Vizualizare sursă pentru „Fonologie”

{{lingvistică}}
În [[lingvistică]], termenul '''fonologie''' denumește, conform definiției [[Școala lingvistică de la Praga|Școlii lingvistice de la Praga]], un grup de lingviști [[Structuralism|structuraliști]] care l-a impus, acea ramură care studiază fenomenele sonore din punctul de vedere al funcției acestora de a distinge sensuri într-o [[limbă]] dată, relațiile dintre aceste elemente distinctive și regulile după care pot fi combinate în [[Cuvânt|cuvinte]] și [[Propoziție gramaticală|propoziții]]<ref name="vachek">Vachek 2003, 128.</ref><ref name="bidu">Bidu-Vrănceanu 1997, p.&nbsp;205-206.</ref>. Fenomenele sonore avute în vedere au fost în primul rând [[Sunet (fonetică)|sunetele]], cele cu valoare funcțională fiind numite „[[fonem]]e”. Termenul se folosește și pentru sistemul fonemelor unei limbi date<ref name="bidu"/>.

În concepția Școlii lingvistice de la Praga, fonologia se opune [[Fonetică|foneticii]] prin aceea că aceasta studiază fenomenele sonore fără a se ocupa de funcțiile lor [[Semantică|semantice]] (referitoare la sensuri)<ref>Vachek 2003, p.&nbsp;124.</ref>.

Nu există unitate de vederi în privința denumirii disciplinelor care studiază fenomenele sonore, și nici în definirea fiecărei denumiri. După ''Dicționarul Școlii lingvistice de la Praga'', termenul {{en icon}} ''phonology'' „fonologie” este [[sinonim]] cu termenii mai rar folosiți ''phonemics'' „fonemică” și ''phonematics'' „fonematică”<ref name="vachek"/>. După Dubois 2002, în [[Terminologie|terminologia]] cea mai curentă în [[Europa]], [[substantiv]]ul {{fr icon}} ''phonématique'' „fonematică” denumește partea din fonologie care studiază fonemele ca unități distinctive minimale, cu scopul de a stabili inventarul fonemelor unei limbi sau a mai multora, de a le clasa, de a le studia combinațiile etc.<ref>Dubois 2002, p.&nbsp;359.</ref>, iar [[adjectiv]]ul ''phonématique'' se folosește cu sensul „referitor la fonem”. Termenul ''phonémique'' „fonemică, fonemic(ă)” este sinonim ca substantiv și adjectiv cu ''phonématique''<ref>Dubois 2002, p.&nbsp;361.</ref>. În lingvistica [[Limba engleză|anglofonă]], Bussmann 1998 consideră ''phonology'' sinonim cu ''phonemics'', dar amintește că se întâlnește și ''phonology'' definit ca studiul sunetelor limbii, care are două ramuri, ''phonetics'' și ''phonemics''<ref>Bussmann 1998, p.&nbsp;898.</ref>. Aceasta este, de exemplu, viziunea lui Eifring și Theil 2005, după care ''phonetics'' este studiul caracteristicilor [[Fiziologie|fiziologice]] (adică ale producerii), [[Acustică|acustice]] ([[Fizică|fizice]]) și auditive (de percepere) ale sunetelor limbii, iar ''phonemics'' studiul modului în care sunt organizate în [[sistem]]e și sunt folosite acestea în limbă<ref>Eifring și Theil 2005, cap. 2, p.&nbsp;45.</ref>.

== Istoricul fonologiei ==

Termenul „fonologie” a apărut pe la mijlocul [[Secolul al XIX-lea|secolului al XIX-lea]], fiind folosit în concurență cu „fonetică”, fără distincție între ele, având ca origine același sens, „studiul sunetelor”<ref name="dubois_162">Dubois 2002, p.&nbsp;162-163.</ref>.

