George Berkeley
George Berkeley (12 martie 1685 – 14 ianuarie 1753) a fost un episcop irlandez cu descendenţă engleză, filozof şi teoretician în domeniul educatiei, continuator empirist-conexionist a lui John Locke.
Biografie
S-a născut în Irlanda, la Kilkenny, iar studiile le-a făcut la şcoala din Kilkenny şi la Trinity College din Dublin. La doar 25 de ani publică doua lucrări reprezentative: "New Theory of Visions" (1709) şi "Principles of Human Knowledge" (1710). În 1724 a devenit decan al diocezei din Derry. În 1728 pleacă împreună cu soţia în Maerica pentru a pune în aplicare proiectul de înfiinţare a Colegiului Sfântul Pavel in Bermude, proiect a carui finanţare fusese votata în Camera Comunelor. Banii aşteptaţi din America n-au mai sosit, aşa încât Berkeley s-a întors in Anglia in 1731. Revenit în Irlanda, devine episcop de Cloyne în 1734.
Opera filozofică
Este cunoscut mai ales pentru doctrina sa care stipula inexistenţa unei substanţe materiale şi faptul că lucrurile, bunăoară pietrele sau mesele, sunt colecţii de "idei" sau senzaţii ce pot să existe doar în minte şi doar atâta timp cat sunt percepute. A scris un număr de opere dintre care cele mai cunoscute sunt Tratatul conţinând principiile cunoaşterii umane (1710) şi Trei dialoguri dintre Hylas şi Filonous (1713) (Filonous, nume care în greceşte înseamnă "iubitorul minţii" era chiar Berkeley). În 1734 a publicat volumul Analistul, o critică a fundamentelor ştiinţei, care a devenit extrem de influentă în domeniul gândirii matematice.