VIDEO Laurian Lungu, CPAG: România se apropie de decontul anului electoral. Vor fi creşteri de taxe. Bugetul de anul acesta este întins de competiţia electorală, iar deficitul excesiv va ajunge la maturitate în anul postelectoral.
Summit-ul Newsweek, organizat de Newsweek România, dedicat educaţiei financiare a fost deschis cu o dezbatere pe această temă. La orizont, se află un deficit bugetar excesiv, care pare să se ducă la 7% - 8%.
Există mai multe soluţii posibile pentru rezolvarea acestei situaţii. Una este consolidarea fiscală veritabilă, adică reducerea cheltuielilor şi creşterea veniturilor, prin diferite metode administrative şi legislative.
România se apropie de decontul anului electoral. Vor fi creşteri de taxe
Dar nimeni nu poate să-şi permită acum să scadă cheltuielile, pentru că va suferi imediat impactul electoral al acestor tăieri. Şi atunci soluţia cea mai simplă este cea a creşterilor de taxe. Acolo unde rezultatul va fi imediat, adică de exemplul la TVA.
La ce să ne așteptăm? Ne așteptăm la creșteri de taxe sau există și vreo altă soluție? Laurian Lungu, cofondator Consilium Policy Advisors Group, spune că este o probabilitate foarte mare să avem creşteri de taxe.
"Cred că este o probabilitate foarte mare de a avea niște creșteri de de taxe, pentru că, așa cum arată deficitul, cel puțin la șapte luni, vedem că a atins -4% din PIB.
Citeşte şi: Cu un deficit de 4% din PIB, Guvernul face rectificare bugetară de zeci de miliarde. Cine ia bani
Este clar că ținta pe care Guvernul și-a asumat-o în anul 2024 nu mai este posibil de atins, deci va fi depășită și punctul de plecare, pentru anul viitor, va fi unul foarte sus.
Vom avea un deficit bugetar probabil de peste -7% din PIB, în acest an, și este clar că acest deficit va trebui adus sub control. Să nu uităm că noi suntem în procedură de deficit excesiv, din anul 2019.
Practic, înainte de pandemie, noi aveam probleme cu deficitul bugetar, care, sigur, în pandemie s-a cronicizat"
~Evenimentul este suținut de: Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), Institutul de Studii Financiare (ISF), Academia de Studii Economice Bucuresti (ASE) și Exim Banca Românească.~
Dar cum influenţează politicul situaţie economică?
Laurian Lungu arată că, după pandemie, deficitul, în mod normal, ar fi trebuit să scadă:
Citeşte şi: Aproape de recesiune. Economia creşte cu numai 1%. Creșterile de taxe, singura soluție
"Am avut acele cheltuieli din pandemie, pe care toate țările din Europa le-au avut, situația devenind mai dramatică. Ulterior, economia și-a revenit și, în mod normal, ar fi trebuit ca deficitul bugetar să intre pe o pantă mai accelerată de reducere.
România se apropie de decontul anului electoral. Vor fi creşteri de taxe - Foto: INQUAM PHOTOS/George Călin
Nu s-a întâmplat acest lucru. Noi am rămas undeva aproape de -6% din PIB, am avut creşteri de cheltuieli foarte mari și asta știm cu toții. În acest moment, sunt alte creșteri de cheltuieli mari, avem un impuls fiscal foarte mare, în acest an. când ai deficit bugetar mare.
Nu poți să ai un impuls fiscal așa de mare. Spuneați la început că nu ne ocupăm de situația politică... nu ne ocupăm, dar politicul influențează situația economică. Pentru că, datorită deciziilor politice, suntem aici, unde suntem astăzi, și, evident, nota de plată va va veni în anul 2025."