Cerere în căsătorie: Diferență între versiuni
Conținut șters Conținut adăugat
m casatorie |
casatorie |
||
Linia 33:
'''Cerere în căsătorie''' este și o farsă într-un act (cu doar 3 personaje) scrisă de [[Anton Pavlovici Cehov]].
Logodna este consimțirea celor doi parteneri de a-și uni destinele, fiind considerată perioada premergătoare nunții civile. Multe persoane s-au gândit cel puțin o dată la cum ar arăta o astfel de zi foarte importanta din viața noastră, de obicei prima nuntă.
Tradiția spune că bărbatul are rolul principal, deoarece lui îi este atribuită sarcina de a cere în căsătorie pe aleasa lui, el trebuie să facă primul pas spre căsnicie. În trecut, de exemplu, partenerii trebuiau să țină castitate până după nuntă, deoarece era avuția cea mai mare a unei fete să se păstreze nepătată până în ziua nunții, prin aceasta ajungându-se la purificarea spirituală a viitorilor soți.
Linia 39:
De asemenea erau obiceiul „pețitului” pe la părinții fetei cu care tânărul voia să se căsătorească, îi cerea mâna fetei pentru a avea binecuvântarea de la părinți, fără de care nu putea exista practic nunta, obiceiul spunând că refuzul părinților este un semn rău și tinerilor nu le va merge bine încă de la început. Având binecuvântarea părinților aceștia cad de comun acord în privința organizării nunții, stabilind acum și data cât mai ales asupra zestrei la care ambii familii trebuiau să contribuie.
Inelul de logodnă reprezenta momentul culminant al cererii care simbolizează de asemenea și încheierea logodnei, acest obicei păstrându-se și azi. Inelul era de obicei din aur, putând fii chiar verigheta din cadrul căsătoriei propriu-zise.
Se putea ține de asemenea în aceiași zi cu nunta, iar tinerii îndrăgostiți primeau binecuvântarea printr-o slujbă specială. Chiar și azi mai există aceste obiceiuri prin unele zone ale
Revenind la logodna din epoca modernă, astăzi nu mai sunt criteriile așa de stricte iar perioada de logodnă este văzută ca o perioadă în care celor doi tineri le este permis să stea împreună o perioadă de timp până stabilesc când se vor căsători, având această intenție. Nu este strict necesar ca bărbatul să ceară femeia, de multe ori fiind exact contrariul, femeia cere bărbatul. Locul unde se face cererea diferă și el, ajungând să fie în cele mai extravagante și diverse moduri.
Cererea de căsătorie primește caracterul oficial în fața ofițerului stării civile, când tinerii primesc certificatul de căsătorie fără de care nu se poate oficia slujba religioasă a căsătoriei. Ultimul moment al acestei cereri este acela al confirmării ei în fața preotului care îi cunună întrebându-i pe rând: "Cetățene..., iei în căsătorie de bună voie și nesilit de nimeni pe cetățeana...?
și "Cetățeană..., iei în căsătorie de bună voie și nesilită de nimeni pe cetățeanul...?" Dacă amândoi răspund afirmativ, slujba religioasă continuă până la capăt și tinerii devin soț și soție. În foarte rare cazuri, dacă unul din cei doi nu este de acord, se întrerupe slujba și cununia se anulează.
== Referințe ==
|