Distingerea fonologiei de fonetică a apărut ca urmare a distingerii sunetului de fonem. Vorbitorii percep că sunt sunete care diferențiază sensuri [[lexic]]ale și [[Gramatică|gramaticale]], dar nu percep faptul că aceste sunete se realizează concret în mai multe feluri. Lingviștii Școlii de la Praga au aplicat termenul „fonem”, folosit prima oară de [[Jan Baudouin de Courtenay]] în [[1893]], pentru a denumi ansamblul de trăsături sonore care diferențiază sensuri, tratându-l ca unitate lingvistică [[Abstractizare|abstractă]] ce reprezintă toate realizările sale concrete. Totodată, în raport cu fonemul, au numit cu termenul „[[alofon]]” variantele prin care se realizează. Calitatea de fonem este stabilită în primul rând prin constatarea capacității de a determina existența unor așa-numite [[Pereche minimală|perechi minimale]], uneori serii minimale<ref>Dubois 2002, p.&nbsp;159-160.</ref>, adică cuvinte al căror sens este diferențiat numai de schimbarea unui singur sunet<ref>Dubois 2002, p.&nbsp;340.</ref>. Această concepție se încadrează în cea a lui [[Ferdinand de Saussure]], fondatorul lingvisticii structuraliste, formulată înainte de crearea Școlii de la Praga, despre limbă ca [[Abstractizare|abstracțiune]], diferită de vorbire, care este realizarea ei concretă<ref>Bolla 2006, p.&nbsp;17. o.</ref>.

Fonetica a fost distinsă de fonologie (numită și „fonetică funcțională”<ref name="bidu"/><ref name="crystal">Crystal 2008, p.&nbsp;365.</ref>) prin definirea primei ca studiul sunetelor, iar a celei din urmă ca studiul fonemelor. Ele rămân totuși strâns legate una de alta, deoarece fonetica furnizează materialul de studiu pentru fonologie, iar aceasta se ocupă de asemenea de sunete, deși numai în calitatea lor de alofone<ref name="dubois_162"/>.

Fonologia a devenit disciplină aparte datorită lucrărilor Școlii lingvistice de la Praga, în special ale lui [[Nikolai Trubețkoi]] și [[Roman Jakobson]]. Acestea au avut un răsunet important la I-ul Congres internațional de lingvistică de la [[Haga]], în [[1928]]. Noua disciplină s-a impus după publicarea în [[1939]] a cărții ''Principiile fonologiei'' a lui Trubețkoi. Fonologia a fost dezvoltată mai departe prin cercetări care au avut loc aproximativ în același timp în [[Franța]] și în [[Statele Unite ale Americii]], cu rezultate asemănătoare, dar cu unele divergențe de principiu și de metodă, precum și de [[Școala lingvistică de la Copenhaga]], mai ales prin [[Louis Hjelmslev]]<ref name="dubois_162"/>.

== Ramuri ale fonologiei ==

În cadrul fonologiei în sensul dat de Dubois 2002 se pot distinge mai multe ramuri, pe lângă fonematică.

Cercetările de fonologie sunt preponderent [[Sincronie și diacronie|sincronice]], stabilind sistemul fenomenele sonore ce au funcții distinctive într-o limbă dată, la un moment dat. De pildă, [[limba română]] [[Limbă standard|standard]] actuală are, după Chițoran 2002, 31 de foneme<ref>Chițoran 2002 p.&nbsp;7 și 10.</ref>. Un exemplu de definire a unui fonem este cel al lui /p/. Acesta se realizează cu o ușoară [[Aspirație (fonetică)|aspirație]] la sfârșit de cuvânt (ex. ''cap'' [kapʰ]), ușor [[Palatalizare|palatalizată]] înaintea lui [e] și [i] (ex. ''piept'' [pʲept]) și ușor [[Labializare|labializată]] înainte de [o] și [u] (ex. ''porc'' [pʷork]). Comutarea sunetelor [pʰ], [pʲ] și [pʷ] în același [[Context (lingvistică)|context]] fonetic nu produce schimbări de sens, dar înlocuirea lui [p] de pildă cu [b] produce astfel de schimbări, ex. ''pat'' vs. ''bat''. Prin urmare /p/ este un fonem, dat fiind că se găsește în perechi minimale ca aceasta, iar [pʰ], [pʲ] și [pʷ] sunt sunete, alofone ale lui /p/<ref name="bidu"/><ref>Fonemele se indică de obicei prin punerea simbolurilor lor din transcrierea fonetică între bare oblice, iar alofonele prin punerea lor între paranteze drepte.</ref>.

