

31,945

31,945

31,945

31,945

31,945

221,560

Alte cheltuieli administrative

1,400

1,655

1,695

1,695

1,695

1,695

1,695

11,530

Subtotal RUBRICA 7 
din cadrul financiar multianual

31,290

33,600

33,640

33,640

33,640

33,640

33,640

233,090

În afara RUBRICII 7 34  
din cadrul financiar multianual

Resurse umane

Alte cheltuieli
cu caracter administrativ

2,000

2,000

2,000

2,000

2,000

2,000

2,000

14,000

Subtotal
în afara RUBRICII 7 
din cadrul financiar multianual

2,000

2,000

2,000

2,000

2,000

2,000

2,000

14,000

TOTAL

33,290

35,600

35,640

35,640

35,640

35,640

35,640

247,090

Necesarul de credite pentru resursele umane și pentru alte cheltuieli cu caracter administrativ va fi acoperit de creditele direcției generale (DG) respective care sunt deja alocate pentru gestionarea acțiunii și/sau au fost redistribuite intern în cadrul DG-ului respectiv, completate, după caz, cu resurse suplimentare care ar putea fi alocate DG-ului care gestionează acțiunea în cadrul procedurii anuale de alocare și ținând seama de constrângerile bugetare.

3.2.2.2.Necesarul de resurse umane estimat

   Propunerea/inițiativa nu implică utilizarea de resurse umane.

X    Propunerea/inițiativa implică utilizarea de resurse umane, conform explicațiilor de mai jos:

Estimări în echivalent normă întreagă

2021

2022

2023

2024

2025

2026

2027

•Posturi din schema de personal (funcționari și agenți temporari)

XX 01 01 01 (la sediu și în reprezentanțele Comisiei)

162

173

173

173

173

173

173

XX 01 01 02 (în delegații)

XX 01 05 01 (cercetare indirectă)

10 01 05 01 (cercetare directă)

Personal extern (în echivalent normă întreagă: ENI) 35

XX 01 02 01 (AC, END, INT din „pachetul global”)

69

74

74

74

74

74

74

XX 01 02 02 (AC, AL, END, INT și JED în delegații)

XX 01 04 yy  36

- la sediu

- în delegații

XX 01 05 02 (AC, END, INT – cercetare indirectă)

10 01 05 02 (AC, END, INT – cercetare directă)

Alte linii bugetare (a se preciza)

TOTAL

231

247

247

247

247

247

247

XX este domeniul de politică sau titlul din buget în cauză.

Necesarul de resurse umane va fi asigurat din efectivele de personal ale DG-ului în cauză alocate deja pentru gestionarea acțiunii și/sau redistribuite intern în cadrul DG-ului, completate, după caz, cu resurse suplimentare ce ar putea fi acordate DG-ului care gestionează acțiunea în cadrul procedurii anuale de alocare și ținând seama de constrângerile bugetare.

Descrierea sarcinilor care trebuie efectuate:

Funcționari și personal temporar

Personal extern

3.2.3.Compatibilitatea cu cadrul financiar multianual actual

   Propunerea/inițiativa este compatibilă cu actualul cadru financiar multianual.

   Propunerea/inițiativa necesită o reprogramare a rubricii corespunzătoare din cadrul financiar multianual.

A se explica reprogramarea necesară, precizându-se liniile bugetare vizate și sumele aferente.

   Propunerea/inițiativa necesită recurgerea la instrumentul de flexibilitate sau la revizuirea cadrului financiar multianual.

A se explica necesitatea efectuării acestei acțiuni, precizând rubricile și liniile bugetare vizate, precum și sumele aferente.

3.2.4.Contribuțiile terților

Propunerea/inițiativa nu prevede cofinanțare din partea terților.

