From Wikipedia, the free encyclopedia
Ștefan Georgescu (n. 26 martie 1928, Poiana Lacului, România – d. 27 iunie 2020, București, România)[1] a fost un filosof român, profesor universitar. A adus contribuții în domeniile teoriei cunoașterii, epistemologiei, metodologiei științei, filosofiei dreptului.
| Ștefan Georgescu | |
 Ștefan Georgescu – Filosof și profesor universitar | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 26 martie 1928 Poiana Lacului, Argeș, România |
| Decedat | 27 iunie 2020, București, România |
| Naționalitate | România |
| Ocupație | profesor universitar |
| Activitate | |
| filosof, laureat al premiului „Simion Bărnuțiu” al Academiei Române | |
Modifică date / text  | |
A fost al doilea din cei patru fii ai Ilenei (născută Dincă) și al lui Ion (al șaptelea copil al preotului Ion G. Stoica).
A studiat la Școala Normală „Carol I” din Câmpulung Muscel, unde i-a fost profesoară de limba italiană Rosa del Conte, traducătoare din Eminescu, Blaga, Arghezi și reputat eminescolog, ulterior profesor universitar la Cluj, Milano și Roma și membru de onoare al Academiei Române. După absolvirea Școlii Normale din Câmpulung, în 1947, a susținut, în același an, diferențe de liceu teoretic și examenul de bacalaureat la Liceul „Radu Greceanu” din Slatina.
Între 1947 și 1951 a studiat la Facultatea de Psihologie-Pedagogie a Universității din București, unde îi avea profesori pe Anton Dimitriu, Mihai Ralea, Gheorghe Zapan, susținând licența cu o lucrare de psihologie cognitivă, elogiată de profesorul Mihai Ralea.
În 1963 a obținut titlul de doctor în filosofie la Universitatea din București, cu teza Critica interpretării adevărului de către pozitivismul logic.[2]
În 1966 a beneficiat de o bursă de specializare în filosofia științei în Franța, la Universitatea Sorbona, Paris, finanțată de Guvernul Francez, numărându-se, alături de câțiva colegi, printre primii bursieri români de după război ai Statului francez, ceea ce a însemnat reluarea unei importante tradiții universitare româno-franceze.
A desfășurat o activitate didactică permanentă timp de peste 55 de ani (1951-2006), dintre care peste 43 de ani (1954-1997) la Universitatea din București. După absolvirea facultății, în 1951, a funcționat ca profesor de psihologie, logică și pedagogie la Școala Normală din Câmpulung Muscel, iar din 1952, și ca director adjunct, activități pe care le-a îndeplinit până în 1954, când a devenit, prin concurs de admitere, aspirant cu frecvență la Facultatea de Filosofie a Universității din București. A parcurs toate treptele ierarhiei universitare – asistent (1954-1956), lector (1956-1964), conferențiar (1965-1969), profesor universitar (1969), devenind titular al cursului de Filosofie la Facultatea de Drept a Universității din București și ulterior al cursului de Filosofia dreptului, pe care îl inițiază în 1990. Totodată, a fost titularul cursului de Epistemologie și metodologia științei, disciplină pe care o introduce în anul 1967 în programa Facultății de Filosofie a aceleiași universități. În calitate de conducător de doctorat, a îndrumat teze de filosofia științei, filosofia limbajului, metodologie, creativitate științifică și „a organizat cu doctoranzii săi un seminar teoretic de filosofia științei deosebit de activ și fructuos, în care se discutau atât unele referate sau părți ale viitoarelor teze de doctorat cât și anumite studii semnificative din domeniul filosofiei contemporane. La discuții erau adesea invitați și profesori și studenți din alte facultăți ale Universității”.[3]
A prezentat comunicări la numeroase reuniuni științifice naționale și internaționale, dintre care Al IV-lea Congres Internațional de Logică, Filosofie și Metodologia Științei – București, 1971 (unde a susținut, în colaborare cu profesorul Vasile Tonoiu, comunicarea « Esquisse d’une théorie du problème »), Al XV-lea Congres mondial de filosofie – Varna, 1973 [4], Al XVI-lea Congres Internațional de Istoria Științei – București, 1981 etc.
A inițiat colocvii și simpozioane științifice de specialitate, printre care simpozionul cu tema Creativitatea umană – abordare multidisciplinară, organizat la 10 noiembrie 1971 în aula Facultății de Drept a Universității București, la care a participat, cu o comunicare, și marele savant Henri Coandă [5] , eveniment care s-a bucurat „de o largă audiență și participare publică” [6] și de un amplu ecou.
În anii '60, a fost director adjunct al Cursurilor de vară de limbă, cultură și civilizație românească, organizate, la Sinaia, de Universitatea din București și conduse de profesorul Boris Cazacu. A îndeplinit, succesiv, funcțiile de prodecan al Facultății de Filosofie (1959-1962), prodecan al Facultății de Drept, conducător al Cursului Postuniversitar de Relații Internaționale (1962-1964), prorector al Universității din București (1965-1969), decan al Facultății de Filosofie (1972-1976), director al Institutului de Filosofie, București (1973-1976). Între 1997-2006, a fost profesor al facultăților de drept ale universităților „Nicolae Titulescu” (1997-2002) și „Titu Maiorescu” (2002-2006) din București, unde a predat la secția de masterat.
A fost membru corespondent și vicepreședinte al Secției de Filosofie și Logică a Academiei de Științe Sociale și Politice, membru al Comitetul Național de Filosofie, membru al comitetelor de redacție ale unor reviste de specialitate.
A susținut cursuri și conferințe în Ungaria, la Universitatea Eötvös Loránd din Budapesta și în Belgia, la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității Libere din Bruxelles, la Institutul de Filosofie din cadrul aceleiași universități și la Universitatea din Gant.
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.
