Bertrand Russell
Bertrand Arthur William Russell (n. 18 mai 1872, Trellech - d. 2 februarie 1970, Penrhyndeudraeth, Țara Galilor, Regatul Unit) a fost un filosof, matematician, istoric și critic social britanic[1][2] În timpul vieții s-a declarat ca fiind liberal, socialist și pacifist, dar în același timp a admis că nu a fost cu adevărat niciunul dintre aceste lucruri.[3] Cu toate că a locuit preponderent în Anglia, Russell s-a născut în Țara Galilor, țară în care a și murit, la vârsta de 97 de ani.[4]
La începutul anilor 1900 Russel a condus revolta britanică împotriva idealismului. Este considerat ca fondatorul filosofiei analitice, alături de predecesorul său Gottlob Frege și protejatul său Ludwig Wittgenstein, și este văzut ca unul dintre cei mai importanți logicieni ai secolului XX.[2] A fost co-autor (împreună cu A. N. Whitehead) la Principia Mathematica, o încercare de a găsi bazele matematicii în logică. Eseul său filosofic On Denoting este considerat o paradigma a filosofiei[5] Lucrările sale au avut o influență considerabilă asupra logicii, matematicii, teoriei mulțimilor, lingvisticii și filosofiei, în special filosofia limbii, epistemologie și metafizică.
Russel a fost un proeminent activist anti-război; a militat pentru comerțul liber și anti-imperialism.[6][7] În timpul primului război mondial a fost arestat pentru acțiunile sale pacifiste[8], iar apoi a făcut campanie împotriva lui Adolf Hitler, a criticat totalitarismul lui Stalin, a atacat Statele Unite ale Americii pentru implicarea în războiul din Vietnam și a fost un susținător declarat al dezarmării nucleare.[9]
În anul 1950, i-a fost acordat Premiul Nobel pentru Literatură, în recunoașterea lucrărilor sale semnificative, în care promovează umanitarismul și libertatea de conștiință."[10]
Biografie
S-a născut la Trellech, Monmouthshire, Țara Galilor, într-o familie aristocratică engleză. Bunicul din partea mamei, John Russell, a fost prim ministru al Marii Britanii. Nașul lui Bertrand Russell este filozoful John Stuart Mill. În 1890 își începe studiile la Trinity College, Cambridge unde este influențat de Alfred North Whitehead.
Russell a fost întotdeauna un truditor intelectual comparabil cu John Milton.
Bibliografie selectivă
- Principia Mathematica (în colaborare cu Alfred North Whitehead) (1910-1913)
- The Problems of Philosophy (1912)
- The Analysis of Mind (Analiza minții) (1921)
- Sceptical Essays (Eseuri sceptice) (1928)
- Marriage and Morals (Căsătoria și morala) (1929)
Traduceri în limba română
- Problemele filosofiei, Editura All, București, 2006, 176 p., ISBN: 973-571-409-4
- Ȋn căutarea fericirii, Editura Humanitas, București, 2011, 224 p., ISBN: 9789735029678
- Misticism și logică și alte eseuri, traducere: Monica Medeleanu, Editura Herald, Colecția Cogito, București, 2011, 256 p., ISBN: 978-973-111-224-4
- Religie și știință, traducere: Monica Medeleanu, Editura Herald, Colecția Mathesis, București, 2012, 240 p., ISBN: 978-973-111-347-0
Note
- ^ Sidney Hook, "Lord Russell and the War Crimes Trial", Bertrand Russell: critical assessments, Volume 1, edited by A. D. Irvine, (New York 1999) page 178
- ^ a b Stanford Encyclopedia of Philosophy, "Bertrand Russell", 1 May 2003
- ^ I have imagined myself in turn a Liberal, a Socialist, or a Pacifist, but I have never been any of these things, in any profound sense. --Autobiography, p. 260.
- ^ Hestler, Anna (). Wales. Marshall Cavendish. p. 53. ISBN 076141195X.
- ^ Ludlow, Peter, "Descriptions", The Stanford Encyclopedia of Philosophy (Fall 2008 Edition), Edward N. Zalta (ed.), URL = [1].
- ^ Richard Rempel (). „From Imperialism to Free Trade: Couturat, Halevy and Russell's First Crusade”. Journal of the History of Ideas. University of Pennsylvania Press. 40 (3): 423–443. doi:10.2307/2709246.
- ^ Bertrand Russell () [1917]. Political Ideals. Routledge. ISBN 0-415-10907-8.
- ^ Samoiloff, Louise Cripps. C.L.R. James: Memories and Commentaries, p. 19. Associated University Presses, 1997. ISBN 0-8453-4865-5
- ^ The Bertrand Russell Gallery
- ^ The Nobel Foundation (1950). Bertrand Russell: The Nobel Prize in Literature 1950. Retrieved on 11 June 2007.
Legături externe
- en Biografie
- en Scurtă biografie
|
Acest articol face parte din seria Filozofi ai limbajului |
Donald Davidson | Jacques Derrida | Gottlob Frege | Saul Kripke | Hilary Putnam | Bertrand Russell | John R. Searle | W.O. Quine | Ludwig Wittgenstein |
- Nașteri în 1872
- Decese în 1970
- Absolvenți Trinity College, Cambridge
- Filozofi englezi
- Laureați ai Premiului Nobel pentru Literatură
- Laureați englezi ai Premiului Nobel
- Logicieni englezi
- Matematicieni englezi
- Scriitori englezi
- Filozofi atei
- Socialiști
- Matematicieni ai secolului al XIX-lea
- Matematicieni ai secolului XX
- Epistemologi
- Activiști atei