Propunerea/inițiativa prevede cofinanțare, estimată în cele ce urmează:

Credite în milioane EUR (cu trei zecimale)

Anul 
N

Anul 
N+1

Anul 
N+2

Anul 
N+3

A se introduce atâția ani câți sunt considerați necesari pentru a reflecta durata impactului (a se vedea punctul 1.6)

Total

A se preciza organismul care asigură cofinanțarea 

TOTAL credite cofinanțate



3.3.Impactul estimat asupra veniturilor

   Propunerea/inițiativa nu are impact financiar asupra veniturilor.

   Propunerea/inițiativa are următorul impact financiar:

   asupra resurselor proprii

   asupra veniturilor diverse

milioane EUR (cu trei zecimale)

Linia bugetară pentru venituri:

Credite disponibile pentru exercițiul financiar în curs

Impactul propunerii/inițiativei 37

Anul 
N

Anul 
N+1

Anul 
N+2

Anul 
N+3

A se introduce atâția ani câți sunt considerați necesari pentru a reflecta durata impactului (a se vedea punctul 1.6)

Articolul …...

Pentru veniturile diverse „alocate”, a se preciza linia bugetară (liniile bugetare) de cheltuieli afectată (afectate).

A se preciza metoda de calcul al impactului asupra veniturilor.

(1)    Regulamentul (UE) 2017/825 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 mai 2017 de instituire a Programului de sprijin pentru reforme structurale pentru perioada 2017-2020 și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1303/2013 și (UE) nr. 1305/2013, (JO L 129, 19.5.2017, p. 1-16).
(2)    2018/0213 (COD), Bruxelles, 31.5.2018, COM(2018) 391 final.
(3)    [COD…]
(4)    JO…
(5)    JO…
(6)    Regulamentul (UE) 2017/825 al Parlamentului European și al Consiliului, JO L 129, 19.5.2017, p. 1-16, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2018/1671, JO L 284, 12.11.2018, p. 3-5 (Regulamentul privind PSRS).
(7)    Anexă la Decizia de punere în aplicare a Comisiei privind adoptarea programului de lucru pentru 2017 și finanțarea Programului de sprijin pentru reforme structurale și de abrogare a Deciziei C(2017)3093, 2017, C(2017)5780 final.
(8)     https://ec.europa.eu/info/publications/structural-reform-support-programme-financing-decisions-and-annual-work-programmes_en
(9)     https://ec.europa.eu/info/publications/annual-monitoring-reports_en
(10)    Acordul interinstituțional între Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană privind o mai bună legiferare din 13 aprilie 2016 (JO L 123, 12.5.2016, p. 1).
(11)    JO C , , p. .
(12)    JO C , , p. .
(13)    JO C , , p. .
(14)    JO C , , p. .
(15)    Regulamentul (UE) 2017/825 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 mai 2017 de instituire a Programului de sprijin pentru reforme structurale pentru perioada 2017-2020 și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1303/2013 și (UE) nr. 1305/2013 (JO L 129, 19.5.2017, p. 1).
(16)    Acord interinstituțional între Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (JO L 123, 12.5.2016, p. 1-14).
(17)    Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 (JO L 193, 30.7.2018, p. 1).
(18)    Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 septembrie 2013 privind investigațiile efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1073/1999 al Parlamentului European și al Consiliului și a Regulamentului (Euratom) nr. 1074/1999 al Consiliului (JO L 248, 18.9.2013, p. 1).
(19)    Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene (JO L 312, 23.12.1995, p.1).
(20)    Regulamentul (Euratom, CE) nr. 2185/96 al Consiliului din 11 noiembrie 1996 privind controalele și inspecțiile la fața locului efectuate de Comisie în scopul protejării intereselor financiare ale Comunităților Europene împotriva fraudei și a altor abateri (JO L 292, 15.11.1996, p. 2).
(21)    Regulamentul (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO) (JO L 283, 31.10.2017, p.1).
(22)    Directiva (UE) 2017/1371 a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal (JO L 198, 28.7.2017, p. 29).
(23)    JO C , , p. .
(24)    Regulamentul (UE) nr. 472/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 mai 2013 privind consolidarea supravegherii economice și bugetare a statelor membre din zona euro care întâmpină sau care sunt amenințate de dificultăți grave în ceea ce privește stabilitatea lor financiară (JO L 140, 27.5.2013, p. 1).
(25)    Regulamentul (CE) nr. 332/2002 al Consiliului din 18 februarie 2002 de înființare a unui mecanism de asistență financiară pe termen mediu pentru balanțele de plăți ale statelor membre (JO L 53, 23.2.2002, p. 1).
(26)    ABM: gestiune pe activități; ABB: întocmirea bugetului pe activități.
(27)    Astfel cum se menționează la articolul 54 alineatul (2) litera (a) sau (b) din Regulamentul financiar.
(28)    Explicații detaliate privind modurile de gestiune, precum și trimiterile la Regulamentul financiar sunt disponibile pe site-ul BudgWeb: http://www.cc.cec/budg/man/budgmanag/budgmanag_en.html
(29)    Dif. = credite diferențiate / Nedif. = credite nediferențiate.
(30)    AELS: Asociația Europeană a Liberului Schimb.
(31)    Țările candidate și, după caz, țările potențial candidate din Balcanii de Vest.
(32)    Asistență tehnică și/sau administrativă și cheltuieli de sprijin pentru punerea în aplicare a programelor și/sau a acțiunilor UE (fostele linii „BA”), cercetare indirectă și cercetare directă.
(33)    Anul N este anul în care începe punerea în aplicare a propunerii/inițiativei.
(34)    Asistență tehnică și/sau administrativă și cheltuieli de sprijin pentru punerea în aplicare a programelor și/sau a acțiunilor UE (fostele linii „BA”), cercetare indirectă și cercetare directă.
(35)    AC= agent contractual; AL= agent local; END = expert național detașat; INT = personal pus la dispoziție de agenți de muncă temporară; JED = expert tânăr în delegații.
(36)    Subplafonul pentru personal extern acoperit din creditele operaționale (fostele linii „BA”).
(37)    În ceea ce privește resursele proprii tradiționale (taxe vamale, cotizații pentru zahăr), sumele indicate trebuie să fie sume nete, și anume sumele brute după deducerea unei cote de 25 % pentru costurile de colectare.