Pe lângă fonologie sincronică există și fonologie [[Sincronie și diacronie|diacronică]], ce studiază evoluțiile de la sunet la fonem sau invers, prin fenomene specifice<ref name="bidu"/>:
* Prin fonologizare apare un fonem nou în limbă, în cursul evoluției din limba de bază sau în urma unor [[Împrumut (lingvistică)|împrumuturi]]. Astfel, în română a apărut, față de [[Limba latină|latină]], un fonem nou, [[Vocală mijlocie centrală|/ə/]] (scris ''ă''), prin închiderea lui /a/ latinesc în poziție neaccentuată. Ca dovadă, există perechi minimale precum ''casa'' vs. ''casă''<ref name="bidu"/>.
* Defonologizarea constă în dispariția unei opoziții fonologice. De pildă, acest proces este practic terminat în cazul fonemelor franceze /a/ și [[Vocală deschisă posterioară nerotunjită|/ɑ/]]. Prin aceasta, cuvintele ''patte'' [pat] „labă” și ''pâte'' [pɑ:t] „pastă” nu se mai disting prin sonoritate, pronunția ambelor devenind [pat]<ref>Dubois 2002, p.&nbsp;136.</ref>.

În afara fonologiei unei limbi anume, există și o fonologie generală, care studiază principalele sisteme fonologice din lume și legile generale ale funcționării lor. Mai există și o fonologie contrastivă, care se ocupă de sistemele fonologice a două sau mai multe limbi.

Viziunea fonologică referitoare la sunete este aplicată și fenomenelor [[Prozodie|prozodice]] (suprasegmentale) cu funcție distinctivă, numite „prozodeme”<ref>Dubois 2002, p.&nbsp;384.</ref>, prin analogie cu fonemele, vorbindu-se despre fonologie suprasegmentală<ref>Glessgen 2014, p.&nbsp;221.</ref>, față de fonologia segmentală, care se ocupă de foneme.

De pildă, privitor la accent, în limbile cu [[accent]] mobil, locul acestuia poate avea funcție distinctivă. Poate fi vorba de distingerea unor sensuri lexicale sau gramaticale. Exemple (sunetul accentuat marcat cu literă aldină):
* {{ro icon}} ''v'''è'''selă'' (adjectiv) vs. ''ves'''è'''lă'' (substantiv), ''c'''â'''ntă'' ([[indicativ]] [[Prezent (gramatică)|prezent]]) vs. ''cânt'''ă''''' ([[perfect simplu]])<ref name="dobridor">Constantinescu-Dobridor 1998, articolul [https://dexonline.ro/definitie-dtl/accent '''accent'''].</ref>;
* {{ru icon}} м'''y'''ка ''m'''u'''ka'' „chin” vs. мук'''a''' ''muk'''a''''' „făină”<ref>Dubois 2002, p.&nbsp;3.</ref>, рек'''и''' ''rek'''i''''' „al/a/ai/ale râului” vs. р'''е'''ки ''r'''e'''ki'' „râuri”<ref name="jaszo">A. Jászó 2007, p.&nbsp;139–140.</ref>.

În [[Limbă tonală|limbile tonale]] au funcție distinctivă tipurile de tonuri, în acest caz numite „toneme”. De exemplu, [[limba chineză]] din nordul [[China|Chinei]], numită și [[Limba mandarină|mandarină]], are patru tonuri. Secvența de sunete ''ma'' există cu toate acestea, cuvintele corespunzătoare lor alcătuind următoarea serie minimală<ref>Eifring și Theil 2005, cap. 4, p.&nbsp;18-19.</ref>:
* cu ton înalt constant: ''mā'' „mamă”;
* cu ton ascendent: ''má'' „cânepă”;
* cu ton descendent-ascendent, în ''mǎ'' „cal”;
* cu ton brusc descendent, în ''mà'' „a certa”.

{| style="float: left; margin: .46em 0 0 .2em;"
{{Auto images|float={{{align|left}}}
|width1=339 |height1=402 |image1=First tone (Mandarin).svg
|width2=288 |height2=398 |image2=Second tone (Mandarin).svg
|width3=373 |height3=398 |image3=Third tone (Mandarin).svg
|width4=247 |height4=400 |image4=Fourth tone (Mandarin).svg
|total_width=230
|footer=<div style="text-align:center;"></div> [[File:Zh-pinyin tones with ma.ogg]]
}}
|}

Cuvântul există și fără ton, fiind în acest caz [[Particulă (gramatică)|particulă]] [[Propoziție interogativă|interogativă]] la sfârșit de propoziție sau [[frază]].

