Diegu Are

Custu artìculu est iscritu cun sa grafia Limba Sarda Comuna. Abbàida sas àteras bariedades gràficas:

campidanesu · logudoresu · nugoresu

Diegu Are (Santu Lussurzu, 2 de ghennàrgiu de su 1914 – Santu Lussurzu, 24 de trìulas de su 2000) est istadu unu filòsofu, iscritore e mastru sardu.

File:Diego Are 1.jpg

File:Diego Are.jpg

Biografia

In sos primos annos '30, Diegu Are s'impinnat in s'atividade de apostuladu catòlicu làicu otenende càrrigas de importu in sa diòtzesi de Bosa-S'Alighera in intro de sa GIAC (Gioventude Italiana de Atzione Catòlica). Est de custa època sa collaboratzione e s'amighèntzia cun don Enea Selis, figura de riferimentu pro unos cantos giòvanos universitàrios sardos aderentes a sa FUCI.

Cunseguida sa laurea in Filosofia in s'Universidade de Casteddu in 1938 cun una tesi de Antoni Rosmini, at insegnadu istòria e filosofia in su “Liceo Reale” Classicu G. M. Dettori de Tèmpiu finas a cando, in su 1941, est istadu richiamadu a sas armas e imbiadu a su Kosovo. A pustis de unu perìodu curtzu de permanentzia in Itàlia, est istadu richiamadu comente suttatenente in Grètzia e in s'Ìsula de Rodi, inuve, a pustis sa firma de s'Armistìtziu de s'8 de capidanni de su 1943, est abarradu comente presoneri.

Essèndesi refudadu de addirire a sa Repùblica de Salò, est istadu deportadu in sos lager tedescos de Wesuwe, de Sandbostel, Wietzendorf e Dedelstorf. In una baraca Diego organizat atopos de arresonos pro mantènnere viva s'ispera (o isperàntzia) e pro non permìtere chi sa dignidade e sa personalidade umana benzat umiliada e annullada dae sos agutzinos. In sa presonia intrat in cuntatu cun “don Giovanni Rossi”, fundadore de sa Pro Civitate Christiana. Cun isse Diegu at a tènnere unu raportu de collaboratzione fecundu e de amistade chi at a durare finas a sa morte de su pride. Fit companzu de presonia de Giovannino Guareschi; Enzo Paci, filosofo e direttore della rivista “Aut Aut”; Giuseppe Lazzati, deputadu de s'Assemblea Costituente chi at dadu bida a sa Costitutzione italiana de su 1948 e Rettore de s'Universidade Catòlica de su Sacru Coro de Milano; Raffaello Brignetti.

Est in s'iscuridade de sas dies de sa presonia chi benit pastinadu su semene de s'utopia chi at a chircare de realitzare cando at a torrare: su mundu tenet bisonzu de amore, de fraternidade; e s'atzione depet èssere direta a chie est in gradu de coglire su messàgiu, sos giòvanos. Est sa prima idea de su "Moimentu Giovanile de Unione e Fraternidade" chi in su 1947 at a tènnere s'imprimatur de Pantaleo Carabellese cun su discursu “Sos giòvanos e sa polìtica” publicadu in su 1948 comente primu cuadernu( cartellàriu) de orientamentu pro contu de su Moimentu.

Cando est torradu dae sos campos de presonia at contadu su chi les capitadu in unu libru-memoriale Neula e girasoles. Unu sardu in sos campos nazistas.

Sa professione sua de docente li faghet zirare s'Italia: Roma, La Spezia, Reggio Emilia, Aristanis, ma su prus chi l'impignat est, a parte s'insegnamentu, s'apostuladu laicu e sas cunferentzias, s'impignu suo in sa gestione de sas domos pro sos giòvanos, apertas in Roma e inTerracina,inuve tenet galu un'àtera sede de insegnamentu e inuve criat totu una sèrie de atividades pro sos giòvanos e pro sos piscadores de su logu, organizandelos in cooperativa.

Intantu intrat in cuntatu cun su “Moimentu Comunidade” de Adriano Olivetti de su cale diventat propugnadore e collaboradore pro tempus meda.

In cust'època collaborat puru cun su conterràneuAntonio Cossu cun su cale at a cundivìdere s'impignu siat de “Comunità” e siat pro sa rinàschida de sa terra sua e de Santu Lussùrgiu, inuve fundat cun isse unu grupu comunitàriu de su Montiferru de ispiratzione olivetiana. Fit tra sos protagonistas de su dibatitu pro sa Rinàschida e tra su 1960 e su 1962 at fatu parte de sa redatzione de “Il Bogino”. In su mese de sant'Andria de su 1960 benit eletu sindigu de Santu Lussùrgiu e, rivestende cussa càrriga, s'est impignadu meda pro fàghere in modu chi sas abbas mentovadas de Santu Lenardu de Siete Fuentes, fratzione de sa bidda, esserent abbarradas pùblicas e no esserent divènnidas propiedade de sos privados De custos fatos est testimonia literària su romanzu de Antonio Cossu “Il sogno svanito”.

Cando si ch'est ritiradu in sa bidda sua de naschida, in su 1976 at modificadu iscola superiore de in anti, naschia dae una lassa de privados , in unu Litzeo Linguìsticu privadu "Carta Meloni", chi at sighidu su Tècnicu commèrtziale pro su Turismu e s'Istitutu Musicale chi at cungruidu s'atividade sua in su 2003, pacos annos a pustis de sa morte sua.

Òperas printzipales

Diegu Are, Nebbie e girasoli : unu sardu in sos campos natzistas : diàriu, Nùgoro, Editziones Insula, 1998 (ed. orig.: Nebbia e Girasoli. In sos campos de cuntzentramentu tedescos. Capidanni 1943 - Capidanni 1945. Roma, "Cor Unum",1973)

Antoni G.Carta, Sa felitzidade de sa Sardigna, po contu de Diegu Are, Edizioni della Torre, 1999

Bibliografia

• Rif. 1 Luigi Roselli, Diegu Are e sos allievos suos : Santu Lussurgiu, Aristanis, E.P.D'O., 2009