Bruxelles, 28.5.2020

COM(2020) 409 final

ANEXĂ

la Propunerea de

REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

de instituire a Instrumentului de sprijin tehnic


ANEXĂ

Indicatori

Gradul de realizare a obiectivelor menționate la articolele 3 și 4 se măsoară pe baza următorilor indicatori, defalcați pe state membre și pe domenii de intervenție.

Indicatorii se utilizează în conformitate cu datele și informațiile disponibile, inclusiv date cantitative și/sau calitative.

   Indicatori de realizare:

(a)numărul planurilor de cooperare și sprijin încheiate;

(b)numărul activităților de asistență tehnică desfășurate;

(c)rezultatele activităților de asistență tehnică, cum ar fi planuri de acțiune, foi de parcurs, orientări, manuale și recomandări;

   Indicatori de rezultat:

(d)rezultatele activităților de asistență tehnică desfășurate, cum ar fi adoptarea unei strategii, adoptarea unei noi legi/unui nou act sau modificarea uneia/unuia existent, adoptarea de proceduri și acțiuni (noi) pentru îmbunătățirea punerii în aplicare a reformelor;

Indicatori de impact:

(e)obiectivele stabilite în planurile de cooperare și sprijin, care s-au realizat, printre altele, datorită asistenței tehnice primite.

Evaluarea ex post menționată la articolul 16 este efectuată de Comisie și în scopul stabilirii legăturilor dintre sprijinul tehnic oferit și punerea în aplicare a măsurilor relevante în statul membru în cauză în vederea consolidării rezilienței, a creșterii durabile, a creării de locuri de muncă și a coeziunii.