== Note ==
<references/>

== Bibliografie ==

* {{hu icon}} A. Jászó, Anna, Hangtan (Fonetică și fonologie), A. Jászó, Anna (coord.), [http://fr.scribd.com/doc/125463345/A-magyar-nyelv-konyve#scribd ''A magyar nyelv könyve''] (Cartea limbii maghiare), ediția a VIII-a, Budapesta, Trezor, 2007, ISBN 978-963-8144-19-5, p.&nbsp;73–162 (accesat la 24 decembrie 2021)
* [[Angela Bidu-Vrănceanu|Bidu-Vrănceanu, Angela]] ''et al.'', [https://www.academia.edu/10986209/87525919-DSL-Dictionar-de-Stiinte-Ale-Limbii ''Dicționar general de științe. Științe ale limbii''], București, Editura științifică, 1997, ISBN 973-440229-3 (accesat la 24 decembrie 2021)
* {{en icon}} Bolla, Kálmán, ''[https://bollakalman.hu/Kiadvanyok/FonLex/FonLex.pdf Magyar Fonetikai Kislexikon] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20210107235717/http://bollakalman.hu/Kiadvanyok/FonLex/FonLex.pdf |date=2021-01-07 }}'' (Mic dicționar de fonetică maghiară), [https://bollakalman.hu bollakalman.hu] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20210929024231/http://www.bollakalman.hu/ |date=2021-09-29 }}, 15 martie 2006 (accesat la 24 decembrie 2021)
* {{en icon}} Bussmann, Hadumod (coord.), [http://www.e-reading.club/bookreader.php/142124/Routledge_Dictionary_of_Language_and_Linguistics.pdf ''Dictionary of Language and Linguistics''] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20220123230149/https://www.e-reading.club/bookreader.php/142124/Routledge_Dictionary_of_Language_and_Linguistics.pdf |date=2022-01-23 }} (Dicționarul limbii și lingvisticii), Londra – New York, Routledge, 1998, ISBN 0-203-98005-0 (accesat la 24 decembrie 2021)
* {{en icon}} Chițoran, Ioana, [https://books.google.ro/books?id=tVLoBQAAQBAJ&pg=PA7&hl=fr&source=gbs_toc_r&cad=3#v=onepage&q&f=false ''The Phonology of Romanian: A Constraint-based Approach''] (Fonologia limbii române. Abordare bazată pe constrângeri), Berlin – New York, Mouton de Gruyter, 2002, ISBN 3-11-016766-2 (accesat la 24 decembrie 2021)
* Constantinescu-Dobridor, Gheorghe, ''Dicționar de termeni lingvistici'', București, Teora, 1998; online: [https://dexonline.ro/ Dexonline] (DTL) (accesat la 24 decembrie 2021)
* {{en icon}} Crystal, David, [https://web.archive.org/web/20181110120458/https://anekawarnapendidikan.files.wordpress.com/2014/04/a-dictionary-of-linguistics-and-phonetics-by-david-christal.pdf ''A Dictionary of Linguistics and Phonetics''] (Dicționar de lingvistică și fonetică), ediția a VI-a, Blackwell Publishing, 2008, ISBN 978-1-4051-5296-9 (accesat la 24 decembrie 2021)
* {{fr icon}} Dubois, Jean ''et al.'', ''[https://archive.org/details/DictionnaireDeLinguistiqueDubois Dictionnaire de linguistique]'' (Dicționar de lingvistică), Paris, Larousse-Bordas/VUEF, 2002 (accesat la 24 decembrie 2021)
* {{en icon}} Eifring, Halvor și Theil, Rolf, [http://www.uio.no/studier/emner/hf/ikos/EXFAC03-AAS/h05/larestoff/linguistics/ ''Linguistics for Students of Asian and African Languages''] (Lingvistică pentru studenții în limbi asiatice și africane), Universitatea din Oslo, 2005 (accesat la 24 decembrie 2021)
* Glessgen, Martin-Dietrich, ''[https://www.academia.edu/13134772/Martin_Dietrich_Glessgen_Lingvistica_romanica Lingvistică romanică: domenii și metode în lingvistica franceză și romanică]'', Iași, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, col. Logos, nr. 16, 2014, ISBN 978-973-703-999-6
* {{en icon}} Vachek, Josef și Dubský, Josef, ''Dictionary of the Prague School of Linguistics'' (Dicționarul Școlii lingvistice de la Praga), redactat de Dušková, Libuše, Amsterdam – Philadelphia, John Benjamins, 2003, col. Studies in Functional and Structural Linguistics, vol. 50, ISBN 90-272-1559-6

== Bibliografie suplimentară ==

* Ion Toma, ''Limba română contemporană: fonetică – fonologie – lexicologie'', București, Editura Didactică și Pedagogică, 2000

== Vezi și ==

* [[Alofon]]
* [[Fonem]]
* [[Fonetică]]
* [[Prozodie]]

[[Categorie:Fonologie| ]]